RCP · CEFOTAX 500 mg

Doza totală zilnică, calea de administrare şi frecvenţa administrărilor trebuie determinate în funcţie de severitatea infecţiei, sensibilitatea microorganismului care a produs infecţia şi statusul pacientului. Durata tratamentului depinde de răspunsul la terapie. Similar tuturor antibioticelor, administrarea cefotaximei trebuie continuată cel puţin 48-72 ore după ce pacientul devine afebril sau există dovezi ale eradicării bacteriene.

Adulţi şi adolescenţi Doza uzuală este de 1 g la intervale de 12 ore. În cazuri mai severe, doza poate fi crescută până la 2 g la intervale de 12 ore. Pentru doze zilnice mai mari, intervalul dintre administrări trebuie micşorat la 6- 8 ore.

În infecţiile grave care pun viaţa în pericol, pot fi administrate doze până la 12 g pe zi, fractionat în 3-4 prize.

Pentru prevenirea infecţiilor chirurgicale se administrează o singură doză de 1 g intramuscular sau intravenos, administrată cu 30-90 minute înaintea intervenţiei chirurgicale. La adulţi doza zilnică maximă nu trebuie să depaşească 12 g.

Nou-născuţi Nou-născuţi până la o săptămână: 50 mg/kg intravenos la intervale de 12 ore. Nou-născuţi între 1 şi 4 săptămâni: 50 mg/kg intravenos la intervale de 8 ore.

Copii cu vârsta între 1 lună şi 12 ani (cu greutatea sub 50 kg) Doza uzuală este de 50-100 mg/kg şi zi, intramuscular sau intravenos, fracţionat la intervale de 6 ore. În infecţiile grave se pot administra până la 180 mg/kg şi zi. La copii doza zilnică maximă este de 200 mg/kg şi zi.

Prematuri Doza zilnică nu trebuie să depăşească 50 mg/kg.

Insuficienţă renală Doza trebuie adaptată numai în caz de insuficienţă renală severă. La pacienţii cu clearance-ul creatininei sub 5 ml/min se administrează jumătate din doza uzuală, fără a modifica frecvenţa de administrare.

Insuficienţă hepatică Nu este necesară modificarea dozelor.

Mod de administrare Cefotaxima se administrează intravenos in bolus sau în perfuzie şi intramuscular profund, după reconstituire conform instrucţiunilor prezentate la pct. 6.6.

Asocierea cefalosporinelor cu antibiotice aminoglicozidice sau diuretice cu acţiune intensă (furosemid) creşte riscul nefrotoxicităţii. Administrarea concomitentă de probenecid întârzie excreţia renală a cefotaximei, astfel încât concentraţia plasmatică de cefotaximă creşte. Eficacitatea contraceptivelor orale poate fi scăzută de administrarea concomitentă a cefotaximei. De aceea, în timpul terapiei cu Cefotax trebuie utilizate măsuri contraceptive suplimentare. Cefotaxima nu trebuie asociată cu antibiotice bacteriostatice (tetracicline, eritromicină şi clormafenicol) deoarece este posibil un efect antagonist. Cefotaxima poate modifica rezultatele dozării glucozei în urină în cazul metodelor care utilizează substanţe reducătoare. Cefalosporinele, inclusiv cefotaxima, pot pozitiva testul Coombs. S-a raportat că cefotaxima produce false creşteri ale valorilor plasmatice ale teofilinei măsurate prin HPLC.

Sarcina: Cu toate că studiile la animale nu au evidenţiat efecte malformative sau fetotoxice, siguranţa privind administrarea cefotaximei la om, în timpul sarcinii, nu a fost stabilită. Ca urmare, utilizarea cefotaximei în timpul sarcinii, în special în primul trimestru, este indicată numai dacă beneficiul terapeutic depăşeşte riscul potenţial pentru făt. Alăptarea: Cefotaxima se excretă în cantităţi mici în laptele matern, prin urmare se recomandă prudenţă în cazul administrării sale la femeile care alăptează. Alăptarea este, de obicei, posibilă în cazul administrării acestui antibiotic, dar numai sub o atentă monitorizare a sugarului. În cazul apariţiei diareei, candidozei sau a erupţiilor cutanate la sugari, se recomandă întreruperea alăptării.