RCP · DEXAMETHASONE SODIUM PHOSPHATE 8 mg/2 ml

Notă: dozele sunt exprimate în mg de dexametazonă fosfat, astfel 4 mg dexametazonă fosfat sunt echivalente cu aproximativ 3,33 mg dexametazonă. Dozajul glucocorticoizilor se adaptează în funcţie de răspunsul pacientului şi de gradul de severitate al afecţiunii. In anumite condiţii (modificarea stării clinice sau stres) este necesară suplimentarea dozei. Terapia cu glucocorticoizi trebuie întreruptă, dacă nu se obţine răspuns favorabil în două zile de tratament.

Adulţi Doza trebuie să fie individualizată în funcţie de răspunsul şi afecţiunea pacientului. Trebuie folosite cele mai mici doze ce controlează afecţiunea. Doza uzuală recomandată în administrare parenterală este 1/3-1/2 din doza administrată oral, la intervale de 12 ore. Doza iniţială recomandată este de 0,5-20 mg dexametazonă fosfat (0,125-5ml soluţie) pe zi; acesta doză trebuie menţinută sau ajustată până când se obţine un răspuns satisfăcător. Când se obţine un efect favorabil, doza de întreţinere trebuie să fie micşorată treptat, pentru a obţine un răspuns clinic satisfăcător cu cea mai mică doză. În administrare cronică, nu trebuie să se depăşească 0,5 mg dexametazonă pe zi (echivalent la 0,6 mg dexametazonă fosfat şi 0,15 ml soluţie injectabilă). întreruperea tratamentului după mai multe zile de administrare trebuie să se facă prin scăderea treptată a dozei. În şoc (chirurgical, traumatic sau hemoragie) se recomandă administrarea a 2-6 mg dexametazonă/kg, într-o singură injecţie intravenoasă. Se poate repeta la 2-6 ore, dacă este necesar. Dozele mari se administrează numai până când starea pacientului se stabilizează, de obicei nu mai mult de 48-72 de ore. În edem cerebral (asociat cu tumori cerebrale primare sau metastatice, pregătirea preoperatorie a pacienţilor cu hipertensiune intracraniană secundară) se administrează iniţial 10 mg dexametazonă în injecţie intravenoasă, urmate de 4 mg dexametazonă în injecţie intramusculară, la fiecare 6 ore, până la dispariţia simptomatologiei. Răspunsul este de obicei obţinut în 12-24 de ore. Dozele pot fi menţinute 2-4 zile, după care se scad gradat şi sunt întrerupte după 5-7 zile. Doze mari sunt recomandate pentru iniţierea tratamentului intensiv, de scurtă durată, în edemul cerebral acut, care pune viaţa în pericol. Dozele se scad în interval de 7-10 zile (vezi mai jos). Când este necesară terapia de întreţinere, se va continua administrarea pe cale orală.

Doze recomandate în edemul cerebral acut Adulţi Doza iniţială: 50 mg. Ziua 1: 8 mg la fiecare 2 h. Ziua 2: 8 mg la fiecare 2 h. Ziua 3: 8 mg la fiecare 2 h. Ziua 4: 4 mg la fiecare 2 h. Zilele 5-8: 4 mg la fiecare 4 h. În continuare: scăderea dozei cu 4 mg pe zi

Copii (>35 kg) Doza iniţială: 25 mg. Ziua 1: 4 mg la fiecare 2 h. Ziua 2: 4 mg la fiecare 2 h. Ziua 3: 4 mg la fiecare 2 h.

Ziua 4: 4 mg la fiecare 4 h. Zilele 5-8: 4 mg la fiecare 6 h. în continuare: scăderea dozei cu 2 mg pe zi.

Copii (<35 kg): Doza iniţială: 20 mg. Ziua 1: 4 mg la fiecare 3 h. Ziua 2: 4 mg la fiecare 3 h. Ziua 3: 4 mg la fiecare 3 h. Ziua 4: 4 mg la fiecare 6 h. Zilele 5-8: 2 mg la fiecare 6 h. în continuare: scăderea dozei cu 1 mg pe zi.

Doze recomandate în injectarea intraarticulară, intralezională sau în ţesuturile moi, dacă sunt afectate una sau maxim două articulaţii Articulaţie mare: 2-4 mg (0,5-1 ml) dexametazonă fosfat. Articulaţie mică: 0,8-1 mg (0,2-0,25 ml) dexametazonă fosfat. Burse: 2-3 mg (0,5- 0,75 ml) dexametazonă fosfat. Teci sinoviale: 0,4-1 mg (0,1-0,25 ml) dexametazonă fosfat. Ţesuturilor moi: 2-6 mg (0,5-1,5 ml) dexametazonă fosfat. Se administrează o injecţie la intervale de la 3-5 zile până la 2-3 săptămâni, în funcţie de răspunsul pacientului.

Copii Utilizarea ar trebui limitată la o doză unică(0.2-0.4 mg/ kg/zi), repetată la intervale de 2 zile (terapie alternantă), cu scopul de a reduce la minim supresia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal şi retardul creşterii.

Vârstnici Tratamentul, în special cel de întreţinere, necesită o atentă supraveghere medicală, având în vedere riscul reacţiilor adverse: osteoporoză, diabet zaharat, hipokaliemie, hipertensiune arterială, susceptibilitate crescută la infecţii şi atrofie cutanată. Este necesară o urmărire foarte atentă. Odată obţinut controlul bolii, doza trebuie redusă până la cea mai mică valoare la care este menţinută eficienţa.

Mod de administrare Dexametazonă poate fi administrat intravenos, intramuscular, subcutanat sau injectare directă intralezională. Mai poate fi administrată prin infiltraţii intrarectale. În cazul administrării intravenoase trebuie respectate condiţiile de administrare cu privire la compatibilităţile de asociere.

Injectarea intravenoasă rapidă a unor doze masive de glucocorticoizi poate conduce la colaps cardiac. Prin urmare injectarea se va face lent, pe durata mai multor minute.

Injectarea intraarticulară trebuie efectuată în condiţii de asepsie şi antisepsie.

Următoarele medicamente cresc metabolizarea glucocorticoizilor, astfel încât efectul terapeutic al acestora este scăzut: aminoglutetimidă, carbamazepină, efedrina, fenobarbital, fenilbutazonă, fenitoină, primidonă, rifampicină. Glucocorticoizii scad efectul terapeutic al medicaţiei antihipertensive, diureticelor, glicozidelor cardiace şi medicamentelor hipoglicemiante (inclusiv insulina). Glucocorticoizii potenţează efectul hipokalemiant al acetazolamidei, carbenoxolonei, diureticelor de ansă şi diureticelor tiazidice. Administrarea concomitentă de glucocorticoizi cu anticoagulante cumarinice poate intensifica efectul anticoagulant, existând riscul sângerărilor spontane. Este necesară monitorizarea INR sau a timpului de protrombină. Administrarea concomitentă cu heparina creşte riscul de accidente hemoragice la glucocorticoizi. Glucocorticoizii cresc clearance-ul renal al salicilaţilor, astfel întreruperea administrării de glucocorticoizi putând determina intoxicaţie cu salicilaţi. Pacienţii trataţi concomitent cu antiinflamatorii nesteroidiene, necesită o atentă supraveghere clinică, deoarece creşte riscul apariţiei ulcerului gastro-duodenal, precum şi severitatea acestuia. Administrarea concomitentă cu praziquantel determină diminuarea concentraţiei plasmatice a praziquantel, cu risc de eşec al tratamentului, datorită creşterii metabolizării hepatice a praziquantel de către dexametazonă. Efectul anticolinesterazelor este antagonizat de corticosteroizi în miastenia gravis. Tratamentul cu corticosteroizi inhibă răspunsul imun. Administrarea concomitentă de vaccinuri care conţin toxoizi sau virusuri atenuate duce la un răspuns postvaccinal nesatisfăcător. Adiţional, corticosteroizii pot provoca proliferarea microorganismelor conţinute în vaccinurile diluate ducând la exacerbarea reacţiilor adverse neurologice ale vaccinurilor. În timpul tratamentului cu corticosteroizi este contraindicată vaccinarea contra varicelei. Vaccinarea se amână până când tratamentul cu corticosteroizi este în faza cu doze descrescătoare. Dacă vaccinarea este absolut necesară se recomandă efectuarea unui titru de anticorpi pentru a evalua răspunsul imun obţinut.

In studiile la animale s-au evidenţiat întârzieri în creşterea intrauterină a fătului şi o uşoară creştere a riscului de palatoschizis; de asemenea, la nou-născuţi pot să apară semne de insuficienţă suprarenală. La femeile gravide, cu sarcină normală, dacă tratamentul este absolut necesar, acesta se va administra în schema obişnuită, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial la făt. Este necesară supravegherea atentă pentru a evita retenţia hidro-electrolitică. Femeile la care este necesar tratamentul cu glucocorticoizi în doze mari nu trebuie să alăpteze, deoarece hormonii excretaţi în laptele matern pot afecta funcţia corticosuprarenalei sugarului; de asemenea, pot întârzia sau opri creşterea.