RCP · BLOXAZOC 25 mg

Doze

Bloxazoc comprimate cu eliberare prelungită se administrează o dată pe zi, preferabil dimineaţa. Comprimatele cu eliberare prelungită de 25 mg pot fi divizate în doze egale. Comprimatele cu eliberare prelungită de 50 mg, 100 mg și 200 mg pot fi rupte pentru a fi înghiţite uşor, şi nu pentru a fi divizate în doze egale.

Comprimatele de Bloxazoc (sau jumătățile de comprimat) nu trebuie mestecate sau zdrobite. Comprimatele trebuie luate cu cel puţin jumătate de pahar de lichid.

Ingestia concomitentă de alimente nu influenţează biodisponibilitatea medicamentului.

Dozele trebuie adaptate individual pentru a evita bradicardia. Recomandările privind administrarea medicamentului sunt următoarele:

Hipertensiune arterială:

Metoprolol succinat 47,5-95 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 50-100 mg), o dată pe zi. La pacienţii care nu răspund la 95 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 100 mg), doza poate fi asociată cu alte antihipertensive, de preferat diuretice şi blocante ale canalelor de calciu de tip dihidropiridinic, sau poate fi crescută la 190 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 200 mg) o dată pe zi.

Angină pectorală:

Metoprolol succinat 95-190 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 100-200 mg), o dată pe zi. La nevoie, se pot asocia nitraţi.

Aritmii cardiace:

Metoprolol succinat 95-190 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 100-200 mg), o dată pe zi.

Tulburări funcţionale cardiace cu palpitaţii:

Metoprolol succinat 95 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 100 mg), o dată pe zi. La nevoie, doza poate fi crescută la 190 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 200 mg), o dată pe zi.

Tratament profilactic după infarct miocardic:

Se administrează metoprolol succinat 190 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 200 mg), o dată pe zi, ca doză de întreţinere.

Profilaxia migrenei:

Metoprolol succinat 95-190 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 100-200 mg), o dată pe zi.

Tratament suplimentar celui cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, diuretice şi posibil digitalice, în insuficienţa cardiacă stabilă:

Pacienţii trebuie să prezinte insuficienţă cardiacă cronică stabilă, fără decompensare acută în ultimele 6 săptămâni şi un tratament de bază fără modificări majore în ultimele 2 săptămâni.

Tratamentul insuficienţei cardiace cu beta-blocante poate determina uneori o exacerbare temporară a simptomelor. În anumite cazuri este posibilă continuarea terapiei sau reducerea dozei, iar în alte cazuri poate fi necesară întreruperea tratamentului. Iniţierea tratamentului cu Bloxazoc la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (NYHA IV) trebuie făcută doar de medici specializaţi în tratamentul insuficienţei cardiace (vezi pct. 4.4).

Doze la pacienţii cu insuficienţă cardiacă stabilă, clasă funcţională II:

Doza iniţială recomandată pentru primele două săptămâni este de metoprolol succinat 23,75 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 25 mg), o dată pe zi.

După două săptămâni, doza poate fi crescută la 47,5 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 50 mg) o dată pe zi, iar după aceea poate fi dublată la fiecare două săptămâni. Doza uzuală pentru tratamentul de lungă durată este de 190 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 200 mg), o dată pe zi.

Doze la pacienţii cu insuficienţă cardiacă stabilă, clasele funcţionale III-IV:

Doza iniţială recomandată este 11,88 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 12,5 mg) (jumătate din comprimatul de metoprolol succinat 23,75 mg/metoprolol tartrat 25 mg), administrată o dată pe zi. Doza trebuie să fie individualizată, iar pacientul monitorizat cu atenţie în timpul creşterii dozei, deoarece simptomele insuficienţei cardiace se pot agrava la unii pacienţi. După 1-2 săptămâni, doza poate fi crescută la 23,75 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 25 mg), o dată pe zi. Apoi, după încă două săptămâni, doza poate fi crescută la 47,5 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 50 mg), o dată pe zi. La pacienţii care tolerează o doză mai mare, aceasta poate fi dublată la fiecare două săptămâni, până la o doză maximă de 190 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 200 mg) pe zi.

În caz de hipotensiune arterială şi/sau bradicardie, poate fi necesară reducerea medicaţiei concomitente sau a dozei de Bloxazoc. Hipotensiunea arterială iniţială nu înseamnă neapărat că doza de Bloxazoc nu poate fi tolerată în tratament cronic, dar doza nu trebuie crescută până la stabilizarea situaţiei, putând fi necesar, printre altele, controlul atent al funcţiei renale.

Insuficienţă renală

Eliminarea substanţei nu este afectată semnificativ de disfuncţiile renale şi prin urmare nu este necesară ajustarea dozei în cazul insuficienţei renale.

Insuficienţă hepatică

De obicei, Bloxazoc se administrează în aceeaşi doză, atât pacienţilor care au ciroză hepatică, cât şi celor cu funcţie hepatică normală. Numai atunci când există semne de insuficienţă hepatică severă (de exemplu pacienţii cu operaţie de şunt), trebuie avută în vedere reducerea dozei.

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei.

Copii şi adolescenţi

Eficacitatea şi siguranţa utilizării la copii şi adolescenţi pentru alte indicaţii decât hipertensiunea arterială nu au fost încă determinate. Nu există date disponibile.

La copiii hipertensivi cu vârstă ≥ 6 ani, doza iniţială recomandată este de 0,48 mg/kg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 0,5 mg/kg), o dată pe zi. Doza finală, calculată în miligrame trebuie să fie cât mai apropiată de doza calculată în mg/kg greutate corporală. La pacienţii care nu răspund la metoprolol succinat 0,48 mg/kg greutate corporală, doza poate fi crescută până la 0,95 mg/kg greutate corporală metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 1,0 mg/kg), fără a depăși 47,5 mg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 50 mg). La pacienţii care nu răspund la 0,95 mg/kg greutate corporală metoprolol succinat, doza poate fi crescută până la o doză maximă de 1,9 mg/kg metoprolol succinat (echivalent cu metoprolol tartrat 2,0 mg/kg). Dozele de metoprolol succinat de peste 190 mg (echivalent cu metoprolol tartrat 200 mg), administrate o dată pe zi, nu au fost studiate la copii şi adolescenţi.

Eficacitatea şi siguranţa utilizării la copiii cu vârsta sub 6 ani nu au fost studiate. Prin urmare, metoprololul succinat nu este recomandat la această grupă de vârstă.

Metoprololul este un substrat al CYP2D6. Medicamentele care inhibă CYP2D6 pot avea un efect asupra concentraţiei plasmatice a metoprololului. Exemple de medicamente care inhibă CYP2D6 sunt: quinidina, terbinafina, paroxetina, fluoxetina, sertralina, celecoxib, propafenona şi difenhidramina. La inițierea tratamentului cu aceste medicamente, trebuie redusă doza de Bloxazoc. Trebuie evitată asocierea următoarelor medicamente cu Bloxazoc: Derivate de acid barbituric: Barbituricele (date obținute pentru pentobarbital) induc metabolizarea metoprololului prin inducţie enzimatică. Propafenonă: Atunci când s-a administrat propafenonă la patru pacienţi sub tratament cu metoprolol, s- a constatat creşterea de 2-5 ori a concentraţiei plasmatice de metoprolol, iar doi pacienţi au avut reacţii adverse tipice metoprololului. Interacţiunea a fost confirmată la opt voluntari sănătoşi. Această interacţiune se explică probabil prin faptul că propafenona, într-un mod asemănător chinidinei, inhibă metabolizarea metoprololului de către citocromul P450 2D6. Asocierea este probabil dificil de realizat, ţinând cont că propafenona are şi proprietăţi beta-blocante. Verapamil: În asociere cu medicamente beta-blocante (descrise pentru atenolol, propranolol şi pindolol), verapamilul poate determina bradicardie şi scăderea tensiunii arteriale. Verapamilul şi beta-blocantele au efecte inhibitorii aditive asupra conducerii AV şi a funcţiei nodului sinusal. Următoarele asocieri cu Bloxazoc pot necesita modificarea dozelor de medicament: Amiodaronă: O raportare de caz sugerează că pacienţii trataţi cu amiodaronă concomitent cu metoprolol pot dezvolta bradicardie sinusală pronunţată. Amiodarona are un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare extrem de lung (în jur de 50 zile), ceea ce înseamnă că interacţiunile se pot produce mult timp după întreruperea administrării medicamentului. Antiaritmice, clasa I: Antiaritmicele din clasa I şi beta-blocantele au efecte aditive inotrop negative, care pot duce la reacții adverse hemodinamice grave la pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă. Asocierea trebuie evitată şi în sindromul de sinus bolnav şi în conducerea AV patologică. Interacţiunea este cel mai bine documentată pentru disopiramidă. Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene/antireumatice: S-a demonstrat că AINS contracarează efectul antihipertensiv al medicamentelor beta-blocante. Iniţial s-a studiat indometacinul. Această interacţiune probabil nu are loc în cazul sulindacului. S-a făcut un studiu privind interacţiunea negativă cu diclofenac. Glicozidele digitale: în asociere cu β-blocantele, acestea pot crește timpul de conducere atrioventriculară și pot induce bradicardie. Difenhidramina: Difenhidramina reduce (de 2,5 ori) transformarea metoprololului în alfa- hidroximetoprolol pe calea CYP 2D6 la persoanele cu hidroxilare rapidă. Efectul metoprololului este crescut. Diltiazem: Diltiazemul şi beta-blocantele au efecte inhibitorii aditive asupra conducerii AV şi funcţiei nodului sinusal. În timpul tratamentului asociat cu diltiazem s-a observat (raportări de cazuri) apariţia unei bradicardii pronunţate. Epinefrină: Există aproximativ 10 raportări privind pacienţi trataţi cu beta-blocante neselective (incluzând pindolol şi propranolol) care au dezvoltat hipertensiune arterială pronunţată şi bradicardie după administrarea de epinefrină (adrenalină). Aceste observaţii clinice au fost confirmate de studii pe voluntari sănătoşi. S-a sugerat de asemenea, că adrenalina din anestezicele locale poate determina aceste reacţii când se administrează intravascular. Se presupune că riscul este mai mic în cazul beta-blocantelor cardioselective. Fenilpropanolamină: Fenilpropanolamina (norefedrina) administrată în doze unice de 50 mg la voluntari sănătoşi, poate creşte tensiunea arterială diastolică până la valori patologice. Propranololul contracarează în general, creşterea tensiunii arteriale induse de fenilpropanolamină. Cu toate acestea, beta-blocantele pot determina reacţii de hipertensiune arterială paradoxală la pacienţii care iau doze mari de fenilpropanolamină. Au fost descrise în două cazuri crize hipertensive în timpul tratamentului cu fenilpropanolamină în monoterapie. Chinidină: Chinidina inhibă metabolizarea metoprololului la aşa-numiţii hidroxilatori rapizi (peste 90% în Suedia), având ca rezultat concentraţii plasmatice mult crescute şi beta-blocare marcată. O interacţiune corespunzătoare se poate petrece şi cu alte beta-blocante metabolizate de aceeaşi enzimă (citocromul P450 2D6). Clonidină: Hipertensiunea arterială de rebound la întreruperea bruscă a clonidinei poate fi potenţată de beta-blocante. În cazul în care tratamentul concomitent cu clonidină trebuie întrerupt, medicaţia beta- blocantă trebuie oprită cu câteva zile înainte de clonidină. Rifampicină: Rifampicina poate induce metabolizarea metoprololului, ceea ce duce la reducerea concentraţiilor plasmatice de metoprolol. Este necesară instituirea unei supravegheri atente în cazul administrării concomitente cu alte beta- blocante (de exemplu picături oftalmice), sau inhibitori de aminooxidază (IMAO). La pacienţii trataţi cu beta-blocante, anestezicele inhalatorii produc creşterea efectului cardiodepresiv. Este posibil să fie necesară modificarea dozelor de antidiabetice orale la pacienţii care primesc tratament cu beta-blocante. Concentraţia plasmatică de metoprolol poate creşte atunci când se administrează simultan cimetidină sau hidralazină.

Sarcina Bloxazoc nu trebuie administrat în cursul sarcinii şi al alăptării decât dacă se consideră că este absolut necesar. În general, beta-blocantele reduc perfuzia placentară, care a fost asociată cu întârziere a creșterii, deces intrauterin, avort și naștere prematură. Prin urmare, se recomandă monitorizarea materno-fetală corespunzătoare la femeile gravide tratate cu metoprolol. Beta-blocantele pot determina bradicardie la fetus, nou-născut şi sugarul alăptat. Trebuie ţinut cont de acest lucru în situaţiile în care aceste medicamente se prescriu în ultimul trimestru de sarcină şi în cursul naşterii. Tratamentul cu Bloxazoc trebuie redus treptat cu 48-72 ore înaintea naşterii. Dacă acest lucru nu este posibil, nou-născutul ar trebui monitorizat 48-72 de ore postpartum pentru semne și simptome specifice beta-blocantelor (complicaţii cardiace şi pulmonare). Alăptarea Metoprololul este concentrat în laptele matern într-o cantitate de aproximativ trei ori mai mare decât cantitatea din plasma mamei. La doze terapeutice, riscul de a exercita efecte asupra sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, sugarul ar trebui monitorizat privind semnele specifice efectelor beta- blocantelor. Fertilitatea Nu există date privind fertilitatea.