Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · KEFLEX 250 mg/5 ml

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): KEFLEX 250 mg/5 ml
  • Cod ATC: J01DB01
  • Forma farmaceutică: gran pentru suspensie orală
  • Concentrație: 250mg/5ml
  • Deținătorul autorizației: ACS DOBFAR S.P.A. - ITALIA

Acțiune farmacologică

ALTE ANTIBIOTICE BETALACTAMICE CEFALOSPORINE DE GENERATIA A I-A

Doze și mod de administrare

Keflex se administrează oral.

Se recomandă răsturnarea flaconului şi lovirea uşoară a acestuia pentru a antrena pulberea înainte de adăugarea apei. Se adaugă apă fiartă şi răcită în 2 etape până la săgeata roşie de pe etichetă şi se agită energic până la omogenizare. Se agită flaconul înainte de fiecare utilizare.

Adulţi:

Doza recomandată este de 1–4 g cefalexină pe zi, în doze ce trebuie divizate şi administrate la intervale regulate.

Pentru infecţiile uşoare ale căilor urinare, necomplicate, faringitele streptococice şi infecţiile cutanate şi ale ţesuturilor moi, doza uzuală este de 250 mg cefalexină la fiecare 6 ore sau 500 mg cefalexină la fiecare 12 ore.

Pentru tratamentul infecţiilor mai severe sau cele determinate de germeni mai puţin sensibili pot fi necesare doze mai mari. Dacă sunt necesare doze mai mari de 4 g cefalexină pe zi pe cale orală, trebuie luată în considerare admininistrarea parenterală de cefalosporine în doze adecvate.

Vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală

Similar cu dozele la adulţi. Scăderea dozei trebuie avută în vedere dacă funcţia renală este sever afectată (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi:

Doza uzuală recomandată este de 25-50 mg cefalexină pe kg şi zi, în doze divizate. În infecţiile cutanate şi ale ţesuturilor moi, faringitele streptococice şi în infecţiile urinare uşoare necomplicate doza totală zilnică poate fi divizată şi administrată la interval de 12 ore. Pentru majoritatea infecţiilor se recomandă următoarele doze:

• Copii sub 5 ani: 125 mg la interval de 8 ore • Copii cu vârsta de 5 ani şi peste: 250 mg la interval de 8 ore.

Pentru tratamentul infecţiilor severe, dozele pot fi dublate.

În tratamentul otitei medii, în conformitate cu rezultatele studiilor clinice este necesară o doză totală de 75–100 mg/kg, divizată în 4 prize pe zi.

În tratamentul infecţiilor determinate de streptococul β-hemolitic, tratamentul trebuie continuat cel puţin 10 zile.

Interacțiuni

Administrarea concomitentă de probenicid scade excreția cefalexin și crește concentrația plasmatică a cestuia din urmă. În prezența amfotericinei, diureticelor de ansă, aminoglicozidelor, capreomicinei și vancomicinei, cefalosporinele au un risc crescut de nefrotoxicitate. La pacienții care primesc tratamente citostatice pentru leucemie, a fost raportată hipokaliemia, atunci când se asociază cefalexină cu gentamicină.

Sarcină și alăptare

Sarcină Nu există date adecate privind utilizarea cefalexinei la femeile gravide. Studiile clinice şi experimentale nu au evidenţiat efecte teratogene. Deoarece nu există studii relevante Keflex nu va fi prescris decât cu prudenţă la femeia gravidă. Alăptare La 4 ore după administrarea unei doze de 500 mg, cefalexina a fost detectată în laptele matern la om. Medicamentul atinge un nivel maxim de 4 micrograme/ml, apoi scade treptat şi dispare la 8 ore de la administrare. Keflex nu va fi prescris decât cu prudenţă la femeia care alăptează.

Insuficiență renală

insuficienţă renală Similar cu dozele la adulţi. Scăderea dozei trebuie avută în vedere dacă funcţia renală este sever afectată (vezi pct. 4.4).