RCP · LIDENT 20 mg/ml+0,0125 mg/ml
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): LIDENT 20 mg/ml+0,0125 mg/ml
- Cod ATC: N01BB52
- Forma farmaceutică: SOL. INJ. IN CARTUS
- Concentrație: 20mg/ml+0,0125mg/ml
- Deținătorul autorizației: LABORATORIOS NORMON, S.A. - SPANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze 1-2 ml sau mai mult, în funcție de condițiile de intervenție, prin infiltrație sau injectare perineurală. La adulții sănătoși, netratați în prealabil cu sedative, dozele maxime, într-o singură administrare sau în mai multe administrări repetate în mai puțin de 120 de minute, constau într-un total de 300 mg de clorhidrat de lidocaină și 0,2 mg de adrenalină, echivalentul a 8,8 fiole de Lident 20 mg/ml + 0,0125 mg/ml.
Copii și adolescenți
La copii și adolescenți, doza trebuie calculată în funcție de greutate.
La copiii cu vârsta mai mică de 10 ani, de obicei sunt suficiente 0,5 fiole per intervenţie.
Doza recomandată este cuprinsă între 20-30 mg de lidocaină per intervenţie. Doza de lidocaină, exprimată în mg, care poate fi administrată la copii poate fi calculată și după următoarea formulă: greutate (kg) x 1,33.
Nu depășiți echivalentul a 5 mg de lidocaină pe kg de greutate corporală.
Modul de administrare
Soluția anestezică trebuie injectată în doze mici, la o viteză de administrare de aproximativ 1 ml/minut, după o aspirație corespunzătoare.
Interacțiuni
Pot apărea interacțiuni semnificative din punct de vedere clinic pentru formulările care conțin adrenalină, cu inhibitorii MAO și antidepresivele triciclice (hipertensiune arterială severă) sau cu fenotiazinele și butirofenonele (posibilă inversare a acțiunii de tip presor a adrenalinei). Trebuie administrat cu prudență la pacienții aflați sub tratament cu beta-blocante noncardioselective (propranolol), din cauza riscului de precipitare a crizelor hipertensive și a bradicardiei severe. Utilizarea simultană a medicamentelor care provoacă deprimarea SNC, inclusiv a celor care sunt utilizate de obicei ca adjuvant al anesteziei locale, poate avea ca rezultat efecte deprimante suplimentare, astfel încât se recomandă să se acorde atenție dozării fiecărui medicament. Utilizarea simultană a blocantelor beta-adrenergice cu lidocaină poate încetini metabolismul lidocainei din cauza scăderii fluxului sanguin hepatic, ceea ce crește riscul de toxicitate a lidocainei. Cimetidina poate inhiba metabolismul hepatic al lidocainei, ceea ce crește riscul de toxicitate a lidocainei. Inhibarea transmiterii neuronale de către anestezicele locale poate intensifica sau prelungi acțiunea blocantelor neuromusculare dacă se absorb rapid doze mari de anestezice.
Sarcină și alăptare
Sarcina Deși nu există dovezi din studiile efectuate la animale privind efectele nocive asupra fătului, ca în cazul tuturor medicamentelor, Lident nu trebuie administrat în timpul sarcinii, cu excepția cazului în care se consideră că beneficiile sunt mai mari decât riscurile. Adăugarea de adrenalină poate scădea fluxul sanguin uterin și capacitatea de contracție, în special după o injectare accidentală în vasele de sânge materne. Efectele adverse asupra fătului cauzate de anestezicele locale, cum ar fi bradicardia fetală, pot fi determinate de concentrațiile mari de anestezic care ajung la făt. În consecință, în indicațiile stomatologice, lidocaina poate fi prescrisă în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar. Alăptarea Lidocaina poate trece în laptele matern, dar în cantități atât de mici încât, în general, nu există riscul ca aceasta să afecteze nou-născutul. Nu se știe dacă adrenalina trece sau nu în laptele matern, dar este puțin probabil să afecteze copilul hrănit la sân.