RCP · BETALOC ZOK 25 mg

Betaloc ZOK – comprimate cu eliberare prelungită se administrează o dată pe zi, preferabil dimineaţa. Comprimatele cu eliberare prelungită pot fi divizate. Comprimatele nu trebuie mestecate sau zdrobite. Comprimatele trebuie luate cu cel puţin jumătate de pahar de lichid. Ingestia concomitentă de alimente nu influenţează biodisponibilitatea medicamentului.

Dozele trebuie adaptate individual pentru a evita bradicardia.

Recomandările privind administrarea produsului sunt următoarele:

Hipertensiune arterială 50-100 mg o dată pe zi. La pacienţii care nu răspund la 100 mg, doza poate fi asociată cu alte antihipertensive, de preferat diuretice şi blocante ale canalelor de calciu de tip dihidropiridinic.

Angină pectorală 100-200 mg o dată pe zi. La nevoie, doza poate fi mărită sau se asociază nitraţi.

Ca terapie suplimentară celei cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, diuretice şi posibil digitalice, în insuficienţa cardiacă stabilă.

Pacienţii trebuie să prezinte insuficienţă cardiacă cronică stabilă, fără decompensare acută în ultimele 6 săptămâni şi un tratament de bază fără modificări majore în ultimele 2 săptămâni.

Tratamentul insuficienţei cardiace cu beta-blocante poate determina uneori o exacerbare temporară a simptomelor. În anumite cazuri este posibilă continuarea terapiei sau reducerea dozei, iar în alte cazuri poate fi necesară întreruperea tratamentului. Iniţierea tratamentului cu Betaloc ZOK la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (NYHA IV) trebuie făcută doar de medici specializaţi în tratamentul insuficienţei cardiace (vezi pct. 4.4).

Dozele la pacienţii cu insuficienţă cardiacă stabilă, clasă funcţională II Doza iniţială recomandată pentru primele două săptămâni este de 25 mg o dată pe zi. După două săptămâni, doza poate fi crescută la 50 mg o dată pe zi, iar după aceea poate fi dublată la fiecare două săptămâni. Doza uzuală pentru tratamentul pe termen lung este de 200 mg o dată pe zi.

Doze la pacienţii cu insuficienţă cardiacă stabilă, clasele funcţionale III-IV Doza iniţială recomandată este 12,5 mg (jumătate din comprimatul de 25 mg) administrată o dată pe zi. Doza trebuie să fie individualizată, iar pacientul monitorizat cu atenţie în timpul creşterii dozei, deoarece simptomele insuficienţei cardiace se pot agrava la unii pacienţi. După 1-2 săptămâni, doza poate fi crescută la 25 mg o dată pe zi. Apoi, după încă două săptămâni, doza poate fi crescută la 50 mg o dată pe zi. La pacienţii care tolerează o doză mai mare, aceasta poate fi dublată la fiecare două săptămâni, până la o doză maximă de 200 mg pe zi.

În caz de hipotensiune şi/sau bradicardie, poate fi necesară reducerea medicaţiei concomitente sau a dozei de Betaloc ZOK. Hipotensiunea iniţială nu înseamnă neapărat că doza de Betaloc ZOK nu poate fi tolerată în tratament cronic, dar doza nu trebuie crescută până la stabilizarea situaţiei, putând fi necesar, printre altele, controlul atent al funcţiei renale.

Aritmii cardiace 100-200 mg o dată pe zi. La nevoie, doza poate fi crescută.

Tratament profilactic după infarct miocardic

Se administrează 200 mg o dată pe zi ca doză de întreţinere.

Tulburări cardiace funcţionale cu aritmii 100 mg o dată pe zi. La nevoie, doza poate fi crescută.

Profilaxia migrenei 100-200 mg o dată pe zi.

Insuficienţă renală

Eliminarea substanţei nu este afectată semnificativ de disfuncţiile renale şi de aceea ajustarea dozei nu este necesară în cazul insuficienţei renale.

Insuficienţă hepatică

De obicei, Betaloc ZOK se administrează în aceeaşi doză atât pacienţilor care au ciroză hepatică, cât şi celor cu funcţie hepatică normală. Numai atunci când există semne de insuficienţă hepatică severă (de exemplu pacienţii cu operaţie de şunt), trebuie avută în vedere reducerea dozei.

Vârstnici

Ajustarea dozei nu este necesară.

Copii şi adolescenţi

La copii hipertensivi cu vârstă ≥ 6 ani, doza iniţială recomandată este de 0.5 mg/kg Betaloc ZOK (0,48 mg/kg metoprolol succinat) o dată pe zi. Doza finală administrată în miligrame trebuie să fie cea mai apropiată aproximare a din doza calculă în mg/kg. Pacienții nu răspund la 0,5 mg/kg, doza poate fi crescută la 1.0 mg/kg (0,95 mg/kg metoprolol succinat), nedepășind 50 mg (47,7 mg metoprolol succinat). La pacienții care nu răspund la 1,0 mg/kg doza poate fi crescută la o doză maximă zilnică de 2,0 mg/kg (1,9 mg/kg metoprolol succinat). Dozele de mai sus 200 mg (190 mg metoprolol succinat) odată pe zi nu au fost studiate la copii și adolescenți. Eficacitatea și siguranța utilizării la copii< 6 ani nu a fost studiată. Prin urmare Betaloc ZOK nu este recomandat la acest grup de pacienți.

Metoprololul este un CYP2D6 substrat. Medicamentele care inhibă CYP2D6 pot avea un efect asupra concentraţiei plasmatice a metoprololului. Exemple de medicamente care inhibă CYP2D6 sunt: quinidina, terbinafina, paroxetina, fluoxetina, sertralina, celecoxib, propafenona şi difendidramina. Când se iniţiază, tratamentul cu aceste medicamente ar trebui redusă doza de Betaloc ZOK. Trebuie evitată asocierea cu Betaloc ZOK a următoarelor medicamente: Derivate de acid barbituric: Barbituricele (date obținute pentru pentobarbital) induc metabolizarea metoprololului prin inducţie enzimatică. Propafenonă: Atunci când s-a administrat propafenonă la patru pacienţi sub tratament cu metoprolol, s-a constatat creşterea de 2-5 ori a concentraţiei plasmatice de metoprolol, iar doi pacienţi au avut reacţii adverse tipice metoprololului. Interacţiunea a fost confirmată la opt voluntari sănătoşi. Această interacţiune se explică probabil prin faptul că propafenona, într-un mod asemănător chinidinei, inhibă metabolizarea metoprololului de către citocromul P450 2D6. Asocierea este probabil dificil de realizat, ţinând cont că propafenona are şi proprietăţi beta-blocante. Verapamil: În asociere cu medicamente beta-blocante (descrise pentru atenolol, propranolol şi pindolol), verapamilul poate determina bradicardie şi scăderea tensiunii arteriale. Verapamilul şi beta-blocantele au efecte inhibitorii aditive asupra conducerii AV şi a funcţiei nodului sinusal. Următoarele asocieri cu Betaloc ZOK pot necesita modificarea dozelor de medicament: Amiodaronă: O raportare de caz sugerează că pacienţii trataţi cu amiodaronă concomitent cu metoprolol pot dezvolta bradicardie sinusală pronunţată. Amiodarona are un timp de înjumătăţire extrem de lung (în jur de

50 zile), ceea ce înseamnă că interacţiunile se pot produce mult timp după întreruperea administrării

medicamentului. Antiaritmice, clasa I: Antiaritmicele din clasa I şi beta-blocantele au efecte aditive inotrop negative, care pot duce la reacții adverse hemodinamice grave la pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă. Asocierea trebuie evitată şi în sindromul de sinus bolnav şi în conducerea AV patologică. Interacţiunea este cel mai bine documentată pentru disopiramidă. Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene/antireumatice: S-a demonstrat că AINS contracarează efectul antihipertensiv al medicamentelor beta-blocante. Iniţial s-a studiat indometacinul. Această interacţiune probabil nu are loc în cazul sulindacului. S-a făcut un studiu privind interacţiunea negativă cu diclofenac. Diphenhydramina: Diphenhydramina reduce (de 2,5 ori) transformarea metoprololului în alfa- hidroximetoprolol pe calea CYP 2D6 la persoanele cu hidroxilare rapidă. Efectul metoprololului este crescut. Diltiazem: Diltiazemul şi beta-blocantele au efecte inhibitorii aditive asupra conducerii AV şi funcţiei nodului sinusal. În timpul tratamentului asociat cu diltiazem s-a observat (raportări de cazuri) apariţia unei bradicardii pronunţate. Epinefrină: Există aproximativ 10 raportări privind pacienţi trataţi cu beta-blocante neselective (incluzând pindolol şi propranolol) care au dezvoltat hipertensiune pronunţată şi bradicardie după administrarea de epinefrină (adrenalină). Aceste observaţii clinice au fost confirmate de studii pe voluntari sănătoşi. S-a sugerat de asemenea, că adrenalina din anestezicele locale poate determina aceste reacţii când se administrează intravascular. Se presupune că riscul este mai mic în cazul beta-blocantelor cardioselective. Fenilpropanolamină: Fenilpropanolamina (norefedrina) administrată în doze unice de 50 mg la voluntari sănătoşi, poate creşte tensiunea arterială diastolică până la valori patologice. Propranololul contracarează în general, creşterea tensiunii arteriale induse de fenilpropanolamină. Totuşi, beta-blocantele pot determina reacţii de hipertensiune paradoxală la pacienţii care iau doze mari de fenilpropanolamină. Au fost descrise în două cazuri crize hipertensive în timpul tratamentului numai cu fenilpropanolamină. Chinidină: Chinidina inhibă metabolizarea metoprololului la aşa-numiţii hidroxilatori rapizi (peste 90% în Suedia), având ca rezultat concentraţii plasmatice mult crescute şi beta-blocare marcată. O interacţiune corespunzătoare se poate petrece şi cu alte beta-blocante metabolizate de aceeaşi enzimă (citocromul P450 2D6). Clonidină: Hipertensiunea de rebound la întreruperea bruscă a clonidinei poate fi potenţată de beta-blocante. În cazul în care tratamentul concomitent cu clonidină trebuie întrerupt, medicaţia beta-blocantă trebuie oprită cu câteva zile înainte de clonidină. Rifampicină: Rifampicina poate induce metabolizarea metoprololului, ceea ce duce la reducerea concentraţiilor plasmatice de metoprolol. Este necesară instituirea unei supravegheri atente în cazul administrării concomitente cu alte beta-blocante (de exemplu picături oftalmice), sau inhibitori de aminooxidază (IMAO). La pacienţii trataţi cu beta- blocante, anestezicele inhalatorii produc creşterea efectului cardiodepresiv. Este posibil să fie necesară modificarea dozelor de antidiabetice orale la pacienţii care primesc tratament cu beta-blocante. Concentraţia plasmatică de metoprolol poate creşte atunci când se administrează simultan cimetidina sau hidralazina.

Sarcina Betaloc ZOK nu trebuie să fie administrat în cursul sarcinii şi al alăptării decât dacă se consideră că este absolut necesar. În general, beta-blocantele reduc perfuzia placentară, care a fost asociată cu întârziere a creșterii, deces intrauterin, avort și naștere prematură. Prin urmare, se recomandă monitorizarea materno- fetală corespunzătoare la femeile gravide tratate cu metoprolol. Beta-blocantele pot determina bradicardie la fetus, nou-născut şi sugarul alăptat. Trebuie ţinut cont de acest lucru în situaţiile în care aceste medicamente se prescriu în ultimul trimestru de sarcină şi în cursul naşterii. Tratamentul cu Betaloc ZOK trebuie redus treptat cu 48-72 ore înaintea naşterii. Dacă acest lucru nu este posibil, nou-născutul ar trebui monitorizat 48-72 de ore postpartum pentru semne si simptome specifice beta-blocantelor (complicaţii cardiace şi pulmonare). Alăptarea Metoprololul este concentrat în laptele matern într-o cantitate care corespunde la aproximativ de trei ori cantitatea din plasma mamei. Metoprololul trece în laptele matern, dar la doze terapeutice riscul de a exercita efecte asupra copilului pare puţin probabil. Totuși, copilul ar trebui monitorizat privind semnele specifice beta-blocantelor.