RCP · BENMAK 2,5 mg/ml

Doze

Monoterapie în leucemia limfatică cronică

Clorhidrat de bendamustină 100 mg/m² suprafaţă corporală în zilele 1 şi 2; la interval de 4 săptămâni, de cel mult 6 ori.

Monoterapie în limfomul non-Hodgkin latent, refractar la tratamentul cu rituximab Clorhidrat de bendamustină 120 mg/m² suprafaţă corporală în zilele 1 şi 2; la interval de 3 săptămâni, de cel puțin 6 ori.

Mielom multiplu

Clorhidrat de bendamustină 120 - 150 mg/m² suprafaţă corporală în zilele 1 şi 2, în asociere cu prednison i.v. sau per os 60 mg/m² suprafaţă corporală în zilele 1 până la 4; la interval de 4 săptămâni, de cel puțin 3 ori.

Insuficienţă hepatică

Pe baza datelor farmacocinetice, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (bilirubinemie <1,2 mg/dl). La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată se recomandă reducerea dozei cu 30% (bilirubinemie 1,2 - 3,0 mg/dl).

Nu există date disponibile la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (valori ale bilirubinemiei >3,0 mg/dl) (vezi pct. 4.3).

Insuficienţă renală

Pe baza datelor farmacocinetice, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu un clearance al creatininei >10 ml/minut. Experienţa la pacienţii cu insuficienţă renală severă este limitată.

Copii şi adolescenţi

Siguranța și eficacitatea administrării clorhidratului de bendamustină la copii și adolescenți nu au fost încă stabilite. Datele actuale disponibile nu sunt suficiente pentru a face o recomandare privind dozele.

Pacienţi vârstnici

Nu există nicio dovadă că sunt necesare ajustări ale dozei la pacienţii vârstnici (vezi de asemenea pct. 5.2).

Mod de administrare

Pentru perfuzie intravenoasă cu durata de 30 - 60 minute (vezi pct. 6.6).

Perfuzia trebuie administrată sub supravegherea unui medic calificat şi cu experienţă în utilizarea medicamentelor chimioterapice.

Funcţia medulară deprimată este asociată cu creşterea toxicităţii hematologice induse de chimioterapie. Tratamentul nu trebuie inițiat dacă valorile leucocitelor şi/sau trombocitelor au scăzut la <3000/μl sau, respectiv, <75000/μl (vezi pct. 4.3).

Tratamentul trebuie oprit sau amânat în cazul în care valorile leucocitelor şi/sau trombocitelor au scăzut la <3000/μl sau, respectiv, <75000/μl. Tratamentul poate fi continuat după ce valorile leucocitelor au crescut la >4000/μl iar numărul de trombocite a ajuns la valori de >100000/μl.

Limita inferioară a valorilor normale pentru leucocite şi trombocite este atinsă după 14-20 zile, cu regenerare după 3-5 săptămâni. În timpul perioadelor fără tratament se recomandă monitorizarea strictă a hemoleucogramei (vezi pct. 4.4).

În caz de toxicitate non-hematologică, reducerea dozei trebuie să se facă în funcție de cel mai accentuat grad CTC din ciclul precedent. În caz de toxicitate gradul 3 CTC se recomandă reducerea dozei cu 50%. În caz de toxicitate de grad 4 CTC se recomandă întreruperea tratamentului.

În cazul în care la un pacient este necesară modificarea dozei, doza redusă calculată individual trebuie administrată în ziua 1 şi 2 a ciclului respectiv de tratament.

Precauții care trebuie luate înainte de manipularea medicamentului

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea și diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Nu au fost efectuate studii de interacţiune in vivo. Când clorhidratul de bendamustină este administrat în asociere cu medicamente mielosupresoare, efectul clorhidratului de bendamustină şi/sau al medicamentelor administrate concomitent asupra măduvei osoase poate fi potenţat. Toxicitatea clorhidratului de bendamustină poate fi sporită de orice tratament care reduce statusul de performanţă al pacientului sau care diminuează funcţia medulară. Asocierea clorhidratului de bendamustină cu ciclosporină sau tacrolimus poate determina imunosupresie excesivă, cu risc de limfoproliferare. Administrarea de citostatice poate reduce formarea de anticorpi care apare ca urmare a vaccinării cu virusuri vii, şi creşte riscul de infecţie, care poate duce la deces. Acest risc este crescut la persoanele care prezintă deja imunosupresie determinată de boala preexistentă. Metabolizarea bendamustinei implică izoenzima 1A2 a citocromului P450 (CYP) (vezi pct. 5.2). Prin urmare, există un potenţial de interacţiune cu inhibitori ai CYP1A2, cum sunt fluvoxamină, ciprofloxacină, aciclovir saucimetidină. Copii și adolescenți Au fost efectuate studii de interacțiune doar la adulți.

Sarcina Nu există date suficiente privind utilizarea clorhidratului de bendamustină la femeile gravide. În studiile non-clinice clorhidratul de bendamustină a avut efect embrio-/feto letal, teratogen şi genotoxic (vezi pct. 5.3). Clorhidratul de bendamustină nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care este absolut necesar. Mama trebuie informată cu privire la riscul pentru făt. Dacă tratamentul cu clorhidrat de bendamustină este absolut necesar în timpul sarcinii sau dacă apare o sarcină în timpul tratamentului, pacientele trebuie informate cu privire la riscurile pentru copilul nenăscut şi trebuie monitorizate cu atenţie. Trebuie luată în considerare posibilitatea de consiliere genetică. Fertilitatea Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace atât înainte, cât şi în timpul tratamentului cu clorhidrat de bendamustină. Bărbaţii care urmează tratament cu clorhidrat de bendamustină sunt sfătuiţi să nu conceapă un copil în timpul tratamentului şi timp de până la 6 luni după încetarea tratamentului. Înainte de iniţierea tratamentului, trebuie să se ofere sfaturi privind conservarea spermei, din cauza posibilităţii de infertilitate ireversibilă ca urmare a tratamentului cu clorhidrat de bendamustină. Alăptarea Nu se ştie dacă bendamustina trece în laptele matern, prin urmare, tratamentul cu clorhidrat de bendamustină este contraindicat în timpul alăptării (vezi pct. 4.3). Alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului cu clorhidrat de bendamustină.