RCP · GLUCOTROL XL 10 mg

Doza trebuie adaptată în mod individual, similar oricărui agent hipoglicemiant.

Comprimatele cu eliberare prelungită trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientǎ de lichid.

Comprimatele nu trebuie mestecate, divizate sau sfǎrâmate (Vezi punctul 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

Doza iniţialǎ recomandatǎ

Doza iniţialǎ recomandatǎ este de 5 mg glipizidǎ pe zi, la micul dejun.

Pentru dozele iniţiale recomandate pacienţilor vârstnici şi altor pacienţi cu risc de hipoglicemie, a se vedea „Administrarea la vârstnici şi la pacienţi cu risc crescut”.

Ajustarea tratamentului

Dozele se pot creşte cu 2,5 mg sau 5 mg glipizidǎ, în funcţie de nivelul glicemiei. Este necesar un interval de câteva zile între ajustǎri.

Concentraţiile plasmatice de echilibru se ating dupǎ 5 zile de tratament cu Glucotrol XL. La pacienţii vârstnici pot fi necesare încǎ 1-2 zile de tratament.

Tratamentul de întreţinere

Controlul eficient al glicemiei se poate obţine prin administrarea Glucotrol XL o dată pe zi. Doza maximă recomandată este de 20 mg glipizidă pe zi, deoarece scăderea maximă a glicemiei se înregistrează la acest nivel. Pacienţii trataţi cu glipizidă standard (comprimate cu eliberare imediată) 5-20 mg pe zi, pot trece în siguranţă la tratamentul cu Glucotrol XL administrat o dată pe zi, în doză echivalentă sau mai mică.

Administrarea la copii

Siguranţa şi eficacitatea tratamentului la copii nu au fost stabilite.

Administrarea la vârstnici şi la pacienţi cu risc crescut

Pentru a reduce riscul hipoglicemiei la pacienţii vârstnici, taraţi, malnutriţi, cu aport neregulat de calorii sau la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, dozele iniţiale şi cele de întreţinere trebuie să fie mici. (Vezi Doza iniţialǎ recomandatǎ şi punctul 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

Studiile clinice la aproximativ 200 de pacienţi cu vârsta de 65 de ani sau peste, au demonstrat că tratamentul cu comprimate cu eliberare prelungită care conţin glipizidǎ este la fel de sigur şi eficient ca şi la pacienţi sub 65 de ani.

Pacienţii aflaţi în tratament cu insulină

Ca şi în cazul altor hipoglicemiante sulfonilureice, mulţi pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 stabilizat sub tratament cu insulină, pot trece în siguranţă la tratamentul cu glipizidă comprimate cu eliberare prelungită. Această schimbare de tratament trebuie să ţină seama de următoarele reguli generale:

- la pacienţii trataţi cu insulină maximum 20 unităţi pe zi, insulino-terapia poate fi întreruptă, iar tratamentul cu Glucotrol XL poate fi început cu dozele uzuale recomandate. Între ajustări trebuie să existe intervale de câteva zile.

- la pacienţii trataţi cu insulină în doze de peste 20 unităţi pe zi, doza de insulină trebuie redusă la jumătate, iar tratamentul cu Glucotrol XL poate fi început cu dozele uzuale recomandate. Reducerea ulterioară a dozelor de insulină depinde de răspunsul individual la tratament. Între ajustări trebuie să existe intervale de câteva zile.

În perioada de întrerupere a tratamentului cu insulină, pacienţii trebuie să-şi determine glicemia.

Pacienţii trebuie instruiţi să se adreseze imediat medicului, dacă observă rezultate anormale ale acestor determinări.

În anumite situaţii, în special dacă pacientul a fost sub tratament cu insulină peste 40 unităţi pe zi, este recomandabilă internarea în spital pentru monitorizare în aceste perioade de tranziţie.

Pacienţii aflaţi în tratament cu alte hipoglicemiante orale

Ca în cazul altor sulfonilureice, trecerea de la tratamentul cu altă substanţǎ sulfonilureicǎ la cel cu Glucotrol XL trebuie făcută cu monitorizare concomitentă, pentru a preveni hipoglicemia (de exemplu, prin monitorizarea simptomelor sau a glicemiei), timp de minim 2 săptămâni.

Trecerea la tratamentul cu Glucotrol XL se face utilizând o doză mică.

Tratamentul asociat

Dacă la tratamentul cu Glucotrol XL se adaugă un alt agent hipoglicemiant, tratamentul cu acesta din urmă trebuie iniţiat la cea mai mică doză recomandată, iar pacientul trebuie atent supravegheat pentru a preveni episoadele hipoglicemice. În acest scop, se recomandă consultarea rezumatului caracteristicilor produsului celui de al doilea hipoglicemiant oral.

Dacă la tratamentul cu alţi agenţi hipoglicemianţi se adaugă Glucotrol XL, doza iniţială de glipizidă trebuie să fie de 5 mg. La pacienţii predispuşi la hipoglicemie, dozele iniţiale recomandate pot fi mai mici. Ajustarea se face în funcţie de evoluţia clinică a fiecǎrui pacient.

Atunci când colesevelam este administrat concomitent cu glipizidă GITS, concentraţia plasmatică maximă şi expunerea totală la glipizidă sunt reduse. De aceea, glipizidă GITS trebuie administrată cu cel puţin 4 ore înainte de colesevelam (vezi pct. 4.5).

Următoarele substanţe medicamentoase pot creşte efectul hipoglicemiant: Miconazol: creşte efectul hipoglicemiant, putând determina hipoglicemie sau chiar comă hipoglicemicǎ. Fluconazol: a fost raportată hipoglicemie determinată de asocierea glipizidei cu fluconazol, probabil prin prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică a glipizidei. Voriconazol: Deşi nu s-au desfăşurat studii, voriconazolul poate creşte concentraţia plasmatică a sulfonilureicelor (ex: tolbutamidă, glipizidă şi gliburidă) şi pot determina apariţia hipoglicemiei. În timpul administrării asociate, se recomandă monitorizarea cu atenţie a glicemiei. Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) (de exemplu, fenilbutazonă): cresc efectul hipoglicemiant al sulfonilureicelor prin îndepărtarea acestora de pe proteinele plasmatice şi/sau scăderea eliminării sulfonilureicelor. Salicilaţi (acid acetilsalicilic): administrarea concomitentǎ produce creşterea efectului de scădere a glicemiei, datoritǎ dozelor mari de acid acetilsalicilic, prin sinergism (acţiune de scădere a glicemiei a acidului acetilsalicilic). Alcoolul etilic: asocierea duce la creşterea efectului de scădere a glicemiei, ceea ce poate determina comă hipoglicemică. Beta-blocante: toate beta-blocantele maschează simptomele hipoglicemiei, de exemplu palpitaţiile şi tahicardia. Majoritatea beta-blocantelor cardio-neselective cresc incidenţa şi severitatea hipoglicemiilor. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei: folosirea IEC poate duce la creşterea efectului de scădere a glicemiei la pacienţii trataţi cu sulfonilureice, inclusiv glipizidǎ. De aceea poate fi necesară scăderea dozei de glipizidă. Antagonişti de receptori H2: antagoniştii receptorilor H2 (de exemplu, cimetidina) pot potenţa efectul de scădere a glicemiei al sulfonilureicelor, inclusiv al glipizidei. În general, acţiunea hipoglicemiantă a sulfonilureicelor poate fi potenţată de inhibitorii de monoaminoxidază, de chinolone şi de medicamente cu afinitate crescută pentru proteinele plasmatice, cum sunt sulfonamidele, cloramfenicolul, probenecidul şi anticoagulantele cumarinice. Când se instituie sau se întrerupe tratamentul cu aceste medicamente, la un pacient la care se administrează glipizidă, pacientul trebuie supravegheat cu atenţie pentru prevenirea hipoglicemiei. Studiile in vitro asupra legării de proteinele plasmatice umane au evidenţiat că glipizida se leagă diferit faţă de tolbutamidă şi nu interacţionează cu salicilatul sau dicumarolul. Totuşi, se recomandă prudenţă în extrapolarea acestor rezultate la situaţia clinică şi în folosirea concomitentă a glipizidei cu aceste medicamente. Următoarele substanţe medicamentoase administrate în asociere cu Glucotrol XL pot determina hiperglicemie: Fenotiazinele (de exemplu., clorpromazină) în doze mari ( > 100 mg clorpromazină pe zi): produc creşterea glicemiei (prin scăderea eliberării de insulină). Corticosteroizii: au efect hiperglicemiant. Simpatomimeticele (de exemplu, ritodrina, salbutamolul, terbutalina): determinǎ creşterea glicemiei datorită stimulării receptorilor beta 2-adrenergici. Alte medicamente care pot determina hiperglicemie şi pot duce la pierderea controlului glicemiei includ tiazidele şi alte diuretice, produsele tiroidiene, estrogenii, progesteronii, contraceptivele orale, fenitoina, acidul nicotinic, blocantele canalelor de calciu şi izoniazida. Dacă se întrerupe sau se începe tratamentul cu aceste medicamente la pacienţii care primesc glipizidă, aceştia trebuie supravegheaţi cu atenţie pentru a preveni hipoglicemia. Colesevelam: În studii de evaluare a efectelor colesevelam asupra farmacocineticii glipizidei sub forma comprimatelor cu eliberare prelungită la voluntari sănătoşi, la administrarea concomitentă a colesevelam cu glipizidă sub forma comprimatelor cu eliberare prelungită s-a observat o reducere a ASC0-∞ cu 12% şi a Cmax cu 13%. Atunci când glipizida sub forma comprimatelor cu eliberare prelungită a fost administrată cu 4 ore înainte de colesevelam, nu a existat o modificare semnificativă a ASC0-∞ sau a Cmax ale glipizidei - 4%, respectiv 0%. De aceea, glipizida sub forma comprimatelor cu eliberare prelungită trebuie administrată cu cel puţin 4 ore înainte de colesevelam pentru a fi sigur că absorbţia glipizidei nu va fi redusă de colesevelam.

Sarcina În studiile de reproducere la şobolani, glipizida a manifestat efecte fetotoxice uşoare. Nu au fost observate efecte teratogene în studiile efectuate la şobolani sau iepuri. Glucotrol XL trebuie administrat în cursul sarcinii doar dacă potenţialul beneficiu terapeutic matern depǎşeşte riscurile posibile asupra fătului. Deoarece datele disponibile sugerează că nivelele anormale ale glicemiei în cursul sarcinii sunt asociate cu o incidenţă crescută a anomaliilor congenitale, se recomandă administrarea de insulină în cursul sarcinii, pentru a menţine glicemia la niveluri cât mai apropiate de valorile normale. La nou-născuţi din mame care au primit sulfonilureice în momentul naşterii, s-a raportat hipoglicemia severă prelungită (4-10 zile). Dacă se administrează în cursul sarcinii, tratamentul cu glipizidă trebuie întrerupt cu cel puţin o lună înaintea datei presupuse a naşterii şi trebuie utilizate alte metode terapeutice pentru menţinerea glicemiei la valori cât mai apropiate de cele normale. Alăptarea Deşi nu se cunoaşte dacă glipizida este eliminată în laptele matern, se ştie că unele medicamente sulfonilureice pot fi excretate în laptele matern. Deoarece există risc de hipoglicemie la sugarii hrăniţi la sân, în funcţie de importanţa tratamentului pentru mamă, trebuie să se decidă dacă se întrerupe alăptarea sau tratamentul. Dacă tratamentul este întrerupt şi dieta nu este suficientă pentru controlul glicemiei, trebuie avută în vedere insulinoterapia.