RCP · HIDROCORTIZON PANPHARMA 100 mg

Doze

Doza standard este de 100 mg hidrocortizon. Dacă nu se obține un răspuns adecvat la 15 - 30 de minute de la administrarea intravenoasă, sau după o perioadă relativ mai lungă de timp de la administrarea intramusculară, pacientului i se poate administra o doză suplimentară de 50 mg până la 100 mg hidrocortizon la 1, 3, 6 și 10 ore după doza inițială.

Tratamentul șocului necesită o doză mai mare (250 mg - 1000 mg), administrată intravenos prin injectare lentă. În general, terapia cu corticosteroizi în doze mari trebuie continuată numai până la stabilizarea stării pacientului - de obicei nu mai mult de 48 - 72 ore.

Hidrocortizonul poate avea un efect intensificat la pacienții cu afecțiuni hepatice. Prin urmare, trebuie luată în considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.4).

Doza pentru copii cu afecțiuni grave trebuie stabilită pe baza severității afecțiunii și nu pe baza greutății corporale și a vârstei copilului. Hidrocortizonul nu trebuie administrat în doze mai mici de 25 mg. Terapia parenterală trebuie înlocuită cât mai curând posibil cu terapie orală cu glucocorticoizi.

Mod de administrare:

Hidrocortizonul poate fi administrat prin injecție intravenoasă sau intramusculară. În unele cazuri, poate fi mai adecvată administrarea în perfuzie intravenoasă.

După ce situația de urgență a trecut, trebuie luată în considerare trecerea la o soluție injectabilă cu acțiune de lungă durată sau la o soluție orală. Pentru instrucțiuni referitoare la reconstituirea și diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Următoarele interacțiuni farmacocinetice pot avea relevanță clinică: Medicamentele hepatice inductoare enzimatice (cum sunt fenobarbital, fenitoină și rifampicină) pot determina creșterea clearance-ului corticosteroizilor, iar în asemenea cazuri poate fi necesară mărirea dozei de corticosteroizi pentru obținerea efectului dorit. Medicamente cum sunt troleandomicina și ketoconazolul pot inhiba metabolizarea corticosteroizilor, determinând astfel scăderea clearance-ului acestora. Prin urmare, doza de corticosteroizi trebuie crescută treptat pentru a evita toxicitatea asociată cu medicația steroidiană. Corticosteroizii pot crește clearance-ul acidului acetilsalicilic administrat pe perioade lungi în doze mari. Aceasta poate duce la o descreștere a concentrațiilor serice de salicilat sau la creșterea nivelului de toxicitate salicilică atunci când corticosteroidul este întrerupt. La pacienții care prezintă hipoprotrombinemie, acidul acetilsalicilic trebuie administrat cu prudență în asociere cu corticosteroizii. Efectul corticosteroizilor asupra anticoagulantelor orale este variabil. Există raportări privind atât efecte intensificate, cât și diminuate ale anticoagulantelor, în urma utilizării concomitente cu corticosteroizii. Prin urmare, trebuie monitorizați indicii coagulării sângelui pentru a menține efectul anticoagulant dorit.

Fertilitatea Studiile la animale au demonstrat că corticosteroizii afectează fertilitatea (vezi pct. 5.3). Sarcina Studiile la animale au arătat că administrarea corticosteroizilor în cantități mari femelelor gestante poate spori riscul de malformații fetale. Nu au fost efectuate studii adecvate privind efectul corticosteroizilor asupra reproducerii la om. Cu toate acestea, în utilizarea clinică la om nu au fost constatate malformații fetale similare cu cele la animale. Dacă se ia în considerare utilizarea produsului în timpul sarcinii sau al alăptării, beneficiul potențial al terapiei trebuie să fie evaluat cu atenție în funcție de riscurile potențiale pentru mamă, făt sau embrion. Corticosteroizii traversează bariera feto-placentară. Sugarii născuți din mame cărora li s-au administrat doze substanțiale de corticosteroizi în timpul sarcinii trebuie observați cu atenție și evaluați pentru a exclude posibilitatea unui deficit de adrenalină. Efectul corticosteroizilor asupra travaliului nu este cunoscut. Alăptarea Corticosteroizii se excretă în laptele matern.