RCP · LISIREN 10 mg

Comprimatele conţinând lisinopril se administrează oral, în doză unică zilnică. Similar tuturor celorlalte medicamente administrate o dată pe zi, Lisiren trebuie administrat aproximativ la acelaşi moment al zilei. Absorbţia lisinoprilului nu este influenţată de alimente.

Stabilirea dozei se face individual, în concordanţă cu starea clinică a pacientului şi cu răspunsul tensiunii arteriale la tratament (vezi pct. 4.4).

Hipertensiune arterială

Lisiren poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu medicamente aparţinând altor clase de antihipertensive.

Doza iniţială

La pacienţii cu hipertensiune arterială, doza iniţială uzuală recomandată este de 10 mg lisinopril. Administrarea dozei iniţiale la pacienţii cu un sistem renină-angiotensină-aldosteron cu activitate crescută (în special hipertensiune renovasculară, depleţie de sodiu şi/sau volemică, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) poate determina o scădere marcată a tensiunii arteriale. La aceşti pacienţi, este recomandată o doză iniţială de 2,5-5 mg lisinopril, iar iniţierea tratamentului trebuie să se efectueze sub supraveghere medicală. În caz de insuficienţă renală este necesară o doză iniţială mai mică (vezi Tabelul 1 de mai jos).

Având în vedere că dozele iniţiale sunt de 2,5 - 5 mg, iniţierea tratamentului în hipertensiune arterială la pacienţii cu un sistem renină-angiotensină-aldosteron cu activitate crescută se va face cu lisinopril 2,5-5 mg existente.

Doza de întreţinere

Doza uzuală de întreţinere eficace este de 20 mg lisinopril, administrată în doză unică zilnică. În general, dacă efectul terapeutic dorit nu se poate obţine într-o perioadă de 2 până la 4 săptămâni, la un anumit nivel al dozajului, doza poate fi crescută ulterior. Doza maximă utilizată în studiile clinice controlate de lungă durată a fost de 80 mg lisinopril pe zi.

Pacienţi trataţi cu diuretice

După iniţierea tratamentului cu lisinopril poate să apară hipotensiune arterială simptomatică. Probabilitatea ca aceasta să apară este mai mare la pacienţii trataţi în mod curent cu diuretice. Ca urmare, se recomandă precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie sodică şi/sau volemică. Dacă este posibil, utilizarea diureticului trebuie întreruptă cu 2-3 zile înaintea începerii tratamentului cu lisinopril. La pacienţii hipertensivi la care utilizarea diureticului nu poate fi întreruptă, tratamentul cu lisinopril trebuie iniţiat cu o doză de 5 mg. Trebuie monitorizate funcţia renală şi potasemia. Dozele ulterioare de lisinopril trebuie ajustate în concordanţă cu răspunsul tensiunii arteriale la tratament. Dacă este necesar, tratamentul cu diuretice poate fi reluat (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5).

Ajustarea dozelor în caz de insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza se stabileşte în funcţie de clearance-ul creatininei, conform recomandărilor din Tabelul 1 de mai jos.

Tabelul 1. Ajustarea dozelor în caz de insuficienţă renală

*Doza şi/sau frecvenţa administrării trebuie ajustate în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale la tratament. Având în vedere că dozele iniţiale sunt de 2,5 - 5 mg, iniţierea tratamentului în insuficienţă renală se va face cu lisinopril 2,5-5 mg existente.

Dozele pot fi crescute gradat, până când tensiunea arterială este sub control, sau până la un maxim de 40 mg zilnic.

Utilizarea la copii şi adolescenţi hipertensivi cu vârste între 6-16 ani Doza iniţială recomandată este de 2,5 mg o dată pe zi la pacienţii cu greutatea între 20 şi <50 kg, şi de 5 mg o dată pe zi la pacienţii ≥ 50 kg. Doza trebuie ajustată individual până la un maximum de 20 mg pe zi la pacienţii cu greutatea între 20 şi < 50 kg, şi de 40 mg la pacienţii ≥ 50 kg. Nu au fost realizate studii privind administrarea dozelor peste 0,61 mg/kg (sau care depăşesc 40 mg) la copii şi adolescenţi (vezi pct. 5.1).

La copiii cu funcţie renală scăzută trebuie luată în considerare o doză iniţială mai mică sau un interval mărit între doze.

Având în vedere că dozele iniţiale sunt de 2,5 – 5 mg, iniţierea tratamentului la copii şi adolescenţi cu vârste între 6–16 ani se va face cu lisinopril 2,5-5 mg existente.

Insuficienţă cardiacă

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, lisinopril trebuie utilizat ca terapie adjuvantă la tratamentul cu diuretice şi, acolo unde este cazul, la tratamentul cu digitalice sau beta-blocante. Tratamentul poate fi început cu o doză iniţială de 2,5 mg lisinopril o dată pe zi, care trebuie administrată sub supraveghere medicală pentru determinarea efectului iniţial asupra tensiunii arteriale. Doza de lisinopril trebuie mărită:

- prin creşteri de cel mult 10 mg;

- la intervale de cel puţin 2 săptămâni;

- până la cea mai mare doză tolerată de către pacient, maximum 35 mg o dată pe zi.

Având în vedere că doza iniţială este de 2,5 mg, iniţierea tratamentului în insuficienţa cardiacă se va face cu lisinopril 2,5 mg existente.

Ajustarea dozei trebuie să se bazeze pe răspunsul clinic individual al pacientului.

La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu, pacienţi cu depleţie sodică cu sau fără hiponatremie, pacienţii cu hipovolemie sau pacienţii care au primit tratament diuretic intensiv, aceste stări trebuie corectate, dacă este posibil, înainte de începerea tratamentului cu lisinopril. Funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizate (vezi pct. 4.4).

Infarct miocardic acut

Pacienţilor trebuie să li se administreze, după caz, tratamentul standard recomandat, de exemplu medicamente trombolitice, acid acetilsalicilic şi beta-blocante. Nitroglicerina administrată intravenos sau transdermic poate fi utilizată concomitent cu lisinopril.

Doza iniţială (primele 3 zile după infarct)

Tratamentul cu lisinopril poate fi iniţiat în primele 24 ore de la instalarea simptomelor. Tratamentul nu trebuie început dacă tensiunea arterială sistolică este mai mică de 100 mm Hg. Prima doză de lisinopril este de 5 mg, administrată oral, urmată de o altă doză de 5 mg după 24 ore, 10 mg după 48 ore şi ulterior 10 mg o dată pe zi. Pacienţilor cu tensiune arterială sistolică mică (120 mm Hg sau mai puţin), la iniţierea tratamentului sau în primele 3 zile după infarct, trebuie să li se administreze o doză mai mică – 2,5 mg lisinopril administrată oral (vezi pct. 4.4). În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei < 80 ml/min), doza iniţială de lisinopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi Tabelul 1).

Având în vedere că doza iniţială este de 5 mg, iniţierea tratamentului post infarct miocardic acut se va face cu lisinopril 2,5 - 5 mg existente.

Doza de întreţinere

Doza de întreţinere este de 10 mg lisinopril o dată pe zi. Dacă apare hipotensiunea arterială (tensiune arterială sistolică mai mică sau egală cu 100 mmHg), poate fi administrată o doză de întreţinere de 5 mg lisinopril pe zi, cu reduceri temporare până la 2,5 mg lisinopril pe zi, dacă este necesar. Dacă apare hipotensiune arterială prelungită (tensiune arterială sistolică mai mică de 90 mm Hg, pentru mai mult de o oră), utilizarea lisinoprilului trebuie întreruptă.

Tratamentul trebuie continuat timp de 6 săptămâni, iar apoi pacientul trebuie reevaluat. Tratamentul cu lisinopril trebuie continuat la pacienţii la care apar simptome de insuficienţă cardiacă (vezi pct. 4.2).

Complicaţii renale ale diabetului zaharat

La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat tip 2 şi nefropatie incipientă, doza de lisinopril este de 10 mg o dată pe zi, aceasta putând fi crescută, dacă este necesar, la 20 mg lisinopril o dată pe zi, pentru a obţine o tensiune arterială diastolică cu valori sub 90 mmHg, în poziţie şezândă. În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei < 80 ml/min), doza iniţială de lisinopril va trebui ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei pacientului (vezi Tabelul 1).

vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1

Copii şi adolescenţi

Există o experienţă limitată privind eficienţa şi siguranţa la copii hipertensivi cu vârsta > 6 ani, dar nu există nicio experienţă privind alte indicaţii (vezi pct. 5.1). Lisinoprilul nu este recomandat copiilor pentru alte indicaţii decât hipertensiunea arterială.

Lisinoprilul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 6 ani, sau copiilor cu insuficienţă renală ml/min/1,73m2)severă (RFG <30 (vezi pct. 5.2).

Utilizarea la vârstnici

În studiile clinice nu s-a evidenţiat nicio modificare corelată cu vârsta a profilului de eficacitate sau siguranţă a medicamentului. Totuşi, când vârsta înaintată este asociată cu diminuarea funcţiei renale, trebuie utilizat setul de recomandări prezentat în Tabelul 1, pentru a stabili doza iniţială de lisinopril. Ulterior, doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale la tratament.

Utilizarea la pacienţi cu transplant renal

Nu există experienţă privind administrarea de Lisiren la pacienţii cu transplant renal recent. În consecinţă, tratamentul cu Lisiren nu este recomandat.

Având în vedere că dozele de iniţiere sunt de 2,5 mg, iniţierea tratamentului se va face cu lisinopril 2,5 mg existente.

Diuretice Când se adaugă un diuretic la schema terapeutică a unui pacient tratat cu lisinopril, de regulă, efectul antihipertensiv este aditiv. Pacienţii trataţi deja cu diuretice, în special cei la care tratamentul cu diuretic s-a instituit recent, pot prezenta, ocazional, o scădere excesivă a tensiunii arteriale atunci când se adaugă lisinopril. Posibilitatea apariţiei hipotensiunii arteriale simptomatice induse de lisinopril poate fi mult redusă prin întreruperea administrării diureticului înainte de iniţierea tratamentului cu lisinopril (vezi pct.

4.2 şi pct. 4.4).

Suplimente de potasiu, diuretice care economisesc potasiu sau înlocuitori ai sării de masă Cu toate că, în cadrul studiilor clinice cu inhibitori ai ECA, de regulă, potasemia a rămas în limitele valorilor normale, la unii pacienţi a apărut hiperpotasemie. Factorii de risc care contribuie la apariţia hiperpotasemiei sunt: insuficienţa renală, diabetul zaharat şi utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimente de potasiu sau substituenţi ai sării de masă care conţin potasiu. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiul sau a substituenţilor sării de masă care conţin potasiu, mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală, poate determina o creştere semnificativă a potasemiei. Dacă lisinoprilul este administrat cu un diuretic care elimină potasiul, hipopotasemia indusă de diuretic poate fi ameliorată. Litiu Creşterea reversibilă a concentraţiei plasmatice a litiului şi a toxicităţii acestuia au fost raportate la administrarea concomitentă a litiului cu inhibitori ai ECA. Administrarea concomitentă a diureticelor tiazidice poate creşte riscul toxicităţii litiului şi accentua toxicitatea deja crescută a litiului indusă de către inhibitorii ECA. Administrarea lisinoprilului cu litiul nu este recomandată, dar dacă această asociere se dovedeşte a fi necesară, concentraţiile plasmatice ale litiului trebuie atent monitorizate (vezi pct 4.4). Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), incluzând acid acetilsalicilic ≥ 3 g pe zi Administrarea cronică de AINS poate reduce efectul antihipertensiv al inhibitorului ECA. AINS şi inhibitorii ECA exercită un efect aditiv de creştere a potasemiei şi pot determina deteriorarea funcţiei renale. De obicei, aceste efecte sunt reversibile. Rar, poate să apară insuficienţă renală acută, mai ales în cazul pacienţilor cu funcţie renală compromisă, cum sunt vârstnicii sau pacienţii deshidrataţi. Alte medicamente antihipertensive Administrarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectul hipotensiv al lisinoprilului. Administrarea concomitentă cu trinitratul de gliceril şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare, poate determina reducerea suplimentară a tensiunii arteriale. Săruri de aur După administrarea de săruri de aur injectabile (de exemplu aurotiomalat de sodiu) au fost raportate reacţii nitritoide (simptome ale vasodilataţiei, incluzând bufeuri, greţuri, ameţeli şi hipotensiune arterială, care poate fi foarte severă), mai frecvent la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Antidepresive triciclice/Antipsihotice/Anestezice Administrarea concomitentă a anumitor anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice cu inhibitori ai ECA poate determina reducerea suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4). Simpatomimetice Simpatomimeticele pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA. Hipoglicemiante Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu medicamente hipoglicemiante (insulină sau antidiabetice orale) poate determina creşterea efectului de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie. S-a observat că este mult mai probabil ca acest fenomen să apară în primele săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu insuficienţă renală. Vildagliptin La pacienţii care iau inhibitori ai ECA şi vildagliptin s-a observat o incidenţă crescută a edemului angioneurotic. Majoritatea evenimentelor au fost de severitate uşoară şi s-au remis fără întreruperea tratamentului cu vidagliptin. Acid acetilsalicilic, trombolitice, beta-blocante, nitraţi Lisinoprilul poate fi administrat concomitent cu acidul acetilsalicilic (în dozele recomandate în bolile cardiovasculare), tromboliticele, beta-blocantele şi/sau nitraţii. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină- angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Alte interacţiuni: Alcool etilic Ingestia de alcool etilic în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA creşte efectul hipotensiv al acestora.

Sarcina Utilizarea IECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4.). Utilizarea IECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3. şi 4.4.). În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ. Se cunoaşte faptul că tratamentul cu IECA în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3.). Dacă expunerea la IECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat IECA trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3. şi 4.4.). Alăptarea Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea lisinoprilului în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea de Lisiren şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.