RCP · LOPERAMID LAROPHARM 2 mg

În textul referitor la dozele recomandate, Loperamid Laropharm 2 mg capsule va fi numit Loperamid Laropharm.

Diaree acută

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani

Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loperamid Laropharm), urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loperamid Laropharm) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule Loperamid Laropharm).

Diaree acută asociată sindromului de colon iritabil, după confirmarea diagnosticului Adulţi cu vârsta mai mare de 18 ani

Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 capsule Loperamid Laropharm), urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 capsulă Loperamid Laropharm) după fiecare scaun diareic, sau la recomandarea medicului. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 12 mg clorhidrat de loperamidă (6 capsule Loperamid Laropharm).

Pacienţi vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.

Copii cu vârsta sub 12 ani

La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Capsulele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă, indiferent de orarul meselor.

Se recomandă evitarea administrării concomitente a medicamentelor cu acţiune identică sau asemănătoare. Date non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea concomitentă a loperamidei (în doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nu se cunoaşte importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitori ai glicoproteinei P în cazul în care loperamida este administrată în doza recomandată. Administrarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 4 mg) şi itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a dus la o creştere de 3-4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă. În acelaşi studiu, asocierea cu gemfibrozil, un inhibitor al CYP2C8, a dus la o creştere de aproximativ două ori a concentraţiei plasmatice a loperamidei. Nivelul concentraţiei plasmatice maxime a loperamidei a crescut de 4 ori la asocierea itraconazolului cu gemfibrozilul, iar expunerea plasmatică totală a fost de 13 ori mai mare. Aceste creşteri nu au fost asociate cu manifestări la nivelul sistemului nervos central (SNC), aşa cum arată testele psihomotorii (de ex. somnolenţa subiectivă şi testul Digit Symbol Substitution Test). Administarea concomitentă de loperamidă (o doză unică de 16 mg) şi ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi glicoproteinei P, a dus la creşterea de 5 ori a concentraţiilor plasmatice ale loperamidei. Această creştere nu a fost asociată cu amplificarea efectelor farmacodinamice, măsurată prin pupilometrie. Asocierea cu desmopresină administrată oral a dus la o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice ale acesteia, probabil datorită unei motilităţi gastro-intestinale încetinite. Este posibil ca medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare să potențeze efectul loperamidei, iar medicamentele care accelerează tranzitul gastrointestinal să scadă efectul său.

Deşi studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, iar la om, loperamida se excretă în laptele matern în cantităţi foarte mici, administrarea medicamentului în timpul sarcinii, în special în cursul primului trimestru şi în timpul alăptării nu este recomandată.