RCP · ENAP H 10 mg/25 mg

Doze

Dozarea medicamentului se bazează în principal pe experienţa clinică în utilizarea maleatului de enalapril.

Adulți

Hipertensiune arterială esențială

Doza uzuală este de un comprimat, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza zilnică poate fi crescută la două comprimate, o dată pe zi.

Pentru majoritatea pacienţilor, administrarea a 20 mg (excepţional 40 mg) enalapril sau 50 mg de hidroclorotiazidă pe zi este suficientă, de aceea, nu se recomandă o doză mai mare de două comprimate Enap H 10 mg/25 mg. Dacă nu este obţinut răspunsul terapeutic, se recomandă adăugarea unui al doilea medicament sau schimbarea tratamentului.

Tratament anterior cu diuretice

După administrarea dozei iniţiale de Enap H 10 mg/25 mg poate apărea hipotensiune arterială simptomatică, mai ales la pacienţii cu hipovolemie şi/sau depleţie de sodiu, rezultat al unui tratament anterior cu diuretice. Se recomandă întreruperea terapiei cu diuretic cu cel puţin 2-3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu Enap H 10 mg/25 mg.

Doze în insuficiența renală

Diureticele tiazidice pot să nu fie adecvate pentru pacienţii cu insuficienţă renală; sunt ineficiente la pacienţii cu clearance-ul creatininei de 30 ml/min sau mai puţin (insuficienţa renală moderată şi severă). La pacienţii cu clearance-ul creatininei între 30 ml/min şi 80 ml/min, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză adecvată din substanţele active, administrate separat.

Utilizare la vârstnici

În studiile clinice, eficacitatea şi tolerabilitatea asocierii maleatului de enalapril şi hidroclorotiazidei au fost similare la pacienţii hipertensivi tineri şi vârstnici.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi.

Nu există limitări ale duratei tratamentului.

Mod de administrare

Administrare orală.

Maleat de enalapril-Hidroclorotiazidă Alte antihipertensive Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale enalaprilului şi hidroclorotiazidei. Utilizarea concomitentă de nitroglicerină şi a altor nitraţi sau a altor vasodilatatoare poate scădea suplimentar tensiunea arterială. Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Litiu Utilizarea concomitentă de diuretice, inhibitori ECA şi litiu poate duce la intoxicaţie cu litiu, deoarece enalaprilul şi hidroclorotiazida reduc excreţia litiului. Utilizarea concomitentă a diureticelor tiazidice poate determina creşterea suplimentară a litemiei şi a riscului de toxicitate a litiului, determinat de utilizarea inhibitorilor ECA. Utilizarea Enap H 10 mg/25 mg şi litiu nu este recomandată, însă, dacă asocierea este necesară, se vor monitoriza cu atenţie concentraţiile plasmatice ale litiului (vezi pct. 4.4). Înainte de utilizare, trebuie consultată documentaţia de prescriere a preparatelor care conţin litiu. Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2 (COX-2) Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitorii selectivi ai ciclooxigenazei-2 (inhibitori ai COX-2) pot diminua efectul antihipertensiv al unui inhibitor ECA sau efectele diuretice, natriuretice și antihipertensive ale diureticelor. Prin urmare, efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor angiotensinei II sau al inhibitorilor ECA poate fi diminuat de AINS, inclusiv de inhibitorii selectivi ai COX-2. Administrarea concomitentă a AINS (inclusiv inhibitorii COX-2) şi a antagoniştilor receptorilor angiotensinei II sau inhibitorilor ECA exercită un efect aditiv asupra creşterii potasemiei şi pot determina deteriorarea funcţiei renale, în special la pacienții cu funcția renală afectată. Aceste efecte sunt, de obicei, reversibile. Rar, poate să apară insuficienţă renală acută, în special la pacienţii cu afectare a funcţiei renale (cum sunt vârstnicii şi pacienţii cu depleţie de volum, inclusiv cei care utilizează tratament diuretic). Prin urmare, această combinaţie trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu funcţia renală afectată. Maleat de enalapril Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente cu potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu Efectul de scădere a concentrațiilor potasiului determinat de diureticele tiazidice este, de obicei, atenuat, de efectul enalaprilului. Deși potasiul seric rămâne, de obicei, în limite normale, la anumiți pacienți tratați cu enalapril poate apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, triamterenă sau amiloridă), suplimente cu potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu pot duce la hiperkaliemie, în special la pacienții cu funcție renală afectată. De asemenea, trebuie avut grijă când enalaprilul este administrat concomitent cu alți agenți care cresc potasiul seric, cum ar fi trimetoprimul și cotrimoxazolul (trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul este cunoscut că acționează ca un diuretic care economisește potasiul, cum ar fi amiloridul. Prin urmare, nu se recomandă combinarea enalaprilului cu medicamentele menționate mai sus. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, acestea trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizarea frecventă a potasiului seric (vezi pct. 4.4). Diuretice (tiazidice sau de ansă) Tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate determina hipovolemie şi risc de hipotensiune arterială la iniţierea tratamentului cu enalapril (vezi pct. 4.2 şi 4.4). Efectele hipotensive pot fi reduse prin întreruperea diureticului sau creşterea aportului de lichide sau sare. Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice Utilizarea concomitentă a anumitor anestezice, antidepresives triciclice şi antipsihotice cu inhibitori ECA poate determina o scădere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4). Sacubitril/valsartan Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată, deoarece crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4). Racecadotril, inhibitori mTOR (de exemplu, temsirolimus, sirolimus, everolimus) și vildagliptin Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin poate determina un risc crescut de angioedem (vezi pct. 4.4). Simpatomimetice Simpatomimeticele pot reduce efectele antihipertensive ale inhibitorilor ECA; pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie până la obţinerea efectului anticipat. Alcool Alcoolul potenţează efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA. Antidiabetice Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă de inhibitori ECA şi antidiabetice (insuline, hipoglicemiante orale) poate potenţa efectul de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie. Acest fenomen este mai probabil în primele săptămâni de tratament combinat, la pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4 şi 4.8). Acid acetilsalicilic, trombolitice şi beta-blocante Enalaprilul poate fi administrat în siguranţă în asociere cu acidul acetilsalicilic (în doze cardiologice), cu tromboliticele şi beta-blocantele. Aur La pacienţii în tratament cu preparate injectabile cu aur (aurotiomalat de sodiu) şi administrare concomitentă de inhibitor ECA, inclusiv enalapril, au fost raportate rareori reacţii nitritoide (cu simptome ca eritem facial, greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială). Co-trimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) Pacienții trataţi concomitent cu cotrimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) pot prezenta un risc crescut de hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Ciclosporină În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Heparină În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Hidroclorotiazidă Relaxante musculare nedepolarizante Diureticele tiazidice pot creşte efectul tubocurarinei. Alcool, barbiturice sau analgezice opioide Poate apărea potenţarea hipotensiunii arteriale ortostatice. Antidiabetice (orale şi insulină) Utilizarea concomitentă a antidiabeticelor şi diureticelor tiazidice poate necesita ajustarea dozei medicamentului antidiabetic (vezi pct.4.4 și 4.8). Rășini de tip colestiramină şi colestipol Rășinile schimbătoare de anioni pot reduce absorbţia hidroclorotiazidei. Dozele unice de colestiramină sau colestipol reduc absorbţia hidroclorotiazidei din tractul gastrointestinal cu 85% şi, respectiv, 43%. Lărgirea intervalului QT (de exemplu, chinidină, procainamidă, amiodaronă, sotalol) Creşterea riscului de torsadă a vârfurilor. Glicozide digitalice Hipokaliemia poate sensibiliza sau creşte răspunsul miocardului la efectele toxice ale digitalei (de exemplu, creşte iritabilitatea ventriculară). Corticosteroizi, ACTH Utilizarea concomitentă cu diureticele tiazidice determină creşterea depleţiei electroliţilor, în particular, determină hipokaliemie. Diuretice kaliuretice (de exemplu, furosemid), carbenoxolon sau abuz de laxative Hidroclorotiazida poate creşte pierderile de potasiu şi/sau magneziu. Amine presoare (de exemplu, adrenalină) Tiazidele pot scădea efectul aminelor presoare, însă nu suficient pentru a le exclude din uz (vezi pct.4.5). Citostatice (de exemplu, ciclofosfamidă, metotrexat) Tiazidele pot reduce excreţia renală de citostatice şi potenţează efectul lor mielodepresiv. Copii şi adolescenţi Studii de interacţiune au fost efectuate numai la adulţi.

Sarcina Inhibitori ECA Utilizarea IECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea IECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ, cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ. Se cunoaşte faptul că tratamentul cu IECA în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). A apărut oligohidramnios matern, reprezentând, probabil, afectarea funcţiei renale fetale, care poate duce la contracturi ale membrelor, deformări craniofaciale şi hipoplazie pulmonară. Dacă expunerea la IECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou-născuţii şi sugarii ai căror mame au utilizat IECA trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.4). Hidroclorotiazidă Există date limitate asupra utilizării hidroclorotiazidei în sarcină, în special în primul trimestru. Datele obţinute din studiile cu animale sunt insuficiente. Hidroclorotiazida trece bariera placentară. Datorită mecanismului de acţiune farmacologică al hidroclorotiazidei, utilizarea acesteia în al doilea şi al treilea de sarcină poate afecta circulaţia feto-placentară şi poate determina efecte fetale şi neonatale, cum sunt icterul, dezechilibrul electrolitic şi trombocitopenia. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată în cazul edemelor din sarcină, hipertensiunii arteriale gestaţionale şi în preeclampsie, datorită riscului de scădere a volumului plasmatic şi al perfuziei placentare, fără să prezinte vreun efect benefic asupra evoluţiei bolii. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la femeile gravide, decât în cazuri rare, când nu se poate efectua alt tratament. Alăptarea Enalapril Datele farmacocinetice limitate indică existenţa concentraţiilor foarte mici în laptele matern (vezi pct. 5.2). Deşi aceste concentraţii par să fie irelevante din punct de vedere clinic, utilizarea Enap H 10 mg/25 mg în timpul alăptării nu este recomandată în cazul prematurilor şi nici în primele săptămâni după naştere, datorită riscului ipotetic de reacţii adverse cardio-vasculare şi renale, precum şi datorită faptului că nu există suficientă experienţă clinică. În cazul sugarilor mai mari, utilizarea Enap H 10 mg/25 mg de către mamele care alăptează poate fi luată în considerare dacă acest tratament este necesar pentru mamă, iar copilul va fi supravegheat pentru a observa apariţia oricărei reacţii adverse. Hidroclorotiazidă Hidroclorotiazida se excretă în laptele uman în cantităţi mici. Tiazidele care în doze mari provoacă diureză intensă, pot inhiba secreţia de lapte. Utilizarea Enap H 10 mg/25 mg în timpul alăptării nu este recomandată. Dacă Enap H 10 mg/25 mg este utilizat în timpul alăptării, dozele trebuie menţinute cât mai scăzute posibil.