RCP · KARBICOMBI 32 mg/25 mg

Doze în hipertensiunea arterială Doza iniţială recomandată de Karbicombi este de un comprimat o dată pe zi. Se recomandă creşterea treptată a dozelor componentelor individuale (candesartan cilexetil şi hidroclorotiazidă). În caz de necesitate clinică, se poate trece de la monoterapie la utilizarea Karbicombi. La trecerea de la monoterapia cu hidroclorotiazidă, se recomandă ajustarea dozei de candesartan cilexetil. Karbicombi poate fi administrat pacienţilor la care tensiunea arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu candesartan cilexetil sau hidroclorotiazidă sau care sunt trataţi cu Karbicombi care conţine substanţele active în doze mai mici.

Efectul antihipertensiv maxim este atins, de obicei, în decurs de 4 săptămâni de la iniţierea tratamentului.

Grupe speciale de populaţie

Vârstnici La pacienţii vârstnici nu este necesară ajustarea dozei.

Hipovolemie Creşterea treptată a dozei de candesartan cilexetil este recomandată la pacienţii care prezintă risc de apariţie a hipotensiunii arteriale, cum sunt pacienţii cu posibilă hipovolemie (la aceşti pacienţi poate fi luată în considerare administrarea unei doze iniţiale de 4 mg candesartan cilexetil).

Insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, se recomandă ajustarea dozei de Karbicombi. Karbicombi este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <30 ml/min/1,73 m2 SC) (vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică La pacienţii cu afecțiuni hepatice cronice uşoare până la moderate se recomandă ajustarea dozei de candesartan cilexetil. Karbicombi este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi/sau colestază (vezi pct. 4.3).

Copii şi adolescenţi Karbicombi nu este recomandat pentru utilizarea la copii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani, din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Mod de administrare Administrare orală. Karbicombi poate fi administrat cu sau fără alimente. Biodisponibilitatea candesartanului nu este influenţată de prezenţa alimentelor. 2 Nu există interacţiuni semnificative clinic între hidroclorotiazidă şi alimente.

Medicamentele investigate în cadrul studiilor clinice de farmacocinetică includ warfarina, digoxina, contraceptivele orale (adică asocierea etinilestradiol/levonorgestrel), glibenclamida şi nifedipina. În aceste studii nu au fost observate interacţiuni farmacocinetice cu semnificaţie clinică. Este de aşteptat ca efectul kaliuretic al hidroclorotiazidei să fie potenţat de alte medicamente asociate cu eliminarea potasiului şi hipokaliemie (de exemplu, alte diuretice kaliuretice, laxative, amfotericină, carbenoxolonă, penicilină G sodică, salicilaţi, steroizi, ACTH). Utilizarea concomitent de Karbicombi şi diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu sau alte medicamente care pot creşte potasemia (de exemplu heparină, cotrimoxazol, cunoscut și ca trimetoprim/sulfametoxazol), poate determina creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului. Se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei (vezi pct. 4.4). Hipokaliemia şi hipomagneziemia determinate de diuretic predispun la riscul potenţial al unor efecte cardiotoxice ale glicozidelor digitalice şi antiaritmicelor. Se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei atunci când Karbicombi este administrat concomitent cu astfel de medicamente precum şi cu medicamente care pot induce torsada vârfurilor: - Antiaritmice de clasă Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă). - Antiaritmice de clasă III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilid, ibutilid). - Unele antipsihotice (de exemplu, tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperiodol). - Altele (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, ketanserină, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină, vincamină i.v.). În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai ECA s-au raportat creşteri reversibile ale litemiei şi toxicitate consecutivă. Un efect similar a fost raportat în cazul ARAII. Utilizarea candesartanului şi hidroclorotiazidei concomitent cu litiul nu este recomandată. Dacă este necesară utilizarea concomitentă, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale litiului. În cazul în care ARAII sunt administraţi concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) (adică inhibitori selectivi ai COX-2, acid acetilsalicilic (>3g/zi) şi AINS neselective), poate să apară scăderea efectului antihipertensiv. Similar inhibitorilor ECA, utilizarea concomitentă a ARAII şi AINS poate determina creşterea riscului de deteriorare suplimentară a funcţiei renale, incluzând posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute şi creşterea potasemiei, în special la pacienţii cu disfuncţie renală preexistentă. Administrarea concomitentă impune precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie să fie hidrataţi adecvat şi trebuie luată in considerare monitorizarea funcţiei renale după iniţierea terapiei asociate şi, ulterior, periodic. Efectul diuretic, natriuretic şi antihipertensiv al hidroclorotiazidei este diminuat de AINS. Absorbţia de hidroclorotiazidă este redusă de colestipol sau colestiramină. Efectul curarizantelor (de exemplu tubocurarină) poate fi potenţat de hidroclorotiazidă. Diureticele tiazidice pot creşte valorile calcemiei din cauza scăderii excreţiei urinare. Dacă este necesară utilizarea suplimentelor de calciu sau a vitaminei D, trebuie monitorizată calcemia şi doza trebuie ajustată în consecinţă. Efectul hiperglicemiant al beta-blocantelor şi al diazoxidului poate fi crescut de tiazide. Anticolinergicele (de exemplu atropina, biperidenul) pot creşte biodisponibilitatea diureticelor de tip tiazidic prin scăderea motilităţii gastrointestinale şi a vitezei de golire a stomacului. Tiazidele pot creşte riscul reacţiilor adverse determinate de amantadină. Tiazidele pot reduce excreţia renală a medicamentelor citostatice (de exemplu, ciclofosfamida, metotrexatul) şi potenţează efectele mielosupresoare ale acestora. Hipotensiunea arterială posturală poate creşte în cazul utilizării concomitente de alcool etilic, barbiturice sau anestezice. Tratamentul cu tiazide poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozelor medicamentelor antidiabetice orale, inclusiv a insulinei. Metformina trebuie utilizată cu precauţie, din cauza riscului de acidoză lactică determinat de insuficienţa renală funcţională asociată cu utilizarea hidroclorotiazidei. Hidroclorotiazida poate determina scăderea răspunsului vascular la acţiunea aminelor presoare (de exemplu, la adrenalină), însă nu suficient pentru a exclude un efect hipertensiv. Hidroclorotiazida poate creşte riscul insuficienţei renale acute, în special în cazul administrării concomitente de doze mari de substanţe de contrast iodate. Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate creşte riscul de hiperuricemie şi poate determina complicaţii de tip gută. Tratamentul concomitent cu baclofen, amifostină, antidepresive triciclice sau neuroleptice poate potenţa efectul antihipertensiv şi poate induce hipotensiune arterială. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină- angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).

Sarcina Antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII) Utilizarea ARA II nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARA II în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Datele epidemiologice referitoare la riscul apariţiei unor efecte teratogene ca urmare a expunerii la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARA II) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente. Totuşi, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. În afara cazului în care continuarea tratamentului cu ARAII este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la un tratament antihipertensiv alternativ, care prezintă siguranţă stabilită în administrarea în timpul sarcinii. Când este diagnosticată o sarcină, tratamentul cu ARA II trebuie oprit imediat şi, dacă este posibil, trebuie iniţiat un tratament alternativ. Se cunoaşte faptul că tratamentul cu ARAII în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină determină fetotoxicitate la om (scădere a funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în osificarea craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la ARA II a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou-născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat ARA II trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4). Hidroclorotiazidă Există date limitate cu privire la utilizarea hidroclorotiazidei în sarcină, în special în primul trimestru. Datele obţinute din studiile la animale nu sunt suficiente. Hidroclorotiazida trece bariera placentară. Din cauza mecanismului de acţiune farmacologică al hidroclorotiazidei, utilizarea acesteia în al doilea şi al treilea de sarcină poate afecta circulaţia feto- placentară şi poate determina efecte fetale şi neonatale, cum sunt icterul, dezechilibrul electrolitic şi trombocitopenia. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată în tratamentul edemelor din sarcină, hipertensiunii arteriale gestaţionale şi în preeclampsie, din cauza riscului de scădere a volumului plasmatic şi al perfuziei placentare, fără să prezinte vreun efect benefic asupra evoluţiei bolii. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la gravide, decât în cazuri rare, când nu se poate administra alt tratament. Alăptarea Antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII) Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Karbicombi în timpul alăptării, nu se recomandă administrarea Karbicombi şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative, care prezintă siguranţă stabilită în timpul alăptării, în special în cazul alăptării unui nou- născut sau a unui prematur. Hidroclorotiazidă Hidroclorotiazida este eliminată în cantităţi mici în laptele matern uman. Administrate în doze mari, care determină diureză intensă, tiazidele pot inhiba producerea de lapte. Utilizarea Karbicombi în timpul alăptării nu este recomandată.