RCP · DIGOXIN ZENTIVA 0,5 mg/2ml

Doze

Din cauza intervalului terapeutic îngust și a riscului ridicat de intoxicație, doza trebuie strict individualizată în funcție de vârsta pacientului, masa corporală slabă și funcția renală.

Adulţi

În cazul în care este necesară digitalizarea rapidă, la pacienţi care nu au mai fost digitalizaţi, se administrează o doză de încărcare de 0,5 – 1 mg digoxină zilnic (1-2 fiole DIGOXIN ZENTIVA), timp de 2-3 zile, monitorizarea pacientului fiind obligatorie.

Tratamentul se continuă cu doze de întreţinere cuprinse între 0,125 – 0,50 mg digoxină zilnic, cu administrare orală (obişnuit 0,25 mg).

Vârstnici

Atunci când sunt tratați pacienți vârstnici, trebuie luată în considerare posibilitatea unei funcții renale reduse și a unei mase corporale slabe mai mici. Dacă este necesar, doza trebuie redusă și ajustată în funcție de farmacocinetica modificată pentru a preveni concentrațiile serice crescute de digoxină și riscul de toxicitate. Semnele de toxicitate la digoxină trebuie evaluate cu atenție, iar concentrațiile serice de digoxină trebuie monitorizate atunci când este necesar.

Doza de întreţinere este mai mică şi poate fi redusă la 0,125 mg.

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza de întreţinere trebuie redusă şi se stabileşte în funcţie de valoarea creatininemiei.

Copii

Stabilirea dozei optime zilnice de digoxină cu administrare parenterală la copii este complexă şi se iau în considerare mai mulţi factori: greutatea corporală, stadiul de dezvoltare, gradul de maturitate, precum şi responsivitatea la tratament. Se recomandă următoarele doze pentru administrarea parenterală:

Tratamentul se începe cu o doză de încărcare administrată intravenos foarte lent; se continuă, după 8 ore, cu doza de întreţinere repartizată în 3 prize/24 ore.

În caz de insuficienţă renală, doza de întreţinere trebuie scăzută aplicându-i un coeficient de multiplicare, în funcţie de nivelul creatininemiei şi al azotemiei, conform tabelului următor:

Dozarea digoxinemiei este utilă pentru adaptarea modului de administrare în formele severe sau în caz de tratament dificil; digoxinemia trebuie măsurată pentru a evita supradozajul (în caz de insuficienţă renală), sau pentru a mări dozele când este necesar (pacientul nu a răspuns la dozele anterioare).

Mod de administrare

Administrare pe cale intravenoasă.

Efectele digoxinei pot fi afectate de medicamente care îi pot modifica farmacocinetica, farmacodinamia sau ambele. Absorbția digoxinei este prelungită de alimente, dar nu este afectată cantitativ. Interacțiuni farmacodinamice medicamentoase Digoxina și blocantele canalelor de calciu non-dihidropiridine (inclusiv verapamil sau diltiazem), precum și beta-blocante, încetinesc conducerea AV și reduc frecvența cardiacă, crescând riscul de bradicardie și bloc cardiac. Prin urmare, se recomandă prudență atunci când se utilizează digoxină în asociere cu beta-blocante sau blocante non-dihidropiridine ale canalelor de calciu. Alte interacțiuni farmacodinamice ale digoxinei cu calciul intravenos, agentul de blocare neuromuscular succinilcolina, simpatomimetice și alte antiaritmice (chinidină, propafenonă sau amiodaronaă, cresc riscul de aritmii. Prin urmare, aceste combinații trebuie evitate ori de câte ori este posibil, sau administrate cu prudență, asigurând o monitorizare atentă a oricăror reacții adverse. Diureticele care elimină (tiazide, de ansă) și care economisesc potasiul și corticosteroizii necesită monitorizarea concentrațiilor serice de electroliți. Interacțiuni farmacocinetice medicamentoase Medicamente care cresc concentrația de digoxină în organism Digoxina este un substrat al glicoproteinei P. Inhibitorii glicoproteinei P pot crește concentrațiile digoxinei în sânge prin creșterea absorbției acesteia și/sau scăderea clearance-ului renal (vezi pct. 5.2 „Proprietăți farmacocinetice”). Prin urmare, se recomandă prudență la administrarea concomitentă a acestor medicamente. Concentrațiile serice de digoxină trebuie monitorizate și doza de digoxină redusă dacă este necesar. - Inhibitorii glicoproteinei P includ: - Inhibitori de multikinaze: lapatinib, vandetanib, vemurafenib - Blocante ale canalelor de calciu: verapamil, diltiazem - Antiaritmice: chinidină, amiodaronă, propafenonă - β-blocante: carvedilol - Blocanţi ai receptorilor de angiotensină: telmisartan - Inhibitori ECA: captopril - Inhibitori de protează: ritonavir, saquinavir - Antibiotice: eritromicină, claritromicină), tetraciclină, gentamicină - Statine: atorvastatină - Inhibitori ai pompei de protoni: omeprazol - AINS: indometacin Alte medicamente care cresc concentrațiile de digoxină implică tolvaptan, spironolactonă, ticagrelor, ranolazină, ciclosporină sau chinină. Medicamente care scad concentrațiile de digoxină din organism Absorbția digoxinei este redusă de cărbune, schimbători de ioni anionici (colestiramină, colestipol), fibre, antiacide, antidiareice, metoclopramidă, neomicină, sulfasalazină, acid para-aminosalicilic, gliadine (peptide gliadină), rifampină sau actinoterapie. În plus, se știe că fitofarmaceuticele care conțin sunătoare sau extractele acesteia reduc nivelurile plasmatice și efectul digoxinei.

Sarcina Digoxina traversează liber bariera placentară, dar nu este teratogenă și, în general, nu exercită efecte adverse asupra fătului atunci când este administrată în doze adecvate. Cu toate acestea, concentrațiile toxice de digoxină au fost legate de avortul spontan și moartea fătului. Prin urmare, utilizarea sa trebuie luată în considerare cu atenție, asigurându-se că beneficiul clinic pentru mamă depășește riscurile potențiale pentru fătul în curs de dezvoltare. În plus, semnele clinice ale toxicității digoxinei și concentrațiile acesteia trebuie monitorizate îndeaproape, deoarece concentrațiile plasmatice de digoxină în timpul sarcinii pot fi nesigure și compromise din cauza circulației fragmentelor asemănătoare digoxinei. Deși s-a speculat că digoxina poate avea un efect direct asupra miometrului, ducând potențial la prematuritate relativă, influența afecțiunii cardiace de bază a mamei nu poate fi exclusă. Nu s-a demonstrat că digoxina cauzează întârziere în creștere, iar scorul Apgar la un minut a fost similar cu cel al sugarilor din grupul de control care nu au fost expuși la digoxină. Digoxina administrată la mamă a fost utilizată cu succes pentru a trata tahicardia fetală și insuficiența cardiacă congestivă. Alăptarea Digoxina trece în laptele matern în concentrații similare cu cele din plasmă. Cu toate acestea, aceste concentrații sunt foarte scăzute și nu sunt de așteptat efecte farmacologice sau adverse la sugarii alăptați, mai ales în comparație cu dozele terapeutice prescrise copiilor. Această cantitate nu are relevanță farmacologică în comparație cu dozele terapeutice pentru copii. Prin urmare, administrarea digoxinei în timpul alăptării este posibilă, dar numai în cazurile clar indicate. Fertilitatea Nu sunt disponibile date.