← Înapoi la prospect

RCP · KETOTIFEN HELCOR 1 mg

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): KETOTIFEN HELCOR 1 mg
  • Cod ATC: R06AX17
  • Forma farmaceutică: COMPR.
  • Concentrație: 1mg
  • Deținătorul autorizației: AC HELCOR S.R.L. - ROMANIA

Acțiune farmacologică

ANTIHISTAMINICE DE UZ SISTEMIC ALTE ANTIHISTAMINICE DE UZ SISTEMIC

Doze și mod de administrare

Posologie

Adulţi

Doza recomandată este de 1 mg (1 comprimat) Ketotifen Helcor, de două ori pe zi, în timpul mesei. Dacă este nevoie, doza poate fi mărită până la 2 mg (2 comprimate), de două ori pe zi.

Copii (peste 6 ani)

Doza recomandată este de 1 mg (1 comprimat) Ketotifen Helcor, de două ori pe zi, în timpul mesei. Pentru pacienţii cărora nu li se pot administra comprimate (inclusiv copii sub 6 ani), se va alege o formă farmaceutică adecvată pentru administrare.

Vârstnici

Nu există dovezi care să ateste faptul că pacienții vârstnici ar necesita doze diferite sau ar prezenta efecte secundare suplimentare comparativ cu pacienții mai tineri.

Pentru pacienții mai sensibili la produsele cu potențial de sedare se recomandă administrarea unei doze de 0,5 - 1 mg, pe timpul nopții, pentru primele câteva zile.

Interacțiuni

Ketotifen Helcor poate potenţa efectele sedativelor, hipnoticelor, antihistaminicelor şi alcoolului. De aceea, pacienții ar trebui sfătuiți să nu conducă/ mânuiască vehicule/ utilaje înainte de a cunoaşte efectul individual al tratamentului. Nu s-au efectuat studii privind interacțiunile.

Sarcină și alăptare

Sarcină Deşi nu s-au demonstrat efecte teratogene, nu se recomandă administrarea de Ketotifen Helcor în sarcină. Alăptare Ketotifenul este excretat în laptele matern, de aceea nu se recomandă administrarea Ketotifen Helcor la mamele care alăptează.