RCP · BLEOMICINA ACCORD 15000UI

Atenţionare

Dozele pentru toate indicaţiile terapeutice sunt exprimate în UI şi nu în mg. În unele protocoale spitaliceşti este posibil să se utilizeze “mg” în loc de Unităţi (U sau UI). Această valoare în mg se referă la activitatea pe miligram şi nu la cantitatea de masă uscată exprimată în mg, dat fiind că aceste două unităţi de măsură reflectă valori diferite.

Se recomandă a se lăsa deoparte această exprimare în mg şi a se utiliza dozele în Unităţi Internaţionale (UI), aşa cum este descris în acest RCP pentru indicaţiile terapeutice relevante.

A se reţine că 1 mg de substanţă uscată este echivalent cu cel puțin 1500 UI. Totuşi, se recomandă cu insistenţă să nu se utilizeze această conversie, deoarece aceasta poate avea drept consecinţă supradozajul, din cauza diferenţelor dintre activitatea pe miligram şi cantitatea de masă uscată exprimată în mg. Ca urmare, acest medicament trebuie prescris numai în unităţi internaţionale (UI).

Bleomicina trebuie utilizată numai sub stricta supraveghere a unui medic specializat în folosirea medicamentelor citotoxice, de preferinţă într-un spital cu experienţă în administrarea unor astfel de tratamente.

Bleomicina poate fi administrată intravenos, intramuscular, intrapleural, intraperitoneal, intraarterial sau subcutanat. Ocazional pot fi indicate injecţii locale direct în tumoră.

Doze

Adulți

1) Carcinom spinocelular

Se administrează 10-15 x 10³ UI/m² de suprafață corporală în injecţie intramusculară sau intravenoasă, o dată sau de două ori pe săptămână, la interval de 3-4 săptămâni, până la o doză cumulativă totală de360 x 10³ UI.

Se administrează în perfuzie intravenoasă 10-15 x 10³ UI/m² pe zi, timp de 6-24 ore în 4 până la 7 zile consecutive, la interval de 3-4 săptămâni.

2) Limfoame maligne Hodgkin și non-Hodgkin

Atunci când medicamentul este utilizat în monoterapie, doza recomandată este de 5-15 x 10³ UI/m² suprafață corporală o dată sau de două ori pe săptămână, până la o doză totală de 225 x 10³ UI. Din cauza riscului crescut de reacţii anafilactoide la pacienţii cu limfom, tratamentul trebuie început cu doze mai mici (de exemplu 2 x 10³ UI) pentru primele două administrări. Dacă nu apar reacţii acute în primele 4 ore, timp în care pacientul este ţinut sub observaţie, se poate urma schema uzuală de administrare.

3) Carcinom testicular

Se administrează în injecţie intramusculară sau intravenoasă 10-15 x 10³ UI/m² suprafață corporală o dată sau de două ori pe săptămână, la interval de 3-4 săptămâni, până la o doză cumulativă de 400 x 10³ UI.

Se administrează în perfuzie intravenoasă 10-15 x 10³ UI/m² suprafață corporală pe zi, timp de 6-24 ore în 5 până la 6 zile consecutive, la interval de 3-4 săptămâni.

4) Revărsatul pleural malign

Doză unică de 60 x 10³ UI în 100 mL soluție salină fiziologică administrată intrapleural, care poate fi repetată după 2-4 săptămâni, în funcție de răspuns. Aproximativ 45% din doza de bleomicină administrată se absoarbe, ceea ce trebuie luat în considerare pentru doza cumulativă totală (aria suprafeţei corporale, funcţia renală și funcţia pulmonară).

Dezvoltarea stomatitei este ghidul cel mai util pentru determinarea toleranței individuale în raport cu 103 103doza maximă. O doză cumulativă totală de 400 x UI (corespunzând la 225 x UI / m2 suprafață corporală) nu trebuie depășită la pacienții cu vârsta sub 60 de ani, din cauza riscului crescut de toxicitate pulmonară pentru toate indicațiile. La pacienții cu limfom, doza totală nu trebuie sa fie mai 103mare de 225 x UI.

În cazurile de boală Hodgkin și tumori testiculare, ameliorarea se produce rapid și poate fi observată în decurs de două săptămâni. În cazul în care nicio îmbunătățire nu se observă până atunci, o îmbunătățire este puțin probabilă. Carcinoamele cu celule scuamoase răspund mai lent. În unele cazuri, poate dura până la trei săptămâni înainte de a se observa o ameliorare.

Pacienţi vârstnici (peste vârsta de 60 de ani)

Doza totală de bleomicină la pacienţii vârstnici trebuie redusă după cum urmează în următorul tabel:

Copii și adolescenți

Nu există suficientă experiență în ceea ce privește administrarea bleomicinei la copii și adolescenți. Până când vor fi disponibile mai multe informaţii, administrarea bleomicinei la copii şi adolescenţi trebuie realizată numai în cazuri excepţionale şi în centre speciale. Dacă administrarea este indicată ca parte a unei terapii asociate, doza este de obicei calculată în funcție de suprafața corporală și ajustată pentru a îndeplini cerințele individuale ale fiecărui pacient. Protocoale specializate trebuie consultate pentru o schemă de tratament adecvată.

Insuficienţă renală

În caz de insuficienţă renală, în special atunci când clearance-ul creatininei este < 35 ml/min, eliminarea bleomicinei se face cu întârziere. Cu toate acestea, nu există recomandări specifice privind ajustarea dozei la aceşti pacienţi, însă se recomandă ca la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (RFG 10-50 ml/min) să se administreze 75% din doza uzuală, la intervalele obișnuite, iar la pacienţii cu insuficienţă renală severă (RFG mai mică de 10 ml/min) trebuie să se administreze 50% din doza uzuală, la intervalele obișnuite, La pacienţii cu RFG mai mare de 50 ml/min nu este necesară ajustarea dozei.

Terapia asociată

Este posibil să fie necesară ajustarea dozei atunci când bleomicina se utilizează în cadrul terapiei asociate.

Doza de bleomicină trebuie redusă atunci când bleomicina se utilizează în asociere cu radioterapia, din cauza riscului crescut de leziuni ale mucoaselor.

Detalii privind schemele terapeutice pentru diverse indicaţii se găsesc în literatura de specialitate actuală.

Mod de administrare

Mod de administrare și preparare a soluției injectabile/perfuzabile (vezi, de asemenea, pct. 6.6) NB: întregul conținut al unui flacon (15000 UI) trebuie dizolvat în cantitatea corespunzătoare de solvent pentru prepararea soluției. Cantitatea de unități necesare pentru tratament este luată din această soluție.

Injecție intramusculară

Se dizolvă conținutul unui flacon în 1-5 ml soluție salină fiziologică. Din moment ce repetate injectări i.m în același loc pot provoca disconfort local, se recomandă să se schimbe locul de injectare în mod regulat. În cazul disconfortului local excesiv, poate fi adăugat la soluția injectabilă un anestezic local, de exemplu 1,5-2 ml lidocaină HCl 1%.

Injecție intravenoasă

Se dizolvă conținutul unui flacon în 5-10 ml soluție salină fiziologică și se injectează lent, pe o perioadă de 5-10 minute. Injecțiile rapide în bolus trebuie evitate, deoarece acestea conduc la concentrații plasmatice intrapulmonare ridicate, crescând riscul de afecțiuni pulmonare.

Perfuzie intravenoasă

Se dizolvă conținutul unui flacon în 200-1000 ml soluție salină fiziologică.

Injecție intra-arterială

Se dizolvă conținutul unui flacon de bleomicină în cel puțin 5 ml soluție salină fiziologică și se injectează într-o perioadă de 5-10 minute.

Perfuzie intra-arterială

Se dizolvă bleomicina în 200-1000 ml soluție salină fiziologică. Perfuzia poate fi administrată în decurs de câteva ore până la un număr de zile. Heparina poate fi adăugată pentru a preveni tromboza la locul injectării, în special în cazul în care perfuzia se administrează pe o perioadă mai lungă. Injectarea sau infuzia într-o arteră care vascularizează tumora, tinde să prezinte o eficacitate mai mare decât alte căi sistemice de administrare. Efectele toxice sunt aceleași ca și în cazul injectării intravenoase sau perfuzie.

Injecție subcutanată

Se dizolvă conținutul unui flacon în maximum 5 ml soluție salină fiziologică. Absorbția după injectarea subcutanată este întârziată și poate semăna cu o perfuzie i.v. lentă; această formă de administrare este rar utilizată. Trebuie acționat cu prudență pentru a se evita injectarea intradermică.

Injecție intratumorală

Bleomicina se dizolvă într-o soluție salină fiziologică, producând o concentrație de 1-3 X 103 UI/ ml; această soluție este apoi injectată în tumoră și în țesutul din jur.

Instilare intrapleurală

După drenarea cavității pleurale, bleomicina, dizolvată în 100 ml de soluție salină fiziologică, este instilată printr-o canulă sau cateter de drenaj. Canula sau cateterul este apoi îndepărtat. Pentru a asigura o distribuție uniformă a bleomicinei în cavitatea seroasă, poziția pacientului trebuie schimbată la interval de 5 minute timp de 20 de minute. Aproximativ 45% din bleomicină va fi absorbită; acest lucru trebuie să fie luat în considerare pentru doza totală (suprafața corporală, funcția renală, funcția pulmonară).

Administrarea perivasculară a bleomicinei nu necesită, de obicei, măsuri specifice. Dacă aveți neclarități (soluție foarte concentrată, țesut sclerotic, etc.) perfuzia poate fi realizată cu o soluție salină fiziologică.

Chimioterapie combinată În cazul în care bleomicina este utilizată ca parte a chimioterapiei combinate, toxicitatea sa trebuie să fie luată în considerare pentru selectarea și dozarea altor agenți cu un spectru de toxicitate similar. Un risc crescut de toxicitate pulmonară a fost raportat la administrarea concomitentă a altor medicamente cu toxicitate pulmonară, de exemplu, BCNU, mitomicina, ciclofosfamidă, metotrexat și gemcitabină. Toxicitatea pulmonară a bleomicinei este potențată de tratamentul asociat cu cisplatină, în special. Prin urmare, o atenție deosebită este necesară in cazul acestei asocieri. Datele din literatură indică faptul că cisplatina trebuie administrată numai după administrarea bleomicinei. La pacienții cu tumori testiculare tratați cu o combinație de bleomicină și alcaloizi din vinca, fenomene de tip Raynaud au fost raportate cu ischemie acrală, ceea ce duce la necroză a părților periferice ale corpului (degete, degetele de la picioare, vârful nasului). La pacienții care au primit o terapie asociată cu cisplatină, vinblastină și bleomicină, s-a observat o corelație pozitivă între RFG (rata de filtrare glomerulară) și funcția pulmonară. Prin urmare, bleomicina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu insuficiență renală severă. S-a demonstrate într-un alt studiu că dozele crescute de cisplatină au fost asociate cu o scădere a clearance-ului creatininei și, prin urmare, o scădere în eliminarea bleomicinei. Radioterapie Radioterapia curentă sau anterioară a toracelui reprezintă un factor important care poate creşte incidenţa şi severitatea toxicităţii pulmonare. Radioterapia curentă sau anterioară la nivelul capului sau al gâtului este un factor favorizant pentru stomatită și poate agrava stomatită angulară. Aceasta poate provoca inflamarea mucoasei faringolaringiene care determină rar răgușeală. Concentrația de oxigen Din cauza potențialului bleomicinei de a sensibiliza țesutul pulmonar, crește toxicitatea pulmonară în cazul în care bleomicina se administrează în timpul procedurilor chirurgicale care implică administrare de oxigen suplimentar. Prin urmare, concentrația de O2 inspiratorie trebuie redusă intraoperator și postoperator. Factorul de stimulare a coloniilor de granulocite (FSCG) O creștere a numărului de granulocite neutrofile și stimularea capacității de a genera radicali liberi de oxigen după administrarea de FSCG poate potența afectarea pulmonare. Digoxină Au fost raportate cazuri de reducere a efectului digoxinei ca urmare a scăderii biodisponibilităţii orale atunci când este administrată concomitent cu bleomicină. Fenitoină şi fosfofenitoină Au fost raportate cazuri de valori reduse ale concentraţiei plasmatice de fenitoină atunci când aceasta se administrează concomitent cu bleomicină. Există risc de exacerbare a convulsiilor ca urmare a reducerii absorbţiei digestive a fenitoinei de către medicamentului citostatic sau risc de creştere a toxicităţii sau de pierdere a eficacităţii medicamentului citostatic din cauza metabolizării hepatice crescute de către fenitoină. Nu se recomandă utilizarea concomitentă. Clozapină Utilizarea concomitentă de bleomicină cu clozapină trebuie evitată din cauza unui risc crescut de agranulocitoză. Antibiotice Eficacitatea bacteriostatică a gentamicinei, amikacinei și ticarciliei poate fi scăzută. Ciclosporina, tacrolimus Există riscul de limfoproliferare în urma imunosupresiei excesive. Vaccinuri vii Administrarea vaccinurilor vii poate duce la infecții grave sau care pun viața în pericol la pacienții al căror sistem imunitar este slăbit de medicamente chimioterapice, inclusiv bleomicina. Vaccinarea cu vaccinuri vii trebuie evitată la pacienții în tratament cu bleomicină. Utilizați un vaccin inactivat, în cazul în care aceasta există (poliomielită). Vaccinarea împotriva febrei galbene a determinat infecţii severe şi letale atunci când aceste vaccinuri au fost utilizate concomitent cu tratamente citostatice care produc imunosupresie. Riscul este crescut la subiecţii care sunt deja imunodeprimaţi ca urmare a afecțiunii subiacente. Această administrare concomitentă nu trebuie utilizată.

Sarcina Nu există date suficiente privind utilizarea bleomicinei la gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Rezultatele studiilor la animale şi eficacitatea farmacologică a medicamentului evidenţiază existenţa unui risc potenţial de anomalii embrionare şi fetale. Bleomicină va traversa placenta. Ca urmare, bleomicina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care este absolut necesar, în special în timpul primului trimestru de sarcină. Dacă sarcina survine în timpul tratamentului, pacienta trebuie informată cu privire la riscurile pentru făt şi trebuie monitorizată cu atenţie. Trebuie luată în considerare acordarea de consiliere genetică. Femeile aflate la vârsta fertilă/metode contraceptive pentru femei și bărbați Atât bărbaţii cât şi femeile aflaţi la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace până la șase luni după întreruperea tratamentului. Consilierea genetică este, de asemenea, recomandată pentru pacienții care doresc să aibă copii după tratament. Înainte de începerea tratamentului trebuie solicitată consiliere privind conservarea spermei, dat fiind faptul că există posibilitatea infertilităţii permanente ca urmare a tratamentului cu bleomicină. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă bleomicina sau metaboliţii săi se elimină în laptele uman. Din cauza posibilităţii de apariţie a unor efecte foarte dăunătoare asupra sugarului, alăptarea în timpul tratamentului cu bleomicină este contraindicată. Fertilitate Tratamentul cu bleomicină poate provoca infertilitate ireversibilă.