RCP · HEDELIX 40 mg/5ml
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): HEDELIX 40 mg/5ml
- Cod ATC: R05FB01
- Forma farmaceutică: sirop
- Concentrație: 40mg/5ml
- Deținătorul autorizației: DR. THEISS NATURWAREN GMBH - GERMANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Dozele recomandate, sunt:
- adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 10 ani: 5 ml Hedelix sirop de 3 ori pe zi (echivalent a 300 mg frunze uscate de iederă pe zi);
- copii cu vârsta între 4 şi 10 ani: 2,5 ml Hedelix sirop de 4 ori pe zi (echivalent a 200 mg frunze uscate de iederă pe zi);
- copii cu vârsta între 1 şi 4 ani: 2,5 ml sirop de 3 ori pe zi (echivalent a 150 mg frunze uscate de iederă pe zi);
- copii cu vârsta între 0 şi 1 an: 2,5 ml Hedelix sirop pe zi (echivalent a 50 mg frunze uscate de iederă pe zi).
Hedelix 40 mg/5 ml este prevăzut cu o linguriţă dozatoare cu capacitatea de 5 ml, cu gradaţii la ¾, ½ şi ¼, respectiv 3,75 ml, 2,5 ml şi 1,25 ml sau seringă dozatoare cu capacitatea de 5ml, cu gradaţii pentru măsurarea volumelor 1,0 ml; 2,0 ml; 2,5 ml; 3,0 ml; 4,0 ml; 5,0 ml.
Hedelix 40 mg/5 ml trebuie administrat nediluat. Hedelix 40 mg/5 ml poate fi administrat la copii şi sugari cu puţin ceai sau suc de fructe. Hedelix 40 mg/5 ml se poate administra indiferent de aportul de alimente.
Durata tratamentului depinde de tipul şi gradul afecţiunii; Hedelix 40 mg/5 ml se va administra câteva zile iar dacă simptomele persistă sau se agravează după 5 zile, tratamentul trebuie reevaluat.
Sarcină și alăptare
Datele existente până în acest moment privind administrarea Hedelix 40 mg/5 ml în timpul sarcinii şi alăptării nu sunt concludente, de aceea nu se recomandă utilizarea în timpul sarcinii sau alăptării.