RCP · FASCONAL PRO
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): FASCONAL PRO
- Cod ATC: N02BE51
- Forma farmaceutică: comprimate filmate
- Deținătorul autorizației: BERES PHARMACEUTICALS LTD. - UNGARIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
La adulţi şi la adolescenţi (cu vârsta peste 12 ani) se administrează un comprimat filmat, doză care la nevoie se poate repeta, de 3 ori în 24 de ore.
Doza maximă este de 4 comprimate filmate pe zi.
Administrarea regulată a dozelor permite evitarea oscilaţiilor durerii sau febrei. Nu trebuie depăşită doza recomandată.
Dacă după 3 zile simptomele nu se ameliorează, tratamentul trebuie reevaluat.
Copii cu vârsta sub 12 ani
Fasconal Pro este contraindicat la copii cu vârsta sub 12 ani.
Mod de administrare
Comprimatele trebuie administrate cu o cantitate suficientă de lichid.
Durata tratamentului
Se recomandă ca durata tratamentului să nu depăşească 7 zile.
Interacțiuni
Paracetamol - antiacidele reduc şi prelungesc absorbţia acestuia; - consumul cronic de băuturi alcoolice creşte hepatotoxicitatea paracetamolului prin producerea crescută de fenacetină (metabolit toxic) (inducţie la nivelul CYP 2E1); - alte medicamente inductoare CYP 2E1 (carbamazepină, barbiturice, izoniazidă, fenitoină, rifampicină, ritonavir etc.) pot avea efecte asemănătoare; - sulfinpirazona creşte, de asemenea, producerea de fenacetină; - paracetamolul scade clearance-ul busulfanului; - administrarea prelungită a paracetamolului în asociere cu alte AINS creşte riscul apariţiei nefropatiei toxice; - administrarea îndelungată şi în asociere cu anticoagulante cumarinice sau de tip indandionic potenţează efectul anticoagulant; din această cauză, poate fi necesară modificarea dozelor impusă de rezultatele analizelor de laborator; - în doze mari, contracarează efectul insulinei; - viteza de absorbţie a paracetamolului este redusă, în cazul administrării în asociere cu colestiramină; de aceea, colestiramina poate fi administrată la interval de minim o oră după administrarea paracetamolului; - absorbţia paracetamolului este crescută în cazul administrării în asociere cu metoclopramid sau domperidonă, dar aceasta nu impune evitarea acestei asocieri; - administrarea paracetamolului poate determina erori în cazul determinării acidului uric plasmatic prin metoda acidului fosfotungstic sau dozarea glicemiei prin metoda glucoz-oxidaz- peroxidazei. Cafeină Metabolizarea hepatică este realizată în principal de către enzimele microzomale, deci apariţia interacţiunilor este condiţionată de influenţarea activităţii acestora. Cele mai importante interacţiuni sunt următoarele: - anticoncepţionale orale (scad clearance-ul cafeinei); - antibiotice (ciprofloxacină, enoxacină, norfloxacină, ofloxacină şi eritromicină) (scad clearance- ul cafeinei); - barbiturice (cafeina poate scădea efectul lor hipnotic şi spasmolitic); - antiaritmicele (mexiletină) reduc clearance-ul cafeinei cu aproximativ 50%; - betablocante: îşi reduc reciproc eficacitatea terapeutică; - litiu (cafeina creşte excreţia urinară a litiului). Propifenazonă Administrarea în asociere cu alte inhibitoare ale ciclooxigenazei nu este recomandată datorită efectului aditiv al reacţiilor adverse (de exemplu afectare gastrointestinală). Tratamentul de lungă durată creşte riscul hemoragic al anticoagulantelor cumarinice.
Sarcină și alăptare
Paracetamol: studiile efectuate la animal nu au evidenţiat efecte teratogene. Până în prezent, nu s-a demonstrat apariţia reacţiilor adverse la făt. Totuşi, lipsesc rezultatele studiilor controlate efectuate la om. Propifenazonă: studiile efectuate la animal nu au evidenţiat efecte teratogene sau embriotoxice. Totuşi, nu există experienţă suficientă privind utilizarea acestui medicament la gravide. În timpul ultimului trimestru de sarcină, toate inhibitoarele sintezei prostaglandinelor pot induce toxicitate cardio-pulmonară fetală (hipertensiune pulmonară cu închiderea prematură a canalului arterial) şi renală, iar la sfârşitul sarcinii pot determina prelungirea timpului de sângerare la mamă şi nou-născut. Ca urmare, administrarea AINS şi deci a Fasconal Pro este contraindicată în timpul ultimului trimestru de sarcină, iar în primele 2 trimestre se va face cu prudenţă, după evaluarea raportului risc potenţial fetal/beneficiu terapeutic matern. Deoarece substanţele active din componenţa acestui medicament sunt excretate în laptele matern, Fasconal Pro nu trebuie utilizat de către mamele care alăptează.