RCP · EMANERA 40 mg

Doze

Adulţi

Boala de reflux gastro-esofagian (BRGE)

- Tratamentul esofagitei erozive de reflux 40 mg o dată pe zi timp de 4 săptămâni.

Se recomandă un tratament adiţional de 4 săptămâni pentru pacienţii la care esofagita nu a fost vindecată sau care au simptome persistente.

- Tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită vindecată, pentru prevenirea recidivei 20 mg o dată pe zi.

- Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian (BRGE) 20 mg o dată pe zi, la pacienţii fără esofagită. Dacă nu s-a obţinut controlul simptomelor după 4 săptămâni, pacientul trebuie investigat suplimentar. După ce simptomele s-au ameliorat, un control al simptomelor ulterioare poate fi obţinut utilizând 20 mg o dată pe zi. La adulţi, poate fi utilizată la cerere o schemă de administrare cu 20 mg o dată pe zi, la nevoie. La pacienţii trataţi cu AINS cu risc de a dezvolta ulcere gastrice şi duodenale, controlul simptomelor ulterioare utilizând o schemă de administrare la cerere nu este recomandată.

În asociere cu o schemă terapeutică antibacteriană adecvată pentru eradicarea Helicobacter pylori și

- Vindecarea ulcerului duodenal asociat infecţiei cu Helicobacter pylori

- Prevenirea recurenţei ulcerelor gastro-duodenale la pacienţii cu ulcere asociate infecţiei cu Helicobacter pylori 20 mg Emanera cu 1 g amoxicilină şi 500 mg claritromicină, toate de două ori pe zi timp de 7 zile.

Pacienţi care necesită tratament continuu cu AINS

- Vindecarea ulcerelor gastrice asociate tratamentului cu AINS

Doza uzuală este de 20 mg o dată pe zi. Durata tratamentului este de 4-8 săptămâni.

- Prevenirea ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii cu risc 20 mg o dată pe zi.

Tratamentul de lungă durată, după prevenirea resângerărilor din ulcerele gastro-duodenale, indusă prin administrare i.v.

40 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni de la prevenirea resângerărilor din ulcerele gastro-duodenale indusă prin administrare i.v.

Tratamentul sindromului Zollinger Ellison

Doza iniţială recomandată este de 40 mg Emanera, de două ori pe zi. Ulterior, doza trebuie ajustată individual şi tratamentul continuat atâta timp cât este indicat clinic. În funcţie de datele clinice disponibile, majoritatea pacienţilor pot fi controlaţi cu doze cuprinse între 80 şi 160 mg esomeprazol zilnic. Cu doze peste 80 mg zilnic, doza trebuie divizată şi administrată de două ori pe zi.

Grupuri speciale de pacienţi

Insuficienţă renală

Ajustarea dozei nu este necesară la pacienţii cu insuficienţă renală. Datorită experienţei limitate la pacienţii cu insuficienţă renală severă, aceşti pacienţi trebuie trataţi cu atenţie (vezi pct. 5.2).

Insuficienţă hepatică

Ajustarea dozei nu este necesară la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu trebuie depăşită o doză maximă de 20 mg Emanera (vezi pct. 5.2).

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.

Copii şi adolescenţi

Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:

Boala de reflux gastro-esofagian (BRGE)

- tratamentul esofagitei erozive de reflux 40 mg o dată pe zi timp de 4 săptămâni.

Se recomandă un tratament suplimentar de 4 săptămâni pentru pacienţii la care esofagita nu a fost vindecată sau care au simptome persistente.

- tratamentul pe termen lung al pacienţilor cu esofagită vindecată pentru prevenirea recurenţei 20 mg o dată pe zi.

- tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian (BRGE) 20 mg o dată pe zi, la pacienţii fără esofagită. Dacă nu s-a obţinut controlul simptomelor după 4 săptămâni, pacientul trebuie investigat suplimentar. După ce simptomele s-au ameliorat, un control al simptomelor ulterioare poate fi obţinut utilizând 20 mg pe zi.

Tratamentul ulcerului duodenal cauzat de infecţia cu Helicobacter pylori Atunci când se alege o schemă de terapie asociată trebuie luate în considerare ghidurile oficiale naţionale, regionale şi locale cu privire la rezistenţa bacteriană, durata tratamentului (cel mai frecvent 7 zile dar, uneori, de până la 14 zile) şi utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene. Tratamentul trebuie supervizat de un medic specialist.

Dozele recomandate sunt:

> 40 kg Tratament asociat cu două antibiotice: Emanera 20 mg, amoxicilină 1 g şi claritromicină 500 mg, fiecare administrat de două ori pe zi, timp de o săptămână.

Copii cu vârsta sub 12 ani

Emanera nu trebuie utilizat la copii cu vârsta mai mică de 12 ani, deoarece nu există date disponibile.

Mod de administrare

Capsulele trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate de apă. Capsulele nu trebuie mestecate sau sfărâmate.

Pentru pacienţii cu dificultăţi la înghiţire, capsulele pot fi deschise şi peletele pot fi dispersate în jumătate de pahar cu apă plată. Nu trebuie utilizate alte lichide, deoarece învelişul enteric se poate dizolva. Apa cu pelete se bea imediat sau în decurs de 30 de minute. Se clăteşte paharul cu jumătate de pahar cu apă şi se bea. Peletele nu trebuie mestecate sau sfărâmate.

Pentru pacienţii care nu pot înghiţi, capsulele pot fi deschise şi peletele pot fi dispersate în apă plată şi administrate printr-o sondă gastrică (≥16 dimensiune franceză) (vezi pct. 6.6).

Capsula desicantă din flacon nu este comestibilă și nu trebuie înghițită.

Efecte ale esomeprazolului asupra farmacocineticii altor medicamente Inhibitori ai proteazei S-a raportat faptul că omeprazolul interacţionează cu unii inhibitori ai proteazei. Importanţa clinică şi mecanismele din spatele acestor interacţiuni raportate nu este întotdeauna cunoscută. Creşterea pH-ului gastric în timpul tratamentului cu omeprazol poate modifica absorbţia inhibitorilor proteazei. Alte mecanisme posibile de interacţiune sunt prin inhibarea CYP2C19. Pentru atazanavir şi nelfinavir, s-a raportat scăderea valorilor serice la administrarea concomitentă cu omeprazol, motiv pentru care nu este recomandată administrarea lor concomitentă. Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) cu atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg la voluntarii sănătoşi a determinat o reducere substanţială a expunerii la atazanavir (o scădere de aproximativ 75% a ASC, Cmax şi Cmin). Creşterea dozei de atazanavir la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra expunerii la atazanavir. Administrarea concomitentă a omeprazolului (20 mg o dată pe zi) cu atazanavir 400 mg/ritonavir 100 mg la voluntari sănătoşi a evidenţiat o scădere cu aproximativ 30% a expunerii la atazanavir faţă de expunerea observată la administrarea atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg o dată pe zi fără administrare de omeprazol 20 mg o dată pe zi. Administrarea concomitentă a omeprazolului (40 mg, o dată pe zi) a redus valoarea medie a ASC , Cmax şi Cmin pentru nelfinavir cu 36–39% şi valoarea medie a ASC, Cmax şi Cmin pentru metabolitul activ farmacologic M8 a fost redusă cu 75-92%. Datorită efectelor farmacodinamice şi proprietăţilor farmacocinetice similare ale omeprazolului şi esomeprazolului, administrarea concomitentă a esomeprazolului cu atazanavir nu este recomandată (vezi pct 4.4) şi cu nelfinavir este contraindicată (vezi pct 4.3). Pentru saquinavir (administrat concomitent cu ritonavir) s-a raportat creşterea valorilor serice (80- 100%) în timpul tratamentului concomitent cu omeprazol (40 mg, o dată pe zi). Tratamentul cu omeprazol 20 mg o dată pe zi nu a avut efect asupra expunerii la darunavir (administrat concomitent cu ritonavir) şi amprenavir (administrat concomitent cu ritonavir). Tratamentul cu esomeprazol 20 mg o dată pe zi nu a avut efect asupra expunerii la amprenavir (cu sau fără administrare concomitentă de ritonavir). Tratamentul cu omeprazol 40 mg o dată pe zi nu a avut efect asupra expunerii la lopinavir (administrat concomitent cu ritonavir). Metotrexat Atunci când este administrat împreună cu inhibitori de pompă de protoni (IPP), la unii pacienţi s-a raportat o creştere a concentraţiilor plasmatice de metotrexat. Întreruperea temporară a administrării esomeprazolului poate fi luată în considerare, în cazul administrării de doze mari de metotrexat. Tacrolimus S-a raportat că administrarea concomitentă de esomeprazol creşte concentraţiile plasmatice de tacrolimus. Este necesară instituirea unei monitorizări intense a concentraţiilor plasmatice de tacrolimus, precum şi a funcţiei renale (clearance-ul creatininei) şi, la nevoie, trebuie ajustată doza de tacrolimus. Medicamente cu absorbţie dependentă de pH Supresia acidităţii gastrice în timpul tratamentului cu esomeprazol şi alţi inhibitori ai pompei de protoni (IPP) poate determina scăderea sau creşterea absorbţiei medicamentelor, cu o absorbţie dependentă de pH-ul gastric. Absorbţia medicamentelor precum ketoconazol, itraconazol şi erlotinib poate scădea, iar absorbţia digoxinei poate creşte în timpul tratamentului cu esomeprazol sau orice alt medicament care reduce aciditatea gastrică. Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg zilnic) şi digoxin la subiecţii sănătoşi a determinat o creştere a biodisponibilităţii digoxinei cu 10% (până la 30% la doi din zece subiecţi). Toxicitatea digoxinei a fost rareori raportată. Cu toate acestea, este necesară prudenţă când esomeprazolul este administrat în doze mari la pacienţii vârstnici. Monitorizarea terapeutică a digoxinei trebuie intensificată. Medicamente metabolizate de către enzima CYP2C19 Esomeprazolul inhibă CYP2C19, enzima principală implicată în metabolizarea esomeprazolului. Prin urmare, când esomeprazolul este administrat concomitent cu medicamente metabolizate de către enzima CYP2C19, cum sunt diazepam, citalopram, imipramină, clomipramină, fenitoină, etc, concentraţiile plasmatice ale acestor medicamente pot creşte şi poate fi necesară o reducere a dozei. Acest lucru trebuie luat în considerare, în special, când se prescrie esomeprazol pentru tratamentul la cerere. Diazepam Administrarea concomitentă a 30 mg esomeprazol a determinat o scădere cu 45% a clearance-ului diazepamului, substrat al CYP2C19. Fenitoină Administrarea concomitentă a 40 mg esomeprazol a determinat o creştere cu 13% a concentraţiilor plasmatice minime ale fenitoinei, la pacienţii epileptici. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei când tratamentul cu esomeprazol este iniţiat sau întrerupt. Voriconazol Omeprazolul (40 mg o dată pe zi) a crescut Cmax şi ASCτ a voriconazolului (un substrat CYP2C19) cu 15%, respectiv 41%. Cilostazol Omeprazolul, ca şi esomeprazolul, acționează ca inhibitori ai CYP2C19. Într-un studiu încrucișat, omeprazolul administrat în doze de 40 mg la subiecții sănătoși a determinat creșterea Cmax și ASC a cilostazolului cu 18% și, respectiv, 26%, iar a unuia dintre metaboliții săi activi, cu 29% și, respectiv, 69%. Cisapridă La voluntarii sănătoşi, administrarea concomitentă a 40 mg esomeprazol a determinat o creştere cu 32% a ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) şi o prelungire cu 31% a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (t1/2), dar nu şi o creştere semnificativă a concentraţiilor plasmatice maxime pentru cisapridă. Prelungirea uşoară a intervalului QT observată după administrarea cisapridei în monoterapie nu a fost prelungită suplimentar când cisaprida s-a administrat concomitent cu esomeprazolul (vezi şi pct. 4.4). Warfarină Administrarea concomitentă a 40 mg esomeprazol la pacienţii trataţi cu warfarină în cadrul unui studiu clinic a arătat că timpii de coagulare se aflau în intervalul valorilor normale. Totuşi, după punerea pe piaţă a medicamentului, în timpul tratamentului concomitent, au fost raportate câteva cazuri izolate de INR crescut, semnificative clinic. Se recomandă monitorizarea pacienţilor la iniţierea şi întreruperea tratamentului concomitent cu esomeprazol, pe parcursul tratamentului cu warfarină sau cu alţi derivaţi cumarinici. Clopidogrel Rezultatele din studiile clinice la indivizii sănătoşi au evidenţiat interacţiuni farmacocinetice (FC)/farmacodinamice (FD) între clopidogrel (300 mg ca doză de iniţiere, urmată de 75 mg/zi) şi esomeprazol (40 mg zilnic pe cale orală), determinând scăderea expunerii la metabolitul activ al clopidogrelului, în medie cu 40% şi o scădere a inhibării plachetare maxime (induse de ADP), în medie cu 14% . Într-un studiu clinic la indivizii sănătoşi, expunerea la metabolitul activ al clopidogrelului a fost scăzută cu aproximativ 40% atunci când o combinaţie de doze fixe de 20 mg esomeprazol + acid acetilsalicilic (AAS) 81 mg a fost administrată împreună cu clopidogrel, comparativ cu clopidogrel administrat singur. Cu toate acestea, valorile maxime de inhibiţie a agregării plachetare (induse de ADP) la aceşti indivizi au fost similare în ambele grupuri. În studiile observaţionale şi clinice au fost raportate date contradictorii cu privire la implicaţiile clinice ale acestei interacţiuni farmacocinetică/farmacodinamie în ceea ce priveşte evenimentele cardiovasculare majore. Ca măsură de precauţie, utilizarea concomitentă de esomeprazol şi clopidogrel trebuie să fie descurajată. Medicamente investigate fără interacţiuni relevante clinic Amoxicilina şi chinidina S-a demonstrat că esomeprazolul nu are efecte relevante din punct de vedere clinic asupra farmacocineticii amoxicilinei sau chinidinei. Naproxen sau rofecoxib Studiile care au evaluat administrarea concomitentă de esomeprazol şi naproxen sau rofecoxib nu au identificat interacţiuni farmacocinetice relevante clinic în timpul studiilor pe termen scurt. Efecte ale altor medicamente asupra parametrilor farmacocinetici ai esomeprazolului Inhibitorii CYP2C19 şi/sau CYP3A4 Esomeprazolul este metabolizat de către CYP2C19 şi CYP3A4. Administrarea concomitentă a esomeprazolului cu alt inhibitor al CYP3A4, claritromicina (500 mg de două ori pe zi) a determinat o dublare a expunerii (ASC) la esomeprazol. Administrarea concomitentă a esomeprazolului cu un inhibitor concomitent al CYP2C19 şi CYP3A4 poate duce la o creştere mai mare decât dublul expunerii la esomeprazol. Inhibitorul CYP2C19 şi CYP3A4, voriconazol, a crescut ASC pentru omeprazol cu 280%. Ajustarea dozei de esomeprazol nu este, de obicei, necesară în niciuna dintre aceste situaţii. Totuşi, trebuie luată în considerare ajustarea dozelor în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă şi în cazul indicaţiei de tratament de lungă durată. Medicamente inductoare ale CYP2C19 şi/sau CYP3A4 Substanţele active cunoscute ca inductoare ale CYP2C19 sau CYP3A4 sau ale ambelor (cum sunt rifampicina şi sunătoarea (Hypericum perforatum)) pot duce la scăderea concentraţiilor plasmatice de esomeprazol, prin creşterea ratei de metabolizare a esomeprazolului. Copii şi adolescenţi Studii de interacţiune au fost realizate numai la adulţi.

Sarcina Pentru Emanera, datele clinice privind sarcinile expuse sunt insuficiente. În cazul amestecului racemic de omeprazol, datele dintr-un număr mare de sarcini expuse, din cadrul unor studii epidemiologice, nu au indicat apariţia malformaţiilor sau a efectelor fetotoxice. Studiile la animale cu esomeprazol nu au indicat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra dezvoltării embrionare sau fetale. Studiile la animale cu amestecul racemic nu au indicat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii, naşterii sau dezvoltării postnatale. Medicamentul va fi prescris cu prudenţă la femeia gravidă. Conform unui număr moderat de date privind femeile gravide (între 300-1000 de rezultate obţinute la gravide), nu s-au evidenţiat efecte malformative sau efecte toxice feto/neo-natale ale esomeprazolului. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Alăptarea Nu se cunoaşte dacă esomeprazolul se excretă în laptele uman. Nu există suficiente informaţii în ceea ce priveşte efectul esomeprazolului la sugari/copii. Esomeprazolul nu trebuie utilizat în timpul alăptării. Fertilitatea Studiile la animale cu un amestec racemic de omeprazol administrat oral nu au evidenţiat efecte directe asupra fertilităţii.