RCP · FRONTIN 0,25 mg

Doza optimă de Frontin trebuie individualizată în funcţie de severitatea simptomelor şi de răspunsul terapeutic individual. Dacă apar reacţii adverse grave la administrarea dozei iniţiale, se impune reducerea dozei.

Tratamentul trebuie început cu cea mai mică doză eficace, iar doza maximă recomandată nu trebuie depăşită. La pacienţii care necesită doze mari, doza trebuie crescută cu atenţie, pentru a evita apariţia reacţiilor adverse. Când sunt necesare doze mai mari, trebuie crescută mai întâi doza administrată seara.

În general, pacienţii care nu au primit anterior medicaţie psihotropă vor necesita doze mai mici decât cei aflaţi în tratament sau cei cu antecedente de alcoolism cronic. În principiu, se recomandă administrarea dozei minime eficace în mod special la persoanele vârstnice sau debilitate pentru a evita sedarea excesivă sau ataxia.

Adulţi

Stări de anxietate

Doza iniţială recomandată este de 0,75 – 1 mg alprazolam, administrată în 3 prize zilnice. Doza zilnică recomandată poate fi crescută în funcţie de necesităţi, fără a depăşi doza de 4 mg alprazolam pe zi, divizată în mai multe prize.

Stări de anxietate asociate cu depresie

Doza iniţială recomandată este de 3 x 0,5 mg alprazolam pe zi. Doza uzuală de întreţinere este de 2,5-3 mg pe zi şi poate fi crescută în funcţie de necesităţi, fără a depăşi doza de 4,5 mg alprazolam pe zi, divizată în mai multe prize.

Tulburări de panică

Doza iniţială recomandată este de 0,5-1 mg alprazolam, administrată oral seara la culcare sau 0,5 mg de 3 ori pe zi. Doza de întreţinere se ajustează în funcţie de răspunsul pacientului. Creşterile nu trebuie să depăşească 1 mg alprazolam la 3-4 zile.

Studiile clinice au arătat că doza medie zilnică este de 6 ± 2 mg. În mod excepţional, un număr redus de pacienţi au necesitat doze de până la 10 mg/zi.

Pacienţi vârstnici sau debilitaţi

Doza zilnică recomandată este de 0,5-0,75 mg alprazolam, administrată în 2-3 prize. La nevoie doza poate fi crescută, în funcţie de tolerabilitate.

Doza iniţială trebuie scăzută dacă apar reacţii adverse.

Copii și adolescenți

Siguranţa şi eficacitatea alprazolamului la copii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Modalitatea de întrerupere a tratamentului

Datorită faptului că tratamentul este simptomatic, simptomele iniţiale pot re-apărea după întreruperea administrării medicamentului.

Tratamentul se întrerupe treptat, cu reducerea progresivă a dozelor. Se recomandă ca doza zilnică de alprazolam să nu fie scăzută cu mai mult de 0,5 mg la fiecare 3 zile. La unii pacienţi poate fi necesară chiar o scădere mai lentă.

Durata tratamentului

Durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil (vezi pct 4.2 ”Doze și mod de administrare”), în funcţie de indicaţie. Necesitatea tratamentului trebuie reevaluată periodic, iar prelungirea tratamentului trebuie bine evaluată, mai ales dacă simptomele sunt uşoare şi tratamentul medicamentos poate fi evitat. În general, durata totală a tratamentului pentru anxietate nu trebuie să depăşească 8–12 săptămâni, incluzând şi perioada de scădere progresivă a dozei.

Au existat şi situaţii în care pacienţii au fost trataţi eficace cu alprazolam timp de 8 luni, cum ar fi tulburările de panică şi afecţiunile asociate acestora.

În anumite cazuri este necesară prelungirea tratamentului, dar decizia trebuie luată numai după reevaluarea pacientului de către un specialist.

La iniţierea tratamentului, poate fi utilă informarea pacientului despre durata limitată a tratamentului şi explicarea în mod special a felului în care se va face descreşterea progresivă a dozelor. Mai mult, este important ca pacientul să fie conştient asupra posibilităţii apariţiei fenomenului de rebound, reducându-se astfel anxietatea faţă de aceste simptome, în cazul în care ele ar apărea în perioada de întrerupere a tratamentului. Sunt indicii că, în cazul benzodiazepinelor cu acţiune de scurtă durată, fenomenele de sevraj pot să devină manifeste în intervalul de doze terapeutice, mai ales pentru dozele mari.

La utilizarea de benzodiazepine cu acţiune de lungă durată este importantă atenţionarea în privinţa trecerii la benzodiazepine cu acţiune de scurtă durată, din cauza posibilitaţii apariţiei simptomelor de sevraj.

Mod de administrare

Administrare orală.

Asocierea cu alcool etilic nu este recomandată deoarece accentuează efectul sedativ al alprazolamului. Benzodiazepinele, printre care şi alprazolamul, produc efecte deprimante aditive la nivelul sistemului nervos central (SNC) în condiţiile administrării concomitente cu medicamente antipsihotice, hipnotice, alte anxiolitice/sedative, antidepresive, anticonvulsivante, anestezice, antihistaminice H1. Aceste asocieri necesită prudenţă. Interacţiuni farmacocinetice se produc în condiţiile administrării alprazolamului simultan cu medicamente care interferă cu metabolizarea sa. Compuşii care inhibă anumite enzime hepatice (mai ales citocromul P450 CYP3A4) pot creşte concentraţia plasmatică şi efectele alprazolamului. Datele din studiile clinice cu alprazolam, studiile in vitro cu alprazolam şi studiile clinice cu medicamente metabolizate similar cu alprazolamul evidenţiază interacţiuni variate de diferite grade şi interacţiuni posibile între alprazolam şi un număr de medicamente. Pe baza gradului de interacţiune şi a tipului de date disponibile se fac următoarele recomandări: - Administrarea concomitentă cu inhibitori potenţi ai citocromului CYP3A4, cum sunt antimicoticele de tip azolic (ketoconazol, itraconazol, posaconazol, voriconazol) trebuie făcută cu prudenţă şi trebuie luată în considerare reducerea substanţială a dozei. - Administrarea simultană de nefazodonă, fluvoxamină şi cimetidină impune prudenţă şi eventual reducerea dozelor. - Administrarea concomitentă cu fluoxetină, propoxifen, contraceptive orale, sertralină, diltiazem sau antibiotice macrolide (eritromicină, troleandomicină) se va face cu prudenţă. - Alprazolamul creşte concentraţia plasmatică a litiului, de aceea asocierea trebuie atent monitorizată. - Alprazolamul creşte concentraţia plasmatică a imipraminei, dezipraminei (de 3 ori). - Alprazolamul potenţează efectul terapeutic al relaxantelor musculare. - Interacţiunile dintre alprazolam şi inhibitorii proteazei HIV (de exemplu ritonavir) sunt complexe şi dependente de timp. Dozele mici de ritonavir au determinat o reducere semnificativă a clearance-ului alprazolamului, o creştere a timpului de înjumătăţire plasmatică şi o amplificare a efectelor clinice. Cu toate acestea, după administrarea îndelungată de ritonavir, reducerea clearance-ului alprazolamului este contracarată de inducţia CYP3A4. Această interacţiune impune ajustarea dozei de alprazolam sau întreruperea administrării acestuia. - Creșterea concentrației de digoxină a fost raportată la administrarea concomitentă cu alprazolam, mai ales la pacienții vârstnici (>65 ani). Pacienții care primesc alprazolam și digoxină trebuie monitorizați pentru semne și simptome ale toxicității digoxinei. Nu s-au observat efecte asupra timpului de protrombină şi asupra concentraţiei plasmatice a warfarinei, în cazul administrării concomitente cu alprazolam. Opioide Utilizarea concomitentă a medicamentelor sedative cum sunt benzodiazepinele sau medicamentelor înrudite cum este Frontin cu opioide crește riscul de sedare, depresie respiratorie, comă și deces din cauza efectului aditiv deprimant al sistemului nervos central. Doza și durata tratamentului concomitent trebuie limitate (vezi pct. 4.4).

Sarcina Atunci când alprazolamul este prescris femeilor aflate la vârstă fertilă, acestea trebuie avertizate să ceară opinia medicului în cazul când sunt însărcinate sau doresc să rămână însărcinate, astfel încât să permită medicului să decidă asupra oportunităţii continuării tratamentului. Datele cu privire la teratogenitate precum și efectele asupra dezvoltării postnatale și asupra comportamentului după folosirea de benzodiazepine nu sunt concludente. Unele studii iniţiale cu alţi membrii ai clasei benzodiazepinelor au evidenţiat că expunerea intrauterină poate fi asociată cu malformaţii. Studiile ulterioare cu medicamente din clasa benzodiazepinelor nu au evidenţiat clar vreun tip de defect. O mare cantitate de date, provenite din studii clinice, arată că expunerea la benzodiazepine în primul trimestru de sarcină nu este asociată cu o creștere semnificativă a riscului de malformații majore. Totuși, unele studii epidemiologice caz-control au identificat o creștere de 2 ori a riscului de stomatoschisis. Tratamentul cu benzodiazepine în doze mari, în timpul trimestrului doi și trei de sarcină, este asociat cu o scădere a mișcărilor fetale active și variații ale ritmului cardiac fetal. Atunci când, din motive medicale, tratamentul trebuie administrat în ultima parte a sarcinii, chiar și când sunt administrate doze mici de benzodiazepine, pot să apară la copil hipotonie axială și tulburări de supt – care conduc de multe ori la scăderea ritmului de creștere în greutate. Aceste tulburări sunt tranzitorii și pot să se mențină 1 până la 3 săptămâni, în funcție de timpul de înjumătățire al produsului. În cazul utilizării dozelor mari pot să apară depresie respiratorie, apnee și hipotermie la nou-născut. În unele cazuri, la câteva zile după naștere, a fost observat sindromul de sevraj neonatal, manifestat prin hiperexcitabilitate, agitație și tremor, fără alte manifestări precursoare. Alprazolamul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă administrarea lui este absolut obligatorie. Dacă alprazolamul este recomandat pe durata sarcinii sau dacă pacienta rămâne gravidă pe durata tratamentului cu alprazolam, trebuie să fie informată asupra potențialelor riscuri la care este expus fătul. Benzodiazepinele traversează bariera feto-placentară şi sunt excretate în laptele matern. Copiii femeilor care utilizează benzodiazepine în timpul sarcinii pot prezenta malformaţii. Acest efect nu a fost cuantificat în cazul alprazolamului. Dacă, din motive medicale, medicamentul este administrat în ultimul trimestru de sarcină sau în timpul naşterii, nou-născutul poate prezenta hipotermie, hipotonie şi deprimare respiratorie. Copiii mamelor care utilizează benzodiazepine în mod cronic în timpul sarcinii pot prezenta în perioada postnatală dependenţă fizică şi fenomene de sevraj. Dacă tratamentul cu alprazolam este necesar în ultima parte a sarcinii, dozele mari vor fi evitate și trebuie monitorizate simptomele de sevraj şi/sau sindromul miopatiei congenitale la nou-născut. Alăptarea Alprazolamul este excretat în concetrații mici în laptele matern. Cu toate acestea nu este recomandată administrarea alprazolamului în timpul alăptării.