RCP · HYDROCORTISONE SUCCINAT SODIC EIPICO 100 mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): HYDROCORTISONE SUCCINAT SODIC EIPICO 100 mg
- Cod ATC: H02AB09
- Forma farmaceutică: pulbere + solvent pentru soluție injectabilă/perfuzabilă
- Concentrație: 100mg
- Deținătorul autorizației: FELSIN FARM S.R.L. - ROMANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Calea şi modul de administrare
Hydrocortisone poate fi administrat prin injectare intravenoasă (calea de administrare preferată pentru situaţiile de urgenţă), prin injectare intramusculară sau prin perfuzie intravenoasă.
Administrarea intravenoasă se recomandă pentru tratamentul urgenţelor; după depăşirea fazei critice se recomandă administrarea unui glucocorticoid cu durată mai lungă de acţiune sau trecerea la administrarea orală.
Dozajul variază în funcţie de gravitatea afecţiunii.Pentru a reduce la minimum reacţiile adverse, se vor utiliza dozele cele mai mici, pentru perioade cât mai scurte.
Doza uzuală
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani şi cu greutate corporală ≥ 50 kg
Doza iniţială recomandată poate varia 100 mg şi 200 mg hidrocortizon (1-2 flacoane Hydrocortisone succinat sodic Eipico).
Doza iniţială se administrează în 1-10 min; această doză se poate repeta la intervale de 2, 4 sau 6 ore, în functie de răspunsul terapeutic şi de starea clinică a pacientului.
Adolescenţi: 100 mg la interval de 6-8 ore, administrată prin injectare lentă sau perfuzie intravenoasă.
Copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 12 ani şi greutatea corporală < 50 kg La copii, doza poate ajunge la 5 mg/kg, in functie de severitatea bolii; se administrează in 1-10 min; doza la doza se poate repeta la 2, 4 sau 6 ore, în funcție de raspunsul pacientului la tratament și de stare clinică.
Solventul conține alcool benzilic. Poate provoca reacţii toxice şi anafilactoide la sugari şi copii cu vârsta sub 3 ani.
Pacienţi vârstnici
Pentru pacienţii vârstnici recomandările de dozaj sunt aceleaşi ca pentru adulţi.
Interacțiuni
Acidul acetilsalicilic (şi alţi salicilaţi): risc crescut de apariţie a hemoragiilor gastro-intestinale şi a ulceraţiilor în asociere cu hidrocortizon. Medicamentele inductoare ale enzimelor hepatice, cum sunt rifampicină, rifabutină, anticonvulsivante (carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, primidonă), aminoglutetimiăa scad concentraţia plasmatică şi eficacitatea glucocorticoizilor prin creşterea metabolizării hepatice a acestora. Medicamente care inhibă enzima 3A4 a citocromului P450, cum ar fi cimetidina, eritromicina, ketoconazolul, itraconazolul, diltiazemul şi mibefradilul, pot scădea viteza de metabolizare a glucocorticoizilor şi, prin urmare, creşte concentraţia serică. Insulina, clorhidratul de metformină, sulfamide antidiabetice: creşterea glicemiei uneori asociată cu cetoză (scăderea toleranţei la glucoză de către glucocorticoizi). Antihipertensive: eficacitatea acestora poate fi scăzută de efectul de retenţie hidrosalină al glucocorticoizilor. Glucocorticoizii scad eficacitatea anticolinesterazicelor in miastenia gravis. Glicozide tonicardace: risc de toxicitate dacă apare hipokaliemie determinată de glucocorticoizi. Diuretice: glucocorticoizii antagonizeaza efectul diuretic al acetazolamidei, diureticelor de ansă și diureticelor de tip tiazidic și cresc riscul de hipokaliemie. Antagonisti hormonali: aminoglutetimida accelerează metabolismul glucocorticoizilor (efect redus). Anticoagulante: risc hemoragic crescut în cazul asocierii cu glucocorticoizi în doze mari sau în tratament prelungit. Au fost raportate convulsii la administrarea concomitentă cu ciclosporină. Este posibil ca reactiile adverse apărute la administrarea fiecăruia dintre medicamente să apară cu frecvență mai mare, deoarece administrarea concomitentă determină inhibarea reciproca a metabolizării.
Sarcină și alăptare
Nu au fost efectuate studi adecvate la animale care să demonstreze potențialul carcinogen și mutagen al glucocorticoizilor. Steroizii pot crește sau descrește motilitatea și numărul spermatozoizilor la anumiți pacienti. Sarcina Glucocorticoizii traversează bariera feto-placentară. Deoarece la om nu există studii adecvate privind efectul glucocorticoizilor asupra funcţiei de reproducere, administrarea în timpul sarcinii şi alăptării se face numai după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial la făt. Corticoterapia de lungă durată în timpul sarcinii poate întârzia creşterea fătului. Dozele mari administrate la gravide pot provoca, excepţional, insuficienţă corticosuprarenală la nou-născut. Alăptarea Copiii născuţi din mame cărora li s-au administrat doze mari de glucocorticoizi în timpul sarcinii trebuie monitorizaţi pentru apariţia semnelor de insuficienţă corticosuprarenaliană.