RCP · GLIBOMET 400 mg/2,5mg

Doza zilnică, modul de administrare şi durata tratamentului trebuie stabilite de către medicul curant, în funcţie de statusul metabolic al fiecărui pacient în parte (glicemie, HbA1c).

Doze

Se recomandă ca iniţierea tratamentului să fie efectuată cu doze mici, iar creşterea dozelor să se efectueze treptat, în funcţie de valorile glicemiei.

Glibomet 400 mg/2,5 mg poate înlocui alt antidiabetic oral prescris anterior. Înlocuirea poate fi efectuată fără pauză între administrarea celor două medicamente, de preferat începând cu o doză mică care va fi ajustată ulterior, în funcţie de răspunsul metabolic al fiecărui pacient.

Totuşi, dacă pacientului i s-a administrat anterior un derivat de sulfoniluree cu timp de înjumătăţire plasmatică prelungit, poate fi necesară o pauză de câteva zile pentru a scădea riscul unei hipoglicemii determinată de efectul sinergic aditiv al celor două medicamente.

Iniţierea tratamentului

Se recomandă începerea tratamentului cu o doză de Glibomet 400 mg/2,5 mg echivalentă cu dozele anterioare individuale de metformină şi glibenclamidă; doza va fi crescută treptat, în funcţie de valorile glicemiei.

În cazul unei monoterapii ineficace cu metformină sau cu sulfoniluree, doza uzuală iniţială este de un comprimat filmat Glibomet 400 mg/2,5 mg pe zi.

În cazul tratamentului de înlocuire, doza iniţială este de 1-2 comprimate filmate Glibomet 400 mg/2,5 mg zilnic, în funcţie de dozele de metformină şi sulfoniluree administrate anterior.

Ajustarea tratamentului

Doza trebuie ajustată la intervale de 1-2 săptămâni sau mai mult, prin adăugarea unui comprimat filmat, în funcţie de valorile glicemiei.

O creştere treptată a dozei poate preveni instalarea hipoglicemiei.

Doza maximă recomandată

Doza zilnică maximă recomandată este de 6 comprimate filmate Glibomet 400 mg/2,5 mg. Ulterior, doza zilnică trebuie scăzută treptat până la doza minimă necesară pentru a menţine controlul glicemiei.

Adulţi

În general, doza iniţială este de 2 comprimate filmate pe zi.

Schema terapeutică depinde de doza zilnică individuală administrată, ca de exemplu:

-1 comprimat o dată pe zi, la micul dejun, în cazul administrării unei doze recomandate de 1 comprimat filmat pe zi

-1-2 comprimate filmate de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, în cazul administrării unei doze recomandate de 2-4 comprimate filmate pe zi

-1-2 comprimate filmate de trei ori pe zi dimineaţa, la prânz şi seara, în cazul administrării unei doze recomandate de 3-6 comprimate filmate pe zi.

Vârstnici

Pacienţi cu vârsta de 65 ani şi peste: dozele iniţiale şi de întreţinere pentru glibenclamidă trebuie ajustate cu atenţie, pentru a reduce riscul de hipoglicemie. Tratamentul trebuie început cu cea mai mică doză disponibilă, care se creşte treptat, dacă este necesar (vezi pct. 4.4).

La pacienţii vârstnici, doza de Glibomet 400 mg/2,5 mg trebuie ajustată în funcţie de parametrii funcţiei renale (se începe cu un comprimat filmat Glibomet 400 mg/2,5 mg); valorile parametrilor biochimici ai funcţiei renale trebuie monitorizate regulat (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi

Glibomet 400 mg/2,5 mg nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Mod de administrare

Comprimatele filmate trebuie administrate în timpul meselor principale. Administrarea în timpul meselor principale poate facilita îmbunăţirea tolerabilităţii gastro-intestinale. Dieta trebuie să conţină o cantitate suficientă de carbohidraţi, pentru a preveni apariţia episoadelor de hipoglicemie.

Interacţiuni determinate de glibenclamidă Este contraindicată administrarea concomitentă cu • miconazol (administrare sistemică sau gel bucofaringian): intensifică efectul de scădere a glicemiei, cu posibilitatea apariţiei simptomelor de hipoglicemie care pot evolua până la instalarea comei. Nu este recomandată administrarea concomitentă cu • desmopresină: determină scăderea efectului antidiuretic. Interacţiuni determinate de derivaţii de sulfoniluree, în general Nu este recomandată administrarea concomitentă cu • alcool etilic: poate determina hipoglicemii severe. Au fost raportate efecte de tip disulfiram pentru clorpropamidă, glibenclamidă, glipizidă, tolbutamidă. De asemenea, poate determina inhibarea reacţiilor de compensare, care poate favoriza apariţia comei. Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic sau administrarea concomitentă de medicamente care conţin alcool etilic. • fenilbutazonă şi derivaţi de fenilbutazonă (administrare sistemică): creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor (prin deplasarea sulfonilureelor de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice şi/sau scăderea eliminării lor). Se recomandă utilizarea unui alt antiinflamator, cu interacţiuni mai puţine sau prevenirea pacienţilor şi iniţierea automonitorizării glicemiei; dacă este cazul, pe parcursul tratamentului cu antiinflamator şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic. • danazol: în cazul în care administrarea concomitentă nu poate fi evitată, în timpul tratamentului cu danazol şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic. • blocante beta adrenergice: maschează unele dintre simptomele hipoglicemiei cum sunt palpitaţiile şi tahicardia. Cele mai multe blocante beta-adrenergice neselective cresc incidenţa şi severitatea episoadelor de hipoglicemie. Pacienţii trebuie avertizaţi să îşi monitorizeze glicemia, mai ales la începutul tratamentului. • fluconazol: determină prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică al derivatului de sulfoniluree, cu eventuala apariţie a manifestărilor de hipoglicemie. Pacienţii trebuie avertizaţi să îşi monitorizeze glicemia. În timpul administrării de fluconazol şi după întreruperea tratamentului, se recomandă ajustarea dozelor de antidiabetic. • inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei: la pacienţii cu diabet zaharat cărora li se administrează derivaţi de sulfoniluree, utilizarea inhibitorilor de enzimă de conversie a angiotensinei poate determina creşterea efectului de scădere a glicemiei, prin favorizarea toleranţei la glucoză. Se recomandă automonitorizarea glicemiei. Efectul de scădere a glicemiei determinat de derivaţii de sulfoniluree poate fi crescut în cazul administrării concomitente cu: • dicumarol şi derivaţii lui • inhibitori de monoamonooxidază (IMAO) • sulfonamide • cloramfenicol • ciclofosfamidă • probenecid • feniramidol • salicilaţi • sulfinpirazonă • perhexilină Efectul de scădere a glicemiei determinat de derivaţii de sulfoniluree poate fi scăzut în cazul administrării concomitente cu: • adrenalină • contraceptive orale • barbiturice Interacţiuni determinate de metformină Nu este recomandată administrarea concomitentă cu • alcool etilic: deoarece în caz de intoxicaţie alcoolică acută există risc crescut de acidoză lactică, mai ales în caz de repaus alimentar, malnutriţie sau insuficienţă hepatică, se recomandă evitarea consumului de alcool etilic precum şi administrarea de medicamente care conţin alcool etilic. • diuretice: poate să apară acidoză lactică, determinată de metformină, ca urmare a unei insuficienţe renale funcţionale, legate eventual de administrarea de diuretice şi, în mod special, a diureticelor de ansă. • substanţe de contrast iodate: administrarea intravasculară de substanţe de contrast iodate poate determina insuficienţă renală. Aceasta poate duce la acumularea de metformină şi la acidoză lactică. Administrarea de metformină trebuie întreruptă înainte de sau în timpul investigaţiei şi poate fi reluată după minim 48 de ore, numai după reevaluarea funcţiei renale, care trebuie să fie în parametrii normali. • medicamente cationice care se elimină prin secreţie tubulară renală (de exemplu cimetidină): administrarea concomitentă influenţează farmacocinetica clorhidratului de metformină; în consecinţă, se recomandă monitorizarea strictă a glicemiei, ajustarea dozei sau modificarea tratamentului antidiabetic. Interacţiuni determinate de antidiabeticele orale, în general Sunt necesare măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente cu • clorpromazină: administrarea concomitentă de clorpromazină în doze mari (> 100 mg pe zi), determină creşterea glicemiei (prin scăderea eliberării de insulină). Dacă este posibil, pe parcursul tratamentului cu neuroleptic şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic. • corticosteroizi (glucocorticoizi) şi tetracosactid (administrare sistemică şi locală): determină creşterea glicemiei, asociată uneori cu cetoză (glucocorticoizii scad toleranţa la hidraţii de carbon). Dacă este posibil, se instituie tratamentul cu insulină. • antagonişti β2 adrenergici: determină creşterea glicemiei. Trebuie luat în considerare faptul că biguanidele pot creşte acţiunea medicamentelor anticoagulante.

Sarcina Riscuri legate de diabetul zaharat Diabetul zaharat (gestaţional sau permanent) care nu poate fi menţinut sub control terapeutic duce la creşterea incidenţei anomaliilor congenitale şi a mortalităţii perinatale. Diabetul zaharat trebuie ţinut sub control pe toată durata sarcinii, pentru a reduce riscul apariţiei anomaliilor congenitale. Riscuri legate de metformină (vezi pct. 5.3) Studiile efectuate la animale nu au demonstrat existenţa unui risc teratogen. În absenţa efectului teratogen la animale, nu este de aşteptat un efect malformativ la om. Până în prezent, substanţele responsabile de malformaţii la om, au fost teratogene la animale la cel puţin 2 specii, în studii controlate. În studiile clinice efectuate pe loturi populaţionale mici nu s-au observat efecte malformative legate de administrarea de metformină. Riscuri legate de glibenclamidă (vezi pct. 5.3) Studiile efectuate la animale nu au demonstrat existenţa unui risc teratogen. În absenţa efectului teratogen la animale, nu este de aşteptat un efect malformativ la om. Până în prezent, substanţele responsabile de malformaţii la om, au fost teratogene la animale la cel puţin 2 specii, în studii controlate. În practica clinică, până în prezent nu există date relevante care să permită evaluarea potenţialului teratogen sau a fetotoxicităţii determinate de glibenclamidă, atunci când aceasta este administrată în timpul sarcinii. Abordare terapeutică Controlul adecvat al glicemiei permite dezvoltare normală a sarcinii. Pentru aceasta, este necesară administrarea insulinei, indiferent de tipul diabetului zaharat. La femeile cu diabet zaharat preexistent care intenţionează să devină sau sunt gravide este necesară înlocuirea tratamentului oral cu insulină, imediat după instalarea sarcinii. Glibomet nu trebuie utilizat în tratamentul diabetului zaharat în timpul sarcinii. De asemenea, se recomandă monitorizarea glicemiei nou-născutului. Alăptarea La om, luând în considerare lipsa datelor cu privire la excreţia metforminei sau glibenclamidei în laptele matern şi ţinând cont de riscurile hipoglicemiei la sugar, acest medicament este contraindicat în timpul alăptării.