RCP · FARINGO HOT DRINK 500 mg/200 mg/4 mg

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani: 1 plic Faringo Hot Drink administrat de 2-3 ori pe zi. Intervalul dintre administrări trebuie să fie de minim 4 ore.

Plicurile se administrează cu o cantitate suficientă de apă rece sau fierbinte.

Pentru tratamentul stărilor gripale este de preferat administrarea acestui medicament cu apă fierbinte, seara, din momentul apariţiei primelor simptome.

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală

În caz de insuficienţă renală dozele trebuie reduse:

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică sau sindrom Gilbert, doza trebuie redusă sau trebuie prelungit intervalul dintre administrări.

Doza zilnică efectivă nu trebuie să depăşească 60 mg paracetamol/kg şi zi (până la maxim 2g pe zi) în următoarele situaţii:

- adulţi cu greutatea sub 50 kg

- insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, sindrom Gilbert (icter familial non-hemolitic)

- deshidratare

- malnutriţie cronică

- alcoolism cronic

Paracetamol Alcoolul etilic (consum cronic), medicamentele inductoare enzimatice (barbiturice, primidonă, carbamazepină, hidantoină, rifampicină, sulfinpirazonă, estrogeni şi contraceptive estro-progestative) şi cele hepatotoxice cresc riscul afectării hepatice al dozelor mari sau tratamentului prelungit cu paracetamol. De asemenea, riscul hepatotoxicităţii poate creşte la asocierea cu antifungice derivaţi de imidazol, carmustină şi substanţe înrudite, doxorubicină si substanţe înrudite, izoniazida şi substanţe înrudite, mercaptopurina, metotrexat, săruri de aur, doxorubicină şi substanţe ȋnrudite. Tratamentul cronic cu barbiturice sau primidonă scade efectul paracetamolului. Dozele mari de paracetamol cresc efectul anticoagulantelor cumarinice probabil prin reducerea sintezei hepatice de profactori ai coagulării; în cazul administrării dozelor mari de paracetamol (peste

2 g pe zi) pe perioade lungi este necesară monitorizarea timpului de protrombină; nu este necesar în

cazul tratamentului ocazional sau celui cronic cu doze mici. Asocierea paracetamolului cu salicilaţi sau alte antiinflamatoare nesteroidiene pe termen lung şi la doze mari creşte riscul de nefropatie, necroză papilară renală cancer renal şi vezică urinară. Asocierea paracetamol-salicilati trebuie administrată pe termen scurt. Diflunisalul creşte cu 50% concentraţia plasmatică a paracetamolului şi măreşte astfel riscul hepatotoxicităţii acestuia. Ciclosporina: apare o creştere a potenţialului nefrotoxic al ciclosporinei prin inhibarea de către paracetamol a sintezei de prostaglandine renale cu efect vasodilatator şi deci protector renal. Prin scăderea funcţiei renale poate apare astfel o creştere a concentraţiei ciclosporinei, cu accentuarea nefrotoxicităţii sale. Asocierea trebuie evitată. Agoniştii morfinici, antiacidele, cărbunele activat şi anticolinergicele scad viteza de absorbţie a paracetamolului, dar nu şi cantitatea totală absorbită. Fenicoli: rezultatele clinice ale acestei interacţiuni sunt contradictorii. Poate să apară o formă reversibilă de deprimare medulară atunci când concentraţiile plasmatice ale cloramfenicolului depăşesc un anumit nivel. Este necesară supraveghere clinică şi hematologică. Interferoni: paracetamolul poate scădea reacţiile adverse legate de administrarea interferonului. Maleat de clorfeniramină Asocieri contraindicate: Alcool etilic: creşte efectul sedativ al clorfeniraminei; în timpul tratamentului cu clorfeniramină trebuie evitat consumul de alcool etilic sau medicamente care conţin alcool etilic. Sultoprida: risc major de aritmii ventriculare, torsada vârfurilor. IMAO: administrarea concomitentă poate prelungi şi intensifica efectele secundare anticolinergice si deprimante ale sistemului nervos central (SNC) ale clorfeniraminei, asocierea este contraindicată. Asocieri care necesită prudenţă: Deprimante ale SNC (antidepresive sedative, barbiturice, hipnotice, analgezice opioide, metadonă, neuroleptice, anxiolitice, alcool etilic): asocierea cu clorfeniramina creşte riscul de deprimare centrală. Atropina şi alte anticolinergice (antidepresive triciclice, antiparkinsoniene anticolinergice centrale, antispastice neurotrope, disopiramida, neuroleptice fenotiazinice) potenţează efectele de tip parasimpatolitic (constipaţie, retenţie urinară) prin efect aditiv cu clorfeniramina. Fenitoina: s-au descris creşteri ale concentraţiei plasmatice ale fenitoinei la pacienţii trataţi cu clorfeniramină, probabil prin acţiunea acestuia de inhibare a metabolizării hepatice a fenitoinei. În plus, fenitoina stimulează metabolizarea hepatică a substanţei asociate, cu scăderea concentraţiilor plasmatice ale acesteia. Acid ascorbic Doze mari de acid ascorbic pot favoriza reabsorbţia tubulară (scăzând eliminarea renală) a medicamentelor slab acide (barbiturice, sulfamide, salicilati) şi pot creşte eliminarea unor baze slabe (chinidină). Acidul ascorbic administrat concomitent cu deferoxamină creşte toxicitatea tisulară a ferului. Acidul ascorbic influenţează acţiunea celorlalte vitamine; vitamina A (retinol) şi vitamina C (acidul ascorbic) îşi stimulează reciproc biosinteza; acidul ascorbic şi vitamina E (tocoferol) se protejeaza reciproc fata de actiunea oxidantilor, exercitându-si astfel funcţiile lor biologice în condiţii favorabile; vitamina C influenţează favorabil şi acţiunea vitaminelor B. Se recomandă prudenţă în cazul pacienţilor cu absorbţie deficitară a vitaminei B12, deoarece acidul ascorbic inactivează vitamina B12 din alimente. La pacienţii trataţi cu anticoagulante orale, acidul ascorbic reduce timpul de protrombină. Au fost raportate interacţiuni medicamentoase cu celuloză şi disulfiram. Acidul ascorbic administrat în doze mari (mai mult de 2 g/zi) poate modifica testele biologice pentru dozarea creatininei şi glucozei sanguine şi urinare. Acidul ascorbic interferă cu determinările serice ale transaminazelor şi lactat dehidrogenazelor. Concentraţiile plasmatice ale bilirubinei pot fi reduse de acidul ascorbic, astfel că prezenţa unei afecţiuni hepatice poate fi mascată. Deoarece acidul ascorbic are proprietăţi reducătoare, interferă cu testele de laborator bazate pe reacţii de oxido-reducere: Interacţiuni cu teste diagnostice - determinarea glucozei în urină prin reactivul sulfat cupric (testul Benedict): concentraţia poate fi fals crescută; - determinarea glucozei în urină prin metoda oxidării glucozei (Tes-Tape); - lactat-dehidrogenaza şi transaminazele hepatice: concentraţiile lor serice pot fi scăzute dacă se administrează acid ascorbic în doze mai mari de 200 mg/zi; - sângerari oculte: dozele mari pot determina rezultate fals-negative. Interacţiuni cu teste de laborator - concentraţiile serice de bilirubină pot fi crescute; - pH-ul urinar poate fi scăzut de dozele mari de acid ascorbic; - acid uric şi oxalat urinar: concentraţiile pot fi crescute la pacienţi care au primit doze mari de acid ascorbic.

În absenţa studiilor la animal şi la om, riscul nu este cunoscut. În consecinţă, ca o măsură de precauţie, acest medicament nu trebuie administrat în timpul sarcinii sau alăptării.