RCP · ILOMEDIN 20 20µg/ml

Ilomedin 20 trebuie administrat numai sub strictă supraveghere în spital sau în policlinici, dacă există condiţii adecvate.

Trebuie exclusă posibilitatea unei sarcini înainte de a începe tratamentul la femei.

Ilomedin 20 se administrează după diluare conform instrucţiunilor de la pct. 6.6, zilnic sub formă de perfuzie intravenoasă cu durata de 6 ore, într-o venă periferică sau printr-un cateter într-o venă centrală. Doza este ajustată în funcţie de tolerabilitatea individuală, fiind cuprinsă între 0,5 – 2 nanograme iloprost/kgc/minut.

Soluţia perfuzabilă trebuie să fie proaspăt preparată în fiecare zi pentru a asigura sterilitatea. Conţinutul fiolei şi diluantul trebuie amestecate bine.

La începutul perfuziei şi după fiecare creştere a dozei trebuie măsurate tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă.

În timpul primelor 2-3 zile de tratament se stabileşte doza minimă tolerată pentru fiecare pacient. Astfel, tratamentul trebuie început cu o viteză de perfuzare de 0,5 nanograme/kgc/minut, timp de 30 minute. Apoi doza trebuie crescută la intervale de aproximativ 30 de minute, cu câte 0,5 1 nanograme/kgc/minut până la maximum 2,0 nanograme/kgc/minut. Viteza exactă de perfuzare trebuie calculată în funcţie de greutatea corporală, în intervalul de 0,5-2,0 nanograme/kgc/min (vezi tabelele de mai jos pentru administrarea cu ajutorul unei pompe pentru perfuzie sau injectomat).

În funcţie de reacţiile adverse care apar, cum ar fi cefaleea, greaţa sau scăderea nedorită a tensiunii arteriale, viteza de perfuzare trebuie micşorată până la stabilirea dozei optime. Dacă reacţiile adverse sunt severe perfuzia trebuie întreruptă. Apoi tratamentul trebuie continuat – în general, timp de 4 săptămâni cu doza optimă stabilită în primele 2-3 zile.

În funcţie de tehnica de perfuzie, există două diluţii diferite ale substanţei. Una dintre aceste două diluţii este de 10 ori mai puţin concentrată decât cealaltă (0,2 µg/ml, respectiv 2 µg/ml) şi poate fi administrată numai cu o pompă de perfuzie (de exemplu Infuzomat). Soluţia cu concentraţie mai mare se administrează cu un injectomat (de exemplu Perfusor); pentru instrucţiunile de administrare, vezi pct. 6.6.

Viteza de perfuzare (ml/oră) pentru diferite doze administrate cu pompa de perfuzie. În general, soluţia preparată este perfuzată intravenos printr-o pompă pentru perfuzie (de exemplu Infuzomat). Pentru instrucţiunile de diluţie în cazul administrării cu ajutorul unei pompe de perfuzie, vezi pct. 6.6. Pentru soluţia de Ilomedin 20 astfel obţinută, cu concentraţia de 0,2 µg/ml, viteza de perfuzare între 0,5 - 2,0 nanograme/kgc/minut, trebuie stabilită în acord cu tabelul de mai jos.

Tabelul următor poate fi utilizat pentru calcularea vitezei de perfuzare corespunzătoare greutăţii pacientului şi dozei care trebuie administrată. Vă rugăm să încadraţi corect greutatea corporală reală a pacientului într-unul din intervalele de mai jos şi apoi să stabiliţi viteza de perfuzare corespunzătoare dozei ţintă în ng/kgc/min.

Doza (nanograme/kgc şi minut) Greutate corporală (kg) 0,5 1,0 1,5 2,0 Viteza de perfuzare (ml/oră)

Viteza de perfuzare (ml/oră) pentru doze diferite pentru administrare cu injectomat Poate fi utilizat un injectomat de 50 de ml (de exemplu Perfuzor). Pentru instrucţiunile de diluţie pentru administrare cu ajutorul unui injectomat, vezi pct. 6.6.

Pentru soluţia de Ilomedin 20 cu concentraţia de 2 µg/ml, viteza de perfuzare pentru doze cuprinse în intervalul 0,5 - 2,0 nanograme/kgc/minut trebuie stabilită în acord cu tabelul de mai jos.

Tabelul următor poate fi utilizat pentru calcularea vitezei de perfuzare corespunzătoare greutăţii corporale a pacientului şi dozei care trebuie administrată. Vă rugăm să încadraţi corect greutatea corporală reală a pacientului într-unul din intervalele de mai jos şi apoi să stabiliţi viteza de perfuzare corespunzătoare.

Doza (nanograme/kgc/minut) Greutate 0,5 1,0 1,5 2,0 corporală (kg) Viteza de perfuzare (ml/oră)

Durata tratamentului este de până la 4 săptămâni. Un tratament mai scurt (3 - 5 zile) este adesea suficient în sindromul Raynaud, pentru obţinerea unei ameliorări de câteva săptămâni.

Nu se recomandă perfuzia continuă timp de câteva zile, datorită dezvoltării posibile a tahifilaxiei la nivelul trombocitelor şi a posibilei reveniri a stării de hiperagregabilitate plachetară la terminarea tratamentului, deşi nu au fost raportate complicaţii clinice asociate acestor fenomene.

Copii şi adolescenţi Nu sunt date disponibile cu privire la utilizarea Ilomedin 20 la acest grup de vârstă.

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică Trebuie avut în vedere că eliminarea iloprost este scăzută la pacienţii cu insuficienţă renală care necesită dializă şi la pacienţii cu ciroză hepatică. La aceşti pacienţi este necesară reducerea dozei (de exemplu, la jumătate faţă de doza recomandată).

Iloprost poate creşte efectul antihipertensiv al beta-blocantelor adrenergice, al blocantelor canalelor de calciu, al vasodilatatoarelor şi al inhibitorilor enzimei de conversie ai angiotensinei. Dacă apare hipotensiune arterială semnificativă, aceasta poate fi corectată prin reducerea dozei de iloprost. Deoarece iloprost inhibă funcţia plachetară, utilizarea sa cu anticoagulante (cum sunt: heparină, anticoagulante cumarinice) sau cu alţi inhibitori ai agregării plachetare (cum sunt: acidul acetilsalicilic, antiinflamatoarele nesteroidiene, inhibitorii de fosfodiesterază şi nitriţii vasodilatatori, de exemplu molsidomină) poate creşte riscul de sângerare. Dacă aceasta apare, administrarea iloprost trebuie întreruptă. Tratamentul oral anterior cu acid acetilsalicilic în doze de până la 300 mg pe zi, timp de 8 zile, nu a avut niciun impact asupra farmacocineticii iloprostului. Într-un studiu la animale, s-a demonstrat că iloprost poate determina o reducere a concentraţiei plasmatice de t-PA (tissue plasminogen activator – activatorul tisular de plasminogen) la starea de echilibru. Rezultatele studiilor la om demonstrează faptul că perfuziile cu iloprost nu influenţează farmacocinetica dozelor orale multiple de digoxină şi nu au niciun impact asupra farmacocineticii t-PA administrat concomitent. În experimentele la animale, efectul vasodilatator al iloprostului a fost scăzut dacă animalelor li s-au administrat anterior glucocorticoizi, în timp ce efectul inhibitor asupra agregării plachetare nu s-a modificat. La om, semnificaţia acestor date este necunoscută. Deşi nu au fost efectuate studii clinice, studiile in vitro care au evaluat potenţialul inhibitor al iloprost asupra activităţii enzimelor citocromului P450 au demonstrat că nu este de aşteptat o inhibare relevantă a metabolizării medicamentelor prin intermediul acestor enzime.

Ilomedin 20 nu trebuie administrat femeilor gravide sau celor care alăptează (vezi pct. 4.3). Sarcină Nu sunt date adecvate referitoare la administrarea iloprost la femeile gravide. Studiile preclinice au furnizat dovezi de toxicitate fetală la şobolan, dar nu şi la iepure şi maimuţă (vezi pct. 5.3). Deoarece nu se cunoaşte riscul potenţial al administrării iloprost în timpul sarcinii, femeile aflate în perioada fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace pe durata tratamentului. Alăptare Nu se cunoaşte dacă iloprost este secretat în laptele uman. Deoarece s-a observat că la şobolani cantităţi foarte mici de iloprost se secretă în lapte, acesta nu trebuie administrat femeilor care alăptează.