RCP · FUROSEMID BASI 10 mg/ml

Dozajul trebuie stabilit individual, în principal în funcție de reușita terapiei. Se va utiliza întotdeauna cea mai mică doză la care se obține efectul dorit.

Doze

Adulți

Edeme și/sau ascită secundară tulburărilor cardiace sau hepatice

Doza inițială 2-4 ml (echivalentul a 20-40 mg de furosemid) IV. În cazul edemelor greu de mobilizat, această doză poate fi repetată la intervale adecvate până la instalarea diurezei.

Edeme secundare tulburărilor renale

Doza inițială 2-4 ml (echivalentul a 20-40 mg de furosemid) IV. În cazul edemelor greu de mobilizat, această doză poate fi repetată la intervale adecvate până la instalarea diurezei.

În cazul sindromului nefrotic, doza trebuie determinată cu prudență din cauza riscului de exacerbare a reacțiilor adverse.

Edem pulmonar (de exemplu, în cazul insuficienței cardiace acute)

A se utiliza împreună cu alte măsuri terapeutice. Doza inițială 2-4 ml (echivalentul a 20-40 mg de furosemid) IV.

Dacă tot nu apare o creștere a diurezei, se repetă după 30-60 de minute, dacă este necesar, la o doză dublă.

Criza hipertensivă

Doza este de 2-4 ml (echivalentul a 20-40 mg de furosemid), în plus față de alte măsuri terapeutice.

La adulți, doza zilnică maximă de furosemid nu trebuie să depășească 1500 mg.

Vârstnici

Doza inițială recomandată este de 20 mg pe zi, crescând treptat până la obținerea răspunsului necesar.

Copii și adolescenți

Bebelușilor și copiilor sub 15 ani trebuie să li se administreze furosemid pe cale parenterală numai în mod excepțional în situații care pun viața în pericol. Doza zilnică medie este de 0,5 mg furosemid/kg greutate corporală. În mod excepțional, se poate injecta intravenos până la 1 mg de furosemid/kg greutate corporală pe zi.

Mod de administrare

Intravenos sau intramuscular.

De regulă, Furosemid Basi Basi 10 mg/ml soluție injectabilă/perfuzabilă se administrează intravenos. În cazuri excepționale, când nu este posibilă administrarea pe cale orală sau intravenoasă, Furosemid Basi 10 mg/ml soluție injectabilă/perfuzabilă poate fi administrată intramuscular, dar nu în situații acute (de exemplu, nu în cazul edemului pulmonar) și nu la doze mai mari.

Administrarea parenterală a furosemidului este indicată numai în cazurile în care administrarea pe cale orală nu este fezabilă sau eficientă (de exemplu, la pacienții cu absorbție intestinală slabă) sau când este necesar un efect rapid.

Pentru o eficacitate optimă și suprimarea contrareglării, ar trebui să se prefere perfuzarea continuă de furosemid în locul injectării repetate.

Utilizarea parenterală a furosemidului trebuie să fie schimbată cu administrarea pe cale orală de îndată ce tratamentul permite acest lucru.

În cazul utilizării intravenoase, Furosemid Basi 10 mg/ml soluție injectabilă/perfuzabilă trebuie injectată lent. Nu trebuie depășită viteza de injectare de 0,4 ml soluție în cazul injectării/perfuzării (echivalentul a 4 mg furosemid) pe minut. La pacienții cu insuficiență renală avansată (creatinină serică > 5 mg/dl), viteza de injectare nu trebuie să depășească 0,25 ml soluție pe minut (echivalentul a 2,5 mg de furosemid pe minut).

În cazurile în care este necesară o creștere a dozei la 25 ml (echivalentul a 250 mg de furosemid), această doză trebuie administrată cu ajutorul unei pompe cu seringă. Dacă este necesar, soluția poate fi diluată.

Furosemid Basi 10 mg/ml soluție injectabilă/perfuzabilă nu trebuie administrat împreună cu alte medicamente într-o seringă mixtă.

Trebuie avut grijă ca pH-ul soluției în timpul utilizării să fie în intervalul slab alcalin până la neutru (pHul să nu fie sub 7). Nu trebuie utilizate soluții acide, deoarece substanța activă se poate depune ca precipitat.

Pentru instrucțiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Durata de utilizare

Durata de utilizare depinde de natura și gravitatea bolii.

Glucocorticoizi, carbenoxolon, laxative și lemn dulce Utilizarea concomitentă de furosemid și glucocorticoizi, carbenoxolon sau laxative poate duce la creșterea pierderilor de potasiu, existând riscul de apariție a hipokaliemiei. În acest sens, cantitățile mari de lemn dulce acționează ca și carbenoxolonul. Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) și salicilați în doze mari AINS (de exemplu, indometacinul și acidul acetilsalicilic) pot atenua efectul furosemidului. La pacienții care dezvoltă hipovolemie în timpul tratamentului cu furosemid sau care prezintă deshidratare, administrarea concomitentă de AINS poate precipita insuficiența renală acută. Toxicitatea salicilaților în doze mari poate fi potențată atunci când se utilizează concomitent furosemid. Medicamente supuse procesului de secreție tubulară renală considerabilă Probenecidul, metotrexatul și alte medicamente care, asemenea furosemidului, sunt supuse procesului de secreție tubulară renală considerabilă pot reduce efectul furosemidului. Invers, furosemidul poate reduce eliminarea renală a probenecidului sau metotrexatului. Tratamentul în doze mari (în special dacă atât doza de furosemid, cât și cea a celuilalt medicament sunt mari) poate duce la niveluri serice ridicate și la un risc crescut de efecte adverse din cauza furosemidului sau a medicamentului administrat concomitent. Fenitoină A fost descrisă atenuarea efectului furosemidului la administrarea concomitentă de fenitoină. Glicozide cardiace și medicamente care pot determina prelungirea intervalului QT În tratamentul concomitent cu glicozide cardiace, trebuie reținut faptul că, dacă în timpul tratamentului cu furosemid apare hipokaliemia și/sau hipomagneziemia, sensibilitatea miocardului la glicozidele cardiace va fi crescută. Există un risc mai mare de apariție a aritmiilor ventriculare (inclusiv torsada) în cazul utilizării concomitente de medicamente care pot duce la apariția sindromului de QT lung (de exemplu terfenadina, unii agenți antiaritmici din clasa I și III) și în prezența tulburărilor electrolitice. Medicamente nefrotoxice Furosemidul poate potența efectele nocive ale medicamentelor nefrotoxice (de exemplu, antibiotice precum aminoglicozidele, cefalosporinele, polimixinele). Funcția renală se poate deteriora la pacienții tratați concomitent cu furosemid și doze mari de anumite cefalosporine. Dacă se urmează tratamentul cu furosemid pentru diureză forțată în timpul tratamentului cu cisplatină, furosemidul poate fi administrat numai în doze mici (de exemplu, 40 mg la pacienții cu funcție renală normală) și dacă balanța lichidiană este pozitivă. În caz contrar, se poate accentua nefrotoxicitatea cisplatinei. Medicamente ototoxice Ototoxicitatea aminoglicozidelor (de exemplu, kanamicină, gentamicină, tobramicină) și a altor medicamente ototoxice poate să crească la administrarea concomitentă de furosemid. Orice tulburări de auz care apar pot fi ireversibile. Prin urmare, trebuie evitată utilizarea concomitentă a medicamentelor menționate mai sus. În cazul utilizării concomitente de cisplatină și furosemid, trebuie luată în considerare posibilitatea de afectare a auzului. Litiu Administrarea concomitentă de furosemid și litiu determină potențarea efectelor cardio- și neurotoxice ale litiului din cauza reducerii excreției de litiu. Prin urmare, se recomandă monitorizarea atentă a concentrației de litiu seric la pacienții cărora li se administrează această combinație. Alte medicamente antihipertensive În cazul în care se administrează alți agenți antihipertensivi, diuretice sau medicamente cu potențial hipotensiv împreună cu furosemid, se poate preconiza o scădere relativ bruscă a tensiunii arteriale. Inhibitori ACE sau antagoniști ai receptorilor de angiotensină II Au fost observate episoade severe de hipotensiune sau chiar șoc și înrăutățirea funcției renale (insuficiență renală acută în cazuri individuale), în special atunci când un inhibitor ECA sau un antagonist al receptorilor de angiotensină II a fost administrat pentru prima dată sau pentru prima dată la o doză mai mare. Prin urmare, dacă este posibil, tratamentul cu furosemid trebuie întrerupt temporar sau, cel puțin, doza trebuie redusă timp de 3 zile înainte de începerea tratamentului cu un inhibitor ECA sau cu un antagonist al receptorilor de angiotensină II, ori înainte de creșterea dozei acestuia. Relaxante musculare de tipul teofilinei și curare Efectul teofilinei sau al relaxantelor musculare de tipul curara poate fi potențat de furosemid. Medicamente antidiabetice Efectul medicamentelor e poate fi atenuat prin utilizarea concomitentă de furosemid. Simpatomimetice Efectul simpatomimeticelor hipertensive (de exemplu, epinefrină, norepinefrină) poate fi atenuat ca urmare a utilizării concomitente de furosemid. Risperidona Se indică prudență la pacienții tratați cu risperidonă și trebuie puse în balanță riscurile și beneficiile unei astfel de asocieri sau ale tratamentului concomitent cu furosemid sau cu alte diuretice puternice înainte de a decide tratamentul (vezi pct. 4.4 referitor la creșterea mortalității la pacienții vârstnici cu demență care primesc concomitent risperidonă). Levotiroxină Dozele mari de furosemid pot inhiba legarea hormonilor tiroidieni de proteinele de transport. Aceasta poate duce la o creștere inițială tranzitorie a hormonilor tiroidieni liberi, urmată în general de o scădere a nivelului total de hormoni tiroidieni. Trebuie monitorizat nivelul hormonilor tiroidieni. Alte interacțiuni Utilizarea concomitentă de ciclosporină A și furosemid este asociată cu un risc crescut de artrită gutoasă ca urmare a hiperuricemiei cauzate de furosemid și a alterării excreției de acid uric prin rinichi cauzate de ciclosporină. La pacienții cu risc crescut de deteriorare a funcției renale din cauza mediilor de radiocontrast, înrăutățirea funcției renale s-a produs mai frecvent în cazul tratamentului cu furosemid, după o examinare cu radiocontrast, decât la pacienții cu risc care au primit doar hidratare intravenoasă înainte de examinarea cu substanță de contrast. În cazuri izolate, administrarea de furosemid pe cale intravenoasă în decurs de 24 de ore de la administrarea cloral hidratului poate genera senzații de căldură, transpirație, agitație, greață, hipertensiune și tahicardie. Prin urmare, trebuie evitată utilizarea concomitentă de furosemid și cloral hidrat.

Sarcina Furosemidul trebuie utilizat în sarcină numai pentru perioade scurte și numai după o analiză deosebit de atentă a indicației de utilizare a acestuia, deoarece furosemidul traversează bariera placentară. Diureticele nu sunt adecvate pentru tratamentul de rutină al hipertensiunii arteriale și al edemelor în timpul sarcinii, deoarece acestea afectează perfuzia placentară și, prin urmare, creșterea intrauterină. Dacă este necesar să se administreze furosemid la femeile gravide cu insuficiență cardiacă sau insuficiență renală, trebuie să se monitorizeze cu atenție concentrațiile de electroliți și hematocrit, precum și creșterea fătului. În cazul furosemidei s-a discutat despre desprinderea bilirubinei de punctele de legare de albumină și, prin urmare, despre un risc crescut de kernicterus în prezența hiperbilirubinemiei. Furosemidul traversează placenta și atinge 100% din concentrațiile din serul matern în sângele cordonului ombilical. Până în prezent, nu au fost raportate malformații la om, care ar putea fi asociate cu expunerea la furosemid. Cu toate acestea, există o experiență limitată pentru a permite o evaluare concludentă a oricărui potențial efect nociv asupra embrionului/ fătului. Producția de urină fetală poate fi stimulată in utero. În tratamentul cu furosemid la bebelușii născuți prematur, s-a observat apariția urolitiazei. Alăptarea Furosemidul este excretat în laptele uman și inhibă lactația. Prin urmare, femeile nu trebuie să fie tratate cu furosemid dacă alăptează. Dacă este cazul, trebuie întreruptă alăptarea (vezi și pct. 4.3). Fertilitatea Nu sunt disponibile date.