RCP · INOVUM HCT 40 mg/5 mg/12,5 mg

Doze

Adulţi

Doza recomandată de Inovum HCT este de 1 comprimat pe zi.

Terapie de adiţie

Inovum HCT 20 mg/5 mg/12,5 mg poate fi administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu olmesartan medoxomil 20 mg şi amlodipină 5 mg administrată ca o combinaţíe în doză fixă cu dublă componentă.

Inovum HCT 40 mg/5 mg/12,5 mg poate fi administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu olmesartan medoxomil 40 mg şi amlodipină 5 mg, administrată ca o combinaţie în doză fixă cu dublă componentă sau la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu Inovum HCT

2 20 mg/5 mg/12,5 mg.

Inovum HCT 40 mg/5 mg/25 mg poate fi administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu Inovum HCT 40 mg/5 mg/12,5 mg.

Inovum HCT 40 mg/10 mg/12,5 mg poate fi administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu olmesartan medoxomil 40 mg şi amlodipină 10 mg administrată ca o combinaţie în doză fixă cu dublă componentă sau cu Inovum HCT 40 mg/5 mg/12,5 mg.

Inovum HCT 40 mg/10 mg/25 mg poate fi administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu Inovum HCT 40 mg/10 mg/12,5 mg sau cu Inovum HCT 40 mg/5 mg/25 mg.

O titrare treptată a dozelor componentelor individuale este recomandată înainte de trecerea la combinaţie în doză fixă de trei componente. Atunci când este cazul, din punct de vedere clinic, poate fi luată în considerare trecerea directă de la dubla combinaţie la combinaţia triplă.

Terapie de substituţie

Pacienţii controlaţi cu doze stabile de olmesartan medoxomil, amlodipină şi hidroclorotiazidă, administrate concomitent sub forma unui comprimat care conţine două substanţe active (olmesartan medoxomil şi amlodipină sau olmesartan medoxomil şi hidroclorotiazidă) şi un comprimat care conţine o singură substanţă activă (hidroclorotiazidă sau amlodipină), pot fi trecuţi la Inovum HCT care conţine aceleaşi doze din componentele individuale.

Doza maximă recomandată de Inovum HCT este de 40 mg/10 mg/25 mg pe zi.

Vârstnici (cu vârsta de 65 ani sau peste)

La persoanele vârstnice se recomandată precauţie, inclusiv monitorizarea mai frecventă a tensiunii arteriale, în special în cazul administrării dozei maxime de Inovum HCT 40 mg/10 mg/25 mg pe zi. O creştere a dozei trebuie făcută cu grijă la persoanele vârstnice (vezi pct. 4.4 si 5.2).

Date foarte limitate sunt disponibile la Inovum HCT pentru paciențíi cu vârsta de 75 ani sau peste. Se recomandă precauţie extremă incluzând monitorizarea mai frecventă a tensiunii arteriale.

Insuficienţă renală

Doza maximă recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance al creatininei de 30 – 60 ml/min) este de un comprimat Inovum HCT 20 mg/5 mg/12,5 mg, ca urmare a experienţei limitate cu doza de olmesartan medoxomil 40 mg la această categorie de pacienţi. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată este recomandată monitorizarea potasemiei şi creatininemiei. Utilizarea Inovum HCT la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min) este contraindicată (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2).

Insuficienţă hepatică

Inovum HCT trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, doza maximă de Inovum HCT nu trebuie să depăşească 20 mg/5 mg/12,5 mg o dată pe zi. Monitorizarea atentă a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale este recomandată la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Ca în cazul tuturor antagoniștilor de calciu, timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al amlodipinei este prelungit la pacienții cu insuficiență hepatică și recomandările cu privire la doze nu au fost stabilite. Inovum HCT trebuie să fie, prin urmare, administrat cu precauție la acești pacienți. Farmacocinetica

3 amlodipinei nu a fost studiată la pacienții cu insuficiență hepatică severă. Administrarea amlodipinei trebuie inițiată cu cea mai mică doză și titrată încet la pacienții cu insuficiență hepatică.

Utilizarea Inovum HCT este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3 şi 5.2), colestază sau obstrucţie biliară (vezi pct. 4.3).

Copii şi adolescenţi

Nu este recomandată utilizarea de Inovum HCT la pacienţii cu vârsta sub 18 ani, din cauza absenţei datelor de siguranţă şi eficacitate.

Mod de administrare:

Comprimatul trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă). Comprimatul nu trebuie mestecat şi trebuie administrat la aceeaşi oră în fiecare zi.

Inovum HCT poate fi luat cu sau fără alimente.

Interacţiuni potenţiale legate de combinaţia în doză fixă Inovum HCT: Nu este recomandată utilizarea concomitentă Litiu: În timpul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi, rar, cu antagonişti de angiotensină II au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice şi toxicităţii litiului. În plus, clearance-ul renal al litiului este redus de tiazide şi, prin urmare, poate fi crescut riscul de toxicitate a litiului. Prin urmare, utilizarea concomitentă de Inovum HCT şi litiu nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă utilizarea combinaţiei în doză fixă se dovedeşte necesară, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale litiului. Utilizare concomitentă care necesită precauţie Baclofen: Poate apărea potenţarea efectului antihipertensiv. Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene: AINS (de exemplu acid acetil salicilic (>3 g/zi), inhibitori ai COX-2 şi AINS neselective) pot reduce efectul antihipertensiv al diureticelor tiazidice şi antagoniştilor receptorului de angiotensină II. La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau persoane vârstnice cu funcţie renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorului de angiotensină II cu substanţe care inhibă ciclooxigenaza poate duce la deteriorarea suplimentară a funcţiei renale, inclusiv posibilă insuficienţă renală acută care este, de obicei, reversibilă. Ca urmare, combinaţia în doză fixă trebuie administrată cu precauţie, mai ales la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie acordată atenţie monitorizării funcţiei renale după iniţierea terapiei concomitente şi periodic după aceea. Utilizări concomitente care trebuie urmărite atent Amifostină: Poate surveni potenţarea efectului antihipertensiv. Alte medicamente antihipertensive: Efectul hipotensiv al Inovum HCT poate fi crescut de utilizarea concomitentă a altor medicamente antihipertensive. Alcool etilic, barbiturice, substanţe narcotice sau antidepresive: Poate apărea potenţarea hipotensiunii arteriale ortostatice. Interacţiuni potenţiale legate de olmesartan medoxomil: Utilizare concomitentă nerecomandată Inhibitori ECA, blocanţii receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului: Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Medicamente care influenţează concentraţiile plasmatice de potasiu: Utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu, substituenţi de sare care conţin potasiu sau alte medicamente care pot creşte concentraţiile plasmatice de potasiu (de exemplu heparină, inhibitori ai ECA) poate duce la creşteri ale potasemiei (vezi pct. 4.4). Dacă medicamentele care influenţează concentraţiile plasmatice de potasiu trebuie prescrise în asociere cu Inovum HCT, este recomandată monitorizarea concentraţiilor plasmatice de potasiu. Informaţii suplimentare Colesevelam, chelator al acizilor biliari: Administrarea concomitentă a clorhidratului de colesevelam, un medicament care se fixează de acizii biliari, reduce expunerea sistemică, concentrația plasmatică maximă de olmesartan şi t1/2. Administrarea olmesartan medoxomil cu cel puțin 4 ore înainte de clorhidratul de colesevelam scade efectul interacțiunii cu alte medicamente. Administrarea olmesartan medoxomil cu cel puțin 4 ore înainte de doza de clorhidrat de colesevelam trebuie luată în considerare (vezi pct. 5.2). După tratamentul cu un antiacid (hidroxid de aluminiu şi magneziu) s-a observat o scădere uşoară a biodisponibilităţii olmesartan. Olmesartan medoxomil nu a avut un efect semnificativ asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii warfarinei sau farmacocineticii digoxinei. Administrarea concomitentă de olmesartan medoxomil cu pravastatină nu a avut efecte semnificative clinic asupra farmacocineticii niciuneia dintre componente la subiecţii sănătoşi. Olmesartan nu a avut efecte inhibitorii semnificative clinic asupra enzimelor citocromului P450 uman 1A1/2, 2A6, 2C8/9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4 in vitro şi nu a avut efecte inductoare sau acestea au fost minime asupra activităţilor citocromului P450 la şobolan. Nu este de aşteptat nicio interacţiune semnificativă clinic între olmesartan şi medicamentele metabolizate de enzimele citocromului P450 prezentate mai sus. Interacţiuni potenţiale legate de componenta amlodipină: Utilizare concomitentă care necesită precauţie Efecte ale altor medicamente asupra amlodipinei: Inhibitorii CYP3A4: Administrarea concomitentă de amlodipină cu inhibitori puternici sau moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de protează, azoli antifungici, macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) pot provoca o creştere semnificativă a expunerii la amlodipină. Traducerea clinică a acestor variaţii farmacocinetice poate fi mai pronunţată la vârstnici. Există un risc crescut de hipotensiune arterială. Se recomandă monitorizarea atentă a pacienţilor şi poate fi necesară ajustarea dozelor. Inductori ai CYP3A4: Concentraţia plasmatică a amlodipinei poate variaîn eventualitatea administrării concomitente a inductorilor cunoscuţi ai CYP3A4. Drept urmare, este necesară monitorizarea tensiunii arteriale şi avută în vedere reglarea dozei, atât în timpul, cât şi după administrarea concomitentă d emedicamente, în special în cazul inductorilor puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicina, hzpericum perforatum). Administrarea de amlodipină împreună cu grepfrut sau suc de grepfrut nu este recomandată, deoarece biodisponibilitatea poate fi crescută la unii pacienţi având ca rezultat amplificarea efectelor hipotensoare. Dantrolen (soluţie perfuzabilă): la animale s-a observat fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular cu hiperkaliemie după administrarea de verapamil şi dantrolen intravenos. Din cauza riscului de hiperkaliemie se recomandă ca administrarea concomitentă de blocante ale canalelor de calciu, cum este amlodipina, să fie evitată la pacienţii susceptibili la hipertermie malignă şi în managementul hipertermiei maligne. Efectele amlodipinei asupra altor medicamente: Efectul hipotensiv al amlodipinei se adaugă efectelor hipotensive ale altor medicamente antihipertensive. În studiile clinice de interacţiune, amlodipina nu a influenţat farmacocinetica atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei. Simvastatina: administrarea concomitentă de doze multiple a 10 mg amlodipină cu 80 mg simvastatină rezultă în creşterea cu 77% a expunerii la simvastatină în comparaţie cu simvastatina singură. Se limitează doza de simvastatină la 20 mg zilnic la pacienţii în tratament cu amlodipină. Tacrolimus: Există un risc de creştere a concentraţiilor serice de tacrolimus la administrarea concomitentă cu amlodipina. Pentru a evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea amlodipinei la un pacient tratat cu tacrolimus necesită monitorizarea concentraţiilor serice de tacrolimus şi ajustarea dozei de tacrolimus, atunci când este cazul. Mecanismul ţintă al inhibitorilor rapamicinei (mTOR): inhibitorii mTOR cum sunt sirolimus, temsirolimus şi everolimus sunt substraturi ale CYP3A. Amlodipina este un inhibitor slab al CYP3A. La administrarea în asociere cu inhibitori mTOR, amlodipina poate creşte expunerea inhibitorilor mTOR. Ciclosporină: Intr-un studiu prospectiv efectuat la pacienți cu transplant renal, a fost observată o creștere medie de 40% a concentraţiilor minime de ciclosporină atunci când este utilizată concomitent cu amlodipina. Administrarea concomitentă a Inovum HCT cu ciclosporina poate crește expunerea la ciclosporină. Trebuie luată în considerare monitorizarea concentraţiei minime de ciclosporină, în timpul administrării concomitente cu amlodipina şi reducerea dozei de ciclosporină dacă este necesar. Interacţiuni potenţiale legate de hidroclorotiazidă: Utilizare concomitentă nerecomandată Medicamentele care influenţează concentraţiile plasmatice ale potasiului: Efectul hidroclorotiazidei de depleţie a potasiului (vezi pct. 4.4) poate fi potenţat de administrarea concomitentă a altor medicamente asociate cu pierdere de potasiu şi hipopotasemie (de exemplu alte diuretice care elimină potasiul, laxative, corticosteroizi, ACTH, amfotericină, carbenoxolonă, penicilină G sodică sau derivaţi ai acidului salicilic). Prin urmare, nu este recomandată această utilizare concomitentă. Utilizare concomitentă care necesită precauţie Săruri de calciu: Diureticele tiazidice pot determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale calciului, ca urmare a scăderii excreţiei. Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu, concentraţiile plasmatice de calciu trebuie monitorizate, iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător. Rezinele colestiramină şi colestipol: Absorbţia hidroclorotiazidei este influenţată de prezenţa rezinelor schimbătoare de anioni. Glicozide digitalice: Hipopotasemia sau hipomagneziemia induse de tiazide pot favoriza instalarea de aritmii cardiace induse de digitalice. Medicamente influenţate de modificările potasemiei: Se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei şi ECG atunci când Inovum HCT este administrat concomitent cu medicamente influenţate de modificările concentraţiilor plasmatice ale potasiului (de exemplu glicozide digitalice şi antiaritmice) şi cu următoarele medicamente care induc torsada vârfurilor (tahicardie ventriculară) (inclusiv unele antiaritmice), hipopotasemia fiind un factor predispozant al torsadei vârfurilor (tahicardie ventriculară): - Antiaritmicele de clasa Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă). - Antiaritmicele de clasa III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă). - Unele antipsihotice (de exemplu tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol). - Altele (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină IV, halofantrin, mizolastin, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină, vincamină IV). Miorelaxante nedepolarizante (de exemplu, tubocurarină): Efectul miorelaxantelor nedepolarizante poate fi potenţat de către hidroclorotiazidă. Medicamente anticolinergice (de exemplu, atropină, biperiden): Creşterea biodisponibilităţii diureticelor tiazidice prin scăderea motilităţii gastro-intestinale şi a ratei de evacuare gastrică. Medicamente antidiabetice (medicamente orale şi insulină): Tratamentul cu un medicament tiazidic poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei de medicament antidiabetic (vezi pct. 4.4). Metformin: Metforminul trebuie utilizat cu precauţie, din cauza riscului de acidoză lactică indusă de o posibilă insuficienţă renală funcţională, legată de hidroclorotiazidă. Beta blocante şi diazoxid: Efectul hiperglicemic al beta blocantelor şi diazoxidului poate fi intensificat de tiazide. Amine presoare (de exemplu, noradrenalină): Efectul aminelor presoare poate fi diminuat. Medicamente utilizate în tratamentul gutei (probenecid, sulfinpirazonă şi alopurinol): Ajustarea dozei de medicamente uricozurice poate fi necesară, deoarece hidroclorotiazida poate determina creşterea concentraţiei plasmatice de acid uric. Poate fi necesară creşterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă. Administrarea concomitentă a unui tiazidic poate determina creşterea incidenţei reacţiilor de hipersensibilitate la alopurinol. Amantadină: Tiazidele pot determina creşterea riscului de reacţii adverse provocate de amantadină. Medicamente citotoxice (de exemplu, ciclofosfamidă, metotrexat): Tiazidele pot reduce excreţia renală a medicamentelor citotoxice şi pot potenţa efectele lor mielosupresoare. Salicilaţi: În cazul administrării de doze mari de salicilaţi, hidroclorotiazida poate amplifica efectul toxic al salicilaţilor asupra sistemului nervos central. Metildopa: Au existat raportări izolate de anemie hemolitică survenite în cazul utilizării concomitente de hidroclorotiazidă şi metildopa. Ciclosporină: Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate creşte riscul de hiperuricemie şi de complicaţii de tipul gutei. Tetracicline: Administrarea concomitentă de tetracicline şi tiazide măreşte riscul de creştere a concentraţiei plasmatice a ureei, indusă de tetraciclină. Această interacţiune nu se aplică, probabil, în cazul administrării concomitente a doxiciclinei.

Sarcina Utilizarea Inovum HCT este contraindicată în timpul celui de-al 2-lea şi al 3-lea trimestru de sarcină (vezi pct.

Ţinând cont de efectele componentelor individuale ale acestui medicament combinat asupra sarcinii, utilizarea Inovum HCT nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Olmesartan medoxomil Utilizarea antagoniştilor de angiotensină II nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea antagoniştilor de angiotensină II este contraindicată în timpul celui de-al 2-lea şi de-al 3-lea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Dovada epidemiologică privind riscul teratogenicităţii după expunerea la inhibitori ai ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu a fost concludentă; însă, nu poate fi exclusă o creştere mică a riscului. Cu toate că nu există date epidemiologice controlate privind riscul determinat de antagoniştii receptorului de angiotensină II, pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazului în care este considerată esenţială continuarea tratamentului cu antagonişti ai receptorului de angiotensină, pacientele care plănuiesc să rămână gravide trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când se diagnostichează sarcina, tratamentul cu antagonişti ai receptorului de angiotensină II trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, trebuie iniţiată terapia alternativă. Expunerea la antagoniştii receptorului de angiotensină II în timpul celui de-al 2-lea şi de-al 3-lea trimestru de sarcină este cunoscută că induce fetotoxicitate la om (funcţie renală scăzută, oligohidramnios, întârzierea osificării craniene) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi de asemenea pct. 5.3). Dacă expunerea la antagoniştii de angiotensină II a survenit începând din al 2-lea trimestru de sarcină, este recomandată verificarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Sugarii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorului de angiotensină II trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru hipotensiune arterială (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4). Hidroclorotiazidă Există experienţă limitată privind utilizarea hidroclorotiazidei în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru. Studiile la animale sunt insuficiente. Hidroclorotiazida trece bariera placentară. Pe baza mecanismului de acţiune farmacologic al hidroclorotiazidei, utilizarea sa în timpul trimestrelor 2 şi 3 de sarcină poate afecta perfuzia feto-placentară şi poate provoca efecte fetale şi neonatale cum sunt icter, tulburări ale echilibrului electrolitic şi trombocitopenie. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratamentul edemelor gestaţionale, hipertensiunii arteriale gestaţionale sau preeclampsiei din cauza riscului de scădere a volemiei şi de hipoperfuzie placentară, administrarea neavând un efect benefic asupra evoluţiei bolii. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la gravide, exceptând rarele situaţii în care nu poate fi utilizat niciun alt tratament. Amlodipină Datele referitoare la un număr limitat de sarcini expuse nu evidenţiază faptul că amlodipina sau alţi antagonişti ai receptorilor de calciu ar avea un efect nociv asupra sănătăţii fătului. Cu toate acestea, poate exista un risc de travaliu prelungit. Alăptarea Inovum HCT nu este recomandat în timpul alăptării şi sunt preferabile tratamente alternative, cu profiluri de siguranţă mai bine stabilite în timpul alăptării, mai ales în cazul alăptării unui nou-născut sau a unui sugar născut prematur. Olmesartan se elimină în lapte la femelele de şobolan care alăptează. Cu toate acestea, la om, nu se cunoaşte dacă olmesartan trece în laptele matern. Amlodipina se excretă în laptele uman. Proporţia dozei materne primite de sugar a fost estimată într-un interval intercuartilic de 3–7 %, cu o valoare maximă de 15%. Nu se cunoaţte efectul amlodipinei asupra sugarului. Hidroclorotiazida se excretă în cantităţi mici în laptele matern. Deoarece tiazidele în doze mari provoacă intensificarea diurezei pot inhiba producerea de lapte. Utilizarea Inovum HCT în timpul alăptării nu este recomandată. Dacă Inovum HCT este utilizat în timpul alăptării trebuie păstrate cele mai mici doze posibile. Fertilitatea Modificări biochimice reversibile la nivelul capului spermatozoidului au fost raportate la unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu. Datele clinice sunt insuficiente în ceea ce priveşte un potenţial efect al amlodipinei asupra fertilităţii. Într-un studiu efectuat la şobolani au fost observate efecte adverse asupra fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3)