RCP · EPITRIM 200 mg/40 mg/5 ml

Doza uzuală este de 30 mg/kg şi zi sulfametoxazol şi 6 mg/kg şi zi trimetoprim, administrată în 2 prize pe zi.

În caz de infecţii severe doza poate fi crescută cu jumătate din doza zilnică.

Tratamentul curativ al infecţiei cu Pnemocystis carinii: doza recomandată este de 100 mg/kg şi zi sulfametoxazol şi 20 mg/kg şi zi trimetoprim (2,5 ml/kg şi zi suspensie orală Epitrim), administrată în 2 prize.

Profilaxia infecţiei cu Pnemocystis carinii la pacienţii seropozitivi, cu valori ale limfocitelor CD 4 dependente de vârstă sau cu valori ale limfocitelor sub 15% din limfocitele totale: doza recomandată este de 20 – 30 mg/kg şi zi sulfametoxazol şi 4 -6 mg/kg şi zi trimetoprim, de 3 ori pe săptămână.

Pacienţi cu insuficienţă renală:

- clearance al creatininei > 30 ml/min: se recomandă doza uzuală.

- clearance al creatininei între 30 – 15 ml/min: se recomandă înjumătăţirea dozei. Doza va fi administrată în priză unică.

- clearance al creatininei < 15 ml/min: nu se recomandă utilizarea produsului medicamentos decât în caz de hemodializă. Doza uzuală recomandată trebuie înjumătăţită şi administrată după hemodializă. Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice de antibiotic.

Epitrim se administrează oral, de preferinţă după masă. Flaconul se va agita bine înainte de utilizare.

Interacţiuni contraindicate Metotrexat: creşterea efectului şi a toxicităţii hematologice a metotrexatului prin legarea de proteinele plasmatice şi scăderea excreţiei renale, precum şi prin inhibarea suplimentară a dihidrofolat- reductazei. Interacţiuni nerecomandate Fenitoină: creşterea concentraţiei plasmatice a fenitoinei la valori toxice (prin inhibarea metabolizării acesteia). Se recomandă utilizarea altei clase de antibiotic, monitorizarea clinică, monitorizarea concentraţiei plasmatice de fenitoină şi, eventual, ajustarea dozei în timpul tratamentului cu Epitrim şi după întreruperea acestuia. Hiperkaliemiante: anumite medicamente sau clase terapeutice sunt susceptibile să favorizeze apariţia hiperkaliemiei: săruri de potasiu, diuretice care economisesc kaliu, inhibitori ai enzimei de conversie, inhibitori ai angiotensinei II, antiinflamatoare nesteroidiene, heparine (cu greutate moleculară mică sau nefracţionate), ciclosporină şi tacrolimus, trimetoprim. Apariţia hiperkaliemiei poate depinde de existenţa factorilor de risc asociaţi. Riscul este major în cazul asocierii cu medicamentele mai sus menţionate. În consecinţă, nu se recomandă utilizarea lor concomitentă. Interacţiuni ce necesită prudenţă Zidovudina: creşterea toxicităţii hematologice prin inhibarea suplimentară a dihidrofolat-reductazei. Se recomandă control frecvent al hemogramei. Clorpropamida, tolbutamida: hipoglicemie severă prin deplasarea de pe proteinele plasmatice. Se recomandă autosupravegherea glicemiei, eventual ajustarea dozei de sulfamide hipoglicemiante în timpul tratamentului cu Epitrim şi după întreruperea acestuia. Pirimetamină: anemie megaloblastică, în special la doze mari pentru ambele medicamente (deficit de acid folic prin asocierea a 2-4 diaminopirimidine). Se recomandă control frecvent al hemogramei şi asocierea unui tratament cu acid folic (injecţii intramusculare). Warfarina (şi, prin extrapolare, alte anticoagulante orale): creşterea efectului anticoagulant şi a riscului hemoragic prin deplasarea de pe proteinele plasmatice. Se recomandă monitorizarea protrombinemiei şi a INR-ului (International Normalised Ratio), ajustarea dozei de anticoagulant oral în timpul tratamentului cu Epitrim şi 8 zile după întreruperea acestuia. Interacţiuni care trebuie avute în vedere Ciclosporina: creşterea creatininemiei şi, posibil, scăderea concentraţiei plasmatice de ciclosporină. Particularităţi ale INR-ului (International Normalised Ratio) La pacienţii care utilizează antibiotice au fost raportate creşteri ale activităţii anticoagulantelor orale. Contextul infecţios sau inflamator marcat, vârsta şi starea generală a pacientului par să fie factori de risc. În aceste circumstanţe, pare dificil să se facă diferenţa între patologia infecţioasă şi tratamentul său în cazul apariţiei unui dezechilibru al INR-ului. Totuşi, anumite clase de antibiotice sunt implicate mai mult: fluorochinolone, macrolide, cicline, cotrimoxazol şi unele cefalosporine.

Sarcina Administrarea Epitrim la femeia gravidă nu este recomandată, deoarece nu a fost stabilită siguranţa administrării în timpul sarcinii. Epitrim interferă cu metabolismul folatului putând determina efecte teratogene, dacă este administrat în primul trimestru de sarcină. . Utilizat în al treilea trimestru de sarcină, Epitrim poate determina hemoliză şi methemoglobinemie, iar la administrare în perioada perinatală poate determina icter nuclear datorită creşterii bilirubinei. Alte tipuri de toxicitate manifestate la nou-născut includ icterul şi anemia hemolitică. Riscul de icter nuclear este mai mare la copiii cu risc crescut de hiperbilirubinemie, cum ar fi copii bolnavi, stresaţi sau prematuri sau cei cu deficienţă de glucozo-6-fosfat dehidrogenază. Deoarece sulfamidele antibacteriene se excretă în laptele matern, alăptarea nou-născuţilor este contraindicată; la sugari se va lua în considerare, fie întreruperea tratamentului, fie întreruperea alăptării. Deşi cantitatea de Epitrim excretată în laptele matern este redusă, există riscul apariţiei icterului nuclear la nou-născutul alăptat care are risc crescut de hiperbilirubinemie.