RCP · FUROSEMID HAMELN 10 mg/ml

Doze

Adulți

Inițial se pot administra intramuscular sau intravenos doze de 20-50 mg. Dacă sunt necesare doze mai mari, acestea trebuie să fie crescute în trepte de 20 mg și să fie administrate la intervale de cel puțin două ore. Dacă sunt necesare doze mai mari de 50 mg, se recomandă administrarea acestora prin perfuzie intravenoasă lentă. Doza zilnică maximă recomandată pentru administrarea furosemidei este de 1500 mg.

Vârstnici

Sunt valabile recomandările privind dozele pentru adulți, însă în general la vârstnici furosemida este eliminată mai lent. Doza trebuie titrată până la obținerea răspunsului necesar.

Copii și adolescenți

Dozele cu administrare parenterală pentru copii şi adolescenţi se încadrează între 0,5 și 1,5 mg/kg greutate corporală, până la o doză zilnică maximă totală de 20 mg.

Mod de administrare

Furosemid hameln 10 mg/ml se administrează pe cale intravenoasă sau intramusculară.

Furosemida cu administrare intravenoasă trebuie să fie injectată sau perfuzată lent; nu trebuie depășit debitul de 4 mg pe minut. La pacienții cu afectare severă a funcției renale (creatinina serică >5 mg/dl), se recomandă să nu se depășească un debit al perfuziei de 2,5 mg pe minut.

Administrarea pe cale intramusculară trebuie să fie restricționată la cazurile excepționale în care nu este posibilă nici administrarea pe cale orală, nici administrarea pe cale intravenoasă. Trebuie reținut faptul că injecția intramusculară nu este adecvată pentru tratamentul afecțiunilor acute, cum este edemul pulmonar.

Pentru a obține o eficacitatea optimă și a suprima contrareglarea, în general o perfuzie continuă cu furosemidă este de preferat în locul injecțiilor repetate în bolus. În cazul în care administrarea de furosemidă perfuzabil nu este posibilă pentru tratamentul de întreținere, după una sau mai multe doze acute administrate în bolus, un regim de întreținere cu doze mici administrate la intervale scurte (aproximativ 4 ore) este de preferat în locul unui regim cu doze mai mari administrate în bolus la intervale mai lungi.

Pentru instrucțiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Efectele ototoxice și nefrotoxice ale altor medicamente pot fi amplificate de administrarea concomitentă a furosemidei. Unele dezechilibre electrolitice (de exemplu, hipokaliemia, hipomagneziemia) pot crește toxicitate anumitor medicamente (de exemplu, glicozidele cardiace, medicamentele care induc sindromul de prelungire a intervalului QT, cum sunt amisulprida, atomoxetina, pimozida, sotalolul, sertindolul) și cresc riscul de aritmii ventriculare. Există un risc crescut de hipokaliemie atunci când furosemida este utilizată în asociere cu simpatomimetice beta-2 în doze mari, teofilină, corticosteroizi, lemn dulce, carbenoxolonă, utilizarea prelungită a laxativelor, a reboxetinei sau a amfotericinei. Furosemida poate atenua uneori efectul altor medicamente, de exemplu efectul antidiabeticelor și al aminelor presoare. Probenecidul, metotrexatul (vezi substanțe citotoxice) și alte medicamente care, la fel ca furosemida, trec printr-o secreție tubulară renală semnificativă, pot reduce efectul furosemidei. Reciproc, furosemida poate scădea eliminarea pe cale renală a acestor medicamente. În cazul tratamentului cu doze mari (în special, doze mari atât ale furosemidei cât și ale celorlalte medicamente), acest lucru poate determina valori serice crescute și un risc crescut de reacții adverse cauzate de furosemidă sau de medicația concomitentă. Glicozide cardiotonice: Pierderea de potasiu cauzată de diureticele cu depleție de potasiu, cum este furosemida, crește efectele toxice ale digoxinei și ale altor glicozide digitalice. Medicamente antiaritmice: Hipokaliemia cauzată de diureticele de ansă poate crește toxicitatea cardiacă a medicamentelor antiaritmice cum sunt amiodarona, disopiramida, flecainida, quinidina și sotalolul, și pot antagoniza efectele lidocainei, tocainidei și mexiletinei. Medicamente antihipertensive: Este posibil să fie necesară ajustarea dozei de diuretice, substanțe antihipertensive sau alte medicamente cu potențial de inducere a hipotensiunii arteriale, atunci când sunt administrate concomitent, deoarece trebuie să fie anticipată o scădere mai pronunțată a tensiunii arteriale atunci când aceste medicamente sunt administrate în asociere cu furosemida. • IECA și antagoniști ai receptorilor pentru angiotensină II: O scădere marcată a tensiunii arteriale și deteriorarea funcției renale pot fi observate atunci când inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau antagoniștii receptorilor pentru angiotensină II sunt adăugați la terapia cu furosemidă sau atunci când doza este crescută. Doza furosemidă trebuie redusă timp de cel puțin trei zile, sau administrarea medicamentului trebuie oprită înainte de instituirea terapiei cu IECA sau cu antagonistul receptorilor pentru angiotensină II, sau înainte de creșterea dozei acestora. • Vasodilatatoare: Furosemida potențează efectul hipotensiv al vasodilatatoarelor cum este moxisilitul (timoxamina) sau hidralazina. • Inhibitorii reninei: Concentrația plasmatică a furosemidei poate fi redusă de aliskiren. • Xantine: Utilizarea concomitentă a teofilinei este asociată cu un risc crescut de potențare a efectului hipotensiv. • Nitrați: Efectul hipotensiv poate fi potențat atunci când furosemida este administrată în asociere cu nitrați. • Alte diuretice: Este posibilă diureza profundă atunci când furosemida este administrată în asociere cu metolazonă. Există un risc crescut de hipokaliemie atunci când furosemida este administrată în asociere cu tiazide. Antidiabetice: Ca diuretic de ansă, furosemida antagonizează efectul hipoglicemiant al antidiabeticelor. Valorile sangvine ale metforminei pot fi crescute din cauza furosemidei. Reciproc, metformina poate reduce concentrația furosemidei. Riscul este asociat cu apariția mai frecventă a acidozei lactice în cazul insuficienței renale funcționale. Antipsihotice: Trebuie evitată utilizarea concomitentă cu pimozidă (risc crescut de aritmii ventriculare cauzate de hipokaliemia indusă de furosemidă). Un efect similar este observat în asociere cu amisulpridă și sertindol. Efectul hipotensiv este potențat atunci când furosemida este utilizată concomitent cu fenotiazine. Atunci când se administrează risperidonă, este necesară prudență și, înainte de a lua decizia de utilizare, trebuie evaluate riscurile și beneficiile acestei asocieri sau ale tratamentului concomitent cu alte diuretice potente. Vezi pct. 4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare, cu privire la mortalitatea crescută în rândul pacienților vârstnici cu demență cărora li se administrează concomitent risperidonă. Antidepresive: Există un risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică atunci când furosemida este administrată în asociere cu antidepresive triciclice (ATC), și un efect hipotensiv potențat în asociere cu inhibitorii de monoamin-oxidază (IMAO). Administrarea concomitentă cu reboxetină poate crește riscul de hipokaliemie. Litiu: La fel ca alte diuretice, valorile litiului seric pot fi crescute atunci când furosemida este administrată la pacienți stabilizați cu această terapie, determinând toxicitatea crescută a litiului (cardiotoxicitate, neurotoxicitate). Se recomandă ca valorile litiului să fie monitorizate atent și, atunci când este cazul, doza de litiu să fie ajustată pe durata administrării concomitente. Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene: Anumite AINS (inclusiv indometacin, ketorolac, acid acetilsalicilic) pot scădea eficacitatea furosemidei și pot cauza insuficiență renală acută în cazurile de hipovolemie sau deshidratare preexistentă. Toxicitatea salicilatului poate fi crescută de furosemidă (vezi pct. 4.4). Antibiotice: Furosemida poate potența nefrotoxicitatea și ototoxicitatea aminoglicozidelor și a altor medicamente ototoxice. Deoarece acest lucru poate cauza leziuni ireversibile, aceste medicamente trebuie să fie utilizate în asociere cu furosemida numai atunci când există motive medicale întemeiate. Există un risc crescut de ototoxicitate atunci când diureticele de ansă sunt administrate în asociere cu vancomicină sau cu polimixine (colistină). Furosemida poate scădea valorile serice ale vancomicinei după intervențiile chirurgicale pe cord. Afectarea funcției renale (risc crescut de nefrotoxicitate) poate apărea la pacienții cărora li se administrează tratament concomitent cu furosemidă și anumite cefalosporine în doze mari (de exemplu, cefaloridină). Există un risc crescut de hiponatremie la administrarea de trimetoprim. Substanțe citotoxice: Există un risc de ototoxicitate dacă cisplatina și furosemida sunt administrate concomitent. Trebuie să fie utilizate doze mici de furosemidă (de exemplu, 40 mg la pacienții cu funcție renală normală) și trebuie menținut un echilibru hidric pozitiv atunci când furosemida este utilizată pentru a obține diureza forțată în timpul tratamentului cu cisplatină pentru a reduce riscul de nefrotoxicitate suplimentară. Metotrexatul și alte medicamente care, la fel ca furosemida, trec printr-o secreție tubulară renală semnificativă, pot reduce efectul furosemidei. Reciproc, furosemida poate scădea eliminarea pe cale renală a metotrexatului. Acest lucru poate determina creșterea valorilor serice și un risc crescut de reacții adverse, în special în cazul terapiei cu doze mari de metotrexat sau furosemidă. Imunomodulatoare: Utilizarea concomitentă a ciclosporinei și furosemidei este asociată cu un risc crescut de artrită gutoasă. Efectul hipotensiv al furosemidei poate fi potențat atunci când este administrată în asociere cu aldesleukină. Antihistaminice: Hipokaliemie cu risc crescut de toxicitate cardiacă. Anticonvulsivante: Fenitoina poate scădea eficacitatea furosemidei. Administrarea concomitentă cu carbamazepină poate crește riscul de hiponatremie. Dopaminergice: Există un efect hipotensiv potențat atunci când furosemida este administrată concomitent cu levodopa. Corticosteroizi: Utilizarea concomitentă a corticosteroizilor poate cauza retenție de sodiu și un risc crescut de apariție a hipokaliemiei. Cloral hidrat/Triclofos: Dozele de furosemidă în bolus intravenos pot induce eritem facial, transpirație, tahicardie și variații ale tensiunii arteriale la pacienții cărora li se administrează cloral hidrat sau triclofos. Administrarea parenterală a furosemidei în asociere cu cloral hidrat poate disloca hormonul tiroidian din locusurile de legare. Miorelaxante: Efectul hipotensiv al furosemidei poate fi potențat atunci când este administrată în asociere cu baclofen sau tizanidină. Agenți blocanți neuromusculari: Furosemida poate afecta răspunsul la agenții blocanți neuromusculari (efect crescut sau redus). Anestezice: Anestezicele generale pot potența efectele hipotensive ale furosemidei. Estrogeni: Efectul diuretic al furosemidei poate fi antagonizat de estrogeni. Prostaglandine: Efectul hipotensiv al furosemidei poate fi potențat atunci când este administrată în asociere cu alprostadil. Alcool: Efectul hipotensiv este potențat atunci când se utilizează concomitent cu furosemidă. Altele: Administrarea concomitentă cu aminoglutetimidă poate crește riscul de hiponatremie.

Sarcina Rezultatele studiilor la animale, în general, nu indică niciun efect periculos al furosemidei asupra sarcinii. Există dovezi clinice privind siguranța medicamentului în al treilea trimestru de sarcină la om; totuși, furosemida traversează bariera feto-placentară. Nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepția cazului în care există motive medicale întemeiate. Tratamentul în timpul sarcinii impune monitorizarea dezvoltării fetale. Alăptarea Furosemida se excretă în laptele uman și poate inhiba secreția lactată. Trebuie ca femeile să nu alăpteze dacă urmează tratament cu furosemidă. Fertilitatea Nu există date disponibile.