RCP · LISINOPRIL SANDOZ 10 mg

Doze

Doza trebuie individualizată conform profilului pacientului şi a răspunsului tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).

Hipertensiune arterială

Lisinopril se poate utiliza în monoterapie sau în asociere cu alte clase de medicamente antihipertensive. Doza iniţială

La pacienţii cu hipertensiune arterială, doza iniţială recomandată în mod obişnuit este de 10 mg lisinopril. Pacienţii cu un sistem renin-angiotensină-aldosteron puternic activat (mai ales hipertensiune renovasculară, depleţie de sare şi/sau apă, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot avea o scădere excesivă a tensiunii arteriale după doza iniţială. La aceşti pacienţi, se recomandă o doză iniţială de 2,5 - 5 mg lisinopril, iar tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală. Este necesară o doză iniţială mai mică în prezenţa insuficienţei renale (vezi Tabelul 1 de mai jos).

Doza de întreţinere

Doza uzuală efectivă de întreţinere este de 20 mg lisinopril, administrată în doză zilnică unică. În general, dacă efectul terapeutic dorit nu este atins într-o perioadă de 2-4 săptămâni la un anumit nivel de dozaj, doza poate fi crescută ulterior. Doza maximă utilizată în cadrul studiilor clinice controlate, pe termen lung, a fost de 80 mg lisinopril/zi.

Pacienţi trataţi cu diuretice

Poate să apară hipotensiune arterială simptomatică după iniţierea tratamentului cu lisinopril. Acest lucru este mai probabil la pacienţii trataţi în mod obişnuit cu diuretice. Prin urmare, se recomandă prudenţă deoarece aceşti pacienţi pot avea depleţie de sare şi/sau apă. Dacă este posibil, administrarea diureticelor se întrerupe cu 2-3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu lisinopril. La pacienţii hipertensivi la care tratamentul cu diuretice nu poate fi întrerupt, tratamentul cu lisinopril trebuie iniţiat cu o doză de 5 mg. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale şi a concentraţiei plasmatice de potasiu. Doza ulterioară de lisinopril se ajustează în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale. Dacă este necesar, se poate relua tratamentul diuretic (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5).

Utilizarea pediatrică la pacienţi hipertensivi cu vârsta între 6-16 ani Doza iniţială recomandată este de 2,5 mg lisinopril, administrată în doză zilnică unică, la pacienţi cu greutatea corporală ≥ 50 kg. Doza trebuie ajustată individual până la o doză zilnică maximă de 20 mg lisinopril, la pacienţi cu greutatea corporală între 20-50 kg şi 40 mg lisinopril, la pacienţi cu greutatea corporală ≥ 50 kg. În cadrul studiilor pediatrice efectuate nu au fost studiate doze peste 0,61 mg lisinopril/kg (sau în exces de 40 mg) (vezi pct. 5.1).

La copii cu funcţie renală redusă trebuie avută în vedere scăderea dozei iniţiale sau creşterea intervalului dintre doze.

Ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală doza se calculează în funcţie de clearance-ul creatininei, conform Tabelului 1 de mai jos.

Tabelul 1 Ajustarea dozei în insuficienţă renală

*Doza şi/sau frecvenţa de administrare trebuie ajustate în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale.

Doza poate fi crescută până când tensiunea arterială este controlată sau până la maxim 40 mg lisinopril pe zi.

Insuficienţă cardiacă

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, lisinopril se utilizează ca tratament adjuvant la tratamentul cu diuretice şi, dacă este cazul, la digitală sau beta-blocante. Tratamentul cu lisinopril poate fi început cu o doză iniţială de 2,5 mg o dată pe zi, care se administrează sub supraveghere medicală pentru stabilirea efectului iniţial asupra tensiunii arteriale. Doza de lisinopril se va creşte:

- treptat, dar nu mai mult de 10 mg lisinopril

- la intervale de cel puţin 2 săptămâni

- până la cea mai mare doză tolerată de către pacient, dar până la maxim 35 mg lisinopril o dată pe zi. Ajustarea dozei se va face în funcţie de răspunsul clinic al fiecărui pacient. La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienţii cu depleţie de sare, cu sau fără hiponatremie, pacienţii cu hipovolemie sau cei cărora li s-a administrat un tratament diuretic puternic, trebuie, dacă este posibil, să se corecteze aceste probleme înainte de începerea tratamentului cu lisinopril. Funcţia renală şi concentraţia plasmatică de potasiu trebuie monitorizate (vezi pct. 4.4 ).

Infarct miocardic acut

Pacienţilor li se va administra, după caz, tratamentul standard recomandat, cum sunt trombolitice, aspirină şi beta-blocante. Nitroglicerina administrată transdermic sau intravenos se poate utiliza concomitent cu lisinopril.

Doza iniţială (primele 3 zile după infarct)

Tratamentul cu lisinopril poate fi iniţiat în interval de 24 ore de la instalarea simptomelor. Tratamentul nu trebuie iniţiat dacă tensiunea arterială sistolică este mai mică de 100 mm Hg. Prima doză de lisinopril este de 5 mg şi se administrează oral, urmată de 5 mg după 24 ore, 10 mg după 48 ore şi apoi 10 mg o dată pe zi. La pacienţii cu tensiune arterială sistolică scăzută (120 mm Hg sau sub), când se iniţiază tratamentul sau în timpul primelor 3 zile după infarct, se va administra o doză mică - 2,5 mg pe cale orală (vezi pct. 4.4). În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <80 ml/min), doza iniţială de lisinopril se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei pacientului (vezi Tabelul 1).

Doza de întreţinere

Doza de întreţinere este de 10 mg lisinopril o dată pe zi. Dacă apare hipotensiune arterială (tensiune arterială sistolică mai mică sau egală cu 100 mm Hg), se poate administra o doză zilnică de întreţinere de 5 mg lisinopril, cu scăderi temporare la 2,5 mg lisinopril, dacă este necesar. Dacă apare hipotensiune arterială prelungită (tensiune arterială sistolică mai mică de 90 mm Hg, timp de peste o oră), tratamentul cu lisinopril trebuie întrerupt.

Tratamentul trebuie continuat timp de 6 săptămâni, apoi pacientul trebuie reevaluat. Pacienţii care dezvoltă simptome de insuficienţă cardiacă trebuie să continue tratamentul cu lisinopril (vezi pct. 4.2).

Complicaţii renale ale diabetului zaharat

La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie incipientă, doza recomandată este de 10 mg lisinopril o dată pe zi şi poate fi crescută la 20 mg lisinopril o dată pe zi, dacă este necesar, pentru atingerea unei tensiuni arteriale diastolice în poziţie ortostatică, sub 90 mm Hg. În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <80 ml/min), doza iniţială de lisinopril se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei pacientului (vezi Tabelul 1).

Copii şi adolescenţi

Eficacitatea şi siguranţa utilizării la copii nu au fost bine stabilite. Prin urmare, utilizarea la copiii cu vârsta sub 6 ani nu este recomandată.

Utilizarea la vârstnici

În cadrul studiilor clinice, nu au fost evidenţiate modificări legate de vârstă în ceea ce priveşte eficacitatea şi siguranţa medicamentului. Totuşi, când vârsta înaintată este asociată cu scăderea funcţiei renale, se vor utiliza recomandările din Tabelul 1 pentru a stabili doza iniţială de lisinopril. Ulterior, doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale.

Pacienţi cu transplant renal

Nu există experienţă cu privire la administrarea de lisinopril la pacienţii cu transplant renal recent. Prin urmare, tratamentul cu lisinopril nu este recomandat.

Mod de administrare

Lisinopril se administrează pe cale orală, în doză zilnică unică. Ca şi în cazul altor medicamente care se administrează o dată pe zi, lisinopril trebuie administrat la aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi. Absorbţia comprimatelor de lisinopril nu este influenţată de alimente.

Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Medicamente antihipertensive Când lisinopril este asociat cu alte medicamente antihipertensive (de exemplu gliceril trinitrat şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare) poate determina reduceri suplimentare ale tensiunii arteriale. Diuretice Dacă se adaugă un diuretic la tratamentul unui pacient căruia i se administrează lisinopril, de regulă efectul antihipertensiv se cumulează. Pacienţii trataţi deja cu diuretice şi în special cei la care tratamentul diuretic a fost instituit recent, pot prezenta ocazional o scădere excesivă a tensiunii arteriale atunci când la tratament se adaugă lisinopril. Posibilitatea apariţiei hipotensiunii arteriale simptomatice la administrarea de lisinopril poate fi minimalizată prin întreruperea diureticului înainte de iniţierea tratamentului cu lisinopril (vezi pct.

4.4 şi pct. 4.2).

Suplimente cu potasiu, diuretice care economisesc potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu Deşi în studiile clinice concentraţia plasmatică a potasiului a rămas de regulă în limitele normale, la unii pacienţi a apărut hiperkalemia. Factorii de risc pentru apariţia hiperkalemiei includ insuficienţa renală, diabetul zaharat şi utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiu (de exemplu spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimentele cu potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu. Utilizarea suplimentelor cu potasiu, diureticelor care economisesc potasiu sau a substituenţilor de sare care conţin potasiu poate determina, mai ales la pacienţii cu afectare renală, creşterea semnificativă a concentraţiei plasmatice de potasiu. Dacă lisinopril se administrează concomitent cu un diuretic care economiseşte potasiu, atunci hipokaliemia indusă de diuretic poate fi ameliorată. Litiu Au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice de litiu şi a toxicităţii, în timpul administrării concomitente de litiu şi IECA. Utilizarea concomitentă de diuretice tiazide poate creşte riscul de toxicitate a litiului şi potenţa toxicitatea litiului care este deja crescută în urma utilizării IECA. Administrarea concomitentă de lisinopril şi litiu nu se recomandă, însă dacă asocierea este absolut necesară, concentraţia plasmatică a litiului trebuie atent monitorizată (vezi pct. 4.4). Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv acid acetilsalicilic ≥ 3 g/zi Când IECA sunt administraţi concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu acid acetilsalicilic administrat în dozele terapeutice ale antiinflamatoarelor, inhibitori COX-2 şi AINS neselective) poate să apară atenuarea efectului antihipertensiv. Utilizarea concomitentă a IECA cu AINS poate determina un risc crescut de deteriorare a funcţiei renale, inclusiv insuficienţă renală acută, şi o creştere a concentraţiei plasmatice de potasiu, în special la pacienţii cu funcţie renală compromisă. Asocierea trebuie efectuată cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat, iar după iniţierea tratamentului asociat trebuie monitorizată funcţia renală şi, ulterior, periodic. Aur Reacţiile nitritoide (simptome ale vasodilataţiei care includ bufeuri, greaţă, ameţeli şi hipotensiune arterială, care pot fi foarte severe) după administrarea de aur injectabil (de exemplu aurotiomalat de sodiu) au fost raportate mult mai frecvent la pacienţii care primesc tratament cu inhibitori ECA. Alte medicamente antihipertensive Utilizarea concomitentă a acestor substanţe poate creşte efectele hipotensive ale lisinopril. Utilizarea concomitentă de trinitrat de nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate diminua şi mai mult tensiunea arterială. Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice Utilizarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice cu IECA poate determina o scădere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4). Simpatomimetice Simpatomimeticele pot diminua efectele antihipertensive ale IECA. Antidiabetice Studiile epidemiologice sugerează că administrarea concomitentă de IECA şi medicamente antidiabetice (insuline, antidiabetice orale) pot potenţa efectul de scădere a glucozei din sânge, cu risc de apariţie a hipoglicemiei. Apariţia acestui fenomen pare a fi mai probabilă în timpul primelor săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu afectare renală. Acid acetilsalicilic, trombolitice, beta-blocante, nitraţi Lisinopril poate fi utilizat concomitent cu acidul acetilsalicilic (în doze cardiologice), tromboliticele, beta- blocantele şi/sau nitraţi.

Sarcina Enalapril este contraindicat pe parcursul sarcinii (vezi pct. 4.3). Inhibitorii ECA pot determina morbiditate fetală şi neo-natală când sunt administraţi la femeile gravide. Au fost raportate numeroase cazuri în literatura de specialitate. Utilizarea inhibitorilor ECA pe parcursul trimestrului al 2-lea şi al 3-lea de sarcină a fost asociată cu afectare fetală şi neo-natală, incluzând hipotensiune arterială, hipoplazie craniană neo-natală, anurie, insuficienţă renală reversibilă şi ireversibilă şi deces. S-a raportat de asemenea oligohidramnios posibil datorat funcţiei renale afectate; în aceste situaţii oligohidramniosul a fost asociat cu contracturi ale extremităţilor, deformare cranio-facială, plămân hipoplastic. S-au raportat de asemenea prematuritate, retard de creştere intrauterină, duct arterial persistent, deşi nu este clar dacă acestea se datorează expunerii la inhibitor ECA. Suplimentar, utilizarea inhibitorilor ECA pe parcursul primului trimestru a fost asociată cu un risc crescut pentru defecte la naştere. Când diagnosticul de sarcină este cert, tratamentul cu inhibitori ECA trebuie întrerupt cât de curând posibil şi dezvoltarea fetală ulterioară trebuie monitorizată constant. La femeile care plănuiesc să aibă o sarcină, inhibitorii ECA (incluzând enalapril) nu trebuie utilizaţi. Femeile de vârstă fertilă trebuie avertizate cu privire la riscul potenţial şi inhibitorii ECA (incluzând enalapril) trebuie administraţi numai după o evaluare atentă a riscurilor şi a beneficiilor. Alăptarea Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea lisinopril în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea lisinopril şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.