RCP · KLABAX 250 mg

Adulţi

Doza uzuală recomandată este de 250 mg claritromicină de două ori pe zi. Ȋn cazul infecţiilor severe, doza poate fi crescută până la 500 mg claritromicină de două ori pe zi. Durata recomandată a tratamentului este de 6 până la 14 zile.

Copii cu vârsta peste 12 ani (adolescenţi)

Se recomandă aceleaşi doze ca la adulţi.

Copii cu vârsta sub 12 ani

Nu este recomandată utilizarea Klabax comprimate filmate la copii mai mici de 12 ani. Studiile clinice au fost efectuate utilizând suspensie pediatrică de claritromicină la copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 12 ani. Prin urmare, copiilor cu vârsta sub 12 ani trebuie să li se administreze claritromicină suspensie pediatrică (granule pentru suspensie orală).

Eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii cu ulcer duodenal (adulţi) Scheme terapeutice:

Triplă terapie (7 până la 14 zile):

500 mg claritromicină de două ori pe zi şi 30 mg lansoprazol de două ori pe zi trebuie administrate cu 1000 mg de amoxicilină de două ori pe zi.

Triplă terapie (7 zile):

500 mg claritromicină de două ori pe zi şi 30 mg lansoprazol de două ori pe zi trebuie administrate cu 400 mg de metronidazol de două ori pe zi.

Triplă terapie (7 zile):

500 mg claritromicină de două ori pe zi şi 40 mg omeprazol pe zi trebuie administrate cu 1000 mg de amoxicilină de două ori pe zi sau cu 400 mg metronidazol de două ori pe zi.

Triplă terapie (10 zile):

500 mg claritromicină de două ori pe zi trebuie administrată cu 1000 mg de amoxicilină de două ori pe zi şi cu 20 mg omeprazol pe zi.

Triplă terapie (14 zile):

Doza recomandată este de 500 mg claritromicină de trei ori pe zi timp de 14 zile. Claritromicina trebuie administrată cu 40 mg omeprazol pe cale orală o dată pe zi. Studiul pivot a fost realizat cu omeprazol 40 mg o dată pe zi, timp de 28 zile. Studiile de susţinere au fost efectuate cu omeprazol 40 mg o dată pe zi timp de 14 zile.

Pentru mai multe informaţii cu privire la doza de omeprazol vezi informaţiile despre medicamentul omeprazol.

Prezenţa Helicobacter pylori este asociată cu ulcer peptic. 90 până la 100% dintre pacienţii cu ulcer duodenal sunt infectaţi cu Helicobacter pylori. La aceşti pacienţi, eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori a determinat scăderea recurenţei ulcerului duodenal şi reducerea consecutivă a necesităţii meniţinerii terapiei antisecretorii.

Triplă terapie în ulcerul duodenal

În cadrul unui studiu bine controlat, dublu-orb la pacienţi cu ulcer duodenal infectaţi cu H. pylori s-a administrat triplă terapie cu claritromicină 500 mg de 2 ori pe zi, amoxicilină 1000 mg de 2 ori pe zi şi omeprazol 20 mg pe zi, timp de 10 zile, sau dublă terapie cu claritromicină 500 mg de 3 ori pe zi şi omeprazol 40 mg pe zi, timp de 14 zile. H. pylori a fost eradicat în proporţie de 90% la pacienţii care au primit triplă terapie, şi în proporţie de 60% la pacienţii care au primit dublă terapie.

În cadrul unui studiu independent la pacienţi infectaţi cu H. pylori s-a administrat tratament cu claritromicină 500 mg de 2 ori pe zi în asociere cu amoxicilină 1000 mg de 2 ori pe zi şi omeprazol 20 mg pe zi (grupul A) sau omeprazol 20 mg de 2 ori pe zi (grupul B), timp de 7 zile. La pacienţii care nu au primit anterior studiului tratament pentru infecţia cu H. pylori, infecţia a fost eradicată în proporţie de 86% (95% IÎ-69-95) la pacienţii din grupul A şi 75% (95% IÎ=62-85) la pacienţii din grupul B diferența a fost nesemnificativă statistic.

În cadrul unui studiu deschis, la pacienţi cu ulcer duodenal sau dispepsie ne-ulceroasă (DNU) infectaţi cu H. pylori s-a administrat tratament de eradicare cu claritromicină 500 mg de 2 ori pe zi, lansoprazol 30 mg de 2 ori pe zi şi amoxicilină 1000 mg de 2 ori pe zi, timp de 10 zile. Infecţia cu H.pylori la aceşti pacienţi a fost eradicată în proporţie de 91%.

Dublă terapie în ulcerul duodenal

În cadrul studiilor bine controlate, dublu-orb, la pacienţi cu ulcer duodenal infectaţi cu H. pylori s-a administrat un tratament de eradicare cu claritromicină 500 mg de 3 ori pe zi şi omeprazol 40 mg pe zi, timp de 14 zile, urmat de omeprazol 40 mg (studiul A) sau omeprazol 20 mg (studiile B, C şi D) pe zi, timp de alte 14 zile. Pacienţii din fiecare grup martor au primit doar omeprazol timp de 28 zile. În studiul A, infecţia cu H. pylori a fost eradicată la peste 80% din pacienţii care au primit claritromicină şi omeprazol, şi doar în proporţie de 1% din pacienţii care au primit doar omeprazol. În studiile B, C şi D, rata de eradicare a fost de peste 70% (analiză evaluate clinic) la pacienţii care au primit claritromicină şi omeprazol, şi mai puţin de 1% la pacienţii care au primit doar omeprazol. În cadrul fiecărui studiu, rata recurenţei ulcerului la 6 luni a fost statistic mai mică la pacienţii trataţi cu claritromicină şi omeprazol faţă de pacienţii trataţi doar cu omeprazol.

Infecţii micobacteriene:

La adulţi, doza recomandată iniţial este de 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi.

Pacienţi cu SIDA:

În cazul pacienţilor cu SIDA, tratamentul infecţiilor extinse cu doza maximă trebuie continuat atâta timp cât se observă o ameliorare clinică şi microbiologică. Claritromicina trebuie administrată în asociere cu alte medicamente antimicobacteriene.

Tratamentul infecţiilor micobacteriene netuberculoase trebuie continuat la recomandarea medicului. La adulţi, doza recomandată este de 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică la care sunt necesare doze de 1000 mg claritromicină pe zi, nu este recomandată utilizarea claritromicinei.

Vârstnici

Ca şi la adulţi.

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală cu clearance al creatininei <30 ml/min, se recomandă reducerea dozei la jumătate, de exemplu 250 mg o dată pe zi sau 250 mg de două ori pe zi în infecţii mai severe. Tratamentul nu trebuie continuat mai mult de 14 zile la aceşti pacienţi.

Utilizarea următoarelor medicamente este strict contraindicată datorită potenţialului de efecte grave de interacţiune medicamentoasă: Cisapridă, pimozidă, astemizol şi terfenadină Au fost raportate niveluri crescute de cisapridă la pacienţii trataţi cu claritromicină şi cisapridă concomitent. Acest lucru poate duce la prelungirea intervalului QT şi aritmii cardiace, inclusiv tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor. Efecte similare au fost observate la pacienţii trataţi cu claritromicină şi pimozidă concomitent (vezi pct. 4.3). A fost raportat faptul că macrolidele modifică metabolizarea terfenadinei rezultând concentraţii plasmatice mari de terfenadină care se pot asocia ocazional cu aritmii cardiace cum ar fi prelungirea intervalului QT, tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor (vezi pct. 4.3). Într-un studiu la 14 voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă de claritromicină şi terfenadină a dus la o creştere de 2-3 ori a nivelului seric al metabolitului acid de terfenadină şi la prelungirea intervalului QT, care nu a dus la nici un efect detectabil clinic. Efecte similare au fost observate la administrarea concomitentă de astemizol şi alte macrolide. Alcaloizi din ergot Rapoarte de după punerea pe piaţă au arătat că utilizarea concomitentă a claritromicinei cu ergotamină sau dihidroergotamină a fost asociată cu intoxicaţia acută de tip ergot, caracterizată prin vasospasm, ischemia extremităţilor şi a altor organe, inclusiv la nivelul sistemului nervos central. Utilizarea concomitentă a claritromicinei şi a acestor medicamente este contraindicată (vezi pct.4.3). Midazolam administrat pe cale orală Când midazolamul a fost administrat concomitent cu claritromicină comprimate (500 mg de două ori pe zi), ASC pentru midazolam a crescut de 7 ori după administrare orală. Administrarea concomitentă de midazolam oral şi claritromicină este contraindicată (vezi pct. 4.3). Inhibitori de HMG-CoA reductază (statine) Utilizarea concomitentă de claritromicină cu lovastatină sau simvastatină este contraindicată (vezi pct. 4.3), deoarece aceste statine sunt metabolizate extensiv de CYP3A4 şi tratamentul concomitent cu claritromicină creşte concentraţia lor plasmatică, care creşte riscul de miopatie, inclusiv de rabdomioliză. S-au primit rapoarte de rabdomioliză de la pacienţii care au luat claritromicină concomitent cu aceste statine. Dacă tratamentul cu claritromicină nu poate fi evitat, terapia cu lovastatină sau simvastatină trebuie întreruptă în timpul tratamentului. Este necesară prudenţă atunci când se prescrie claritromicină cu statine. În situaţiile în care utilizarea concomitentă de claritromicină cu statine nu poate fi evitată, se recomandă să se prescrie cea mai mică doză înregistrată a statinei. Poate fi luată în considerare utilizarea unei statine, care nu este dependentă de metabolismul CYP3A (de exemplu fluvastatin). Pacienţii trebuie monitorizaţi pentru semne şi simptome de miopatie. Efectele altor medicamente asupra claritromicinei Medicamente care sunt inductori ai CYP3A (de exemplu, rifampicina, fenitoina, carbamazepina, fenobarbital, sunătoare) pot induce metabolizarea claritromicinei. Acest lucru poate duce la niveluri sub- terapeutice de claritromicină ducând la scăderea eficacităţii. În plus, ar putea fi necesară monitorizarea nivelurilor plasmatice ale inductorilor CYP3A, care ar putea fi crescute din cauza inhibării CYP3A de către claritromicină (vezi, de asemenea, informaţiile relevante despre inhibitorul CYP3A4 administrat). Administrarea concomitentă de rifabutină şi claritromicină a dus la o creştere a concentraţiei de rifabutină şi la scăderea concentraţiilor plasmatice de claritromicină, cu un risc crescut de uveită. Următoarele medicamente sunt cunoscute sau suspectate că afectează concentraţiile circulante de claritromicină; poate fi necesară ajustarea dozelor de claritromicină sau luarea în considerare a tratamentelor alternative. Efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină Inductorii puternici ai sistemului de metabolizare a citocromului P450, cum sunt efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină pot accelera metabolismul claritromicinei reducând astfel concentraţiile plasmatice de claritromicină, în timp ce cresc cele ale 14-OH-claritromicină, un metabolit care este, de asemenea, microbiologic activ. Având în vedere că activităţile microbiologice ale claritromicinei şi ale 14-OH-claritromicinei sunt diferite pentru diferite bacterii, efectul terapeutic urmărit ar putea fi afectat în timpul administrării concomitente de inductori de enzime şi claritromicină. Etravirină Expunerea la claritromicină a fost scăzută de etravirină; cu toate acestea, concentraţiile de metabolit activ 14-OH-claritromicină, au fost crescute. Deoarece 14-OH-claritromicina are o activitate redusă faţă de complexul Mycobacterium avium (CMA), activitatea per ansamblu faţă de acest agent patogen poate fi modificată, prin urmare trebuie luate în considerare tratamente alternative ale claritromicinei pentru tratamentul CMA. Fluconazol Administrarea concomitentă de 200 mg fluconazol pe zi şi 500 mg claritromicină de două ori pe zi la 21 de voluntari sănătoşi a dus la creşteri a concentraţiei minime la starea de echilibru a claritromicinei (Cmin) şi a ariei de sub curbă (ASC) de 33% şi respectiv 18%. Concentraţiile la starea de echilibru a metabolitului activ 14-OH-claritromicina nu au fost afectate semnificativ de administrarea concomitentă de fluconazol. Nu este necesară ajustarea dozei de claritromicină. Ritonavir Un studiu de farmacocinetică a demonstrat că administrarea concomitentă a 200 mg ritonavir la fiecare 8 ore şi 500 mg claritromicină la fiecare 12 ore a dus la o inhibare marcată a metabolismului claritromicinei. Administrarea concomitentă a ritonavirului creşte pentru claritromicină Cmax (concentraţia plasmatică maximă) cu 31% şi Cmin (concentraţia plasmatică minimă) cu 182% şi ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) cu 77%. A fost remarcată o inhibare completă a formării de 14-OH-claritromicină. Datorită indicelui terapeutic larg al claritromicinei, la pacienţii cu funcţie renală normală nu este necesară reducerea dozei. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală, trebuie avute în vedere următoarele ajustări ale dozei: - la pacienţii cu clearance-ul creatininei cuprins între 30 şi 60 ml/min, doza de claritromicină trebuie redusă cu 50%; - la pacienţii cu clearance-ul creatininei <30 ml/min, doza de claritromicină trebuie redusă cu 75%. Doze de claritromicină >1 g pe zi nu trebuie administrate concomitent cu ritonavir. Ajustări similare ale dozei trebuie luate în considerare la pacienţii cu funcţie renală redusă atunci când este utilizat ritonavir ca potenţiator farmacocinetic cu alţi inhibitori de protează HIV, inclusiv atazanavir şi saquinavir (a se vedea secţiunea de mai jos, interacţiuni medicamentoase bi-direcţionale). Efectul claritromicinei asupra altor medicamente Interacţiunile mediate de CYP3A Administrarea concomitentă de claritromicină, care se ştie că inhibă CYP3A şi un medicament metabolizat în principal de către CYP3A, poate fi asociată cu creşteri ale concentraţiilor medicamentului care ar putea creşte sau prelungi atât efectele terapeutice cât şi reacţiile adverse ale medicamentului administrat concomitent. Claritromicina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care primesc tratament cu alte medicamente cunoscute a fi substraturi enzimatice pentru CYP3A, mai ales dacă substratul CYP3A are o marjă de siguranţă îngustă (de exemplu carbamazepina) şi/sau substratul este extensiv metabolizat de către această enzimă. Poate fi luată în considerare ajustarea dozelor, şi atunci când este posibil, monitorizarea îndeaproape la pacienţii care primesc concomitent claritromicină a concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor metabolizate în principal de către CYP3A. Următoarele medicamente sau clase de medicamente sunt cunoscute sau suspectate a fi metabolizate de către acelaşi izoenzimă CYP3A: alprazolam, astemizol, carbamazepină, cilostazol, cisapridă, ciclosporină, disopiramidă, alcaloizi de ergot, lovastatină, metilprednisolon, midazolam, omeprazol, anticoagulante orale (de exemplu, warfarină, vezi pct. 4.4), antipsihotice atipice (de exemplu quetiapină), pimozidă, chinidină, rifabutină, sildenafil, simvastatină, sirolimus, tacrolimus, terfenadină, triazolam şi vinblastină, dar această listă nu este cuprinzătoare. Medicamentele care interacţionează prin mecanisme similare dar prin alte izoenzime în sistemul citocromului P450 includ fenitoina, teofilina şi valproat. Antiaritmice Au existat raportări ulterioare punerii pe piaţă de torsada vârfurilor apărută la utilizarea concomitentă de claritromicină şi chinidină sau disopiramidă. În timpul administrării concomitente a claritromicinei cu aceste medicamente, se impune monitorizare electrocardiografică pentru riscul de prelungire a intervalului QT. Nivelurile serice de chinidină şi disopiramidă trebuie monitorizate în timpul tratamentului cu claritromicină. Au fost rapoarte de hipoglicemie după punerea pe piaţă la administrarea concomitentă de claritromicină şi disopiramidă. Prin urmare, nivelurile de glucoză din sânge trebuie monitorizate în cazul administrării concomitente de claritromicină şi disopiramidă. Medicamente hipoglicemiante orale/insulină Atunci când claritromicina este utilizată concomitent cu anumite medicamente hipoglicemiante, cum sunt nateglinidă şi repaglinidă poate fi implicată inhibarea enzimei CYP3A de către claritromicină şi ar putea determina hipoglicemie. Se recomandă monitorizarea atentă a glucozei. Omeprazol Claritromicina (500 mg la fiecare 8 ore) a fost administrată în asociere cu omeprazol (40 mg pe zi) la subiecţi adulţi sănătoşi. Concentraţiile plasmatice la echilibru pentru omeprazol au fost crescute (Cmax, ASC0-24, şi t1/2 a crescut cu 30%, 89% şi respectiv 34%), prin administrarea concomitentă de claritromicină. Valoarea medie pe 24 de ore a pH-ul gastric a fost de 5,2 atunci când omeprazolul a fost administrat în monoterapie şi de 5,7 când omeprazol a fost administrat concomitent cu claritromicină. Sildenafil, tadalafil şi vardenafil Fiecare dintre aceşti inhibitori ai fosfodiesterazei este metabolizat, cel puţin în parte, de către CYP3A şi CYP3A poate fi inhibat de către claritromicina administrată concomitent. Administrarea concomitentă a claritromicinei cu sildenafil, tadalafil sau vardenafil ar duce probabil la creşterea expunerii la inhibitori de fosfodiesterază. Reducerea dozelor de sildenafil, tadalafil şi vardenafil trebuie luată în considerare atunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent cu claritromicină. Teofilina, carbamazepina Rezultatele studiilor clinice indică existenţa unei creşteri modeste, dar semnificativă statistic (p ≤ 0,05) a nivelurilor circulante de teofilină sau de carbamazepină atunci când oricare dintre aceste medicamente au fost administrate concomitent cu claritromicină. Poate fi necesară reducerea dozei. Tolterodina Calea principală de metabolizare pentru tolterodină este prin intermediul izoenzimei 2D6 a citocromului P450 (CYP2D6). Cu toate acestea, într-un subgrup al populaţiei de CYP2D6, calea de metabolizare este prin CYP3A. În acest subgrup de populaţie, inhibarea CYP3A duce la concentraţii serice de tolterodină semnificativ mai mari. O reducere a dozei de tolterodină poate fi necesară în prezenţa inhibitorilor de CYP3A, cum ar fi claritromicina în populaţia slab metabolizantă prin CYP2D6. Triazolobenzodiazepine (de exemplu alprazolam, midazolam, triazolam) Când midazolamul a fost administrat concomitent cu claritromicină comprimate (500 mg de două ori pe zi), ASC pentru midazolam a crescut de 2,7 ori după administrarea intravenoasă de midazolam. Dacă midazolam intravenos este administrat concomitent cu claritromicină, pacientul trebuie să fie monitorizat cu atenţie pentru a permite ajustarea dozei. Administrarea pe cale bucofaringiană a midazolamului, care poate șunta metabolizarea presistemică a medicamentului, poate avea ca și rezultat probabil o interacțiune similară cu cea observată după administrarea intravenoasă de midazolam comparativ cu administrarea orală. Aceleaşi măsuri de precauţie trebuie să se aplice, de asemenea, altor benzodiazepine care sunt metabolizate de CYP3A, inclusiv pentru triazolam şi alprazolam. Pentru benzodiazepinele care nu sunt dependente de CYP3A pentru eliminarea lor (temazepan, nitrazepam, lorazepam), este puţin probabilă o interacţiune importantă semnificativă clinic cu claritromicina. Au existat după punerea pe piaţă raportări de interacţiuni medicamentoase şi de efecte asupra sistemului nervos central (SNC) (de exemplu, somnolenţă şi confuzie) la utilizarea concomitentă de claritromicină şi triazolam. Este sugerată monitorizarea pacientului pentru efectele farmacologice asupra SNC. Alte interacţiuni medicamentoase Colchicina Colchicina este un substrat atât pentru CYP3A cât şi pentru transportorului de eflux, glicoproteina-P (Pgp). Claritromicina şi alte macrolide sunt cunoscute ca inhibitori ai CYP3A şi Pgp. Când claritromicina şi colchicina sunt administrate împreună, inhibarea Pgp şi/sau CYP3A de către claritromicină poate conduce la creşterea expunerii la colchicină (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Digoxină Digoxina este considerată un substrat pentru transportorul de eflux, glicoproteina-P (Pgp). Claritromicina este un cunoscut inhibitor al Pgp. Când claritromicina şi digoxina sunt administrate împreună, inhibarea Pgp de către claritromicină poate conduce la creşterea expunerii la digoxină. Valori crescute ale concentraţiilor plasmatice de digoxină la pacienţii trataţi cu claritromicină şi digoxină concomitent, au fost raportate de asemenea în cadrul supravegherii după punerea pe piaţă. Unii pacienţi au prezentat semne clinice compatibile cu toxicitatea la digoxină, inclusiv aritmii potenţial letale. Concentraţiile serice de digoxină trebuie monitorizate cu atenţie în timp ce pacienţii sunt trataţi cu digoxină şi claritromicină simultan. Zidovudina Administrarea orală concomitentă de claritromicină şi zidovudină la pacienţii adulţi infectaţi cu virusul HIV poate determina scăderea concentraţiei terapeutice active a zidovudinei. Deoarece claritromicina pare să interfereze cu absorbţia de zidovudină, forma orală, administrată concomitent, această interacţiune poate fi evitată alternând dozele de claritromicină şi zidovudină la intervale de 4 ore. Se pare că această interacţiune nu se întâlneşte la copiii infectaţi cu HIV dacă utilizează claritromicină suspensie orală concomitent cu zidovudină sau dideoxinozină. Această interacţiune este puţin probabilă atunci când claritromicina este administrată prin perfuzie intravenoasă. Fenitoina şi valproatul Au fost rapoarte spontane sau publicate ale unor interacţiuni cu inhibitori de CYP3A, inclusiv claritromicina cu medicamente nemetabolizate de către CYP3A (de exemplu, fenitoina şi valproat). Sunt recomandate determinări ale nivelurilor serice pentru aceste medicamente atunci când sunt administrate concomitent cu claritromicina. Au fost raportate creşteri ale concentraţiei plasmatice. Interacţiuni medicamentoase bi-direcţionale Atazanavir Atât claritromicina cât şi atazanavirul sunt substraturi şi inhibitori de CYP3A şi există dovezi ale unei interacţiuni medicamentoase bi-direcţionale. Administrarea concomitentă de claritromicină (500 mg de două ori pe zi) cu atazanavir (400 mg o dată pe zi) a determinat o creştere de 2 ori a expunerii la claritromicină şi o scădere de 70% a expunerii la 14-OH-claritromicină, cu o creştere de 28% a ASC pentru atazanavir. Din cauza ferestrei terapeutice largi a claritromicinei, nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu funcţie renală normală. Pentru pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min), doza de claritromicină trebuie redusă cu 50%. Pentru pacienţii cu clearance-ul creatininei < 30 ml/min, doza de claritromicină trebuie redusă cu 75%, utilizând o formă farmaceutică corespunzătoare de claritromicină. Dozele de claritromicină mai mari de 1000 mg pe zi nu trebuie administrate concomitent cu inhibitori de protează. Blocante ale canalelor de calciu Se recomandă prudenţă în ceea ce priveşte administrarea concomitentă de claritromicină şi blocante ale canalelor de calciu metabolizate de către CYP3A4 (de exemplu verapamil, amlodipină, diltiazem) din cauza riscului de hipotensiune arterială. Concentraţiile plasmatice de claritromicină precum şi ale blocantelor canalelor de calciu pot creşte datorită interacţiunii. Hipotensiunea arterială, bradiaritmia şi acidoza lactică au fost observate la pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi verapamil. Itraconazol Atât claritromicina cât şi itraconazolul sunt substraturi şi inhibitori de CYP3A, ducând la o interacţiune medicamentoasă bi-direcţională. Claritromicina poate creşte concentraţiile plasmatice de itraconazol, în timp ce itraconazolul poate creşte concentraţiile plasmatice de claritromicină. Pacienţii care iau itraconazol concomitent cu claritromicină trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru semne sau simptome ale efectului farmacologic crescut sau prelungit. Saquinavir Atât claritromicina cât şi saquinavir sunt substraturi şi inhibitori de CYP3A, şi există dovezi ale unei interacţiuni medicamentoase bi-direcţionale. Administrarea concomitentă de claritromicină (500 mg de două ori pe zi) şi saquinavir (capsule gelatinoase moi, 1200 mg de trei ori pe zi) la 12 voluntari sănătoşi a dus la valori ale ASC şi Cmax de saquinavir la starea de echilibru, care au fost de 177% şi de 187% mai mari decât cele observate cu saquinavir în monoterapie. Valorile ASC şi Cmax pentru claritromicină au fost de aproximativ 40% mai mari decât cele observate cu claritromicină în monoterapie. Nu este necesară ajustarea dozei atunci când cele două medicamente sunt administrate concomitent pentru o perioadă limitată de timp la doze/formulări studiate. Observaţiile din studiile de interacţiune medicamentoasă utilizând formula de capsule gelatinoase moi nu pot fi reprezentative pentru efectele observate cu ajutorul saquinavir capsule gelatinoase tari. Observaţiile din studiile de interacţiune medicamentoasă efectuate cu saquinavir în monoterapie nu pot fi reprezentative pentru efectele observate cu saquinavir/ritonavir. Când saquinavir este administrat concomitent cu ritonavir, trebuie luate în considerare efectele potenţiale ale ritonavir pe claritromicină (vezi pct. 4.5: ritonavir). S-a demonstrat că claritromicina nu interacţionează cu contraceptivele orale.

Sarcina Siguranţa utilizării claritromicinei în timpul sarcinii nu a fost stabilită. Pe baza rezultatelor obţinute din studii variabile la şoareci, şobolani, iepuri şi maimuţe posibilitatea unor efecte adverse asupra dezvoltării embriofetale nu poate fi exclusă. Prin urmare, utilizarea claritromicinei în timpul sarcinii nu este recomandată fără evaluarea cu atenţie a beneficiilor împotriva riscurilor. Alăptarea Siguranţa utilizării claritromicinei în timpul alăptării nu a fost stabilită pentru copii. Claritromicina este eliminată în laptele matern uman.