RCP · FARINGOSEPT 1,5 mg/ml
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): FARINGOSEPT 1,5 mg/ml
- Cod ATC: R02AX03
- Forma farmaceutică: spray bucofaringian, soluție
- Concentrație: 1,5mg/ml
- Deținătorul autorizației: LABORATORIUM SANITATIS S.L. - SPANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
A nu se depăși doza recomandată. Tratamentul continuu nu trebuie să depășească 7 zile.
În cazul în care nu se obține niciun efect sau dacă simptomele (durerea faringiană și orală) se agravează, trebuie solicitată asistență medicală după 3 zile.
Doze
FARINGOSEPT 1,5 mg/ml spray bucofaringian, soluție
FARINGOSEPT 1,5 mg/ml spray bucofaringian, soluție se administrează, în general, de 2 până la 6 ori pe zi (la interval de 1,5 - 3 ore).
Copii și adolescenți
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani 4 pulverizări per administrare
Adolescenți cu vârsta peste 12 ani și adulți 4 până la 8 pulverizări per administrare
FARINGOSEPT 3 mg/ml spray bucofaringian, soluție
FARINGOSEPT 3 mg/ml spray bucofaringian, soluție se administrează, în general, de 2 până la 6 ori pe zi (de la o dată la interval de 90 minute, până la o dată la interval de 3 ore).
Copii și adolescenți:
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani 2 pulverizări per administrare
Adolescenți cu vârsta peste 12 ani și adulți 2 până la 4 pulverizări per administrare.
Copii
FARINGOSEPT 1,5 mg/ml spray bucofaringian, soluție și FARINGOSEPT 3 mg/ml spray bucofaringian, soluție, nu este recomandat pentru administrare la copii care nu sunt capabili să își țină respirația în timpul pulverizării.
Pacienți vârstnici
Nu există recomandări speciale cu privire la doze pentru pacienții vârstnici. Cu excepția cazului în care medicul sau stomatologul prescrie doze diferite, se vor administra dozele recomandate pentru adulți.
Mod de administrare:
FARINGOSEPT 1,5 mg/ml spray bucofaringian, soluție și FARINGOSEPT 3 mg/ml spray bucofaringian, soluție este recomandat pentru administrare în spațiul bucofaringian. Medicamentul nu trebuie utilizat imediat înainte de consumul de alimente sau băuturi.
Instrucțiuni de utilizare:
1. Se ridică tubul atașat de flacon.
2. Se introduce tubul în gură și se direcționează pulverizatorul înspre zona tratată. Se apasă capul pulverizatorului folosind degetul arătător.
Înainte de prima utilizare a FARINGOSEPT 1,5 mg/ml spray bucofaringian, soluție și a FARINGOSEPT 3 mg/ml spray bucofaringian, soluție, butonul trebuie apăsat de mai multe ori, până când pulverizarea este uniformă.
În timpul pulverizării, pacientul trebuie să își țină respirația.
Interacțiuni
Nu s-au efectuat studii privind interacțiunile.
Sarcină și alăptare
Sarcina Nu sunt disponibile date privind utilizarea benzidaminei în timpul sarcinii sau datele sunt limitate. Studiile la animale privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere sunt insuficiente (vezi pct. 5.3). Inhibarea sintezei prostaglandinelor poate afecta negativ sarcina și/sau dezvoltarea embrio-fetală. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort spontan și de malformație cardiacă și gastroschisis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. FARINGOSEPT 1,5 mg/ml spray bucofaringian, soluție și FARINGOSEPT 3 mg/ml spray bucofaringian, soluție nu trebuie utilizat în timpul sarcinii. Alăptarea Nu se cunoaște dacă benzidamina se excretă în laptele uman. Nu poate fi exclus un risc pentru nou-născut/sugar. FARINGOSEPT 1,5 mg/ml spray bucofaringian, soluție și FARINGOSEPT 3 mg/ml spray bucofaringian, soluție nu trebuie utilizat în timpul alăptării. Fertilitatea Nu există informaţii privind efectul benzidaminei asupra fertilităţii la om.