Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

RCP · ENAP 20 mg

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): ENAP 20 mg
  • Cod ATC: C09AA02
  • Forma farmaceutică: comprimate
  • Concentrație: 20mg
  • Deținătorul autorizației: KRKA D.D. NOVO MESTO - SLOVENIA

Acțiune farmacologică

INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI

Doze și mod de administrare

Doze

Absorbţia enalaprilului nu este afectată de consumul de alimente. Doza va fi individualizată în funcţie de starea clinică a pacientului (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”), precum şi de răspunsul terapeutic.

Hipertensiune arterială Doza iniţială este de 5 până la maximum 20 mg, depinzând de gradul hipertensiunii arteriale şi starea clinică a pacientului (vezi mai jos). Enap se administrează o dată pe zi. În hipertensiunea arterială uşoară, doza iniţială recomandată este de 5 până la 10 mg. După administrarea dozei iniţiale, pacienţii cu sistemul renină- angiotensină-aldosteron puternic activat (de exemplu, în hipertensiunea renovasculară, hiponatremie sau scădere a volumului circulant, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă), pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale. La aceşti pacienţi, se recomandă administrarea unei doze iniţiale de 5 mg sau mai mică. Tratamentul va fi efectuat sub supraveghere medicală.

La iniţierea tratamentului cu enalapril, dacă anterior pacientul a fost tratat cu doze mari de diuretic, volumul circulant poate fi scăzut, ceea ce reprezintă un risc de hipotensiune arterială. La aceşti pacienţi, se recomandă doza iniţială de 5 mg sau mai puţin. Cu 2-3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu Enap, dacă este posibil, se va întrerupe tratamentul cu diuretic. Se va monitoriza funcţia renală şi nivelul potasemiei.

Doza de întreţinere este de 20 mg pe zi. Doza maximă de întreţinere este de 40 mg pe zi.

Insuficienţa cardiacă /Disfuncţia ventriculară stângă asimptomatică În tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice, Enap este utilizat împreună cu diureticele şi, unde este cazul, cu medicamente digitalice sau beta-blocante La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică sau disfuncţie ventriculară stângă asimptomatică, doza iniţială de Enap este de 2,5 mg, ce va fi administrată sub supraveghere medicală atentă, pentru determinarea efectului iniţial asupra tensiunii arteriale. După iniţierea tratamentului cu Enap la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, în absenţa hipotensiunii arteriale simptomatice, sau atunci când este ţinută sub control, doza de medicament poate fi crescută gradat, până la atingerea, într- un interval de 2-4 săptămâni, a dozei de întreţinere recomandată, de 20 mg pe zi, în administrare unică sau în două prize, în funcţie de toleranţa pacientului. Doza maximă este de 40 mg pe zi, în două prize.

Tabelul 1. Dozele recomandate pacienţilor cu insuficienţă cardiacă/disfuncţie ventriculară stângă asimptomatică

Săptămâna Doză mg/zi Ziua 1 - 3: 2,5 mg/zi* în doză unică Săptămâna 1 Ziua 4 - 7: 5 mg/zi, în două prize Săptămâna 2 10 mg/zi în doză unică sau în 2 prize Săptămânile 3 - 4 20 mg/zi în doză unică sau în 2 prize *Se recomandă precauţii speciale în cazul pacienţilor cu funcţie renală afectată sau care iau diuretice. (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale”).

Atât înaintea, cât şi după iniţierea tratamentului cu Enap, se recomandă monitorizarea atentă a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”), deoarece au fost raportate cazuri de hipotensiune arterială şi (mai rar) insuficienţă renală consecutivă. La pacienţii trataţi cu diuretice, dozele trebuie scăzute, dacă este posibil, înaintea iniţierii tratamentului cu Enap. Apariţia hipotensiunii arteriale după doza iniţială de enalapril nu înseamnă că hipotensiunea va reapărea şi, în cazul tratamentului cronic cu enalapril, nu necesită întreruperea tratamentului. De asemenea, va fi monitorizată potasemia şi funcţia renală.

Pacienți cu insuficienţă renală În general, se vor prelungi intervalele de administrare şi/sau se va reduce doza administrată.

Tabelul 2: Dozele în insuficiență renală

Doza iniţială Clearance-ul creatininei (ClCr) în ml/min mg/zi 30<ClCr<80 ml/min. 5 – 10 mg 10<ClCr≤30 ml/min. 2,5 mg ClCr≤10 ml/min. 2,5 mg/zi, în zilele cu dializă* *vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare” – Pacienți hemodializați. Enalaprilatul este dializabil. În zilele fără dializă, doza va fi ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic.

Persoane vârstnice Doza administrată depinde de starea funcţiei renale a pacientului vârstnic (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, Insuficienţa renală).

Copii şi adolescenţi Există experienţă clinică limitată privind utilizarea Enapului la copiii hipertensivi (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, 5.1„Proprietăţi farmacodinamice” şi 5.2 „Proprietăţi farmacocinetice”).

La pacienţii care pot înghiţi comprimatele, doza va fi individualizată în funcţie de profilul pacientului şi răspunsul terapeutic. Doza iniţială recomandată este de 2,5 mg la copii cu greutate între 20 şi <50 kg şi 5 mg la pacienţii cu greutate ≥ 50 kg. Enap va fi administrat în doză unică. Dozarea va fi ajustată în funcţie de pacient, până la un maxim de 20 mg/zi la copiii cu greutate între 20 şi < 50 kg şi 40 mg/zi la pacienţii cu greutate ≥ 50 kg (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”).

Enap nu este recomandat nou-născuţilor şi copiilor care au o rată a filtrării glomerulare <30 ml/min/1,73 m2, deoarece nu există date disponibile.

Mod de administrare

Administrare orală.

Interacțiuni

Diuretice care economisesc potasiul, suplimente cu potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu Deși potasiul seric rămâne, de obicei, în limite normale, la anumiți pacienți tratați cu enalapril poate apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, triamterenă sau amiloridă), suplimente cu potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu pot duce la creșteri semnificative ale potasiului seric. De asemenea, trebuie avut grijă când enalaprilul este administrat concomitent cu alți agenți care cresc potasiul seric, cum ar fi trimetoprimul și cotrimoxazolul (trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul este cunoscut că acționează ca un diuretic care economisește potasiu, cum ar fi amiloridul. Prin urmare, nu se recomandă combinarea enalaprilului cu medicamentele menționate mai sus. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, acestea trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizarea frecventă a potasiului seric. (vezi pct. 4.4. - „ Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare, Hiperkaliemie”) Diuretice (tiazidice sau de ansă) Tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate determina scăderea volumului plasmatic şi crește riscul de hipotensiune arterială la iniţierea tratamentului cu enalapril (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”). Efectele hipotensive pot fi reduse prin întreruperea tratamentului cu diuretice, prin creşterea volumului circulant, prin administrare de sare sau prin iniţierea terapiei cu doze mici de enalapril. Alte antihipertensive Administrarea concomitentă a altor medicamente antihipertensive poate creşte efectul hipotensiv al enalaprilului. Utilizarea concomitentă cu nitroglicerină și cu nitraţi sau alte vasodilatatoare, poate reduce și mai mult tensiunea arterială. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1). Litiu După administrarea concomitentă a litiului şi IECA a fost raportată o creştere reversibilă a concentraţiilor plasmatice ale litiului şi a toxicităţii acestuia. Utilizarea concomitentă a diureticelor tiazidice poate creşte adiţional nivelele litemiei şi riscul de toxicitate a litiului, în tratamentul concomitent cu IECA. Utilizarea enalaprilului concomitent cu litiul nu este recomandată, dar, în caz de necesitate, se recomandă monitorizarea atentă a nivelelor litemiei (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”). Antidepresive triciclice/Antipsihotice/Anestezice/Narcotice Administrarea concomitentă a anumitor anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice împreună cu IECA, poate duce la reducerea adiţională a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”). Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) Administrarea prelungită a AINS poate reduce efectul antihipertensiv al IECA. AINS (inclusiv inhibitori COX-2) şi IECA produc un efect aditiv asupra creşterii potasemiei şi poate rezulta afectarea funcţiei renale. Aceste efecte sunt, de obicei, reversibile. Rareori, poate apărea insuficienţa renală, în special la pacienţii cu funcţia renală afectată, de exemplu, la vârstnici şi la pacienţii cu volumul plasmatic scăzut, inclusiv la cei pe terapie diuretică. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi, după iniţierea tratamentului concomitent, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a funcţiei renale. Aur La pacienţii în tratament concomitent cu preparate injectabile cu aur (aurotiomalat de sodiu) şi inhibitori ECA, inclusiv enalapril, au fost raportate rareori reacţii nitritoide (simptomele includ eritem facial, greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială). Sacubitril/valsartan Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată, deoarece crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4). Racecadotril, inhibitori mTOR și vildagliptin Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin poate determina un risc crescut de angioedem (vezi pct. 4.4). Simpatomimetice Simpatomimeticele pot reduce efectele antihipertensive ale IECA. Antidiabetice Studiile epidemiologice au sugerat faptul că utilizarea concomitentă de IECA şi antidiabetice (insulină, antidiabetice orale) pot produce o creştere a efectului hipoglicemiant, cu apariţia riscului de hipoglicemie. Acest fenomen apare mai ales în primele săptămâni de terapie combinată, la pacienţi cu afectare renală (vezi pct. 4.4 şi 4.8). Alcool Alcoolul creşte efectul hipotensiv al IECA. Co-trimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) Pacienții trataţi concomitent cu cotrimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) pot prezenta un risc crescut de hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Acidul acetilsalicilic, tromboliticele şi β-blocantele Enalaprilul poate fi administrat în siguranţă în combinaţie cu acidul acetilsalicilic (în doze cardiologice), trombolitice şi β-blocante. Ciclosporină În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Heparină În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină pot apărea hiperkaliemii. Se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu.

Sarcină și alăptare

Sarcina Utilizarea IECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea IECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). În ciuda faptului că dovezile epidemiologice referitoare la riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ, cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ. Se cunoaşte faptul că tratamentul cu IECA în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). A apărut oligohidramnios matern, reprezentând, probabil, afectarea funcției renale fetale, care poate duce la contracturi ale membrelor, deformări craniofaciale şi hipoplazie pulmonară. Dacă expunerea la IECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Nou-născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat IECA trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.4). Alăptarea Datele farmacocinetice limitate indică existenţa concentraţiilor foarte mici în laptele matern (vezi pct. 5.2). Deşi aceste concentraţii par să fie irelevante din punct de vedere clinic, utilizarea Enap în timpul alăptării nu este recomandată în cazul prematurilor şi nici în primele săptămâni după naştere, datorită riscului ipotetic de reacţii adverse cardio-vasculare şi renale, precum şi datorită faptului că nu există suficientă experienţă clinică. În cazul sugarilor mai mari, utilizarea Enap de către mamele care alăptează poate fi luată în considerare dacă acest tratament este necesar pentru mamă, iar copilul va fi supravegheat pentru a observa apariţia oricărei reacţii adverse.

Insuficiență renală

insuficienţă renală consecutivă. La pacienţii trataţi cu diuretice, dozele trebuie scăzute, dacă este posibil, înaintea iniţierii tratamentului cu Enap. Apariţia hipotensiunii arteriale după doza iniţială de enalapril nu înseamnă că hipotensiunea va reapărea şi, în cazul tratamentului cronic cu enalapril, nu necesită întreruperea tratamentului. De asemenea, va fi monitorizată potasemia şi funcţia renală. 2 Pacienți cu insuficienţă renală În general, se vor prelungi intervalele de administrare şi/sau se va reduce doza administrată. Tabelul 2: Dozele în insuficiență renală Clearance-ul creatininei (ClCr) în ml/min Doza iniţială mg/zi 30