Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · GRIPPOSTAD HOT 600 mg/plic

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): GRIPPOSTAD HOT 600 mg/plic
  • Cod ATC: N02BE01
  • Forma farmaceutică: pulbere pentru soluție orală
  • Concentrație: 600mg/plic
  • Deținătorul autorizației: STADA ARZNEIMITTEL AG - GERMANIA

Acțiune farmacologică

ALTE ANALGEZICE SI ANTIPIRETICE ANILIDE (INCLUSIV COMBINATII)

Doze și mod de administrare

Doze

Dozele de paracetamol depind de vârstă și de greutatea corporală și sunt, în general, de 10-15 mg/kg masă corporală în doză unică, până la o doză zilnică maximă de 60 mg/kg masă corporală.

O doză unică (un plic) este echivalent cu 600 mg paracetamol.

Greutatea corporalăVârstaDoza unică maximă de plicuriDoza zilnică maximă de plicuriDoza zilnică maximă de paracetamol
> 43 kgCopii și adolescenți cu vârsta peste 12 ani și adulți1 plic4 plicuri (echivalent cu 2400 mg paracetamol)4000 mg
40 – 43 kgCopii cu vârsta peste 10 ani , adolescenți și adulți1 plic3 plicuri (echivalent cu 1800 mg paracetamol)2000 mg

Dozele pot fi repetate la intervale de 6-8 ore, adică 3-4 doze unice pe zi.

Între doze trebuie păstrat un interval de cel puțin 6 ore.

Doza unică de 1 plic nu poate fi depășită.

Dacă sunt utilizate și alte medicamente care conțin paracetamol, doza zilnică maximă recomandată de paracetamol (vezi tabelul) nu trebuie depășită.

Pacienți cu insuficiență hepatică și insuficiență renală ușoară

Dozele trebuie reduse sau intervalul dintre doze trebuie prelungit în cazul pacienților cu insuficiență hepatică sau renală și cu sindrom Gilbert.

Pacienți cu insuficiență renală severă

În cazul insuficienței renale severe (clearance-ul creatininei < 10 ml/min), trebuie păstrat un interval de 8 ore între administrări.

Pacienți vârstnici

Nu sunt necesare ajustări specifice.

Copii, adolescenți și adulți cu greutate corporală redusă

Grippostad Hot nu trebuie utilizat la copiii cu vârsta sub 10 ani sau la pacienții cu greutatea corporală mai mică de 40 de kg deoarece concentrația dozelor nu este potrivită pentru aceste grupe de pacienți. Pentru aceste grupe de pacienți, sunt disponibile medicamente pe bază de paracetamol cu concentrații și/sau forme de prezentare mai potrivite.

Mod de administrare

Conținutul unui plic este golit într-o cană, acoperit cu apă fierbinte, amestecat bine și băut fără întârziere.

Administrarea după masă poate întârzia instalarea efectului.

Durata tratamentului

Grippostad Hot nu trebuie utilizat mai mult de 3 zile fără recomandarea unui medic sau a unui stomatolog. Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, trebuie consultat un medic.

Interacțiuni

- Administrarea de probenecid inhibă legarea paracetamolului de acidul glucuronic și duce astfel la o reducere de aproximativ două ori a clearance-ului paracetamolului. Doza de paracetamol trebuie redusă în cazul utilizării concomitente împreună cu probenecid. - Se recomandă atenție deosebită în cazul pacienților tratați concomitent cu medicamente care provoacă inducție enzimală sau cu substanțe cu potențial hepatotoxic (vezi pct. 4.9) - În cazul asocierii paracetamolului cu AZT (zidovudină), crește predispoziția pentru apariția neutropeniei. Din această cauză, acest medicament poate fi asociat cu AZT doar la recomandarea unui medic. - Utilizarea concomitentă cu medicamente care accelerează golirea stomacului, de exemplu metoclopramid, duce la o accelerare a absorbției și a debutului efectului paracetamolului. - Dacă sunt utilizate concomitent medicamente care încetinesc golirea stomacului, de exemplu . propantelină, absorbția și debutul efectului paracetamolului pot fi întârziate. - Colestiramina reduce absorbția paracetamolului. Efecte asupra valorilor testelor de laborator Administrarea paracetamolului poate influența determinarea acidului uric din sânge, prin metoda cu acid fosfotungstic, precum și determinarea glicemiei prin metoda cu peroxidaza glucozo-oxidazică.

Sarcină și alăptare

Sarcina Datele epidemiologice referitoare la administrarea orală a dozelor terapeutice de paracetamol nu indică posibilitatea apariției unor efecte nedorite asupra sarcinii sau asupra sănătății fătului/nou-născutului. Datele prospective referitoare la sarcinile expuse la supradozaj nu au indicat o creștere a riscului de apariție a malformațiilor. Studiile efectuate cu forme farmaceutice cu administrare orală nu au evidențiat apariția de malformații sau efecte fetotoxice. În condiții normale de utilizare, paracetamolul poate fi utilizat la orice moment în timpul sarcinii, după evaluarea raportului beneficiu/risc. În timpul sarcinii, paracetamolul nu trebuie utilizat pe perioade prelungite, în doze mari sau în asociere cu alte medicamente, deoarece, în aceste cazuri, siguranța utilizării nu a fost demonstrată. Alăptarea După administrare orală, paracetamolul este excretat în cantități mici în laptele matern. În perioada alăptării, nu au fost raportate reacții adverse la sugari,. Paracetamolul poate fi utilizat în doze terapeutice pe perioada alăptării.

Insuficiență renală

insuficiență renală ușoară Dozele trebuie reduse sau intervalul dintre doze trebuie prelungit în cazul pacienților cu