Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · LORATADINA BIOFARM 5mg/5ml

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): LORATADINA BIOFARM 5mg/5ml
  • Cod ATC: R06AX13
  • Forma farmaceutică: SIROP
  • Concentrație: 5mg/5ml
  • Deținătorul autorizației: BIOFARM S.A. - ROMANIA

Acțiune farmacologică

ANTIHISTAMINICE DE UZ SISTEMIC ALTE ANTIHISTAMINICE DE UZ SISTEMIC

Doze și mod de administrare

Adulţi şi copii cu vârsta de peste 12 ani: doza recomandată este de 10 ml sirop, o dată pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 2 – 12 ani şi greutate peste 30 kg: doza recomandată este de 10 ml sirop, o dată pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 2 – 12 ani şi greutate sub 30 kg: doza recomandată este de 5 ml sirop, o dată pe zi.

Siropul poate fi administrat fără legătură cu momentul meselor.

Siguranţa şi eficacitatea loratadinei nu au fost stabilite la copii sub 2 ani.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică severă

Pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă li se va administra o doză iniţială mai mică, deoarece la aceştia clearance-ul loratadinei poate fi mai mic.

O doză iniţială de 10 ml sirop la două zile este indicată pentru adulţi şi copii cu greutate mai mare de 30 kg. La copii cu greutate sub 30 kg doza iniţială recomandată este de 5 ml sirop o dată la două zile.

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici sau la cei care prezintă insuficienţă renală.

Interacțiuni

Administrată concomitent cu alcoolul, loratadina nu are efecte de potenţare ale acestuia, conform măsurătorilor efectuate în studiile privind performanţele psihomotorii. Datorită indicelui terapeutic mare al loratadinei, nu sunt de aşteptat interacţiuni semnificative clinic şi nici nu au fost observate astfel de interacţiuni în studiile clinice desfăşurate (vezi pct 5.2). Dacă este administrată în timpul meselor, absorbţia loratadinei poate fi întârziată cu o oră, dar acest lucru nu influenţează eficacitatea medicamentului. Se recomandă precauţie la administrarea loratadinei concomitent cu alte medicamente ce inhibă metabolizarea hepatică a acesteia.

Sarcină și alăptare

Sarcina Loratadina nu a avut efecte carcinogene în studiile efectuate la animale. Nu a fost stabilită siguranţa administrării loratadinei pe perioada sarcinii. În consecinţă, nu se recomandă administrarea loratadinei în timpul sarcinii. Alăptarea Loratadina se excretă în laptele matern şi, de aceea, nu se recomandă administrarea ei la femeile care alăptează.

Insuficiență renală

insuficienţă renală. 1 4.3