Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · HOLOXAN 1 g

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): HOLOXAN 1 g
  • Cod ATC: L01AA06
  • Forma farmaceutică: pulbere pentru soluție perfuzabilă
  • Concentrație: 1g
  • Deținătorul autorizației: SIMTRA DEUTSCHLAND GMBH - GERMANIA

Acțiune farmacologică

AGENTI ALCHILANTI ANALOGI DE NITROGEN MUSTARD

Doze și mod de administrare

Holoxan trebuie administrat exclusiv de medici cu experienţă in oncologie.

Este necesară atenţie pentru ca soluţia preparată de ifosfamidă să nu depăşească concentraţia de 4%. Dozele trebuie întotdeauna adaptate individual, luînd în considerare starea generală a pacientului şi hemoleucograma.

Dacă nu se prescrie altfel, următoarele recomandări de doze trebuie aplicate:

Administrarea fracţionată: 1,2 – 2,4 g m2 (=30 - 60 mg/kg), zilnic, timp de 5 zile consecutive.

În general, doza totală pentru o cură atinge 6 -12 g/m2 (= 150 – 300 mg/kg). Administrarea se face în perfuzie intravenoasă cu durată scurtă, pe o perioadă variind între 30 minute şi două ore, în funcţie de volumul perfuziei.

Administrarea continuă: 5 g/m2 (= 125 g/kg) în doză unică, de obicei sub forma unei perfuzii continue de 24 ore.

Doza totală pentru o cură nu trebuie să depăşească 8 g/m2 ( =200 mg/kg).

Comparativ cu administrarea fracţionată,administrarea de ifosfamidă în doză unică mare poate determina efecte toxice hematologice, urologice, nefrologice şi asupra SNC mai severe.

Notă: Recomandările privind dozele menţionate mai sus se aplică în principal monoterapiei cu ifosfamidă. Când se utilizează în polichimioterapie, împreună cu alte citostatice, trebuie respectate instrucţiunile de doze din schema terapeutică indicată.

În cazul utilizării în asociere cu alte chimioterapice cu toxicitate similară pot fi necesare reducerea dozei şi/sau prelungirea intervalelor dintre cure.

Durata tratamentului

Ciclurile terapeutice pot fi repetate la fiecare 3 – 4 săptămâni. Durata tratamentului şi/sau intervalele depind de indicaţia terapeutică, de schema asocierii terapeutice, de starea generală a pacientului, de parametrii de laborator ca şi de refacerea tabloului sanguin.

Recomandări speciale de doze

Copii şi adolescenţi

Pe baza schemelor terapeutice stabilite, la copii şi adolescenţi vor fi utilizate doze similare celor indicate la adulţi.

Vârstnici şi pacienţi debilitaţi

În general, alegerea dozei la pacienţii vârstnici se face cu prudenţă, datorită frecvenţei mai mari a disfuncţiilor hepatice, renale sau cardiace, a bolilor asociate sau tratamentelor concomitente.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Utilizarea ifosfamidei este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă renală. Prin urmare nu există recomandări de doze (stabilite) pentru acest grup pacienţii şi, cu toate acestea, doza trebuie redusă, dat fiind că ifosfamida şi metaboliţii săi sunt excretaţi în principal pe cale renală.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Ifosfamida este metabolizată de enzimele microsomale hepatice. Dat fiind că nu au fost efectuate studii la pacienţi cu insuficienţă hepatică, nu există recomandări de doze la aceşti pacienţi.

Indicaţii privind ajustarea dozei la pacienţii cu mielosupresie

Leucocite/μlTrombocite/μl
> 4000> 100000100% din doza planificată
4000 – 2500100000 – 5000050% din doza planificată
< 2500< 50000Amânare până la normalizare sau decizie individuală

Interacțiuni

Trebuie luată în considerare potenţarea mielotoxicităţii datorită interacţiunii cu alte citostatice sau cu iradierea. Administrarea concomitentă de ifosfamidă şi alopurinol sau hidroclorotiazidă poate creşte, de asemenea, efectul mielosupresor. Datorită efectului imunosupresor al ifosfamidei este de aşteptat un răspuns redus la vaccinuri. În cazul vaccinurilor vii există pericolul apariţiilor infecţiilor determinate de vaccin. Administrarea concomitentă de ifosfamidă şi warfarină poate creşte efectul anticoagulant al warfarinei, cu risc crescut de hemoragie. Administrarea anterioară sau concomitentă de medicamente nefrotoxice, cum ar fi cisplatină, aminoglicozide, aciclovir sau amfotericină B poate potenţa nefrotoxicitatea ifosfamidei şi consecutiv hematotoxicitatea şi toxicitatea SNC. Medicamentele cu acţiune asupra SNC (de exemplu, antiemetice, tranchilizante, narcotice sau antihistaminice) trebuie utilizate cu deosebită prudenţă în caz de encefalopatie indusă de ifosfamidă sau, daca este posibil, întrerupte. Ifosfamida poate potenţa efectul hipoglicemiant al derivaţilor de sulfoniluree. Observaţiile din experimente in vitro au indicat că bupropiona este metabolizată, în principal, de enzimele microsomale ale citocromul P450, IIB6 (CYP2B6). De aceea, este necesară prudenţă în cazul administrării concomitente de bupropionă şi preparate cu acţiune asupra izoenzimei CYP2B6 (ca orfenadrină, ciclofosfamidă şi ifosfamidă). În caz de tratament anterior sau concomitent cu fenobarbital, fenitoină sau cloralhidrat există un risc de inducţie a izoenzimelor microzomale CYP, prezente în mod special la nivel hepatic. Fructele de grapefruit conţin o substanţă care inhibă izoenzimele CYP şi, de aceea, pot reduce activarea metabolică a ifosfamidei şi, consecutiv, eficacitatea sa. Din acest motiv, pacienţii trataţi cu ifosfamidă trebuie să evite consumul de grapefruit şi/sau alimente sau băuturi ce conţin acest fruct. Ifosfamida poate intensifica reacţia dermică la iradiere Următoarele interacţiuni sunt posibile, prin analogie cu ciclofosfamida: efect terapeutic şi toxicitate intensificate la administrarea concomitentă de clorpromazină, triiodotironină sau inhibitori de aldehiddehidrogenază, ca disulfiramul (Antabus); potenţarea efectului miorelaxant al suxametoniului.

Sarcină și alăptare

Femeile trebuie să evite sarcina în timpul tratamentului cu ifosfamidă. Studiile efectuate la animale au arătat că tratamentul cu ifosfamidă poate avea un efect genotoxic şi poate determina malformaţii fetale dacă este administrat la gravide. Consultaţia medicală privind oportunitatea avortului reprezintă o indicaţie vitală în primul trimestru de sarcina. După primul trimestru de sarcină, dacă terapia nu poate fi amânată, chimioterapia poate fi efectuată după informarea pacientei privind riscurile minore, dar posibile, de efecte teratogene. Dacă tratamentul este necesar la femei de vârstă fertilă, o metodă contraceptivă sigură trebuie utilizată în cursul terapiei precum şi până la şase luni după încheierea tratamentului. Dacă ifosfamida este utilizată în timpul sarcinii sau dacă pacienta rămîne gravidă în timpul tratamentului cu ifosfamidă, pacienta trebuie informată despre riscuri. Nu se ştie dacă ifosfamida este excretată în laptele matern. Cu toate acestea, datorită potenţialului de producere a unor reacţii adverse severe şi a carcinogenităţii demonstrate pentru ifosfamidă în studii la animale, trebuie luată o decizie privind întreruperea alăptării sau a tratamentului, luând în consideraţie importanţa medicamentului pentru mamă.

Insuficiență renală

insuficienţă renală Utilizarea ifosfamidei este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă renală. Prin urmare nu există recomandări de doze (stabilite) pentru acest grup pacienţii şi, cu toate acestea, doza trebuie redusă, dat fiind că ifosfamida şi metaboliţii săi sunt excretaţi în principal pe cale renală. Pacienţi cu