RCP · DILTIAZEM LPH 60 mg

Adulţi

Angina pectorală:

Doza iniţială recomandată este de 120 mg clorhidrat de diltiazem pe zi administrată fracţionat în prize egale, de preferinţă înaintea meselor şi seara înainte culcare; doza va fi crescută treptat la intervale de 1-2 zile şi administrată fracţionat în prize egale (de 2-4 ori pe zi), până la obţinerea unui răspuns satisfăcător. Doza optimă se situează în intervalul 180-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. În anumite situaţii, se pot administra până la 480 mg clorhidrat de diltiazem pe zi.

Hipertensiune arterială:

Doza trebuie ajustată în mod individual.

Doza iniţială recomandată este de 120-240 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, administrată fracţionat în prize egale, de preferinţă înaintea meselor şi seara înainte de culcare. Efectul antihipertensiv maxim se observă de obicei după 14 zile de tratament continuu; de aceea, doza trebuie ajustată în mod corespunzător. Doza uzuală este cuprinsă între 240-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. Dacă diltiazemul se administrează concomitent cu alte medicamente antihipertensive, se obţine un efect antihipertensiv aditiv. De aceea, în cazul administrării concomitente de diltiazem şi alte medicamente antihipertensive, doza unuia dintre aceste medicamente trebuie ajustată.

Pacienţi vârstnici, pacienţi cu insuficienţa renală sau hepatică

Doza iniţială recomandată este 120 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, administrată fracţionat în prize egale. Frecvenţa cardiac trebuie măsurat la intervale regulate de timp şi doza un trebuie crescută dacă frecvenţa cardiacă scade sub 50 bătăi pe minut

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea diltiazemului la copii şi adolescenţi nu a fost încă stabilită.

De aceea nu se recomandă administrarea Diltiazem LPH la această grupă de vârstă.

Asocieri contraindicate: - dantrolen administrat în perfuzie i.v., deoarece există risc de fibrilaţie ventriculară. La animale, în cazul administrării de verapamil şi dantrolen intravenos concomitent, s-a observat, frecvent, apariţia fibrilaţiei ventriculare cu potenţial letal. De aceea, asocierea unui antagonist al canalelor de calciu cu dantrolen poate fi potenţial periculoasă (vezi pct. 4.3). Asocieri nerecomandate: - antiaritmice - datorită posibilităţii apariţiei reacţiilor adverse cardiovasculare prin efect aditiv; asocierea impune supraveghere medicală şi efectuarea electrocardiogramei. Asocieri care necesită prudenţă: - litiu: risc crescut de neurotoxicitate determinată de litiu; -nitraţi organici: efect hipotensor crescut şi senzaţie de leşin (sumarea efectelor vasodilatatoare); la toţi pacienţii trataţi cărora li s-au administrat blocante ale canalelor de calciu, administrarea nitraţilor trebuie efectuată prin creşterea treptată a dozelor; - teofilina: creşterea nivelelor plasmatice ale teofilinei; - blocante alfa-adrenergice: datorită creşterii efectului hipotensor şi al riscului de hipotensiune ortostatică severă; se impune supraveghere medicală (în special la începutul tratamentului); - amiodaronă: datorită riscului crescut de bradicardie sau de bloc atrioventricular, în special la vârstnici şi la administrarea de doze mari; se impune supraveghere medicală şi efectuarea electrocardiogramei; - blocante beta-adrenergice: deoarece pot să apară tulburări ale automatismului cardiac (bradicardie marcată,oprire sinusală),tulburări ale conducerii sinoatriale şi atrio-ventriculare şi insuficienţă cardiacă (prin efect sinergic); asocierea nu trebuie făcută decât sub supraveghere medicală şi monitorizarea electrocardiografică, în special la vârstnici şi la inceputul tratamentului; - alte medicamente antiaritmice: deoarece diltiazem are proprietăţi antiaritmice, nu se recomandă administrarea concomitentă cu alt medicament antiaritmic (creşterea riscului de apariţie a reacţiilor adverse cardiace); această asociere trebuie administrată numai sub supraveghere medicală atentă şi monitorizarea electrocardiografică; - ciclosporina: deoarece poate creşte concentraţia plasmatică a imunosupresorului, prin inhibarea metabolizării sale; sunt necesare scăderea dozei de ciclosporină, controlul funcţiei renale, măsurarea concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei şi ajustarea dozelor în timpul asocierii şi după întreruperea acesteia; - carbamazepina: deoarece poate creşte concentraţia plasmatică cu apariţia manifestărilor de supradozaj, prin inhibarea metabolizării hepatice; se impune supraveghere medicală, eventual, scăderea dozelor de carbamazepină; - digoxină: datorită riscului crescut de reacţii toxice ale digitalicului, a cărei concentraţie plasmatică poate creşte; - antagonişti H2 (cimetidină, ranitidină) : determină risc crescut de reacţii toxice ale diltiazemului, prin creşterea concentraţiei sale plasmatice. La iniţierea şi la întreruperea tratamentului cu antagonişti H2 , pacienţii cărora li se administrează diltiazem trebuie atent monitorizaţi. Poate fi necesară ajustarea dozei zilnice de diltiazem; - midazolam (administrat intravenos): deoarece poate creşte concentraţia plasmatică a benzodiazepinei, prin inhibarea metabolizării sale hepatice, cu mărirea efectului sedativ; se impun supraveghere medicală şi scăderea dozelor; - rifampicină: deoarece poate scădea concentraţia plasmatică a diltiazemului, prin intensificarea metabolizării sale hepatice; se impun supraveghere medicală şi ajustarea dozei de diltiazem în timpul asocierii şi după oprirea acesteia; - baclofen: deoarece creşte efectul hipotensor; se impune supravegherea tensiunii arteriale, eventual adaptarea dozei medicamentului antihipertensiv. Asocieri de care trebuie ţinut seamă: - imipramină, neuroleptice - deoarece creşte efectul hipotensor şi riscul de hipotensiune arterială ortostatică (prin efect aditiv) - corticosteroizi, tetracosactid (în administrare sistemică): care pot scădea efectul hipotensor al diltiazemului datorită retenţiei hidrosaline. Informaţii generale care trebuie avute în vedere Datorită efectului potenţial aditiv, sunt necesare precauţii şi o atentă dozare la pacienţii cărora li se administrează diltiazem concomitent cu alte medicamente cunoscute de a avea efect asupra contractilităţii şi/sau conductibilităţii cardiace. Diltiazemul este metabolízat prin intermediul sistemului ezimatic al CYP3A4. A fost observată o creştere moderată (mai puţin de 2 ori) a concentraţiilor plasmatice ale diltiazemului în cazul administrării concomitente cu un inhibitor puternic al CYP3A4. Diltiazemul este, de asemenea, un inhibitor al CYP3A4. Administrarea concomitentă cu alte medicamente metabolízate prin intermediul sistemului ezimatic al CYP3A4 poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale medicamentului administrat cu diltiazem. Administrarea concomitentă a diltiazemului cu un inductor al CYP3A4 determină scăderea concentraţiilor plasmatice ale diltiazemului. Benzodiazepine (midazolam, triazolam) Diltiazemul creşte semnificativ concentraţiile plasmatice ale midazolamului şi triazolamuluui şi le prelungeşte timpul de înjumătăţire. Se recomandă precauţii speciale la prescrierea unui tratament cu benzodiazepine cu durată scurtă de acţiune metabolízate pe calea CYP3A4, în cazul pacienţilor aflaţi în tratament cu diltiazem. Corticosteroizi (metilpresdnisolon) Inhibarea metabolizării metilprednisolonului (CYP3A4) şi inhibarea glicoproteinei P: la iniţierea tratamentului cu metilprednisolon pacientul trebuie monitorizat. Ar putea fi necesară o modificare a dozelor de metilprednisolon. Statine: diltiazemul este un inhibitor CYP3A4 şi a demonstrat o creştere semnificativă a ASC la unele statine. Riscul de miopatie şi rabdomioliză datorate statinelor metabolízate pe calea CYP3A4 poate fi crescut la administrarea în asociere cu diltiazemul. Când este posibil, trebuie administrată o statină care nu este metabolizată prin intermediul sistemului ezimatic al CYP3A4, iar când nu este posibil se recomandă monitorizarea strictă pentru apariţia semnelor şi simptomelor de toxicitate determinate de statine.

În cadrul studiilor efectuate la animale au fost puse în evidenţă efecte teratogene. Nu s-au efectuat studii controlate, riguroase la om. La unele specii de animale (şobolan, şoarece, iepure), diltiazemul a demonstrat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere. Nu se recomandă administrarea diltiazemului în timpul sarcinii şi la femeile aflate în perioada fertilă care nu folosesc contraceptive eficace. Diltiazemul se excretă în cantităţi foarte mici în laptele matern. În timpul tratamentului cu diltiazem, alăptarea trebuie evitată. Dacă utilizarea diltiazemului este considerată esenţială, trebuie instituită o metodă alternativă de alimentaţie a sugarului