RCP · CANDESARTAN HCT SWYSSI 16 mg/12,5 mg

Doze Doza recomandată de Candesartan HCT Swyssi este de un comprimat, o dată pe zi.

Se recomandă stabilirea treptată a dozelor pentru fiecare substanţă activă în parte (candesartan cilexetil şi hidroclorotiazidă). Atunci când este adecvat din punct de vedere clinic poate fi luată în considerare trecerea de la monoterapie la administrarea Candesartan HCT Swyssi. Se recomandă stabilirea treptată a dozei de candesartan cilexetil atunci când se face trecerea de la monoterapia cu hidroclorotiazidă. Candesartan HCT Swyssi poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapia cu candesartan cilexetil, monoterapia cu hidroclorotiazidă sau monoterapia cu Candesartan HCT Swyssi care conţine substanţele active la cele mai mici doze.

Efectul antihipertensiv se obţine de cele mai multe ori în decurs de 4 săptămâni de la începerea tratamentului.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici.

Pacienţi cu depleţie volemică Se recomandă stabilirea treptată a dozei de candesartan cilexetil la pacienţii cu risc de hipotensiune arterială, cum sunt pacienţii cu suspiciune de depleţie volemică (pentru aceşti pacienţi, se poate lua în considerare o doză iniţială de 4 mg candesartan cilexetil).

Pacienţi cu insuficienţă renală La această grupă de pacienţi este de preferat administrarea diureticelor de ansă în locul tiazidelor. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance creatinină ≥ 30 ml/min/1,73 m² suprafaţă corporală) se recomandă ca doza de candesartan cilexetil să fie crescută gradat, înainte de trecerea la Candesartan HCT Swyssi (la aceşti pacienţi se recomandă o doză iniţială de 4 mg candesartan cilexetil). Candesartan HCT Swyssi este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min/1,73 m² suprafaţă corporală) (vezi pct. 4.3).

Pacienţi cu insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată se recomandă ca doza de candesartan cilexetil să fie crescută gradat, anterior trecerii la administrarea Candesartan HCT Swyssi (doza iniţială recomandată la aceşti pacienţi este de 4 mg candesartan cilexetil). Candesartan HCT Swyssi este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi/sau colestază (vezi pct. 4.3).

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Candesartan HCT Swyssi nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi. Nu sunt disponibile date cu privire la utilizarea la această grupă de pacienţi.

Mod de administrare Administrare orală Candesartan HCT Swyssi poate fi administrat cu sau fără alimente. Biodisponibilitatea candesartanului nu este influenţată de alimente. Nu există interacţiuni semnificative clinic între hidroclorotiazidă şi alimente.

Substanțele care au fost investigate în studiile clinice farmacocinetice includ warfarina, digoxina, contraceptivele orale (de ex. Etinilestradiol/levonorgestrel), glibenclamidă și nifedipină. În aceste studii nu au fost observate interacțiuni farmacocinetice semnificative clinic. Efectul hipokaliemic al hidroclorotiazidei este probabil potenţat de alte medicamente care au capacitatea de a cauza pierderi de potasiu şi hipokaliemie (de exemplu, alte diuretice care duc la creşterea excreţiei de potasiu, laxative, amfotericină, carbenoxolonă, penicilină G sodică, derivaţi de acid salicilic, steroizi, ACTH). Administrarea concomitentă de Candesartan HCT Swyssi cu diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu, substituenţi de sare sau alte medicamente care pot creşte potasemia (de exemplu heparină sodică) poate duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale potasiului. Se recomandă monitorizarea regulată a potasemiei (vezi pct. 4.4). Hipokaliemia indusă de diuretice şi hipomagnezemia reprezintă factori catalizatori pentru posibilele efecte cardio-toxice ale glicozidelor digitalice şi medicamentelor antiaritmice. Se recomandă monitorizarea regulată a potasemiei atunci când Candesartan HCT Swyssi este administrat concomitent cu astfel de medicamente, precum şi cu următoarele medicamente care pot induce torsada vârfurilor: • Antiaritmice clasa Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă) • Antiaritmice clasa III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă) • Unele antipsihotice (de exemplu tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperiodol) • Altele (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină iv, halofantrin, ketanserin, mizolastin, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină, vincamină iv) S-a raportat o creştere reversibilă a concentraţiei plasmatice de litiu şi a toxicităţii sale în cazul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) sau hidroclorotiazidă. Un efect similar poate avea loc şi în cazul antagoniştilor de angiotensină II. Utilizarea candesartanului şi hidroclorotiazidei concomitent cu litiu nu este recomandată. În cazul în care administrarea combinaţiei se dovedeşte a fi necesară, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice de litiu. Atunci când antagoniştii de angiotensină II sunt administraţi împreună cu substanţe antiinflamatoare non- steroidiene AINS [adică inhibitori selectivi COX-2, acid acetilsalicilic (> 3 g/zi) şi substanţe antiinflamatoare non-steroidiene non-selective], acest lucru poate determina reducerea efectului antihipertensiv. Ca şi în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, administrarea concomitentă de antagonişti de angiotensină II şi substanţe antiinflamatoare non-steroidiene poate duce la un risc crescut de deteriorare a funcţiei renale, incluzând posibilă insuficienţă renală acută şi o creştere a potasemiei, în special la pacienţii cu disfuncţie renală pre-existentă. Administrarea concomitentă trebuie să se efectueze cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie să se ia în considerare monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului asociat şi ulterior la intervale regulate. Efectul diuretic, natriuretic şi antihipertensiv al hidroclorotiazidei este atenuat de substanţele antiinflamatoare non-steroidiene. Absorbţia hidroclorotiazidei este redusă de colestipol şi colestiramină. Efectul relaxantelor musculare non-depolarizante (de exemplu, tubocurarină) poate fi crescut de hidroclorotiazidă. Diureticele tiazidice pot creşte calcemia ca urmare a excreţiei renale reduse. În cazul în care trebuie prescrise suplimente de calciu sau vitamina D, trebuie monitorizată calcemia, iar doza trebuie să fie ajustată corespunzător. Efectul hiperglicemic al beta-blocantelor şi diazoxidei poate fi crescut de către tiazide. Substanţele anticolinergice (de exemplu, atropina, biperida) pot creşte biodisponibilitatea diureticelor tiazidice, prin reducerea motilităţii gastro-intestinale şi a frecvenţei de golire gastrică. Tiazidele pot creşte riscul de reacţii adverse la amantadină. Tiazidele pot reduce excreţia renală a medicamentelor citotoxice (de exemplu, ciclofosfamidă, metotrexat) crescând astfel efectul mielosupresor al acestora. Hipotensiunea arterială ortostatică poate fi agravată prin utilizarea concomitentă de alcool etilic, barbiturice sau anestezice. Tratamentul cu diuretice tiazidice poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei medicamentelor antidiabetice, incluzând insulina. Metformina trebuie utilizată cu precauţie din cauza riscului de acidoză lactică, indusă de posibila insuficienţă renală funcţională legată de administrarea de hidroclorotiazidă. Hidroclorotiazida poate determina un răspuns arterial descrescător la aminele vasopresoare (de exemplu, adrenalină), însă nu suficient pentru a exclude un efect hipertensiv. Hidroclorotiazida poate creşte riscul de insuficienţă renală acută, în special în cazul administrării concomitente de doze mari de substanţe de contrast care conţin iod. Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate crește riscul de hiperuricemie și complicații diferite de gută. Tratamentul concomitent cu baclofen, amifostin, antidepresive triciclice sau neuroleptice pot duce la pronunțarea efectului antihipertensiv și poate induce hipotensiune arterială. Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului, este asociată cu frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi funcţia renală afectată (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).

Sarcina Antagoniştii receptorilor pentru angiotensina II (ARAII): Utilizarea ARAII nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARAII este contraindicată în timpul trimestrului al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenitate după expunerea la inhibitori ai ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu sunt concludente; cu toate acestea, un risc scăzut nu poate fi exclus. În timp ce nu există date epidemiologice controlate privind riscul utilizării antagoniştilor receptorilor de angiotensină II (ARAII), poate exista risc similar la această clasă de medicamente. În afară de cazul în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II este considerată esenţială, pacientele care planifică să rămână gravide trebuie trecute la un tratament antihipertensiv alternativ, cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Când sarcina este diagnosticată, tratamentul cu ARAII trebuie întrerupt imediat şi, dacă este posibil, trebuie început un tratament alternativ. Expunerea la tratamentul cu ARAII în timpul trimestrului al doilea şi al treilea de sarcină determină fetotoxicitate la om (funcţie renală redusă, oligohidramnios, retard de osificare a craniului) şi toxicitate neo-natală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi şi pct. 5.3). Este cunoscut faptul că expunerea la tratamentul cu ARAII în timpul celui de al doilea și al treilea trimestru de sarcină induce fetotoxititate umană (scăderea funcției renale, oligohidramnioză, întîrziere de creștere a craniului) și toxicitate neonatală (insuficiență renală, hipotensiune arterială, hiperkalemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la ARAII apare din timpul trimestrului al doilea de sarcină, se recomandă examinarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Copiii ale căror mame au utilizat ARAII trebuie urmăriţi cu atenţie pentru hipotensiune arterială (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4). Hidroclorotiazidă Există o experienţă limitată privind administrarea de hidroclorotiazidă în timpul sarcinii, în special în primul trimestru. Studiile la animale nu sunt suficiente. Hidroclorotiazida traversează placenta. Pe baza mecanismului farmacologic de acţiune al hidroclorotiazidei, administrarea acesteia în timpul celui de-al doilea şi al treilea trimestru poate compromite perfuzarea feto-placentală şi poate cauza efecte fetale şi neonatale cum sunt icterul, perturbarea echilibrului electrolitic şi trombocitopenia. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratamentul edemelor gestaţionale, hipertensiunii arteriale din timpul sarcinii sau preeclampsiei, deoarece induce risc de scădere a volumului plasmatic şi de hipoperfuzie placentară, fără a avea un efect benefic asupra evoluţiei bolii. Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la gravide, cu excepţia cazurilor rare în care nu poate fi utilizat alt tratament. Alăptare Antagoniştii receptorilor pentru angiotensina II (ARAII): Deoarece nu există informaţii cu privire la utilizarea candesartanului în timpul alăptării, nu se recomandă administrarea Candesartan HCT Swyssi, fiind de preferat un tratament cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizare în timpul alăptării, în special în cazul alăptării nou-născuţilor sau prematurilor. Hidroclorotiazidă Hidroclorotiazida este eliminată în laptele uman în cantităţi mici. Tiazidele administrate în doze mari intensifică diureza şi inhibă producerea de lapte. Nu se recomandă administrarea Candesartan HCT Swyssi în timpul alăptării. Fertilitate Nu sunt disponibile date privind efectele potențiale ale substanțelor active candesartan cilexetil / hidroclorotiazidă asupra fertilității umane.