RCP · ELISKARDIA 10 mg

Doze

Adulţi

Tratamentul cu Eliskardia trebuie iniţiat cu o doză unică de încărcare de 60 mg şi apoi continuat cu 10 mg o dată pe zi. În cazul pacienților cu UA/NSTEMI, unde angiografia coronariană se efectuează în decurs de 48 ore de la internare, doza de încărcare trebuie administrată numai în timpul PCI (vezi pct. 4.4 , 4.8 și 5.1). La pacienţii la care se administrează Eliskardia trebuie să se administreze şi AAS (75 mg până la 325 mg pe zi).

La pacienţii cu sindrom coronarian acut (SCA) la care se efectuează o intervenţie PCI, întreruperea prematură a administrării oricărui medicament antiplachetar, inclusiv Eliskardia, poate determina un risc crescut de tromboză, infarct miocardic sau deces, din cauza bolii de fond a pacientului. Se recomandă ca tratamentul să fie continuat timp de până la 12 luni, cu excepţia cazurilor în care întreruperea administrării Eliskardia este indicată din punct de vedere clinic (vezi pct. 4.4 şi 5.1). Pacienţi cu vârsta ≥ 75 ani

Utilizarea Eliskardia la pacienţi cu vârsta ≥ 75 ani nu este, în general, recomandată. Dacă, după o evaluare individuală atentă a raportului risc/beneficiu realizată de către medicul curant (vezi pct. 4.4), este considerat necesar tratamentul pacienţilor din grupa de vârstă ≥ 75 ani, după administrarea dozei de încărcare de 60 mg trebuie prescrisă o doză mai mică de întreţinere, de 5 mg. Pacienţii cu vârsta ≥ 75 ani au sensibilitate mai mare de sângerare şi o expunere mai mare la metabolitul activ al prasugrel (vezi pct. 4.4, 4.8, 5.1 şi 5.2).

Pacienţi cu greutatea < 60 kg

Eliskardia trebuie administrat sub forma unei doze unice de încărcare de 60 mg şi apoi continuat cu o doză zilnică unică de 5 mg.

Doza de întreţinere de 10 mg nu este recomandată. Acest fapt este din cauza unei creşteri a expunerii la metabolitul activ al prasugrel şi creşterii riscului de sângerare la pacienţii cu greutate < 60 kg atunci când se administrează o doză zilnică unică de 10 mg, faţă de pacienţii cu greutate ≥ 60 kg (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.2).

Insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală, inclusiv la cei cu boală renală în stadiu terminal (vezi pct. 5.2). La pacienţii cu insuficienţă renală există experienţă terapeutică limitată (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă hepatică

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (clasa A şi B Child Pugh) (vezi pct. 5.2). La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată există experienţă terapeutică limitată (vezi pct. 4.4). Prasugrel este contraindicat la pacienții cu insuficiență hepatică severă (Child Pugh clasa C).

Copii şi adolescenţi

Siguranța și eficacitatea prasugrel la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Există date limitate cu privire la copiii cu siclemie (vezi pct. 5.1).

Mod de administrare

Administrare orală.

Eliskardia poate fi administrat cu sau fără alimente. Administrarea dozei de încărcare de 60 mg în stare de repaus alimentar poate determina cel mai rapid efect (vezi pct. 5.2).

Comprimatul nu trebuie sfărâmat sau rupt.

Warfarină Administrarea concomitentă de prasugrel și derivaţi cumarinici alţii decât warfarina nu a fost studiată. Din cauza posibilităţii unui risc crescut de sângerare, utilizarea de warfarină (sau alţi derivaţi cumarinici) în asociere cu prasugrel trebuie efectuată cu prudenţă (vezi pct. 4.4). Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) Administrarea concomitentă cu AINS administrate cronic nu a fost studiată. Din cauza posibilităţii unui risc crescut de sângerare, AINS cu administrare cronică (inclusiv inhibitorii COX-2) şi Eliskardia trebuie asociate cu prudenţă (vezi pct. 4.4). Eliskardia poate fi administrat concomitent cu medicamente metabolizate de enzimele citocromului P450 (inclusiv statine) sau cu medicamente care sunt inductori sau inhibitori ai enzimelor citocromului P450. De asemenea, Eliskardia poate fi administrat concomitent cu AAS, heparină, digoxină şi medicamente care determină un pH gastric crescut, inclusiv inhibitorii de pompă protonică şi blocantele receptorilor H2. Cu toate că nu a fost evaluat în studii specifice de interacţiune, prasugrelul a fost administrat în studiul clinic de fază 3 în asociere cu heparină cu masă moleculară mică, bivalirudin şi inhibitori ai GP IIb/IIIa (nu există informaţii disponibile referitoare la tipul de inhibitor GP IIb/IIIa utilizat) fără a se evidenţia interacţiuni nedorite semnificative clinic. Efectele altor medicamente asupra Eliskardia Acid acetilsalicilic: Eliskardia trebuie administrat concomitent cu acidul acetilsalicilic (AAS). Cu toate că este posibilă o interacţiune farmacodinamică cu AAS care să determine un risc crescut de sângerare, demonstrarea eficacităţii şi siguranţei prasugrel s-a făcut la pacienţi trataţi concomitent cu AAS. Heparină: Administrarea unei doze unice de heparină nefracţionată (100 U/kg) în bolus nu a modificat semnificativ inhibarea agregării plachetare mediate de prasugrel. Corespunzător, prasugrelul nu a alterat semnificativ efectul heparinei asupra parametrilor coagulării. Ca urmare, ambele medicamente pot fi administrate concomitent. Un risc crescut de sângerare este posibil atunci când Eliskardia este administrat în asociere cu heparina. Statine: Atorvastatina (80 mg zilnic) nu a modificat farmacocinetica prasugrel şi acţiunea sa de inhibare a agregării plachetare. Ca urmare, nu se anticipează ca statinele, care sunt substraturi ale CYP3A, să aibă un efect asupra farmacocineticii prasugrel sau asupra acţiunii sale de inhibare a agregării plachetare. Medicamente care cresc pH-ul gastric: Administrarea zilnică concomitent cu ranitidină (un blocant al receptorilor H2) sau cu lansoprazol (un inhibitor de pompă protonică) nu a modificat ASC şi tmax ale metabolitului activ al prasugrel, dar au scăzut Cmax cu 14%, respectiv 29%. În studiul clinic de fază 3, prasugrel a fost administrat fără a se avea în vedere utilizarea concomitentă cu un inhibitor de pompă protonică sau cu un blocant al receptorilor H2. Administrarea dozei de încărcare de 60 mg prasugrel fără administrarea concomitentă de inhibitori de pompă protonică poate determina instalarea cea mai rapidă a efectului. Inhibitori ai CYP3A: Ketoconazolul (400 mg zilnic), un inhibitor selectiv şi potent al CYP3A4 şi CYP3A5, nu a influenţat inhibarea agregării plachetare mediată de prasugrel sau ASC şi tmax ale metabolitului său activ, dar a scăzut Cmax cu 34% până la 46%. Ca urmare, nu se anticipează ca inhibitorii CYP3A, cum sunt antifungice azolice, inhibitori ai proteazei HIV, claritromicină, telitromicină, verapamil, diltiazem, indinavir, ciprofloxacină şi sucul de grepfrut, să aibă un efect semnificativ asupra farmacocineticii metabolitului activ. Inductori ai citocromului P450: Rifampicina (600 mg zilnic), un inductor potent al CYP3A şi CYP2B6 şi un inductor al CYP2C9, CYP2C19 şi CYP2C8, nu a modificat semnificativ farmacocinetica prasugrel. Ca urmare, pentru inductorii cunoscuţi ai CYP3A, cum sunt rifampicina, carbamazepina şi pentru alţi inductori ai citocromului P450 nu se anticipează să aibă un efect semnificativ asupra farmacocineticii metabolitului activ. Morfina și alte opiacee: În cazul pacienților cu sindrom coronarian acut tratați cu morfină, s-a observat o expunere tardivă și scăzută la inhibitorii P2Y12 administrați oral, incluzând prasugrel și metabolitul său activ. Această interacțiune poate fi legată de motilitatea gastrointestinală redusă și se aplică altor opioide. Relevanța clinică nu este cunoscută, dar datele indică potențialul de scădere a eficacității prasugrelului la pacienții cărora li s-au administrat concomitent prasugrel și morfină. La pacienții cu sindrom coronarian acut, la care administrarea morfinnei nu poate fi oprită și inhibarea rapidă a P2Y12 este considerată esențială, se poate lua în considerare utilizarea parenterală a unui inhibitor de P2Y12. Efectul Eliskardia asupra altor medicamente: Digoxină: Prasugrelul nu prezintă un efect clinic semnificativ asupra farmacocineticii digoxinei. Medicamente metabolizate de CYP2C9: Prasugrelul nu a inhibat CYP2C9, aşa cum nu a influenţat nici farmacocinetica S-warfarinei. Din cauza posibilităţii de creştere a riscului de sângerare, warfarina şi prasugrelul trebuie administrate cu prudenţă în asociere (vezi pct. 4.4). Medicamente metabolizate de CYP2B6: Prasugrelul este un inhibitor slab al CYP2B6. La subiecţii sănătoşi, prasugrelul a scăzut cu 23% expunerea la hidroxibupropionă, un metabolit al bupropionei mediat pe calea CYP2B6. Este de aşteptat ca acest efect să aibă semnificaţie clinică doar atunci când prasugrelul este administrat concomitent cu medicamente cu cale unică de metabolizare prin intermediul CYP2B6 şi care au indice terapeutic îngust (de exemplu ciclofosfamidă, efavirenz).

Nu s-a efectuat nici un studiu clinic la gravide sau femei care alăptează. Sarcina Studiile la animale nu indică existenţa unor efecte dăunătoare directe asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau a dezvoltării postnatale (vezi pct. 5.3). Deoarece studiile privind efectele asupra funcției de reproducere la animale nu sunt întotdeauna predictive asupra răspunsului la om, prasugrel trebuie utilizat în cursul sarcinii doar dacă beneficiul potenţial pentru mamă justifică riscul potenţial pentru făt. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă prasugrelul se elimină în laptele uman. Studiile la animale au demonstrat excreţia prasugrelului în lapte. Nu se recomandă utilizarea prasugrelului în timpul alăptării. Fertilitatea Prasugrelul nu a avut efect asupra fertilităţii şobolanilor masculi şi femele la doze administrate oral care determină o expunere de până la 240 ori mai mare decât cea determinată de administrarea dozei zilnice de întreţinere recomandate la om (calculată în mg/m2 ).