RCP · ATOFAB 18 mg

Doze

Atofab poate fi administrat ca doză unică zilnică, dimineaţa. Pacienţii la care administrarea Atofab în doză unică zilnică nu determină un răspuns clinic satisfăcător (din punct de vedere al tolerabilităţii [de exemplu greaţă sau somnolenţă] sau eficacităţii), pot avea beneficiu prin administrarea dozei în două prize egale, dimineaţa şi după-amiaza târziu sau la începutul serii.

Copii și adolescenți

Doze pentru copii şi adolescenţi cu greutate corporală până la70 kg

Tratamentul cu Atofab trebuie inițiat cu o doză zilnică totală de aproximativ 0,5 mg/kg. Doza iniţială trebuie menţinută timp de minim 7 zile, înainte de a se trece la creşterea treptată a dozei, corelată cu răspunsul clinic şi tolerabilitatea. Doza de întreţinere recomandată este de aproximativ 1,2 mg/kg şi zi (depinzând de greutatea pacientului şi de concentraţiile de atomoxetină per capsulă disponibile). Nu s-a demonstrat existenţa unui beneficiu clinic suplimentar pentru doze mai mari de 1,2 mg/kg şi zi. Siguranţa administrării de doze unice mai mari de 1,8 mg/kg şi zi şi a dozelor zilnice totale peste 1,8 mg/kg nu a fost evaluată sistematic. În unele cazuri, poate fi indicată continuarea tratamentului la maturitate.

Doze pentru adolescenţi cugreutate corporală mai marede70 kg

Tratamentul cu Atofab trebuie inițiat cu o doză zilnică totală de 40 mg atomoxetină. Doza iniţială trebuie menţinută timp de minim 7 zile, înainte de a se trece la creşterea treptată a dozei, corelată cu răspunsul clinic şi tolerabilitatea. Doza de întreţinere recomandată este de 80 mg. Nu s-a demonstrat existenţa unui beneficiu clinic suplimentar pentru doze mai mari de 80 mg. Doza totală zilnică maximă recomandată este de 100 mg atomoxetină. Siguranţa administrării de doze unice mai mari de 120 mg şi a dozelor zilnice totale peste 150 mg nu a fost evaluată sistematic.

Adulți

Tratamentul cu Atofab trebuie să fie iniţiat cu o doză zilnică totală de 40 mg. Doza iniţială trebuie să fie menţinută timp de minim 7 zile, înainte de a se trece la creşterea treptată a dozei, corelată cu răspunsul clinic şi tolerabilitatea. Doza de întreţinere zilnică recomandată este de 80 până la 100 mg. Doza totală zilnică maximă recomandată este de 100 mg. Siguranţa administrării de doze unice mai mari de 120 mg şi a dozelor zilnice totale peste 150 mg nu a fost evaluată sistematic.

Informaţii suplimentare privind administrarea în siguranţă a acestui medicament:

Screening-ul pretratament:

Înainte de a se prescrie, este necesar a se parcurge antecedentele medicale şi a se face o evaluare iniţială a stării cardiovasculare a pacientului, care să includă tensiunea arterială şi frecvența cardiacă (vezi pct 4.3 şi 4.4).

Monitorizare regulată:

Statusul cardiovascular trebuie monitorizat regulat prin înregistrarea tensiunii arteriale şi a frecvenței cardiace pe o fişă de urmărire, după fiecare ajustare a dozei şi apoi cel puţin la 6 luni. Pentru pacienţii copii şi adolescenţi, este recomandată utilizarea unei fişe de urmărire. Pentru adulţi, trebuie respectate ghidurile de referinţă actuale referitoare la hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4).

Întreruperea tratamentului:

În programul de studiu nu au fost descrise simptome ale sindromului de întrerupere. În cazul unor reacţii adverse semnificative, tratamentul cu atomoxetină poate fi întrerupt brusc; altfel, tratamentul poate fi oprit treptat, de-a lungul unei perioade potrivite de timp.

Tratamentul cu Atofab nu trebuie administrat pe o perioadă nedeterminată de timp. Trebuie realizată o reevaluare a necesităţii continuării tratamentului mai mult de 1 an, în special în cazul în care pacientul a atins un răspuns stabil şi satisfăcător.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici:

Utilizarea atomoxetinei la pacienţii cu vârsta de peste 65 ani nu a fost evaluată sistematic.

Insuficienţa hepatică:

La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată (Clasa B Child-Pugh), dozele iniţiale şi cele ţintă trebuie scăzute la 50% din doza uzuală recomandată. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (Clasa C Child-Pugh), doza iniţială şi dozele ţintă trebuie scăzute la 25% din doza uzuală recomandată (vezi pct. 5.2).

Insuficienţa renală:

Pacienții cu insuficienţă renală în stadiu terminal au avut expunere sistemică la atomoxetină mai mare decât subiecţii sănătoşi (creştere cu aproximativ 65%), dar nu a existat nicio diferenţă atunci când expunerea a fost corectată pentru doza în mg/kg. Ca urmare, Atofab poate fi administrat la pacienţii cu ADHD şi cu insuficienţă renală în stadiu terminal sau cu grade mai reduse de insuficienţă renală, folosind schemele de administrare obişnuite. Atomoxetina poate exacerba hipertensiunea arterială la pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal (vezi pct. 5.2).

Aproximativ 7% dintre pacienţii aparținând rasei albe au un genotip corespunzător unei enzime CYP2D6 nefuncţionale (numiţi şi metabolizatori cu activitate enzimatică lentă prin intermediul CYP2D6). Pacienţii cu acest genotip au o expunere la atomoxetină de câteva ori mai mare, comparativ cu pacienţii cu enzime funcţionale. Ca urmare, metabolizatorii cu activitate enzimatică lentă prezintă un risc mai mare de reacţii adverse (vezi pct. 4.8 şi pct. 5.2). Pentru pacienţii cu genotip de metabolizator cu activitate enzimatică lentă cunoscut, se va lua în considerare administrarea unei doze iniţiale mai mici şi o rată mai lentă de creştere a dozelor.

Copii cu vârsta sub şase ani:

Siguranţa şi eficacitatea utilizării atomoxetinei la copii cu vârsta sub 6 ani nu au fost stabilite. Ca urmare, Atofab nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 6 ani (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Administrare orală.

Atofab poate fi administrat cu sau fără alimente.

Capsulele nu trebuie deschise, iar conținutul capsulei nu trebuie îndepărtat și utilizat în oricare alte moduri.

Efecte ale altor medicamente asupra atomoxetinei Inhibitori MAO: Atomoxetina nu trebuie administrată concomitent cu inhibitori MAO (vezi pct. 4.3). Inhibitorii CYP2D6 [ISRS selectivi (de exemplu fluoxetină, paroxetină), chinidină, terbinafină]: La pacienţii care utilizează aceste medicamente, expunerea la atomoxetină poate fi crescută de 6 până la 8 ori şi Cse max este de 3 până la 4 ori mai mare, deoarece aceasta este metabolizată prin intermediul CYP2D6. La pacienţii trataţi deja cu medicamente inhibitoare ale CYP2D6, poate fi necesară ajustarea mai lentă a dozelor şi o doză finală mai mică de atomoxetină. Dacă un inhibitor al CYP2D6 este adăugat la schema terapeutică sau este întrerupt după perioada de stabilire treptată a dozei de atomoxetină, până la doza adecvată, răspunsul clinic al pacientului şi tolerabilitatea tratamentului trebuie reevaluate, pentru a se determina dacă sunt necesare ajustări ale dozelor. Se impune precauţie în cazul administrării atomoxetinei concomitent cu inhibitori puternici ai enzimelor citocromului P450, altele faţă de CYP2D6, la pacienţii care sunt metabolizatori cu activitate enzimatică lentă prin intermediul CYP2D6, deoarece, in vivo, nu este cunoscut riscul relevant clinic al expunerii la concentrații plasmatice crescute de atomoxetină. Salbutamol (sau alţi beta2 agonişti): Atomoxetina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii trataţi cu salbutamol, administrat în doze mari prin nebulizare sau administrat sistemic (sau alţi beta2 agonişti), deoarece se poate potenţa efectul asupra sistemului cardiovascular. Există constatări contradictorii în ceea ce priveşte această interacţiune. Administrarea sistemică a salbutamolului (600 μg i.v. de-a lungul unei perioade de 2 ore) concomitent cu atomoxetină (60 mg de două ori pe zi, timp de 5 zile) a determinat creşterea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale. Acest efect a fost cel mai intens după administrarea iniţială, concomitentă de salbutamol şi atomoxetină, dar a revenit la valorile iniţiale, după 8 ore. Cu toate acestea, într-un studiu separat al sănătăţii populaţiei adulte aparținând rasei galbene ce a inclus metabolizatori cu activitate enzimatică extensivă, efectele asupra tensiunii arteriale şi frecvenţei cardiace ale unei doze standard de salbutamol (200 μg), administrată inhalator, nu au fost exacerbate de administrarea concomitentă, de scurtă durată, a atomoxetinei (80 mg de două ori pe zi, timp de 5 zile). În mod similar, după administrarea inhalatorie repetată de salbutamol (800 μg) frecvenţa cardiacă nu a prezentat modificări, atât în prezenţa cât şi în absenţa atomoxetinei. Frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială trebuie monitorizate atent, cu posibile ajustări de doze atât pentru atomoxetină cât şi pentru salbutamol (sau alt beta2 agonist), în cazul administrării concomitente a acestor medicamente atunci când apar creşteri semnificative ale frecvenţei cardiace sau ale tensiunii arteriale. Există un risc potenţial crescut de prelungire a intervalului QT când atomoxetina este administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea intervalului QT (cum sunt neuroleptice, antiaritmice clasa IA şi III, moxifloxacină, eritromicină, metadonă, meflochină, antidepresive triciclice, litiu sau cisapridă), medicamente care determină tulburări electrolitice (cum sunt diureticele tiazidice) şi medicamente care inhibă citocromul CYP2D6. Atomoxetina poate determina un risc potenţial de apariţie a convulsiilor. Este recomandată prudenţă în cazul administrării concomitente cu medicamente care sunt cunoscute că determină scăderea pragului convulsivant (cum sunt antidepresive triciclice sau ISRS, neuroleptice, fenotiazine sau butirofenone, meflochină, clorochină, bupropionă sau tramadol). (Vezi pct. 4.4). În plus, se recomandă prudenţă atunci când este întrerupt tratamentul concomitent cu benzodiazepine, din cauza convulsiilor potenţiale de întrerupere. Medicamente antihipertensive: Atomoxetina trebuie utilizată cu precauţie concomitent cu medicamente antihipertensive. Din cauza unei posibile creşteri a tensiunii arteriale, atomoxetina poate scădea eficacitatea medicamentelor antihipertensive/medicamentelor utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale. În cazul unor modificări semnificative ale tensiunii arteriale este necesară monitorizarea atentă şi ajustarea fie a dozelor de atomoxetină, fie a dozelor medicamentelor antihipertensive. Medicamente vasopresoare sau medicamente care cresc tensiunea arterială: Din cauza posibilelor creşteri ale efectelor asupra tensiunii arteriale, atomoxetina trebuie utilizată cu prudenţă concomitent cu medicamente vasopresoare sau cu medicamente care pot determina creşterea tensiunii arteriale (cum este salbutamol). În cazul unor modificări semnificative ale tensiunii arteriale este necesară monitorizarea atentă şi ajustarea fie adozelor de atomoxetină, fie a dozelor medicamentelor vasopresoare. Medicamente care influenţează farmacocinetica noradrenalinei: Medicamentele care influenţează farmacocinetica noradrenalinei trebuie utilizate cu prudenţă când sunt administrate concomitent cu atomoxetina din cauza efectelor farmacologice potenţial aditive sau sinergice. Exemplele de acest tip de medicamente includ antidepresive, cum sunt imipramina, venlafaxina şi mirtazapina sau decongestionante, cum sunt pseudoefedrina şi fenilefrina. Medicamente care influențează pH-ul gastric: Medicamentele care cresc pH-ul gastric (hidroxid de magneziu/hidroxid de aluminiu, omeprazol) nu au avut efect asupra biodisponibilităţii atomoxetinei. Medicamente care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice: In vitro, s-au efectuat studii de deplasare de pe proteinele plasmatice, cu atomoxetină şi cu alte medicamente care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, la concentraţiile terapeutice. Warfarina, acidul acetilsalicilic, fenitoina sau diazepamul nu au influențat legarea atomoxetinei de albumina umană. În mod similar, atomoxetina nu a influențat legarea acestor medicamente de albuminaumană.

Sarcina În general, studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe asupra gestației, dezvoltării embrio-fetale, parturiției sau dezvoltării post-natale (vezi pct. 5.3). Datele clinice referitoare la utilizarea atomoxetinei în timpul sarcinii sunt limitate. Aceste date sunt insuficiente pentru evidenţierea unei asocieri sau a lipsei unei astfel de asocieri între atomoxetină şi efectele adverse ce afectează sarcina şi/sau alăptarea. Atomoxetina nu trebuie utilizată în cursul sarcinii, decât dacă beneficiul potenţial pentru mamă justifică riscul potenţial la făt. Alăptarea La şobolani, atomoxetina şi/sau metaboliţii săi se excretează în lapte. La om, nu se cunoaşte dacă atomoxetina se excretează în lapte. Din cauza lipsei datelor, utilizarea atomoxetinei trebuie evitată în timpulalăptării.