RCP · GLUCOSTERIL 10 g/100 ml 100mg/ml

Glucosteril 10 g/100 ml se administrează în perfuzie intravenoasă, într-o venă periferică sau centrală.

Doze

Dacă este utilizat ca soluţie vehicul, doza depinde de medicamentul dizolvat.

Doza depinde de necesităţile de glucoză şi lichide ale pacientului.

Trebuie avute în vedere principiile generale ale administrării şi dozajului glucozei, precum şi recomandările privind aportul de lichide.

Dacă nu există alte recomandări din partea medicului, următoarea doză este recomandată (atunci când nu a fost prescris altfel):

Viteza maximă de perfuzare:

2,5 ml/kg corp şi oră (echivalent cu 0,25 g glucoză/kg corp şi oră).

Doza zilnică maximă:

Doza zilnică maximă de 40 ml/kg corp şi zi (echivalent cu 4,0 g glucoză/kg corp şi zi) poate fi depăşită numai în situaţii excepţionale.

La adulţi, aportul de glucoză trebuie limitat strict la 0,25 g/kg corp şi oră sau la o doză zilnică maximă de 6,0 g/kg corp.

În cazul afectării metabolismului (de exemplu, stări metabolice post-traumatice, condiţii hipoxice sau insuficienţă de organ) doza zilnică trebuie redusă la 200-300 g glucoză (echivalent cu 3 g/kg corp şi zi), pentru a evita hiperglicemia, rezistenţa la insulină şi morbiditatea. Se recomandă o monitorizare adecvată pentru o adaptare individuală a dozei.

Poate fi necesar ca echilibrul hidric, glucoza serică, sodiul seric și alți electroliți să fie monitorizați înainte și în timpul administrării soluţiilor de carbohidraţi, în special la pacienții cu eliberare nonosmotică de vasopresină (sindrom de secreție inadecvată de hormon antidiuretic, SSIHAD) și la pacienții tratați simultan cu medicamente antagoniste ale vasopresinei, din cauza riscului de hiponatremie.

Monitorizarea sodiului seric este importantă în special pentru medicamentele care au o concentraţie a sodiului mai mică comparativ cu concentraţia serică a sodiului. După administrarea Glucosteril 10 g/100 ml, poată să apară un transport activ, rapid, de glucoză în organism. Această condiţie determină un efect care poate fi considerat ca aport de apă liberă şi poate conduce la hiponatremie severă (vezi pct. 4.4, 4.5 și 4.8).

Pentru a evita supradozajul, mai ales în cazul perfuzării soluţiilor mai concentrate de glucoză, se recomandă utilizarea unei pompe de perfuzare.

Medicamente care cauzează un efect crescut al vasopresinei. Medicamentele enumerate mai jos cresc efectul vasopresinei, ducând la excreție renală redusă a apei fără electroliți și cresc riscul de hiponatremie dobândită în spital, consecutiv tratamentului inadecvat, neechilibrat, cu soluții i.v. (vezi pct. 4.2, 4.4 și 4.8). • medicamente care stimulează eliberarea vasopresinei, de exemplu: clorpropamidă, clofibrat, carbamazepină, vincristină, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, 3,4-metilendioxi-N- metamfetamină, ifosfamidă, antipsihotice, narcotice. • medicamente care potențează acțiunea vasopresinei, de exemplu: clorpropamidă, AINS, ciclofosfamidă. • analogi ai vasopresinei, de exemplu: desmopresină, oxitocină, vasopresină, terlipresină. Alte medicamente care cresc riscul de hiponatremie includ și diuretice în general și antiepileptice, cum este oxcarbazepina. A nu se administra simultan sânge, utilizând aceeaşi cale de acces venos, din cauza riscului de pseudoaglutinare.

Glucosteril 10 g/100 ml trebuie administrat cu atenție specială femeilor gravide în timpul travaliului, în special dacă este administrat în asociere cu oxitocină, din cauza riscului de hiponatremie (vezi pct. 4.4, 4.5 și 4.8). Soluţiile de glucoză pot fi utilizate la femei gravide şi la cele care alăptează, dacă sunt respectate recomandările şi restricţiile privind dozajul, contraindicaţiile şi precauţiile generale specifice acestui grup de pacienţi. În timpul sarcinii, se recomandă monitorizare atentă, deoarece poate duce la sinteză crescută de insulină la făt, cu risc de hipoglicemie de rebound la nou-născut. În timpul travaliului sau operaţiilor cezariene, doza de glucoză nu trebuie să depăşească 5–10 g/oră. S-a semnalat faptul că, utilizarea soluţiei de glucoză la gravide în timpul travaliului poate determina hiperglicemie fetală, hiperinsulinemie şi acidoză, urmate de hipoglicemie neonatală şi icter, dar nu există dovezi suficiente pentru susţinerea acestei teorii.