Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · ETOMIDAT-LIPURO 2 mg/ml

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): ETOMIDAT-LIPURO 2 mg/ml
  • Cod ATC: N01AX07
  • Forma farmaceutică: emulsie injectabilă
  • Concentrație: 2mg/ml
  • Deținătorul autorizației: B. BRAUN MELSUNGEN AG - GERMANIA

Acțiune farmacologică

ANESTEZICE GENERALE ALTE ANESTEZICE GENERALE

Doze și mod de administrare

Doze

Doza trebuie ajustată individual, în funcţie de răspunsul individual şi de efectul clinic.

Trebuie avut in vedere următoarea schemă de dozare:

Copii şi adulţi

La adulţi şi copii, doza hipnotică eficace este de 0,30 mg etomidat/kg corp (0,15 ml Etomidat – Lipuro/kg corp). Astfel, la pacienţii adulţi, o fiolă este suficientă pentru a induce narcoză cu durată de 4-5 minute. Aceste doze pot fi adaptate în funcţie de greutatea corporală.

Hipnoza poate fi prelungită prin administrare injectabilă adiţională de Etomidat-Lipuro.

A nu se depăşi doza maximă recomandată de 3 fiole (30 ml).

Deoarece etomidatul nu prezintă efect analgezic, se recomandă administrarea unui opioid adecvat (de exemplu 1-2 ml fentanil intravenos 1-2 minute) înainte de administrarea etomidatului.

La copii cu vârsta sub 15 ani, poate fi necesar creşterea dozei: o doză suplimentară de până la 30% din doza pentru adult poate fi necesară pentru a obţine aceeaşi profunzime şi durată a narcozei ca şi la adult. Vârstnici

La vârstnici se administrează o singură doză de 0,15 – 0,2 mg etomidat, (0,075 – 0,1 ml EtomidatLipuro/kg), ajustată în funcţie de efectul clinic.

La pacienţii cu ciroză hepatică şi la cei trataţi anterior cu neuroleptice, doza trebuie micşorată.

La pacienţii cu epilepsie manifestată sau cu risc convulsivant crescut, injectarea trebuie efectuată rapid, în câteva secunde, pentru a evita pătrunderea prea lentă a etomidatului în creier. Biodisponibilitatea bună a etomidatului şi distribuţia rapidă a acestuia în creier previne apariţia convulsiilor.

În cazul utilizării anesteziei în marele rău epileptic sau în crizele de epilepsie în serie, se injectează rapid 0,3 mg etomidat/kg corp (0,15 ml Etomidat-Lipuro), în decurs a 10 secunde. Dacă este necesar, această doză poate fi repetată de mai multe ori.

Mod de administrare

Etomidat-Lipuro poate fi administrat doar de către un medic cu experienţă în intubaţia endotraheală având disponibil echipamente pentru respiraţie artificială.

Etomidat-Lipuro trebuie injectat strict intravenos, de regulă lent (o doză în aproximativ 30 secunde) si, dacă este necesar, fracţionat.

Injectarea intra-arterială trebuie evitată, datorită riscului de necroză. Injectarea paravenoasă provoacă durere puternică.

Pentru a evita apariţia miocloniilor înainte de a administra Etomdiat-Lipuro, trebuie administrată medicaţie adecvată. Se recomandă utilizarea benzodiazepinelor, de exemplu diazepam care trebuie administrat intramuscular timp de o oră sau intravenos timp de 10 minute, înainte de a se administra Etomidat-Lipuro.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Interacțiuni

Efectul hipnotic al etomidatului poate fi potenţat de neuroleptice, opioide, sedative si alcool. Inducţia anestezică cu etomidat poate fi asociată cu o scădere uşoară şi tranzitorie a rezistenţei vasculare periferice. Acest lucru poate potenţa efectul altor medicamente hipotensoare. Etomidatul este compatibil din punct de vedere farmacologic cu relaxantele musculare şi anestezicele inhalatorii în practica clinică curentă. Efectul altor medicamente asupra etomidatului În cazul administrării concomitente a etomidatului cu alfentanil s-a observat o scăderea a timpului de înjumătăţire plasmatic a etomidatului la 29 minute. Este nevoie de precauţie la pacienţii la care se administrează cele două medicamente deoarece concentraţia etomidatului poate să scadă sub pragul hipnotic. Clearance-ul plasmatic total şi volumul de distribuţie al etomidatului este scăzut cu un factor de 2-3 fără a se modifica timpul de înjumătăţire plasmatic, când se administrează împreună cu fentanil intravenos. Când etomidatul este administrat concomitent cu fentanil intravenos, poate fi necesară scăderea dozei de etomidat. Efectul etomidatului asupra altor medicamente Aparent, administrarea concomitentă a etomidatului cu ketamina nu prezintă efecte semnificative asupra concentraţiei plasmatice sau asupra parametrilor farmacocinetici ai ketaminei sau ale metabolitului său principal, norketamina.

Sarcină și alăptare

Fertilitatea Studiile la animale au evidențiat toxicitate asupra funcției de reproducere (vezi pct. 5.3). La doze toxice materne s-a observat o scădere a supravieţuirii la şobolani. Sarcina Etomidatul trebuie utilizat în perioada de sarcină doar dacă acest lucru este neapărat necesar, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic /risc potenţial la făt. În timpul anesteziei obstetricale, etomidatul poate traversa placenta. Scorul Apgar la nou-născuţi din mame care au primit etomidat este comparabil cu al nou-născuţilor după administrarea altor medicamente hipnotice. La nou-născuţii din mame care au primit etomidat s-a observat o scădere tranzitorie a valorii serice de cortizol pentru o perioadă de aproximativ 6 ore. Alăptarea Etomidatul se excretă în laptele uman. Se recomandă precauţie în cazul utilizării etomidatului la mame care alăptează.