RCP · CELECOXIB TERAPIA 100 mg

Doze

Deoarece riscurile cardiovasculare ale celecoxibului pot creşte odată cu doza şi cu durata expunerii, trebuie să se utilizeze cea mai scurtă durată de tratament posibilă şi cea mai mică doză eficace zilnică. Necesitatea administrării medicamentului pentru ameliorarea simptomelor şi răspunsul terapeutic trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu artroză (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.8 şi 5.1). Artroză: doza uzuală zilnică recomandată este de 200 mg o dată pe zi sau administrată divizat în două prize. La unii pacienţi care prezintă o ameliorare insuficientă a simptomelor, creşterea dozei la 200 mg de două ori pe zi poate duce la creşterea eficacității medicamentului. Dacă după două săptămâni de tratament nu există o creștere a beneficiului terapeutic, trebuie luate în considerare alte opţiuni terapeutice.

Poliartrită reumatoidă: doza inițială zilnică recomandată este de 200 mg, administrată divizat în două prize. Dacă este necesar, doza poate fi ulterior crescută la 200 mg de două ori pe zi. Dacă după două săptămâni de tratament nu există o creștere a beneficiului terapeutic, trebuie luate în considerare alte opţiuni terapeutice.

Spondilită anchilozantă: doza zilnică recomandată este de 200 mg o dată pe zi sau administrată în două prize divizate. La unii pacienţi cu o ameliorare insuficientă a simptomelor, creşterea dozei la 400 mg o dată pe zi sau administrată divizat în două prize poate creşte eficacitatea medicamentului. Dacă după două săptămâni de tratament nu există o creștere a beneficiului terapeutic, trebuie luate în considerare alte opţiuni terapeutice.

Doza zilnică maximă recomandată este de 400 mg o dată pe zi, pentru toate indicațiile.

Vârstnici (>65 ani)

Ca și la adulții mai tineri, trebuie utilizată o doză inițială de 200 mg pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută ulterior până la 200 mg, de două ori pe zi. Se impune o prudență deosebită la pacienții vârstnici cu o greutate corporală sub 50 kg. (Vezi pct. 4.4 și 5.2).

Insuficienţă hepatică:

La pacienții cu insuficiență hepatică moderată confirmată și cu valori ale albuminemiei de 25-35 g/l, tratamentul trebuie început cu jumătate din doza recomandată. Experienţa clinică este limitată la pacienţii cu ciroză hepatică (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.2).

Insuficienţă renală:

Există o experiență limitată cu celecoxib la pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată, prin urmare se impune prudență atunci când se administrează tratamentul la acești pacienți (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.2).

Copii și adolescenți:

Celecoxib nu este indicat pentru a fi administrat la copii şi adolescenţi.

Metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C9:

Celecoxib trebuie administrat cu prudență la pacienții despre care se cunoaște sau se suspectează faptul că sunt metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C9 pe baza genotipului sau anamnezei/experienței anterioare cu alte substraturi ale CYP2C9, deoarece există un risc crescut de reacții adverse dependente de doză. Trebuie avută în vedere scăderea dozei la jumătate din doza minimă recomandată. (Vezi pct. 5.2)

Mod de administrare

Administrare orală

Celecoxib Terapia poate fi administrat cu sau fără alimente.

Interacţiuni farmacodinamice Activitatea anticoagulantă trebuie monitorizată la pacienţii cărora li se administrează warfarină sau alte anticoagulante cumarinice, în mod deosebit în primele zile de la începerea tratamentului sau de la modificarea dozei de celecoxib, deoarece la aceşti pacienţi există un risc crescut de complicaţii hemoragice. Prin urmare, la pacienţii trataţi cu anticoagulante orale, timpul de protrombină și INR-ul trebuie monitorizate cu atenție, mai ales în primele zile după începerea tratamentului cu celecoxib sau după modificarea dozei de celecoxib (vezi pct. 4.4). Au fost raportate evenimente hemoragice asociate cu creşterea timpului de protrombină, uneori letale, mai ales la pacienții vârstnici cărora li s-au administrat concomitent celecoxib şi warfarină. AINS pot reduce efectul medicamentelor diuretice şi antihipertensive. Similar AINS, riscul de insuficienţă renală acută, de obicei reversibilă, poate creşte la unii pacienţi cu disfuncţie renală (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau cărora li se administrează diuretice sau pacienți vârstnici) dacă inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei sau antagoniştii receptorilor pentru angiotensină II sunt utilizaţi concomitent cu AINS, inclusiv cu celecoxib. Prin urmare, aceste utilizări concomitente trebuie utilizate cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod adecvat, iar funcţia renală trebuie monitorizată după începerea terapiei concomitente şi ulterior periodic. În cadrul unui studiu clinic cu durata de 28 zile, efectuat la pacienţi cu hipertensiune arterială de gradul I şi II controlată cu lisinopril, administrarea de celecoxib 200 mg de două ori pe zi nu a determinat creşteri semnificative din punct de vedere clinic, comparativ cu placebo, ale valorilor medii zilnice ale tensiunii arteriale sistolice şi diastolice, măsurate prin monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale, timp de 24 de ore. Dintre pacienţii cărora li s-a administrat celecoxib 200 mg de două ori pe zi, 48% au fost consideraţi non-respondenți la lisinopril la vizita medicală finală (definiţi fie prin tensiune arterială diastolică măsurată cu tensiometrul cu manşetă >90 mmHg, fie prin creşterea cu > 10% a tensiunii arteriale diastolice măsurată cu tensiometrul cu manșetă, comparativ cu valoarea iniţială), în comparaţie cu 27% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo; această diferenţă a fost semnificativă statistic. Administrarea concomitentă de AINS şi ciclosporină sau tacrolimus a sugerat creşterea efectului nefrotoxic al ciclosporinei și tacrolimusului. Funcţia renală trebuie monitorizată atunci când celecoxibul este administrat concomitent cu aceste medicamente. Celecoxibul poate fi utilizat în asociere cu doze mici de acid acetilsalicilic, dar nu este un substituent al acidului acetilsalicilic în profilaxia afecţiunilor cardiovasculare. În studiile comunicate, similar altor AINS, a fost prezentat riscul crescut de ulceraţii sau alte complicaţii gastro-intestinale în cazul administrării concomitente de acid acetilsalicilic în doze mici, comparativ cu situaţiile în care a fost administrat celecoxib în monoterapie (vezi pct. 5.1). Interacţiuni farmacocinetice Efectele celecoxibului asupra altor medicamente Celecoxibul este un inhibitor al izoenzimei CYP2D6. În timpul tratamentului cu celecoxib, concentraţiile plasmatice ale dextrometorfanului, un substrat al CYP2D6, au crescut cu 136%. Concentraţiile plasmatice ale medicamentelor care constituie substraturi pentru această enzimă pot creşte în cazul tratamentului concomitent cu celecoxib. Exemple de medicamente care sunt metabolizate de către CYP2D6 sunt: antidepresivele (triciclice şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)), neurolepticele, antiaritmicele etc. Poate fi necesară reducerea dozelor medicamentelor care constituie substraturi ale enzimei CYP2D6 atunci când se iniţiază terapia cu celecoxib, în timpul creşterii dozelor sau la terminarea tratamentului cu celecoxib. Administrarea concomitentă de celecoxib 200 mg de două ori pe zi a dus la creșteri de 2,6 ori și 1,5 ori ale concentrațiilor plasmatice de dextrometorfan și respectiv metoprolol (substraturi ale CYP2D6). Aceste creșteri se datorează inhibării metabolismul substratului CYP2D6 de către celecoxib. Inhibarea CYP2C19 Studiile in vitro au demonstrat un oarecare potenţial de inhibare a metabolizării prin intermediul CYP2C19. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică in vitro a acestui efect. Exemple de medicamente metabolizate de CYP2C19 sunt diazepamul, citalopramul şi imipramina. La pacienţii cu poliartrită reumatoidă, celecoxibul nu a influenţat semnificativ statistic farmacocinetica (clearance-ul plasmatic sau renal) metotrexatului (la dozele utilizate în reumatologie). Cu toate acestea, trebuie avută în vedere monitorizarea toxicității, atunci când se administrează concomitent aceste două medicamente. Litiu La subiecţii sănătoşi, administrarea concomitentă de celecoxib 200 mg de două ori pe zi şi litiu 450 mg de două ori pe zi a dus la o creştere medie a concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) cu 16% şi a ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) cu 18%, în cazul litiului. Prin urmare, pacienţii cărora li se administrează litiu trebuie supravegheaţi cu atenţie la începerea sau întreruperea tratamentului cu celecoxib. Contraceptive orale Într-un studiu de interacţiune, celecoxibul nu a influenţat în mod semnificativ clinic farmacocinetica contraceptivelor orale (noretisteron 1 mg/etinilestradiol 35 micrograme). Glibenclamidă/tolbutamidă Celecoxibul nu modifică în mod relevant clinic farmacocinetica tolbutamidei (un substrat al CYP2C9) sau glibenclamidei. Efectele altor medicamente asupra celecoxibului Metabolizatori lenti ai CYP2C9 La subiecţii care sunt metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C9 şi care au demonstrat expunere sistemică crescută la celecoxib, tratamentul concomitent cu inhibitori ai CYP2C9 poate determina creşteri suplimentare ale expunerii la celecoxib. Astfel de administrări concomitente trebuie evitate la subiecţii cunoscuţi a fi metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C9 (vezi pct. 4.2 şi 5.2). Inhibitori și inductori ai CYP2C9 Deoarece celecoxibul este metabolizat predominant de către CYP2C9, acesta trebuie administrat la jumătate din doza recomandată în cazul pacienţilor trataţi cu fluconazol. Administrarea concomitentă a unei doze unice de celecoxib 200 mg cu o doză de fluconazol 200 mg o dată pe zi (inhibitor puternic al CYP2C9), a dus la creşterea medie a Cmax cu 60% şi a ASC cu 130% în cazul celecoxibului. Administrarea concomitentă de inductori ai CYP2C9, cum sunt rifampicina, carbamazepina şi barbituricele, poate reduce concentraţiile plasmatice ale celecoxibului. Ketoconazol și antiacide Nu a fost observată modificarea farmacocineticii celecoxibului de către ketoconazol sau antiacide. Copii și adolescenți Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.

Sarcina Studiile la animale (şobolan şi iepure) au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere, inclusiv malformaţii (vezi pct. 4.3 şi 5.3). Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta negativ sarcina. Datele provenite din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avorturi spontane după utilizarea inhibitorilor sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Nu se cunoaște riscul potențial asupra sarcinii la om, dar acesta nu poate fi exclus. Similar altor medicamente inhibitoare ale sintezei de prostaglandine, celecoxibul poate induce hipotonie uterină sau închiderea prematură a canalului arterial în cazul utilizării pe parcursul ultimului trimestru de sarcină. În timpul celui de-al doilea sau al treilea trimestru de sarcină, AINS inclusiv celecoxib, pot provoca disfuncţie renală fetală care poate avea ca rezultat reducerea volumului lichidului amniotic sau în cazuri severe, oligohidramnios. Astfel de efecte pot apărea la scurt timp după inițierea tratamentului și sunt de obicei reversibile la întreruperea tratamentului. Tratamentul cu celecoxib este contraindicat în timpul sarcinii şi la femei aflate în perioada fertilă (vezi pct. 4.3 și 4.4). Dacă femeia rămâne gravidă în timpul tratamentului cu celecoxib, acesta trebuie întrerupt. Alăptarea Celecoxibul este excretat în laptele femelelor de şobolan în concentraţii similare cu cele plasmatice. Administrarea celecoxibului la un număr limitat de femei care alăptau a demonstrat trecerea unor cantități foarte mici de celecoxib în laptele matern. Femeile cărora li se administrează celecoxib nu trebuie să alăpteze. Fertilitatea Pe baza mecanismului de acțiune, administrarea AINS, inclusiv a celecoxibului, poate întârzia sau preveni ruperea foliculilor ovarieni, asociată cu infertilitate reversibilă la unele femei.