RCP · LINEZOLID KABI 2 mg/ml

Doze

Linezolid Kabi 2 mg/ml soluţie perfuzabilă poate fi utilizat ca tratament iniţial. Pacienţii care încep tratamentul cu forma farmaceutică perfuzabilă pot fi trecuţi ulterior la oricare dintre formele farmaceutice cu administrare orală, atunci când este indicat clinic. În aceste cazuri nu este necesară ajustarea dozelor, deoarece biodisponibilitatea linezolidului după administrare orală este de aproximativ 100%.

Dozele recomandate şi durata tratamentului la adulţi:

Durata tratamentului depinde de tipul microorganismului patogen, localizarea infecţiei şi gradul de severitate a acesteia, precum şi de răspunsul clinic al pacientului.

Următoarele recomandări privind durata tratamentului reflectă datele utilizate în studiile clinice. Tratamentele de scurtă durată pot fi potrivite în anumite tipuri de infecţii, dar acest lucru nu a fost evaluat în studiile clinice.

Durata maximă a tratamentului este de 28 zile. Siguranţa şi eficacitatea linezolidului în cazul administrării pe perioade mai mari de 28 de zile nu au fost stabilite (vezi pct. 4.4).

În infecţiile cu bacteriemie concomitentă nu sunt necesare doze mai mari decât cele recomandate şi nici prelungirea duratei de tratament.

Dozele recomandate pentru soluţia perfuzabilă sunt după cum urmează:

Copii şi adolescenţi:

Siguranţa şi eficacitatea linezolidului la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani) nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 şi 5.2, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.

Vârstnici:

Nu este necesară ajustarea dozei.

Insuficienţă renală:

Nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Insuficienţă renală severă (Cl < 30 ml/min):

CR

Nu este necesară ajustarea dozei. Deoarece la pacienţii cu insuficienţă renală severă nu se cunoaşte semnificaţia clinică a expunerii mai mari (de până la 10 ori) la cei doi metaboliţi primari ai linezolidului, la această categorie de pacienţi administrarea trebuie făcută cu prudenţă mărită şi numai dacă beneficiul anticipat este considerat a fi mai mare decât riscul teoretic asociat.

Având în vedere că aproximativ 30% din doza de linezolid este eliminată în decursul a 3 ore de hemodializă, la pacienţii care efectuează această procedură, linezolid trebuie administrat după şedinţa de dializă. Metaboliţii primari ai linezolidului sunt îndepărtaţi parţial prin hemodializă, însă concentraţiile plasmatice ale acestora după şedinţa de dializă rămân destul de mari, comparativ cu cele observate la pacienţii cu funcţie renală normală sau cu insuficienţă renală uşoară până la moderată.

Prin urmare, linezolid trebuie administrat cu prudenţă mărită la pacienţii cu insuficienţă renală severă care efectuează şedinţe de dializă şi numai dacă beneficiul anticipat este considerat a fi mai mare decât riscul teoretic asociat.

Până în prezent nu există date suficiente privind administrarea linezolid la pacienţi care efectuează şedinţe de dializă peritoneală continuă în ambulatoriu (DPCA) sau care urmează tratamente alternative pentru insuficienţă renală (altele decât hemodializa).

Insuficienţă hepatică:

Nu este necesară ajustarea dozei. Cu toate acestea, deoarece datele clinice sunt limitate, la aceşti pacienţi se recomandă administrarea de linezolid numai dacă beneficiul anticipat este considerat a fi mai mare decât riscul teoretic asociat (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Mod de administrare

Doza recomandată de linezolid trebuie administrată intravenos, de 2 ori pe zi.

Calea de administrare: administrare intravenoasă.

Soluţia perfuzabilă trebuie administrată în decurs de 30 până la 120 de minute.

Inhibitori ai monoaminoxidazei Linezolid este un inhibitor reversibil şi neselectiv al monoaminoxidazei (IMAO). Există date foarte limitate provenind din studii clinice de interacţiune medicamentoasă şi de siguranţă a linezolidului atunci când este administrat concomitent cu medicamente pe care ar putea sa le pună în pericol din cauza inhibiției MAO, la pacienţi. Prin urmare, administrarea de linezolid în aceste situaţii este recomandată numai dacă este posibilă urmărirea atentă a evoluţiei pacientului (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Interacțiuni potenţiale care produc creșterea tensiunii arteriale Studiile clinice la voluntari sănătoşi, normotensivi, au arătat că linezolid determină accentuarea creşterii tensiunii arteriale provocată de pseudoefedrină şi clorhidrat de fenilpropanolamină. Administrarea concomitentă de linezolid cu pseudoefedrină sau fenilpropanolamină a avut ca rezultat o creştere medie a tensiunii arteriale sistolice cu 30-40 mmHg, comparativ cu creşterea cu 11-15 mmHg înregistrată după administrarea de linezolid în monoterapie, cu 14-18 mmHg înregistrată după administrea de pseudoefedrină sau fenilpropanoloamină în monoterapie sau cu 8-11 mmHg după administrarea de placebo. Nu au fost efectuate studii similare la pacienţii hipertensivi. Se recomandă ca, atunci când sunt administrate concomitent cu linezolid, dozele medicamentelor cu acţiune vasopresoare, incluzând medicamentele dopaminergice, să fie crescute treptate, pentru a se obţine valoarea dorită a tensiunii arteriale. Interacțiuni potenţiale de natură serotoninergică Posibila interacţiune medicamentoasă cu dextrometorfan a fost studiată la voluntari sănătoşi. Subiecţilor li s-a administrat dextrometorfan (două doze a 20 de mg, administrate la interval de 4 ore) cu sau fără linezolid. La subiecţii sănătoşi cărora li s-a administrat linezolid şi dextrometorfan nu au fost observate semne ale sindromului serotoninergic (confuzie, delir, nelinişte, tremor, eritem facial tranzitoriu, diaforeză, febră). Experienţa după punerea pe piaţă: a fost raportat cazul unui pacient care, în timpul tratamentului cu linezolid şi dextrometorfan, a prezentat semne asemănătoare sindromului serotoninergic, care au dispărut după întreruperea administrării ambelor medicamente. În practica clinică au fost raportate cazuri de sindrom serotoninergic în timpul administrării de linezolid concomitent cu medicamente serotoninergice, inclusiv antidepresive precum inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) și opioidele. Prin urmare, chiar dacă administrarea concomitentă este contraindicată (vezi pct. 4.3), abordarea terapeutică corespunzătoare a pacienţilor pentru care tratamentul simultan cu linezolid şi medicamente serotoninergice este esenţială, este prezentată la pct. 4.4. Utilizarea împreună cu mâncăruri bogate în tiramină La pacienţii care au utilizat linezolid şi tiramină în doză mai mică de 100 mg, nu a fost observat un răspuns presor semnificativ. Această observație indică că este suficient să se evite ingerarea unor cantităţi excesive de alimente şi băuturi cu conţinut crescut de tiramină (de exemplu, brânză fermentată, extracte din drojdie, băuturi alcoolice nedistilate și produse fermentate din soia, cum este sosul de soia). Medicamente metabolizate de citocromul P450 Linezolid nu este metabolizat semnificativ de către sistemul enzimatic al citocromului P450 (CYP) şi nu inhibă niciuna dintre izoenzimele CYP cu importanţă clinică la om (1A2, 2C9, 2C19, 2D6, 2E1, 3A4). Similar, linezolid nu are acțiune inductoare asupra izoenzimelor citocromului P450 la şobolani. Prin urmare, pentru linezolid nu sunt presupuse interacţiuni medicamentoase mediate prin intermediul CYP450. Rifampicină Efectul administrării rifampicinei asupra profilului farmacocinetic al linezolidului a fost studiat la 16 voluntari adulţi, de sex masculin, cărora li s-a administrat linezolid 600 mg de 2 ori pe zi, timp de 2,5 zile, în monoterapie sau în asociere cu rifampicină 600 mg o dată pe zi, timp de 8 zile. Rifampicina a determinat scăderea Cmax și ASC a linezolidului cu o valoare medie de 21% [IÎ 90%, 15, 27], respectiv 32% [IÎ 90%, 27, 37]. Nu se cunosc mecanismul şi semnificaţia clinică a acestei interacţiuni. Warfarină Atunci când warfarina a fost asociată tratamentului cu linezolid, a determinat, la starea de echilibru, o scădere cu 10% a mediei valorilor maxime a INR şi cu 5% a ASC a INR. Datele obţinute de la pacienţii cărora li s-a administrat concomitent warfarină şi linezolid nu sunt suficiente pentru a putea stabili semnificaţia clinică a acestor observaţii, dacă aceasta există.

Sarcina Există date limitate cu privire la utilizarea linezolidului la gravide. Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3.). Un risc potențial există și la om. Linezolid nu trebuie administrat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar, adică dacă beneficiul potenţial depăşeşte riscul teoretic. Alăptarea Deoarece datele obţinute din studiile efectuate la animale sugerează că linezolid şi metaboliţii acestuia pot fi excretați în laptele matern, alăptarea trebuie întreruptă înaintea şi în timpul administrării. Fertilitatea În studiile efectuate la animale, linezolid a cauzat o reducere a fertilității (vezi pct. 5.3).