RCP · ENAP-HL 20 mg/12,5 mg

Doze

Dozajul se bazează în principal pe experienţa cu substanţa activă, maleatul de enalapril.

Doza uzuală este de 1 comprimat Enap-HL 20 mg/12,5 mg, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la două comprimate o dată pe zi.

Pentru majoritatea pacienţilor administrarea a 20 mg (excepţional 40 mg) enalapril sau 50 mg de hidroclorotiazidă pe zi este suficientă. Dacă nu este obţinut răspunsul terapeutic, se recomandă adăugarea unui al treilea medicament sau schimbarea tratamentului.

Tratament diuretic anterior

După administrarea dozei iniţiale, poate apare hipotensiune arterială simptomatică; acest lucru este mai probabil la pacienţii cu volum circulator scăzut şi/sau hiponatremie, rezultate ale unui tratament anterior cu diuretice.

Se recomandă întreruperea terapiei diuretice cu 2-3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu Enap-HL 20 mg/12,5 mg.

Pacienţi cu disfuncţie renală

Diureticele tiazidice nu sunt întotdeauna adecvate pentru pacienţii cu insuficienţă renală. Acestea sunt lipsite de eficacitate la pacienţii cu clearance-ul creatininei de 0,5 ml/secundă sau mai puţin (adică insuficienţă renală moderată şi severă).

La pacienţii cu clearance-ul creatininei între 0,5 ml/secundă şi 1,3 ml/secundă, tratamentul trebuie iniţiat cu doze adecvate de substanţă activă administrată individual.

Persoane vârstnice

În studiile clinice, eficacitatea şi tolerabilitatea maleatului de enalapril şi hidroclorotiazidei, administrate concomitent, au fost similare la pacienţii vârstnici şi pacienţii hipertensivi mai tineri.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Enap-HL 20 mg/12,5 mg nu au fost stabilite pentru copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani. Nu există date disponibile.

Nu există o limitare a duratei tratamentului.

Mod de administrare

Medicamentul se administrează pe cale orală.

Maleat de enalapril-Hidroclorotiazidă Alte antihipertensive Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale enalaprilului şi hidroclorotiazidei. Utilizarea concomitentă de nitroglicerină şi a altor nitraţi sau a altor vasodilatatoare, poate scădea suplimentar tensiunea arterială. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Litiu Utilizarea concomitentă de diuretice, inhibitori ECA şi litiu poate determina toxicitatea litiului, deoarece enalaprilul şi hidroclorotiazida reduc excreţia litiului. Utilizarea concomitentă a diureticelor tiazidice poate determina creşterea suplimentară a litemiei şi a riscului de toxicitate al litiului, determinat de utilizarea inhibitorilor ECA. Utilizarea Enap-HL 20 mg/12,5 mg şi litiu nu este recomandată, însă, dacă asocierea este necesară, se vor monitoriza cu atenţie concentraţiile plasmatice ale litiului (vezi pct. 4.4). Înaintea utilizării medicamentelor cu litiu trebuie citite instrucţiunile de administrare. Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) Administrarea îndelungată a antiinflamatoarelor non-steroidiene poate reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA sau poate scade efectele diuretice, natriuretice şi antihipertensive ale diureticelor. Totuşi, într-un studiu de farmacologie clinică la pacienti hipertensivi trataţi cu indometacin sau sulindac concomitent cu enalapril, nu a existat nici o dovadă a scăderii efectului antihipertensiv al enalaprilului. Mai mult, la tratamentul concomitent cu AINS (incluzând inhibitori COX-2) şi inhibitori ECA a fost descris un efect aditiv asupra creşterii potasemiei, iar funcţia renală poate scădea, în special la pacienţii cu funcţie renală compromisă. Acest efect este, în principiu, reversibil. Rareori poate apărea insuficienţă renală acută, în special la pacienţii cu funcţie renală compromisă (cum este la vârstnicii sau la pacienţii cu hipovolemie, inclusiv cei cu tratament diuretic). Maleat de enalapril Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu Efectul de scădere al concentraţiilor potasiului, determinat de diureticele tiazidice este de obicei atenuat de efectul enalaprilului. Potasemia rămâne, de obicei, în limite normale, cu toate că, în studiile clinice cu enalapril, în câteva cazuri a apărut hiperkaliemie. Utilizarea diureticelor care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, triamteren sau amilorid), sau suplimente de potasiu sau substituenţi de sare cu potasiu, în special la pacienţii cu disfuncţie renală, poate determina hiperkaliemie. Dacă, în condiţiile hipokaliemiei, este necesară utilizarea concomitentă a oricărui medicament menţionat anterior, va fi utilizat cu precauţie sporită şi monitorizare frecventă a potasemiei (vezi pct. 4.4). Diuretice (tiazidice sau de ansă) Tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate determina hipovolemie şi risc de hipotensiune arterială la iniţierea tratamentului cu enalapril (vezi pct. 4.2 şi 4.4). Efectele hipotensive pot fi reduse prin întreruperea diureticului sau creşterea aportului de lichide sau sare. Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice Utilizarea concomitentă a anumitor anestezice, antidepresives triciclice şi antipsihotice şi inhibitori ECA poate determina o scădere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4). Antiacide Antiacidele pot scădea biodisponibilitatea inhibitorilor ECA. Simpatomimetice Simpatomimeticele pot reduce efectele antihipertensive ale inhibitorilor ECA; pacienţii trebuie să fie monitorizaţi cu atenţie, pentru obţinerea efectelor dorite. Alcool etilic Alcoolul etilic potenţează efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA.. Antidiabetice (hipoglicemiante orale şi insulină) Studiile de epidemiologie au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi antidiabeticelor (insuline, hipoglicemiante orale) poate potenţa efectul de scăderea al glicemiei, cu risc de hipoglicemie. Apariţia acestui fenomen este mai probabilă în primele săptămâni de tratament asociat la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.8). Studiile clinice controlate pe termen îndelungat cu enalapril nu au confirmat aceste observaţii şi nu exclud utilizarea enalaprilului la pacienţii diabetici. Se recomandă, totuşi, monitorizarea acestor pacienţi. Acid acetilsalicilic, trombolitice şi beta-blocante Enalapril poate fi administrat în siguranţă în asociere cu acid acetilsalicilic (în doze cardiologice), trombolitice şi beta-blocante. Aur La pacienţii în tratament cu preparate injectabile cu aur (aurotiomalat de sodiu) şi administrare concomitentă de inhibitor ECA, inclusiv enalapril, au fost raportate rareori reacţii nitritoide (cu simptome ca eritem facial, greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială). Alopurinol, citostatice sau imunodepresive, corticosteroizi sistmici sau procainamidă Administrarea concomitentă cu inhibitorii ECA poate duce la creşterea riscului de leucopenie. Ciclosporină Administrarea concomitentă cu inhibitorii ECA poate duce la creşterea riscului de hiperkaliemie. Hidroclorotiazidă Relaxante musculare nedepolarizante Diureticele tiazidice pot creşte efectul tubocurarinei. Alcool etilic, barbiturice sau analgezice opioide Poate apare potenţarea hipotensiunii arteriale ortostatice. Antidiabetice (orale şi insulină) Utilizarea concomitentă a antidiabeticelor şi diureticelor tiazidice poate necesita ajustarea dozei medicamentului antidiabetic. Colestiramină şi colestipol Rezinele schimbătoare de ioni pot reduce absorbţia hidroclorotiazidei. Administrarea unor doze unice de colestiramină sau colestipol reduce absorbţia hidroclorotiazidei din tractul gastrointestinal cu 85% şi, respectiv, 43%. Medicamente care cresc intervalul QT (de exemplu, chinidină, procainamidă, amiodaronă, sotalol) Creşterea riscului de torsadă a vârfurilor. Glicozide digitalice Hipokaliemia poate sensibiliza sau creşte răspunsul miocardului la efectele toxice ale digitalei (de exemplu, creşte iritabilitatea ventriculară). Corticosteroizi, ACTH Utilizarea concomitentă cu diureticele tiazidice determină creşterea depleţiei electroliţilor, în particular determină hipokaliemie. Diureticele kaliuretice (de exemplu, furosemid), carbenoxolon sau abuzul de laxative Hidroclorotiazida poate creşte pierderile de potasiu şi/sau magneziu. Amine presoare (de exemplu, adrenalina) Tiazidele pot scădea răspunsul la acţiunea aminelor presoare, insă nu într-atât incât sa excludă utilizarea acestora. Citostatice (de exemplu, ciclofosfamidă, metotrexat) Tiazidele pot reduce excreţia renală de citostatice şi potenţează efectul lor mielodepresiv.

Sarcina Inhibitori ECA Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea IECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ. Se cunoaşte faptul că tratamentul cu IECA în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). A apărut oligohidramnios matern, reprezentand probabil afectarea functiei renale fetale, care poate duce la contracturi ale membrelor, deformari craniofaciale si hipoplazie pulmonară. Dacă expunerea la IECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou-născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat IECA trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4). Hidroclorotiazidă Există date limitate asupra utilizării hidroclorotiazidei în sarcină, în special în primul trimestru. Datele obţinute din studiile cu animale sunt insuficiente. Hidroclorotiazida trece bariera placentară. Datorită mecanismului de acţiune farmacologică al hidroclorotiazidei, utilizarea acesteia în al doilea şi al treilea de sarcină poate afecta circulaţia feto-placentară şi poate determina efecte fetale şi neonatale, cum sunt icterul, dezechilibrul electrolitic şi trombocitopenia. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată în cazul edemelor din sarcină, hipertensiunii arteriale gestaţionale şi în preeclampsie, datorită riscului de scădere al volumului plasmatic şi al perfuziei placentare, fără să prezinte vreun efect benefic asupra evoluţiei bolii. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la femeile gravide, decât în cazuri rare, când nu se poate efectua alt tratament. Alăptarea Enalapril Datele farmacocinetice limitate indică existenţa concentraţiilor foarte mici în laptele matern (vezi pct. 5.2). Atât enalaprilul cât şi hidroclorotiazida sunt excretate în laptele uman. Utilizarea tiazidelor în timpul alăptării a fost asociată cu scăderea sau chiar întreruperea secreţiei de lapte. Pot apărea hipersensibilitate la medicamente derivate ale sulfonamidei, hipokaliemie sau icter nuclear. Deşi aceste concentraţii par să fie irelevante din punct de vedere clinic, utilizarea Enap-HL 20mg/12,5 mg în timpul alăptării nu este recomandată în cazul prematurilor şi nici în primele săptămâni după naştere, datorită riscului ipotetic de reacţii adverse cardio-vasculare şi renale, precum şi datorită faptului că nu există suficientă experienţă clinică. În cazul sugarilor mai mari, utilizarea Enap-HL 20mg/12,5 mg de către mamele care alăptează poate fi luată în considerare dacă acest tratament este necesar pentru mamă iar copilul va fi supravegheat pentru a observa apariţia oricărei reacţii adverse. Hidroclorotiazida Hidroclorotiazida se excretă în laptele uman în cantităţi mici. Tiazidele în doze mari provoacă diureză intensă şi pot inhiba secreţia de lapte. Nu se recomandă utilizarea de Enap- HL 20 mg/12,5 mg în timpul alăptării. În cazul în care Enap-HL 20 mg/12,5 mg este utilizat în timpul alăptării, dozele trebuie să fie cât mai mici posibil.