RCP · FUROSEMID BIOEEL 40 mg

Dozele şi modul de administrare trebuie adaptate în funcţie de gravitatea afecţiunii. Trebuie utilizată cea mai mică doză care este suficientă pentru a atinge efectul dorit.

Doze

Adulţi

Edeme din insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică sau afecţiuni renale

Doza zilnică iniţială recomandată este de 20 – 80 mg furosemidă, administrată în priză unică. Doza poate fi crescută treptat, la intervale de 6 - 8 ore până la obţinerea răspunsului optim. Doza unică maximă recomandată depinde de tipul şi gravitatea afecţiunii. Astfel: 80 mg furosemidă în cazul cirozei cu funcţie renală normală, 240 mg furosemidă pentru sindrom nefrotic, 80 – 160 mg pentru insuficienţă cardiacă congestivă. După obţinerea răspunsului optim, doza zilnică eficace va fi administrată în 1 - 3 prize, aceasta depinzând de doza unică la care s-a obţinut un răspuns optim

Hipertensiunea arterială

Doza zilnică iniţială recomandată este de 20 mg furosemidă, administrată dimineaţa.

În cazul unui răspuns insuficient, doza zilnică poate fi crescută la 40 mg furosemidă sau furosemida poate fi asociată cu un alt antihipertensiv.

Insuficienţa renală

Doza iniţială recomandată este de 80 mg furosemidă pe zi. Doza se poate creşte cu 80 mg furosemidă pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.

În insuficienţa renală sunt necesare uneori doze mai mari: 500 – 1000 mg furosemidă pe zi.

Copii şi adolescenţi

La copii cu vârsta peste 6 ani, doza uzuală recomandată este de 1 – 2 mg furosemidă/kg şi zi. În cazul unui răspuns trapeutic insuficient doza poate fi crescută cu 1-2 mg/kg, dar nu mai devreme de 6-8 ore de la administrarea precedentă. Nu se recomandă doze mai mari de 6 mg/kg şi zi.

Mod de administrare

Administrare orală. Comprimatele se înghit întregi, cu o cantitate suficientă de apă pe nemâncate.

Diuretice care reţin potasiul (amilorid, triamteren, spironolactonă): asociaţia utilă pentru mulţi pacienţi, nu exclude hipokaliemia sau în particular hiperkaliemia la diabetici sau la cei cu insuficienţă renală (supravegherea potasemiei, a electrocardiogramei şi reconsiderarea tratamentului). În plus faţă de alte medicamente cunoscute că provoacă hiperkaliemie, administrarea concomitentă de trimetoprim/sulfametoxazol (co-trimoxazol) şi spironolactonă poate determina hiperkaliemie relevantă clinic. Diuretice tiazidice: în edemele refractare realizează un efect sinergic care permite evitarea dozelor mari de furosemidă cu risc toxic. Antiinflamatoare nesteroidiene: salicilaţii în doze peste 3 g scad efectul diuretic şi antihipertensiv al furosemidei şi pot provoca insuficienţă renală acută la bolnavii deshidrataţi, ca urmare a scăderii filtrării glomerulare prin inhibiţia secreţiei de prostaglandine la nivel juxtaglomerular (se controlează funcţiile renale şi se rehidratează bolnavul). Corticosteroizi: pot reduce efectul antihipertensiv al furosemidei, datorită retenţiei hidrosaline (se vor folosi eventual doze mai mari de furosemidă). Substanţe de contrast iodate: în cazul bolnavilor deshidrataţi există riscul in suficienţei renale acute (se va rehidrata înaintea administrării substanţei iodate). Antiaritmice chinidinice, sotalol, bretilium, amiodaronă: hipokaliemia favorizează instalarea aritmiilor ventriculare (se previne şi se corectează hipokaliemia, se supraveghează electrocardiograma şi se întrerupe antiaritmicul dacă apare aritmia). Eritromicină, astemizol, bepridil, vincamină: hipokaliemia favorizează apariţia tulburărilor de ritm ventricular (supravegherea şi corectarea potasemiei). Laxative stimulante, amfotericină B: accentuarea hipokaliemiei (supravegherea şi corectarea potasemiei). Digitalice: hipokaliemia favorizează efectele toxice ale digitalicului (controlul şi corectarea potasemiei). Inhibitorii enzimei de conversie: riscul hipotensiunii arteriale brutale şi al insuficienţei renale acute la bolnavi cu hiponatremie preexistentă sau la cei cu stenoză a arterei renale (în hipertensiunea arterială fie se va întrerupe diureticul cu 3 zile înaintea administrării inhibitorului şi se va reintroduce un diuretic hipokaliemiant dacă este necesar, fie se va administra inhibitorul începând cu doze mici care se cresc treptat). În insuficienţa cardiacă congestivă se începe cu o doză foarte mică de inhibitor, eventual după scăderea dozei de diuretic hipokaliemiant asociat. În orice situaţie se supraveghează nivelul creatininemiei în primele săptămâni ale tratamentului. Fenitoina: scade efectul diuretic chiar până la 50% (se vor folosi eventula doze mai mari de furosemidă). Curarizante şi miorelaxante: furosemida le potenţează efectele. Antibiotice aminoglicozidice: creşte riscul oto- şi nefrotoxic al acestora. Cefaloridina: creşte riscul nefrotoxic. Cisplatina: creşte riscul ototoxic. Neuroleptice: accentuarea efectului antihipertensiv cu hipotensiune ortostatică. Litiu: creşte concentraţia plasmatică şi toxicitatea litiului (se controlează litemia şi se adaptează doza). Antiacide gastrice (fosfat de aluminiu): scade absorbţia digestivă a furosemidei (se vor administra la 2 ore distanţă unul de celălalt). Aliskiren reduce concentrația plasmatică de furosemid administrată oral. Efectul redus al furosemidului poate fi observat la pacienții tratați atât cu aliskiren, cât și cu furosemid oral și se recomandă monitorizarea efectului diuretic redus și ajustarea dozei în consecință.

Sarcina Furosemida traversează bariera placentară. Studiile experimentale nu au evidenţiat nici un efect teratogen. În clinică nu există date suficiente care să evalueze eventualele efecte malformative sau fetotoxice ale furosemidei administrate în timpul sarcinii. În general, se evită administrarea la femeia gravidă. Va fi prescrisă numai în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii. Alăptarea Furosemida este excretată în laptele matern. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.