RCP · LORISTA HL 100 mg/12,5 mg

Combinația losartan + hidroclorotiazidă este disponibilă în două concentraţii: Lorista H 50 mg/12,5 mg comprimate filmate și Lorista HL 100 mg/12,5 mg comprimate filmate.

Doze

Hipertensiune arterială

Losartanul şi hidroclorotiazida (HCTZ) nu sunt destinate utilizării ca tratament iniţial, ci la pacienţi a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător cu losartan potasic sau hidroclorotiazidă administrate în monoterapie.

Este recomandată ajustarea dozei în ceea ce priveşte componentele individuale (losartan şi hidroclorotiazidă).

La pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător, atunci când este indicat din punct de vedere clinic, poate fi luată în considerare trecerea directă de la monoterapie la administrarea combinaţiei în doză fixă.

Doza uzuală de întreținere a combinației fixe de losartan și hidroclorotiazidă este de un comprimat de Lorista H 50 mg/12,5 mg (losartan 50 mg/HCTZ 12,5 mg) o dată pe zi.

La pacienţii care nu răspund adecvat la Lorista H 50 mg/12,5 mg, doza poate fi crescută la un comprimat de losartan 100 mg/ HCTZ 25 mg o dată pe zi. Doza maximă este de un comprimat de losartan 100 mg/HCTZ 25 mg o dată pe zi.

În general, efectul antihipertensiv maxim este obţinut în decurs de trei până la patru săptămâni de la iniţierea tratamentului.

Pentru pacienţii la care doza de losartan a crescut la 100 mg şi necesită un control suplimentar al tensiunii arteriale, este disponibil Lorista HL 100/12,5 (losartan 100 mg/ HCTZ 12,5 mg).

Pacienţi cu insuficienţă renală şi pacienţi care efectuează ședințe de dializă La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei 30-50 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei iniţiale.

Comprimatele de losartan şi hidroclorotiazidă nu sunt recomandate pentru pacienţii care efectuează ședințe de dializă.

Comprimatele losartan/HCTZ nu trebuie administrate la pacienţi cu insuficienţă renală severă (adică clearance al creatininei <30 ml/min) (vezi pct. 4.3).

Pacienţi cu depleţie volemică intravasculară

Înainte de administrarea comprimatelor de losartan/HCTZ, trebuie corectat volumul intravascular şi/sau depleţia de sodiu.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă este contraindicată utilizarea losartan/HCTZ (vezi pct. 4.3).

Utilizare la vârstnici

La vârstnici nu este de obicei necesară ajustarea dozelor.

Copii şi adolescenţi

Utilizare la copii și adolescenți (<18 ani)

Nu există experiență clinică la copii şi adolescenţi. Prin urmare, la copii şi adolescenţi nu trebuie administrată combinația în doză fixă losartan/hidroclorotiazidă.

Mod de administrare

Lorista HL poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1).

Comprimatele Lorista HL trebuie înghiţite întregi, cu un pahar cu apă.

Lorista HL poate fi administrat cu sau fără alimente.

Losartan S-a raportat că rifampicina şi fluconazolul reduc valorile metabolitului activ. Consecinţele clinice ale acestor interacţiuni nu au fost evaluate. Similar altor medicamente care blochează angiotensina II sau efectele acesteia, administrarea concomitentă cu diuretice care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamteren, amilorid), suplimente de potasiu, substituenţi de sare alimentară care conţin potasiu, sau alte medicamente care cresc concentraţiile plasmatice de potasiu (de exemplu, medicamentele care conțin trimetoprim) poate duce la creşteri ale potasemiei. Administrarea concomitentă nu este recomandată. Similar altor medicamente care modifică excreţia sodiului, excreţia litiului poate fi redusă. Prin urmare, valorile litiului seric trebuie monitorizate cu atenţie în cazul în care sărurile de litiu sunt administrate concomitent cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II. În cazul în care antagoniştii de angiotensină II sunt administraţi simultan cu medicamente AINS (de exemplu inhibitori selectivi de COX-2, acid acetilsalicilic la doze antiinflamatorii) şi AINS neselective, efectul antihipertensiv poate fi atenuat. Utilizarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II sau diuretice şi AINS poate duce la creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale, inclusiv posibilă insuficienţă renală acută, şi o creştere a potasemiei, în special la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă. Combinaţia în doză fixă losartan/hidroclorotiazidă trebuie administrată cu precauţie mai ales la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după începerea tratamentului concomitent, şi ulterior periodic. La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă care sunt trataţi cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2, administrarea concomitentă a antagoniştilor receptorilor de angiotensină II poate determina deteriorarea suplimentară a funcţiei renale. Aceste efecte sunt de obicei reversibile. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Alte substanţe care induc hipotensiune arterială cum sunt antidepresive triciclice, antipsihotice, baclofen, amifostin: utilizarea concomitentă cu aceste medicamente care scad tensiunea arterială, ca efect principal sau secundar, poate creşte riscul de hipotensiune arterială. Sucul de grapefruit conține componente care inhibă enzimele CYP450 și poate scădea concentrația metabolitului activ al losartanului, ceea ce poate reduce efectul terapeutic. Consumul de suc de grepfrut trebuie evitat în timpul tratamentului cu losartan/HCTZ comprimate. Hidroclorotiazidă In cazul administrării concomitente, următoarele medicamente pot interacţiona cu diureticele tiazidice: Alcool , barbiturice, narcotice sau antidepresive Poate apare potenţarea hipotensiunii arteriale ortostatice. Medicamente antidiabetice (antidiabetice orale şi insulină) Tratamentul cu o tiazidă poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei medicamentului antidiabetic. Metforminul trebuie utilizat cu precauţie din cauza riscului de acidoză lactică determinat de posibila insuficienţă renală asociată hidroclorotiazidei. Alte medicamente antihipertensive Efect aditiv. Răşini de colestiramină şi colestipol În prezenţa răşinilor schimbătoare de ioni, absorbţia hidroclorotiazidei este redusă. O doză unică de colestiramină sau colestipol poate lega hidroclorotiazida, reducând absorbţia acesteia din tractul gastro- intestinal cu până la 85%, respectiv 43%. Corticosteroizi, ACTH Accentuarea depleţiei de electroliţi, în special hipokaliemie. Amine presoare (de exemplu, adrenalină) Efectul presor al aminelor poate fi redus, dar nu într-o măsură care să excludă utilizarea acestora. Miorelaxante nedepolarizante (de exemplu, tubocurarină) Posibilă creştere a răspunsului la miorelaxant. Litiu Diureticele scad clearance-ul renal al litiului şi cresc riscul de toxicitate al litiului; nu se recomandă administrarea concomitentă. Medicamente utilizate în tratamentul gutei (probenecid, sulfinpirazonă şi alopurinol) Poate fi necesară ajustarea dozei de medicament uricozuric, deoarece hidroclorotiazida poate creşte concentraţia serică a acidului uric. Poate fi necesară creşterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă. Administrarea concomitentă de tiazide poate creşte incidenţa reacţiilor de hipersensibilitate la alopurinol. Medicamente anticolinergice (de exemplu atropină, biperiden) Creşte biodisponibilitatea diureticelor de tip tiazidic, prin scăderea motilităţii gastrointestinale şi a vitezei de golire gastrică. Medicamente citotoxice (de exemplu ciclofosfamidă, metotrexat) Tiazidele pot reduce excreţia renală a medicamentelor citotoxice şi pot potenţa efectele mielosupresive ale acestora. Salicilaţi În cazul dozelor mari de salicilaţi, hidroclorotiazida poate creşte efectul toxic al acestora asupra sistemului nervos central. Metildopa În cazul utilizării concomitente de hidroclorotiazidă şi metildopa, au existat cazuri izolate de anemie hemolitică. Ciclosporină Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate creşte riscul hiperuricemiei şi al complicaţiilor de tipul gutei. Glicozide digitalice Hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă pot favoriza declanşarea aritmiilor cardiace induse de digitalice. Medicamente a căror acţiune este influenţată de dezechilibrul potasemiei Este recomandată monitorizarea periodică a potasemiei şi efectuarea ECG în cazul administrării losartan/hidroclorotiazidă concomitent cu medicamente a căror acţiune este influenţată de dezechilibrul potasemiei (de exemplu, glicozide digitalice şi antiaritmice) şi concomitent cu următoarele medicamente (inclusiv unele antiaritmice) care induc torsada vârfurilor (tahicardie ventriculară), hipokaliemia fiind un factor predispozant al torsadei vârfurilor (tahicardie ventriculară): - Antiaritmice de clasă Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă). - Antiaritmice de clasă III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă). - Unele antipsihotice (de exemplu tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol). - Altele (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, pentamidină, terfenadină, vincamină i.v.). Săruri de calciu Diureticele tiazidice pot creşte concentraţia calciului seric datorită excreţiei scăzute a acestuia. Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu, trebuie monitorizată calcemia, iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător. Efecte asupra investigaţiilor diagnostice Datorită efectelor asupra metabolismului calciului, tiazidele pot influenţa testele funcţionale paratiroidiene (vezi pct. 4.4). Carbamazepină Risc de hiponatremie simptomatică. Este necesară monitorizarea clinică şi biologică. Substanţe de contrast iodate În cazul deshidratării induse de diuretice, apare un risc crescut de insuficienţă renală acută, în special la administrarea dozelor mari de substanţe iodate. Pacienţii trebuie rehidrataţi înainte de administrare. Amfotericină B (parenteral), corticosteroizi, ACTH, laxative stimulante sau glicerizină (aflată în lemnul dulce) Hidroclorotiazida poate accentua dezechilibrul electrolitic, în special hipokaliemia.

Sarcina Antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII) Dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu toate că nu sunt disponibile date epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării ARAII, pentru această clasă de medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu ARAII nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ. Se cunoaşte faptul că tratamentul cu ARAII în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la ARAII a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat ARAII trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4). Hidroclorotiazidă Există o experienţă limitată în ceea ce priveşte tratamentul cu hidroclorotiazidă în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru de sarcină. Studiile la animale sunt insuficiente. Hidroclorotiazida traversează bariera feto-placentară. Pe baza mecanismului farmacologic de acţiune al hidroclorotiazidei, utilizarea sa în timpul celui de-al doilea şi al treilea trimestru de sarcină poate compromite perfuzia feto-placentară şi poate determina efecte fetale şi neonatale, cum sunt icter, tulburări de echilibru electrolitic şi trombocitopenie. Hidroclorotiazida nu trebuie folosită pentru edem gestaţional, hipertensiune arterială gestaţională sau preeclampsie din cauza riscului de volum plasmatic scăzut şi de hipoperfuzie placentară, fără un efect benefic asupra cursului bolii. Hidroclorotiazida nu trebuie folosită pentru hipertensiunea arterială esenţială la femei însărcinate cu excepţia situaţiilor rare când nu poate fi folosit alt tratament. Alăptarea Antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII) Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Lorista HL în timpul alăptării, Lorista HL nu este recomandat pentru utilizare și trebuie să se utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului. Hidroclorotiazidă Hidroclorotiazida este excretată în cantități mici în laptele uman. În doze mari, tiazidele determină o diureză intensă și pot inhiba secreția de lapte. Utilizarea Lorista HL în timpul alăptării nu este recomandată. Dacă se utilizează Lorista HL în timpul alăptării, dozele utilizate trebuie să fie cât mai mici Utilizarea ARAII nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARAII în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). posibil.