RCP · ATENOLOL LPH 100 mg

Doze

Doza trebuie ajustată individual; tratamentul se începe cu cea mai mică doză inițială posibilă. Se recomandă următoarele doze:

Adulți

Hipertensiune arterială

Se administrează un comprimat pe zi. Majoritatea pacienților răspund la 100 mg pe zi, administrate oral în doză unică. Cu toate acestea, unii pacienți, vor răspunde la 50 mg pe zi, administrate în doză unică. Efectul de scădere a tensiunii arteriale se obţine după una sau două săptămâni de tratament. Pentru o scădere suplimentară a tensiunii arteriale, Atenolol LPH poate fi asociat cu alte medicamente antihipertensive. De exemplu, Atenolol LPH în asociere cu un diuretic asigură o terapie antihipertensivă eficace.

Angina pectorală

Majoritatea pacienților cu angină pectorală răspund la doza de 100 mg atenolol, administrată o dată pe zi sau 50 mg administrate de două ori pe zi, oral. Este puțin probabil ca, prin creșterea dozei, să fie obținut un efect terapeutic suplimentar.

Infarct miocardic

Pentru pacienții eligibili pentru tratament beta-blocant intravenos și care se prezintă în decurs de 12 ore de la apariția durerii toracice, atenololul trebuie administrat intravenos lent (1 mg pe minut), urmat de 50 mg atenolol, administrat oral după aproximativ 15 minute, cu condiția să nu apară reacții adverse după administrarea pe cale intravenoasă. Apoi, se mai administrează 50 mg pe cale orală, după 12 ore de la administrarea dozei intravenoase; urmată de administrarea unei doze de 100 mg după alte 12 ore, oral, o dată pe zi.

Dacă apare bradicardie şi/sau hipotensiune arterială, sau orice altă reacție adversă, tratamentul cu Atenolol LPH trebuie întrerupt.

Aritmii cardiace

După obţinerea controlului aritmiilor cu atenolol administrat pe cale intravenoasă, doza de întreținere orală recomandată este de 50-100 mg pe zi, administrată în doză unică.

Vârstnici

Se recomandă doze mai mici, în special la pacienții cu insuficiență renală.

Copii și adolescenți

Deoarece nu sunt studii legate de administrarea atenololului la copii , nu se recomandă la acest grup de vârstă.

Insuficienţă renală

Deoarece atenololul se excretă prin rinichi, doza trebuie ajustată în cazurile de afectare severă a funcției renale.

Nu există o acumulare semnificativă de atenolol la pacienții cu clearance al creatininei mai mare de 35 ml/min/1,73 m2 (intervalul normal este de 100-150 ml/ min /1,73 m2).

m2Pentru pacienții cu clearance-ul creatininei cuprins între 15-35 ml/min/1,73 (echivalent cu valori ale creatininei serice de 300-600 micromoli/litru), doza orală trebuie să fie de 50 mg pe zi și doza intravenoasă trebuie să fie de 10 mg o dată la două zile.

Pentru pacienții cu clearance al creatininei mai mic de 15 ml/min/1,73 m2 (echivalent cu valori ale creatininei serice mai mari de 600 micromoli/litru), doza orală trebuie să fie de 25 mg pe zi sau 50 mg în zile alternative, iar doza intravenoasă 10 mg o dată la patru zile.

Pacienţilor hemodializați trebuie să li se administreze 50 mg atenolol pe cale orală după fiecare dializă, în spital, sub supraveghere medicală, deorece poate să apară o scădere marcată a tensiunii arteriale.

Mod de administrare

Atenolol LPH se administrează pe cale orală, de preferat dimineaţa, în doză unică, cu o cantitate suficientă de lichid.

Asocierea beta-blocantelor cu blocante ale canalelor de calciu cu efect inotrop negativ, cum sunt verapamilul și diltiazemul, poate duce la o exacerbare a acestui efect, în special la pacienții cu funcție ventriculară alterată și/sau tulburări de conducere sinoatriale sau atrioventriculare. Acest lucru poate duce la hipotensiune arterială severă, bradicardie și insuficiență cardiacă. Nici beta-blocantul, nici blocantul canalelor de calciu nu trebuie administrat intravenos în următoarele 48 de ore de la întreruperea celuilalt. Tratamentul în asociere cu dihidropiridine, de exemplu nifedipină, poate crește riscul de hipotensiune arterială și poate să apară insuficiență cardiacă la pacienții cu insuficiență cardiacă latentă. Glicozidele cardiotonice, asociate cu beta-blocante, pot crește timpul de conducere atrioventricular. Beta-blocantele pot creşte riscul hipertensiunii arteriale de rebound, care poate să apară după întreruperea clonidinei. Dacă cele două medicamente sunt administrate în asociere, beta-blocantul trebuie întrerupt cu câteva zile înainte de întreruperea tratamentului cu clonidină. Dacă se trece de la tratamentul cu clonidină la cel cu beta-blocante , inițierea tratamentului cu beta-blocante trebuie amânată câteva zile după oprirea administrării clonidinei. (vezi de asemenea, recomandările de prescriere pentru clonidină). Medicamentele anti-aritmice din clasa I (de exemplu, disopiramidă) și amiodarona pot întârzia conducerea atrioventriculară și pot induce un efect inotrop negativ. Administrarea în asociere a medicamentelor simpatomimetice de exemplu adrenalina (epinefrina), poate contracara efectul beta-blocantelor. Administrarea în asociere cu insulină și antidiabetice orale poate duce la o scădere mai intensă a glicemiei. Simptomele hipoglicemiei, în special tahicardia, pot fi mascate (vezi pct. 4.4). Administrarea în asociere cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor, de exemplu ibuprofen și indometacin, poate scădea efectele hipotensive ale beta-blocantelor. Se recomandă prudență la administrarea anestezicelor cu atenololul. Anestezistul trebuie să aleagă medicamentul anestezic cu efectul inotrop negativ cel mai mic. Administrarea beta-blocantelor cu medicamente anestezice poate duce la atenuarea tahicardiei reflexe și la creșterea riscului de hipotensiune arterială. Trebuie evitate anestezicele care determină deprimare cardiacă.

Se recomandă prudență la administrarea atenololului în timpul sarcinii sau alăptării. Sarcina Atenololul traversează bariera feto-placentară și trece în sângele din cordonul ombilical. Nu s-au efectuat studii privind administrarea atenololului în primul trimestru și nu poate fi exclusă posibilitatea afectării fetale. Atenololul a fost administrat sub supraveghere atentă pentru tratamentul hipertensiunii arteriale în trimestrul al treilea. Administrarea atenololului la femeile gravide pentru tratamentul hipertensiunii arteriale ușoare până la moderate a fost asociată cu o întârziere a creșterii intrauterine. Administrarea atenololului la femeile care sunt sau ar putea deveni gravide necesită evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc, în special în primul și al doilea trimestru de sarcină, deoarece beta- blocantele, în general, au fost asociate cu o scădere a perfuziei placentare care poate duce la decese intrauterine, nașteri imature și premature. Alăptarea Există o acumulare semnificativă a atenololului în laptele matern. Nou-născuții din mame care primesc atenolol în timpul nașterii sau alăptării pot prezenta risc de hipoglicemie și bradicardie.