RCP · JAYPIRCA 100 mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): JAYPIRCA 100 mg
- Cod ATC: L01EL05
- Forma farmaceutică: comprimate filmate
- Concentrație: 100mg
- Deținătorul autorizației: LILLY, S.A. - SPANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Tratamentul cu Jaypirca trebuie iniţiat şi supravegheat de medici cu experienţă în utilizarea terapiilor antineoplazice.
Doze
Doza recomandată este de 200 mg de pirtobrutinib o dată pe zi (QD).
Doza de Jaypirca trebuie întreruptă până la revenirea la gradul 1 sau la valoarea inițială atunci când pacientul prezintă următoarea reacție adversă:
• Neutropenie de gradul 3 cu febră și/sau infecție
• Neutropenie de gradul 4 cu durată ≥ 7 zile
• Trombocitopenie de gradul 3 cu sângerare
• Trombocitopenie de gradul 4
• Toxicitate non-hematologică de gradul 3 sau 4
Limfocitoza asimptomatică nu este considerată reacţie adversă, iar pacienţii care prezintă acest eveniment trebuie să continue administrarea Jaypirca.
În studiile clinice, evenimentele adverse la un număr limitat de pacienţi au fost gestionate prin reducerea dozei (vezi pct. 5.1).
Tratamentul trebuie continuat până la progresia bolii sau până la apariţia toxicităţii inacceptabile.
Doze omise
Dacă au trecut mai mult de 12 ore de la omiterea dozei de către pacient, pacientul trebuie instruit să administreze următoarea doză la ora programată; nu trebuie administrată o doză suplimentară. Dacă apar vărsături, pacientul nu trebuie sa ia o doză suplimentară; se va continua tratamentul cu următoarea doză programată.
Grupe speciale de pacienți
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozelor în funcţie de vârstă (vezi pct. 5.2).
Insuficienţă renală
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară, moderată sau severă. Nu există date provenite de la pacienţii dializaţi (vezi pct. 5.2).
Insuficiența hepatică
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară, moderată sau severă (vezi pct. 5.2).
Copii și adolescenți
Siguranţa şi eficacitatea Jaypirca la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.
Mod de administrare
Jaypirca este indicat pentru administrare pe cale orală.
Comprimatul trebuie înghiţit întreg, cu un pahar cu apă, pentru asigurarea unei acţiuni consecvente (pacienţii nu trebuie să mestece, zdrobească sau divizeze comprimatul înainte de înghiţire) şi poate fi administrat împreună cu sau fără alimente. Pacienţii trebuie să administreze dozele la aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi.
Interacțiuni
Pirtobrutinib este metabolizat preponderent de enzimele CYP3A4, UGT1A8 și UGT1A9. Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii pirtobrutinib Inhibitori ai CYP3A În cadrul unui studiu clinic, itraconazolul, un inhibitor CYP3A4 puternic, a crescut valoarea ASC (aria de sub curbă) a pirtobrutinib cu 48 % şi nu a modificat Cmax a pirtobrutinib. Această creştere a expunerii la pirtobrutinib nu este relevantă din punct de vedere clinic. Prin urmare nu este necesară ajustarea dozelor de Jaypirca în cazul administrării concomitente cu inhibitori CYP3A. Inductori ai CYP3A În cadrul unui studiu clinic, rifampicina, un inductor puternic al CYP3A, a scăzut valorile ASC şi Cmax pentru pirtobrutinib cu 71 % şi, respectiv, 42 %. Deși această scădere a expunerii la pirtobrutinib nu este de așteptat să fie semnificativă din punct de vedere clinic, dacă este posibil evitați inductorii puternici ai CYP3A (de exemplu, rifampicină, carbamazepină, fenitoină). Administrarea în asociere cu medicamente din clasa inhibitorilor de pompă de protoni Nu s-au observat diferenţe relevante clinic în ceea ce priveşte farmacocinetica (pharmacokinetics, PK) pirtobrutinib atunci când acesta a fost administrat concomitent cu omeprazol, un inhibitor de pompă de protoni. Efectele pirtobrutinib asupra farmacocineticii altor medicamente (creşterea concentraţiei plasmatice) Substraturi pentru CYP2C8 Pirtobrutinib este un inhibitor moderat al CYP2C8. Pirtobrutinib a crescut valorile ASC şi Cmax ale repaglinidei (un substrat al CYP2C8) cu 130 % şi, respectiv, 98 %. Aşadar, întrucât pirtobrutinib poate creşte concentraţiile plasmatice ale substraturilor CYP2C8, se recomandă prudenţă în cazul administrării simultane de substraturi pentru CYP2C8 (cum sunt repaglinida, dasabuvir, selexipag, rosiglitazona, pioglitazona şi montelukast). Substraturi pentru BCRP Pirtobrutinib este un inhibitor moderat al BCRP. Pirtobrutinib a crescut valorile ASC şi Cmax ale rosuvastatinei (un substrat BCRP) cu 140 % şi, respectiv, 146 %. Aşadar, întrucât pirtobrutinib poate creşte concentraţiile plasmatice ale substraturilor BCRP, se recomandă prudenţă la administrarea acestuia concomitent cu substraturi pentru BCRP (de exemplu, rosuvastatina). Dacă administrarea concomitentă cu substraturi BCRP cu indice terapeutic îngust (de exemplu, doze mari de metotrexat, mitoxantronă) nu poate fi evitată, trebuie avută în vedere monitorizarea clinică atentă. Substraturi pentru gp-P Pirtobrutinib este un inhibitor slab al gp-P. Pirtobrutinib a crescut valorile ASC şi Cmax ale digoxinei (un substrat pentru gp-P) cu 35 % şi, respectiv, 55 %. Aşadar, pirtobrutinib poate creşte concentraţiile plasmatice ale substraturilor gp-P. Dacă administrarea concomitentă cu substraturi cu indice terapeutic îngust P gp (de exemplu dabigatran etexilat și digoxină) nu poate fi evitată, trebuie avută în vedere monitorizarea clinică atentă. Substraturi pentru CYP2C19 Pirtobrutinib este un inhibitor slab al CYP2C19. Pirtobrutinib a crescut valorile ASC şi Cmax ale omeprazolului (un substrat CYP2C19) cu 56 % şi, respectiv, 49 %. Aşadar, pirtobrutinib poate creşte concentraţiile plasmatice ale substraturilor CYP2C19. Dacă administrarea concomitentă cu substraturi cu indice terapeutic îngust CYP2C19 (de exemplu fenobarbital şi mefenitoină) nu poate fi evitată, trebuie avută în vedere monitorizarea clinică atentă. Substraturi pentru CYP3A Pirtobrutinib este un inhibitor slab al CYP3A. Pirtobrutinib a crescut valorile ASC și Cmax ale midazolamului administrat oral (substrat sensibil al CYP3A) cu 70 %, respectiv 58 %. Pirtobrutinib nu a avut un efect semnificativ clinic asupra expunerii la midazolam administrat intravenos. Prin urmare, pirtobrutinib poate crește concentrațiile plasmatice ale substraturilor CYP3A. Dacă administrarea concomitentă cu substraturi CYP3A cu indice terapeutic îngust (de exemplu alfentanil, midazolam, tacrolimus) nu poate fi evitată, trebuie avută în vedere monitorizarea clinică atentă.
Sarcină și alăptare
Femei aflate la vârsta fertilă/ Contracepţia la la bărbați și femei Pe baza rezultatelor din studiile la animale şi a efectului genotoxic al pirtobrutinib (vezi pct. 5.3), pirtobrutinib poate avea efecte nocive asupra fătului atunci când este administrat la femeile gravide. Femeile la vârsta fertilă trebuie să utilizeze o metodă eficace de contracepţie pe durata tratamentului şi timp de 5 săptămâni după administrarea ultimei doze de Jaypirca. Bărbații sunt sfătuiți să utilizeze o metodă eficientă de contracepție și să nu aibă un copil în timpul tratamentului și timp de 3 luni după ultima doză de Jaypirca (vezi pct. 4.4). Sarcina Nu există date provenite din utilizarea Jaypirca la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Jaypirca nu trebuie utilizat pe perioada sarcinii. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă pirtobrutinib se excretă în laptele uman. Nu se poate exclude un risc pentru copiii alăptaţi. Alăptarea trebuie întreruptă pe durata tratamentului cu Jaypirca şi timp de încă o săptămână după administrarea ultimei doze Jaypirca. Fertilitatea Nu există date privind efectele pirtobrutinib asupra fertilităţii la om.