RCP · CLOSTILBEGYT 50mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): CLOSTILBEGYT
- Cod ATC: G03GB02
- Forma farmaceutică: comprimate
- Concentrație: 50mg
- Deținătorul autorizației: EGIS PHARMACEUTICALS PLC - UNGARIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
În cazul unei infertilităţi dozajul şi durata tratamentului depind de sensibilitatea (capacitatea de a reacţiona) a ovarelor. În cazul ciclului menstrual regulat se recomandă inițierea tratamentului în ziua a 5-a a ciclului menstrual (sau în a 3-a zi a ciclului în cazul unei ovulaţii timpurii/fază foliculară mai scurtă de 12 zile). În cazul pacientelor care prezintă amenoree tratamentul poate fi inițiat în orice moment.
Schema nr. 1: 50 mg/zi pe o perioadă de 5 zile, între timp trebuie controlată reacţia ovariană prin examinări clinice şi investigaţii de laborator. Ovulaţia survine de regulă între ziua a 11-a şi a 15-a a ciclului menstrual.
În cazul în care nu apare ovulație după tratamentul de mai sus, se aplică Schema nr. 2.
Schema nr. 2: doze zilnice de 100 mg trebuie administrate pe o perioadă de 5 zile începând cu ziua a 5-a a ciclului menstrual următor. Dacă nici după acest tratament ovulaţia nu apare, trebuie să se repete aceeași schemă (100 mg/zi).
Dacă anovulaţia persistă, se poate repeta un tratament de 3 luni, după o întrerupere de 3 luni. Tratamentele suplimentare sunt inutile.
Nu trebuie să creșteți doza peste 100 mg/zi sau durata tratamentului peste 5 zile.
Ca urmare a tendinţei de hiperstimulare ovariană tratamentul trebuie inițiat cu doze mici (25 mg/zi) în cazul sindromului polichistic ovarian.
În cazul amenoreei post-contraceptive, se va administra o doză de 50 mg/zi; de regulă efectele terapeutice apar în ziua a cincea a tratamentului, chiar în cazul aplicării schemei nr. 1.
Copii şi adolescenţi
Clostilbegyt nu este indicat la copii şi adolescenţi.
Mod de administrare
Administrare orală
Interacțiuni
Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile.
Sarcină și alăptare
Sarcina Administrarea Clostilbegyt în perioada de sarcină este contraindicată. Deşi nu există dovezi privind efectele nocive ale clomifenului asupra fetusului uman există dovezi că clomifenul prezintă efecte nocive la embrionul de şobolan şi iepure după administrarea unor doze mari la femelele gestante. S-au observat câteva tulburări congenitale prin inducerea ovulaţiei cu clomifen, dar incidenţa acestor cazuri nu a depăşit incidenţa medie (<1%): anomalii cardiace congenitale, sindrom Down, picior- strâmb, anomalii ale dezvoltării intestinale, hipospadiasis, etc. Pentru a evita administrarea neadecvată a clomifenului în perioada incipientă a sarcinii trebuie efectuate teste specifice în timpul fiecărui ciclu de tratament pentru a determina momentul ovulaţiei. Pacienta trebuie să efectueze un test de sarcină înaintea următorului ciclu de tratament cu Clostilbegyt. Alăptarea Nu se cunoaște dacă citratul de clomifen este excretat în laptele matern. Clomifenul poate diminua lactaţia.