← Înapoi la prospect

RCP · EKARZIN 0,5 mg/g

Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).

  • Denumire comună (DCI): EKARZIN 0,5 mg/g
  • Cod ATC: D07AC01
  • Forma farmaceutică: cremă
  • Concentrație: 0,5mg/g
  • Deținătorul autorizației: ANTIBIOTICE S.A. - ROMANIA

Acțiune farmacologică

CORTICOSTEROIZI SIMPLI CORTICOSTEROIZI CU POTENTA MARE (GRUP III)

Doze și mod de administrare

Adulţi

Ekarzin se aplică în strat subţire, pe zona afectată, de două ori pe zi. Pentru unii pacienţi aflaţi în faza de întreţinere este suficientă o singură administrare pe zi. În funcţie de răspunsul clinic, durata tratamentului poate varia de la câteva zile, la maximum 4 săptămâni, după care este necesară reevaluarea pacientului. Tratamentul trebuie limitat la 45 g cremă pe săptămână.

Copii

La copii, după aplicare locală, datorită raportului dintre suprafaţa pielii şi masa totală a corpului şi a stratului cornos nedezvoltat, se poate produce o creştere a absorbţiei betametazonei. Aceasta poate duce la toxicitate sistemică. Crema, nu trebuie utilizată în zona acoperită de scutece deoarece acestea (mai ales cele din material sintetic) pot acţiona ca pansamente ocluzive. Prin urmare acest medicament se va administra la copii cu mare atenţie, pentru o perioadă scurtă de timp (maximum 5 zile) şi trebuie utilizate cantităţi minime. Ekarzin nu trebuie administrat la copii cu vârsta sub 1 an (vezi pct.4.3 şi 4.4).

Interacțiuni

Până în prezent nu au fost raportate interacţiuni medicamentoase. Totuşi, administrarea betametazonei împreună cu alte medicamente care conţin corticosteroizi, cum ar fi hidrocortizon, poate creşte absorbţia sistemică de corticosteroizi, ducând la supresia axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian.

Sarcină și alăptare

Sarcina Nu există studii adecvate şi bine controlate la gravide cu privire la efectele teratogene care pot apare în urma aplicării topice de corticosteroizi. Aceştia pot fi utilizaţi în timpul sarcinii doar dacă beneficiul potenţial justifică riscul posibil asupra fătului. Medicamentele din această clasă nu trebuie utilizate pe scară largă, în cantităţi mari sau pentru perioade lungi de timp la gravide. Alăptarea Deoarece nu există suficiente date care să certifice o absorbţie sistemică suficientă după aplicarea topică a corticosteroizilor pentru a produce cantităţi detectabile în lapte, trebuie luată o decizie adecvată de a întrerupe fie alăptarea, fie administrarea medicamentului în timpul alăptării, în funcţie de importanţa medicamentului pentru mamă.